Connect with us

Eveniment

Incendiu la Dorohoi! Case salvate de pompierii care au limitat focul ce a pârjolit vegetația uscată de pe circa 1,5 hectare

Publicat

Publicitate

În cursul zilei de ieri, pompierii militari și voluntari au intervenit pentru stingerea a trei incendii, în următoarele localități:

 

✔ Ripiceni: a ars aproximativ un hectar de vegetație uscată. Pompierii din cadrul Gărzii de Intervenție Ștefănești au acționat rapid astfel încât flăcările să nu se extindă la mai multe utilaje agricole;

 

✔ Dorohoi: a ars vegetația uscată de pe circa 1,5 hectare. Incendiul a fost stins de pompierii de la Detașamentul Dorohoi, fiind protejate casele din apropiere;

 

Publicitate

✔ Suharău: au ars aproximativ 30 de metri pătrați de vegetație uscată. Pentru stingerea incendiului a acționat Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Suharău.

 

Cel mai probabil incendiile au fost provocate de focul deschis în spații deschise.

 

Potrivit legislației privind protecția mediului este interzisă arderea miriștilor, a tulbăriilor, a litierei pădurii, a stufului, a tufărișurilor sau a vegetației ierboase.

 

Atragem atenția asupra faptului că, folosirea focului deschis pentru igienizarea terenurilor, arderea gunoaielor, a deșeurilor și a altor materiale combustibile pot avea consecințe grave, atât asupra mediului înconjurător și a solului, cât și asupra proprietății sau chiar vieții oamenilor.

 

În astfel de cazuri, flăcările se pot întinde cu repeziciune pe o suprafață mare, iar în condiții de vânt, incendiile de vegetație uscată sau de deșeuri menajere pot deveni și mai periculoase dacă se manifestă aproape de case, de rețele de electricitate sau de locuri cu pericol de explozie.

 

Recomandăm părinților să-și supravegheze copiii în permanență și să nu lase la îndemâna lor chibrituri, brichete sau alte mijloace de aprindere.

 

Recomandăm fumătorilor să nu arunce resturile de la țigară la întâmplare (de exemplu pe geamul autoturismului) pentru că pot incendia vegetația uscată de pe marginea drumului sau copacii, iar incendiile pot ajunge la culturile agricole, la păduri sau chiar gospodării.

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Revolver descoperit ascuns în peretele lateral al unui microbuz

Publicat

Publicitate

Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albița efectuează cercetări în privinţa unui bărbat cu cetățenie română și Republica Moldova care a încercat să introducă ilegal în țară un revolver, ascuns în peretele lateral al microbuzului pe care îl conducea.

 

În data de 27 decembrie a.c., în jurul orei 21.10, în Punctul de Trecere a Frontierei Albița-ITPF Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a intra în țară, conducând un microbuz, un bărbat cu cetățenie română și R. Moldova, în vârstă de 27 de ani.

În baza profilului de risc stabilit, s-a procedat la efectuarea unui control amănunţit asupra mijlocului de transport şi persoanei, ocazie cu care echipa comună de control, formată din lucrători vamali și polițiști de frontieră, a descoperit, ascuns în peretele lateral al microbuzului și nedeclarat, un revolver încărcat cu cinci cartușe, cal. 9 mm, nepercutate, fără glonț.

În privința armei descoperite la controlul de frontieră, bărbatul a declarat că, la rugămintea unui conațional, transportă microbuzul din Chișinău într-o parcare situată în proximitatea Punctului de Trecere a Frontierei Albița. Acesta a mai declarat că nu are cunoștință despre arma ascunsă în peretele microbuzului pe care îl conducea.

Conform prevederilor legale, arma a fost ridicată în vederea continuării și definitivării cercetărilor.

Publicitate

În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de nerespectarea regimului armelor și munițiilor și tentativă la contrabandă calificată.

Citeste mai mult

Eveniment

Atenție angajatori! Înrolarea în REGES-ONLINE este obligatorie până la 31.12.2025

Publicat

Publicitate

Pentru angajatori cu privire la înrolarea în platforma digitală REGES-ONLINE

 

ITM BOTOȘANI reamintește angajatorilor din județ faptul că data de 31.12.2025 este termenul limită până la care aceștia trebuie să se înregistreze în noua platformă REGES-ONLINE și, totodată, să completeze toate elementele contractelor individuale de muncă active la data accesării Registrului care nu se regăsesc în sistemul informatic REVISAL.

Trecerea la REGES-ONLINE nu presupune migrarea, de către angajator, a bazelor de date existente, aceasta fiind deja realizată în sistem. Angajatorii trebuie doar să își creeze cont în platformă, proces simplificat și rapid, care asigură accesul direct la toate funcționalitățile necesare.

Reprezentanții ITM Botoșani – Daniela Petronela Lozneanu – Inspector-Șef și Alina Pahone – Inspector-Șef Adjunct Relații de Muncă, roagă angajatorii să se mobilizeze și să facă trecerea în noua platformă REGES ONLINE, astfel încât la data de 1 ianuarie 2026 să utilizeze în mod exclusiv platforma REGES ONLINE. Începând cu această dată, aplicația REVISAL nu va mai fi disponibilă, iar toate raportările privind evidența salariaților se vor realiza exclusiv prin platforma digitală REGES-ONLINE.

Reamintim răspunderea contravențională pe care o generează neconformarea, respectiv nerespectarea obligației privind înregistrarea în Registru, în termenul legal, se sancționează cu amendă de la 15.000 lei la 20.000 lei, iar necompletarea tuturor elementelor contractelor individuale de muncă active la data înrolării în noul sistem, care nu se regăsesc în REVISAL, se sancționează cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei.

Publicitate

Citeste mai mult

Eveniment

Acțiune a polițiștilor pentru siguranța cetățenilor, la Dorohoi și Săveni

Publicat

Publicitate

Duminică, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi și Poliției Orașului Săveni împreună cu cei din cadrul Secțiilor de Poliție Rurală nr. 4 Dorohoi, nr. 5 Mihăileni, nr. 6 Pomîrla și nr. 9 Vlăsinești au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea infracțiunilor stradale, menținerea unui climat de ordine și siguranță publică, în localitățile Dorohoi și Săveni.

 

În cadrul activităților desfășurate, polițiștii au legitimat aproximativ 90 de persoane și au verificat 43 de autoturisme, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 14 sancțiuni contravenționale în valoare de peste 9.000 de lei.

 

Sancțiunile au fost aplicate pentru abaterile la regimul circulației pe drumurile publice și nerespectarea normelor de conviețuire socială.

Publicitate
Citeste mai mult

Eveniment

Drumurile de pe raza comunelor Tudora și Vorona, luate la ochi de polițiști. Zeci de amenzi pentru vitezomani

Publicat

Publicitate

Acțiunea polițiștilor rutieri pentru reducerea accidentelor rutiere grave

Duminică, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Botoșani au organizat o acțiune pentru impunerea unui climat de siguranță rutieră și pentru prevenirea și combaterea cauzelor generatoare de accidente rutiere grave, pe raza comunelor Tudora și Vorona.

 

În cadrul activităților desfășurate, au fost legitimate aproximativ 60 de persoane și oprite pentru control, 42 de autoturisme, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 30 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 8.000 de lei.

 

Dintre sancțiuni, 26 au fost aplicate pentru abaterile la regimul rutier, respectiv nerespectarea limitei legale de viteză și nefolosirea centurii de siguranță.

Publicitate

 

Alte 3 sancțiuni contravenționale au fost aplicate conform Legii nr. 61/1991.

 

În același context, a fost reținut un permis de conducere.

 

Polițiștii recomandă tuturor participanților la traficul rutier să adopte o conduită preventivă, să respecte regulile de circulație și indicațiile polițiștilor.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending