Connect with us

Eveniment

Incendiu la Baranca, în Cristinești. Mansarda și acoperișul locuinței unei case au ars ca o torță

Publicat

Publicitate

Nu aprindeți focul folosind benzină sau alte lichide inflamabile, spun pompierii de la Botoșani, după ce un incendiu a izbucnit, în această după-amiază, într-o gospodărie din localitatea Baranca, comuna Cristinești.

Bunurile aflate la mansarda unei case, dar și acoperișul locuinței, au fost cuprinse de flăcări.

La caz s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Dorohoi, cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD, dar și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență din comună.

Pompierii au constatat faptul că ardeau mansarda, bunurile din interior, dar și acoperișul casei, pe o suprafață de aproximativ 250 de metri pătrați. Aceștia au acționat rapid, astfel încât flăcările să nu se extindă la întregul imobil, un autoturism și alte clădiri din gospodărie.

Cel mai probabil incendiul s-a produs după ce fiul proprietarilor a încercat să aprindă focul cu benzină.

Pentru evitarea unor astfel de evenimente, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Nicolae Iorga” al Județului Botoșani recomandă cetățenilor să nu aprindă focul cu benzină, gaz sau alte lichide inflamabile! Își pun viața în pericol, dar și lucrurile pentru care au muncit de-a lungul timpului.

Publicitate

Totodată, oamenii trebuie să aibă grijă și să nu folosească alte materiale combustibile în afară de cele pentru care a fost destinată soba.

În continuare, pompierii militari rămân mobilizați, 24 de ore din 24, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea primului ajutor medical specializat persoanelor aflate în dificultate.

Evenimentele înregistrate la nivel județean rămân în atenția Centrului Operațional, pentru dispunerea imediată a măsurilor menite să asigure optimizarea misiunilor de răspuns orientate spre salvarea de vieți.

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

MAE/ Atenționare de călătorie: Ungaria – restricții de greutate pe un tronson al drumului principal

Publicat

Publicitate

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români transportatori de marfă, care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Ungaria, cu privire la introducerea unei restricții de greutate de 7,5 tone pe tronsonul drumului principal nr. 42 între localitatea Berettyoujfalu și frontiera de stat începând cu 1 ianuarie 2026.

Conform legislației ungare, după introducerea restricției, tronsonul vizat al drumului principal nr. 42 poate fi utilizat prin traversarea zonei cu circulație restricționată doar de acele vehicule de marfă a căror masă totală maximă autorizată, conform certificatului de înmatriculare, nu depășește 7,5 tone.

Fac excepție de la această restricție vehiculele de marfă a căror destinație o reprezintă orașele Biharkeresztes sau Artand (trafic de destinație) și care figurează în documentul de transport, precum și autobuzele, precizează joi MAE.

După introducerea interdicției, traficul de marfă cu masa totală maximă autorizată de peste 7,5 tone va utiliza exclusiv autostrada M4, care oferă un nivel de servicii superior și o alternativă sigură, în comparație cu drumul principal nr. 42.

În cazuri justificate, se poate solicita un permis de acces, care se eliberează gratuit, conform legislației ungare în vigoare, la compania ‘Magyar Kozut Nonprofit Zartkoruen Mukodo Reszvenytarsasag’ (Compania Ungară de Drumuri Publice, Societate pe Acțiuni cu Funcționare Restrânsă, Nonprofit).

Cetățenii români pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Budapesta: +3613847689, Consulatului General al României la Szeged: +3662424431 și Consulatului General al României la Gyula: +3666464579, +3666477147, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) și preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanență.

Publicitate

De asemenea, cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu un caracter de urgență, au la dispoziție și telefoanele de permanență ale Ambasadei României în Ungaria +36305356912, Consulatului General al României la Szeged +36306777980 și Consulatului General al României la Gyula +36306357181.

MAE recomandă consultarea paginilor de Internet: https://budapesta.mae.ro/https://szeged.mae.ro/https://gyula.mae.ro/https://www.mae.ro/. AGERPRES

Citeste mai mult

Educație

Jandarmii, în mijlocul elevilor din Dorohoi. Acțiune în cadrul campaniei „Școala ta în siguranță”

Publicat

Publicitate

În ziua de miercuri, 10 decembrie, 70 de elevi și cadre didactice de la Școala Gimnazială “Alexandru Ioan Cuza” Nr. 7 și Școala Gimnazială „Mihail Kogălniceanu” Nr. 8 din municipiul Dorohoi au participat la cele două activități preventiv-educative desfăsurate de jandarmi în cadrul campaniei ,,Școala ta în siguranță”, adresată claselor gimnaziale.

Discuțiile cu elevii au abordat, în principal, subiecte precum siguranța școlară, evitarea victimizării și a bullyingului, precum și consecințele legale ale săvârșirii unor fapte de natură penală sau contravențională.
De asemenea, jandarmii le-au explicat că ,,prietenii” virtuali nu au întotdeauna intenții bune și au făcut recomandări în ceea ce privește accesarea rețelelor de socializare și riscurile la care se pot expune utilizatorii acestora, prin acceptarea unor „provocări”, expunerea la pericolul hărțuirii sau furtului de date.
Activitățile preventive s-au încheiat cu explicarea modului de folosire responsabilă a numărului unic pentru apeluri de urgență 112 și situațiile în care acesta poate fi apelat, precum și a interdicțiilor legale de utilizare a petardelor și artificiilor.

Citeste mai mult

Eveniment

Amplă acțiune a polițiștilor și jandarmilor, la Dorohoi. Zeci de amenzi, un mandat de aducere executat

Publicat

Publicitate

Polițiștii din Dorohoi, împreună cu cei din  Mihăileni, Pomârla și cu sprijinul jandarmilor au desfăşurat activităţi pentru menținerea ordinii publice, precum și pentru prevenirea accidentelor rutiere, pe raza localității Dorohoi și a zonelor limitrofe.

 

În cadrul activităților desfășurate, au fost legitimate 60 de persoane și oprite pentru control, 51 de autovehicule, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 20 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 2.000 de lei.

 

Sancțiunile au fost aplicate pentru nerespectarea regimului circulației rutiere pe drumurile publice, dintre care 5 pentru nefolosirea centurii de siguranță.

 

Publicitate

În același context, a fost retras un certificat de înmatriculare și a fost pus în executare un mandat de aducere.

Citeste mai mult

Eveniment

Acțiuni preventive efectuate de polițiști în unitățile de învățământ de pe raza municipiului Botoșani și a comunei Corni

Publicat

Publicitate

Miercuri, polițiștii din cadrul Biroului Siguranța Școlară împreună cu alte subunități de profil au organizat o acțiune având drept scop creșterea gradului de siguranță în incinta și zona adiacentă unităților de învățământ preuniversitar, prevenirea și combaterea delicvenței juvenile, a traficului de droguri și a infracționalității în mediul școlar, pe raza municipiului Botoșani și a comunei Corni.

 

În cadrul activităților desfășurate, au fost legitimate 30 de persoane, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 10 sancțiuni contravenționale pentru abaterile la regimul rutier, în valoare de aproximativ 6000 de lei.

 

Totodată, au fost reținute 5 permise de conducere și retras un certificat de înmatriculare.

 

Publicitate

Mai mult decât atât, polițiștii Biroului Siguranța Școlară au desfășurat 6 activități de informare și prevenire în cadrul unităților de învățământ la care au participat 231 de elevi și 12 cadre didactice.

 

Acțiunea a avut un caracter preventiv, asigurându-se vizibilitatea forțelor de ordine în proximitatea unităților de învățământ.

 

La acțiune au participat și efective din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Botoșani.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending