Poliția Locală a aplicat amenzi în valoare totală de 4.200 de lei mai multor persoane care vindeau produse în locuri neautorizate din zona Pieței Centrale. Acestea expuneau marfa direct pe trotuar, pavaj și în parcările cu plată, încălcând reglementările privind comerțul stradal.

Sancțiunile au fost aplicate conform H.C.L. nr. 292/2017 și H.C.L. nr. 138/2020, care interzic comercializarea produselor în afara spațiilor special amenajate. Poliția Locală subliniază că astfel de practici afectează ordinea și igiena spațiului public și pot crea disconfort pentru pietoni și șoferi.

Pe lângă aspectele legale, autoritățile atrag atenția asupra riscurilor sanitare generate de vânzarea de produse în condiții necorespunzătoare. Expunerea mărfurilor pe trotuar, fără respectarea normelor de igienă, poate pune în pericol sănătatea publică, mai ales în cazul alimentelor perisabile.

Poliția Locală anunță că astfel de controale vor continua, iar comercianții sunt îndemnați să respecte normele în vigoare și să își desfășoare activitatea doar în spațiile autorizate. Nerespectarea acestor reguli va atrage sancțiuni tot mai drastice.

O rubrică realizată de profesor Georgică Manole, scriitor, epigramist:

TERMENI, CONCEPTE, SINTAGME…

METAFORA CÂINELUI MISTERIOS:  Aparţine scriitorului Cornel Mihai Ungureanu şi poate fi întâlnită în subiectul povestirii „Câinele” din volumul său „Un fluture albastru”. Marius Chivu, în „România literară” nr. 50 din 2003, prezintă astfel metafora: „Un tânăr care visează să devină scriitor faimos este muşcat de un câine misterios şi, când, în cele din urmă, se aşează la masa de scris, câinele din el încearcă să-l atace de fiecare dată”. 

CIRCUITUL INTELIGENŢEI ÎN MATRICEA MIORITICĂ:  A fost descris de Ioana Pârvulescu în „România literară” nr. 50 din 2003 astfel: „În România zilelor noastre cred că inteligenţa poate deveni un handicap, căci trăim într-o lume în care unul e mai deştept decât altul. Ajunge să-ţi exprimi o opinie, ca să se găsească unul mai inteligent care să te contrazică şi să-ţi dea lecţii şi, la rândul lui, să fie pus la punct de altul, mai inteligent, căruia, eventual, tu să-i dai lecţii ş. a. m. d. Aşa că circuitul inteligenţei în matricea noastră mioritică e oarecum constant şi nu creează nimănui complexe.”

ARHEOLOGIE CULTURALĂ:  Sintagma aparţine lui Mircea Eliade pentru a denumi metoda de „a citi” în textele folclorice o realitate veche, ascunsă. Cătălin D. Constantin, într-un eseu din „România literară” nr. 25 din 2004 ne atenţionează că metoda a fost prefigurată de Eliade în două articole-manifest, puţin cunoscute şi puţin comentate: „Folclorul ca instrument de cunoaştere” şi „Speologie, istorie, folclor”. 

TEATRU DESCOMPUS:  Teatru inventat de Matei Vişniec, alcătuit din monologuri şi dialoguri. Dramaturgul îl descrie astfel: a) „monologurile şi dialogurile se doresc a fi nişte elemente de arhitectură textuală pentru un teatru modular”; b) „spectacolul îşi poate modifica imaginea de la o seară la alta în cazul în care regizorul (sau actorii) reorganizează modulele textuale la fiecare reprezentaţie”.

Alex Ştefănescu, în „România literară” nr. 46 din 2003, adaugă: „Teatrul descompus este un teatru care poate fi în numeroase feluri recompus. Modulele textuale, monologuri în marea lor majoritate, seamănă cu cărţile de joc, în sensul că au valoare şi luate separat şi incluse într-o combinaţie. (…) Autorul pleacă de obicei de la o premisă stupefiantă şi o dezvoltă logic cu un calm imperturbabil şi cu un fel de graţie ştiinţifică până la epuizarea tuturor semnificaţiilor posibile”.

CÂRTIŢA LUI KAFKA:  Este vorba de „personajul” nuvelei „Vizuina” scrisă de autorul amintit. Redăm subiectul în formularea poetei Angela Marinescu: „O cârtiţă care îşi sapă în pământ un tunel, casa ei. Dar, la un moment dat, înăuntrul casei îşi construieşte altă casă, mai mică, în care să-şi depoziteze alimentele, şi tot aşa, îşi construieşte alte case în interiorul caselor. Când, în sfârşit, iese în afara casei, se simte atât de vulnerabilă, încât are impresia că nu mai are piele.”

OMUL DE AZI:  Este personajul care îl obsedează pe dramaturgul Matei Vişniec, fiind prezent în mai toate piesele sale. Criticul Alex Ştefănescu, în „România literară” nr. 46 din 2003, vede astfel „omul de azi”: „…incapabil, cu toată măreţia lui de cuceritor al planetei şi, în perspectivă, al cosmosului, să-şi găsească liniştea sufletească, măcar aşa cum şi-o găsea pe vremuri un ţăran, integrat armonios în colectivitatea lui sătească. În era telecomunicaţiilor, fiinţa omenească nu-şi mai doreşte decât să nu comunice cu semenii săi”.

RAŢIONAMENTUL LUI BURKE:  Aparţine lui Edmund Burke şi are următorul enunţ: „NU TOT CE AR PĂREA SĂ PERMITĂ ÎN MOD ABSTRACT O LEGE AR TREBUI CU NECESITATE APLICAT”. El a fost făcut cu referire la LEGEA STAMP ACT, votată în Parlamentul britanic în 1765, impusă tuturor coloniilor, ca toate veniturile acestora să poarte timbrul britanic. Completa Edmund Burke: „E adevărat că Parlamentul are dreptul general de a impune taxe, dar politica bună trebuie să ţină de starea de spirit a celor supuşi ei şi nu să fie în mod intransigent şi cu orice preţ legalistă. Ea are datoria să se adapteze circumstanţelor, altfel produce conflict şi ruină.” 

CEL MAI ANTIPATIC VERB:   L-am întâlnit evidenţiat de Miruna Runcan în „Observator Cultural” nr. 453 din 20-26 februarie 2014: „TREBUIE” este cel mai antipatic verb, verbul necesităţii iminente. Verbul care se opune, ontologic, hazardului exterior şi (măcar aparent) libertăţii interioare. Naşte în noi, de cele mai multe ori, un fel de reacţie instinctivă de refuz, la unii aproape alergică („uite, de-aia n-o să fac asta, fiindcă „TREBUIE”), cu atât mai mult cu cât, înaintând în vârstă, spectrul lui se răsfrânge asupra tuturor responsabilităţilor şi rutinelor cotidiene. În publicistică, mai ales în cea dedicată discursurilor artistice şi mai ales acum, în nesfârşita – dizolvanta extensie o presă tradiţională în mediile virtuale, „TREBUIE” e un verb amninţător şi privit, nu fără motive, cu destulă suspiciune.” 

PROPUNEREA PAUL VALERY:  A fost făcută în 1938 de poetul Paul Valery şi am întâlnit-o reluată în eseul „Floarea lui Coleridge” a lui Jorge Luis Borges: „Istoria literarturii n-ar trebui să fie istoria autorilor şi a accidentelor din destinul lor sau din destinul operelor lor, ci Istoria Spiritului ca producător şi consumator de literatură. Această istorie ar putea fi dusă la capăt fără menţionarea niciunui

Biroul Electoral Central a respins, duminică seara, candidatura lui Călin Georgescu la alegerile prezidențiale, decizia fiind luată cu o majoritate de 10 voturi pentru și patru împotrivă, potrivit unor surse citate de G4Media.

Hotărârea BEC a venit după analizarea contestațiilor formulate împotriva candidaturii lui Georgescu, cunoscut pentru pozițiile sale controversate și orientarea pro-rusă asumată public în ultimii ani. Decizia autorității electorale centrale pune astfel capăt candidaturii acestuia, la scurt timp după depunerea oficială a documentelor necesare înscrierii în cursa electorală.

Călin Georgescu s-a remarcat în spațiul public prin declarații controversate, inclusiv prin susținerea fățișă a unor teme promovate activ de propaganda rusă, fapt care a atras critici vehemente din partea mai multor organizații civice și politice din România. Argumentele care au dus la respingerea candidaturii nu au fost încă făcute publice oficial, dar surse apropiate situației indică probleme legate de legalitatea sau autenticitatea semnăturilor depuse pentru susținerea candidaturii.

Această decizie a Biroului Electoral Central vine într-un moment în care autoritățile sunt extrem de vigilente în privința influențelor externe și a posibilelor tentative de interferență în alegerile prezidențiale din acest an.

Călin Georgescu are posibilitatea să conteste decizia la Curtea Constituțională, care va avea ultimul cuvânt în acest caz. Dacă decizia va fi menținută, candidatura lui Georgescu va fi eliminată definitiv din cursa electorală pentru Palatul Cotroceni. În cazul admiterii unei eventuale contestații la Curtea Constituțională, candidatura acestuia ar putea fi repusă în discuție.

Până în acest moment, reprezentanții lui Georgescu nu au oferit o reacție oficială cu privire la decizia BEC.

În prima Duminică a Postului Paștilor, Biserica ne amintește de biruinţa Ortodoxiei asupra iconoclasmului, prin decizia Sinodului VII Ecumenic din anul 787, consfințită de Sinodul din anul 843. S-a stabilit, atunci, că „asemenea modelului cinstitei şi de viaţă făcătoarei Cruci, tot aşa să fie înălţate cinstitele şi sfintele icoane, fie din culori sau din mozaic sau din orice alt material potrivit, în sfintele lui Dumnezeu Biserici, pe sfintele vase, pe sfintele veşminte, pe ziduri şi pe lemn, în case şi lângă drumuri; şi anume icoana Domnului şi Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos şi a Preacuratei Stăpânei noastre, Sfintei Născătoare de Dumnezeu, cinstiţilor îngeri şi tuturor sfinţilor şi cuvioşilor bărbaţi”.

Rememorând parcă bucuria prilejuită de biruinţa definitivă a sfintelor icoane în veacul al IX-lea, la Biserica „Sfântul Ioan Botezătorul” din municipiul Botoșani, sute de credincioși au luat parte la un eveniment inedit, pecetluind parcă începutul unei tradiții care să marcheze această sărbătoare cu adânc înțeles duhovnicesc.

După sfânta și dumneazeiasca Liturghie, oficiată de părintele protopop Petru Fercal, în mijlocul bisericii, au fost așezate icoanele celor 16 sfinți canonizați luna trecută, în anul centenar al Patriarhiei Române: Sfântul Cuvios Mărturisitor Sofian de la Antim; Sfântul Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae; Sfântul Cuvios Paisie de la Sihăstria; Sfântul Cuvios Cleopa de la Sihăstria;  Sfântul Cuvios Dometie cel Milostiv de la Râmeț; Sfântul Cuvios Serafim cel Răbdător de la Sâmbăta de Sus; Sfântul Preot Mucenic Liviu Galaction de la Cluj; Sfântul Cuvios Mucenic Gherasim de la Tismana: Sfântul Cuvios Mucenic Visarion de la Lainici; Sfântul Cuvios Calistrat de la Timișeni și Vasiova;  Sfântul Preot Mucenic Ilarion Felea;  Sfântul Cuvios Iraclie din Basarabia;  Sfântul Preot Mucenic Alexandru din Basarabia; Sfântul Preot Mucenic Constantin Sârbu; Sfântul Cuvios Mărturisitor Arsenie de la Prislop; Sfântul Preot Mărturisitor Ilie Lăcătușu.

Icoanele, realizate de copilașii din grupul de cateheză în cadrului unui atelier de litografie realizat sub îndrumarea profesorilor  Ana Misoagă și Felicia Misoagă, au fost sfințite în cadrul unor rugăciuni specifice de către părintele protopop Petru Fercal.

„Doamne, Dumnezeul nostru, Care ai zidit pe om după chipul și asemănarea Ta, iar prin neascultarea celui întâi-zidit făcându-se stricăcios, l-ai înnoit prin întruparea Hristosului Tău, Cel ce a luat chip de rob și cu asemănarea S-a făcut ca un om, și l-ai adus în întâia vrednicie între sfinții Tăi, a căror închipuire cu evlavie cinstind, cinstim pe sfinții Tăi care sunt chipul și asemănarea Ta; iar pe ei cinstindu-i, pe Tine Te cinstim și Te slăvim ca pe chipul cel dintâi. Pentru aceea Te rugăm, trimite harul Tău și, prin stropirea cu această apă sfințită, binecuvintează și sfințește icoanele acestea pentru slava Ta și în cinstea și pomenirea sfinților Tăi”, a rostit tainic părintele Petru Fercal, numindu-i pe fiecare dintre cei 16 sfinți care anul acesta au fost trecuți în calendarul ortodox. La final, părintele protopop a stropit icoanele cu agheasmă:  „ Se sfințesc icoanele acestea cu harul Preasfântului Duh, prin stropirea cu această apă sfințită, în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Amin”.

Credință sădită din pruncie

Momentul care a urmat nu va fi cu siguranță lesne de uitat de enoriații Parohiei Sfântul Ioan Botezătorul din municipiul Botoșani. În premieră, în Duminica Ortodoxiei, cu toții au pornit într-un pelerinaj în jurul bisericii, în acordurile cântărilor psalticeale copiilor și tinerilor care alcătuiesc corul bisericii amintite. Troparele celor 16 sfinți au fost intonate cu evlavie și i-au emoționat până la lacrimi pe cei prezenți. Icoanele proaspăt sfințite au fost purtate de copii îmbrăcați în costume naționale.  Căldura credinţei micuţilor se răsfrângea în ochii părinţilor care păreau a se umple şi ei de darurile Duhului Sfânt revărsate cu atâta generozitate în sufletele micuţilor prezenţi la procesiune.

Andrei , un micuț de 7 ani, a purtat cu multă evlavie icoana Sfântului Serafim cel răbdător, despre care știe de la părintele Petru că, încă din pruncie,  a fost plin de dragoste pentru Hristos, căuta cele dumnezeiești, încălzindu-și inima cu sfânta rugăciune și hrănindu-și mintea cu știința de carte. La fel ca Andrei, care a fost adus de părinți la Sfânta biserică încă de când nici nu prinse a privi lumea. În ceata copiilor care au purtat icoanele, era și Iustina, o fetiță cât un ghemotoc, gătită special de mama sa pentru un astfel de eveniment. Cu multă responsabilitate, având grijă la fiecare pas, a purtat icoana Sfântului Ilarion Felea, care pentru vrednicia sa preoțească, a fost chemat, în anul 1939, de Episcopul Andrei Magieru, ca preot la Catedrala Veche a Aradului, unde va slujii până la ultima sa întemniţare, urmată de moartea martirică. Prin slujirea sa, a însufleţit toată biserica în rugăciune şi credinţă, predicile lui fiind rostite cu o putere care mişca inimile.

„Icoanele nu sunt idoli”

Pelerinajul s-a încheiat cu cinstirea sfintelor icoane de către fiecare credincios în parte, enoriașii prezenți aducându-si aportul lor de evlavie și rugăciune prin închinare la chipurile celor 16 sfinți, încredințați fiind și de cuvintele părintele protopop: „Icoanele nu sunt idoli, ci simboluri, astfel că, atunci când cineva venerează o icoană, nu se face vinovat de idolatrie. El nu se adoră simbolul, ci doar îl venerează. O astfel de închinare nu e adresată lemnului sau culorii sau pietrei, ci persoanei zugrăvite”.

Icoanele vor rămâne la biserică si în ziua de prăznuire a sfinților vor fi scoase spre închinare.