Connect with us

Eveniment

În Săptămâna Mare social-democrații au dăruit bucurie mai multor botoșăneni

Publicat

Publicitate

În Săptămâna Mare social-democrații au dăruit bucurie mai multor botoșăneni. Solidaritatea, fiind cuvântul cheie în echipa social-democrată botoșăneană, a fost factorul declanșator și în apropierea Învierii Domnului pentru organizarea unor acțiuni caritabile.

Astfel, Organizația municipală a Femeilor Social Democrate a vizitat mai multe familii monoparentale din municipiul Botoșani, cărora le-au dăruit jucării și hăinuțe pentru cei mici, dar și alimente sau cozonacul nelipsit de pe masa de sărbători.

Noi vrem să fim alături de cât mai mulți botoșăneni și să le aducem în case o rază de soare, mai ales în perioada sărbătorilor, când românii se bucură împreună cu cei dragi. Este de datoria fiecăruia dintre noi să fim aproape și de cei care se confruntă cu mari greutăți și care au nevoie măcar de un cuvânt bun de alinare și o îmbrățișare”, a declarat Cristina Breșug, președinta femeilor social-democrate din municipiul reședință de județ.

Totodată, reprezentantele OFSD și Biroului parlamentar al ministrului muncii, Marius Budăi au trecut pragul unor vârstnici din comunele Viișoara și Rădăuți-Prut. Pe lângă faptul că aceștia s-au bucurat de cadourile primite, cel mai mult a contat faptul că au socializat și au zâmbit împreună cu social-democratele botoșănene.

Un zâmbet pe fața unui părinte sau bunic de al nostru este un lucru extrem de important pentru mine. Gânduri bune, lumină și pace tuturor!”, a fost mesajul ministrului muncii, Marius Budăi

În Vinerea Mare președintele Consiliului Județean Doina Federovici, deputatul Alexandra Huțu și primarul Maricel Anton le-au oferit daruri specifice sărbătorilor pascale veteranilor de război, dar și altor vârstnici din Curtești. Iar ca simbol al recunoștinței și al respectului pentru veterani, acestora le-a fost prins la piept un bujor roșu.

Publicitate

Se spune că dăruind devenim izvor de bucurie. Orice gând bun, orice încurajare, orice cadou pe care-l oferim poate fi un exemplu și pentru alți botoșăneni care vor să facă o faptă bună, a concluzionat Doina Federovici, președintele Consiliului Județean.

 

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Acțiune pentru prevenirea și combaterea înșelăciunilor și furturilor din buzunare/ bagaje, la Botoșani

Publicat

Publicitate

Marți, în intervalul orar 08:00-13:00, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani au organizat o acțiune de prevenire și combatere a înșelăciunilor și furturilor din buzunare/ bagaje.

Astfel, activitățile au fost desfășurate în zonele cu risc și în cele în care au fost înregistrate astfel de fapte, de pe raza municipiului Botoșani. În cadrul acestora au fost legitimate peste 30 de persoane, iar trei dintre acestea au fost supuse controlului corporal, fără a fi identificate bunuri interzise la deținere.

Totodată, au fost dispersate două grupuri de persoane, predispuse la comiterea de fapte antisociale și au fost aplicate două sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea normelor de conviețuire socială, respectiv tulburarea ordinii și liniștii publice și provocare de scandal.

Pentru a evita să deveniți victime ale infracțiunilor de furt din buzunare și genți, dorim să aducem la cunoștința publicului câteva recomandări preventive:

1. Păstrați bunurile de valoare în locuri sigure și greu accesibile pentru persoanele străine, precum buzunarele interioare ale hainelor sau compartimentele cu fermoar ale genților.
2. Fiți atenți la aglomerările de oameni, în special în mijloacele de transport în comun, unde riscul de furturi este mai ridicat.
3. Nu lăsați gențile nesupravegheate în locuri publice sau pe scaunele din spațiile aglomerate.
4. Folosiți genți cu închideri sigure, cum ar fi fermoare sau capse, și asigurați-le corect atunci când le purtați.

Publicitate
Citeste mai mult

Eveniment

Botoșani: Aproximativ 20 de tone de deșeuri periculoase, indisponibilizate de polițiști

Publicat

Publicitate

Marți, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au desfășurat o acțiune în cadrul planului național FITOS 2025, având ca obiectiv prevenirea, identificarea și sancționarea faptelor penale și contravenționale din domeniul produselor de protecție a plantelor și al gestionării substanțelor periculoase utilizate în agricultură.

Scopul principal al acțiunii este creșterea gradului de siguranță al populației și protejarea mediului înconjurător, prin verificarea modului în care operatorii economici comercializează, utilizează, depozitează și elimină produsele fitosanitare.

În urma unui control efectuat la punctul de lucru al unei societăți comerciale din orașul Darabani, au fost descoperite 18.875 de litri de produse de protecție a plantelor expirate, încadrate în categoria deșeurilor periculoase.

Acestea au fost indisponibilizate, iar în cauză a fost deschis un dosar penal pentru neluarea măsurilor legale privind eliminarea completă a substanțelor și preparatelor periculoase devenite deșeuri.

Citeste mai mult

Eveniment

Acțiune de amploare la Darabani. Au fost controlate peste 130 de mașini

Publicat

Publicitate

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Darabani au acționat, marți, pentru impunerea unui climat de siguranță rutieră și pentru prevenirea și combaterea accidentelor rutiere a în zona de competență.

 

Astfel, în cadrul activităților desfășurate au fost controlate peste 130 de autovehicule, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 120 de sancțiuni contravenționale, în valoare de  peste 50.000 de lei.

 

Dintre sancțiuni, peste 80 au fost aplicate pentru nerespectarea regimului legal de viteză.

 

Publicitate

Totodată, au fost reținute patru permise de conducere și două certificate de înmatriculare.

Citeste mai mult

Eveniment

Un adolescent din Hlipiceni a salvat un copil de 3 ani găsit singur pe stradă. Polițiștii i-au mulțumit public

Publicat

Publicitate

Un adolescent de 14 ani din comuna Hlipiceni a dat dovadă de vigilență și spirit civic, intervenind prompt după ce a observat un copil de aproximativ 3 ani care mergea singur pe o stradă, fără niciun adult în preajmă. Tânărul se afla în autoturism alături de tatăl său, căruia i-a atras imediat atenția asupra pericolului în care se afla cel mic.

Cei doi au oprit mașina, iar adolescentul a intrat în dialog cu copilul. Observând că acesta nu știe să spună unde locuiește, au sunat la 112 pentru a cere sprijinul autorităților.

În urma intervenției polițiștilor, s-a stabilit că minorul ieșise din curtea casei, profitând de un moment de neatenție din partea mamei. Copilul a fost găsit pe o stradă din apropiere, la circa 500 de metri de domiciliu, fără ca familia să fi sesizat dispariția.

Pentru reacția sa responsabilă, autoritățile îi mulțumesc public adolescentului Ionuț din Hlipiceni, evidențiind importanța implicării cetățenilor în protejarea celor vulnerabili.

În ceea ce privește neglijența privind supravegherea minorului, au fost informate instituțiile abilitate să monitorizeze situația familială. Totodată, a fost solicitat un raport privind condițiile de îngrijire ale copilului.

Publicitate
Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending