Învățăm religie, dar, dacă nu o însoțim și cu istoria… Vitejia, virtutea înaintașilor noștri! Frumoasă este istoria poporului nostru, frumos se trăiește credința noastră strămoșească, credința noastră ortodoxă.

Frumosul se exprimă în multe feluri, mai greu în cuvânt. Se exprimă în cântec, în joc, în imagine, în portul și în cântecul popular. Ortodoxia promovează această varietate a frumuseții, pentru că toate sunt darurile lui Dumnezeu, crescute și duse la desăvârșire cu osteneala fiecăruia dintre noi.

La Putna trebuie să simțim mai mult decât putem vorbi. Când eram ghid aici, dacă era timp la dispoziție, o explicație dura și două ore. Și plecau oamenii de aici înțelegând – mai ales cei mai mari, de liceu, studenții – că religia nu este opiu pentru sufletul omului. Este cultură, civilizație, artă, credință, este înălțare sufletească. Când pășim pe poarta mănăstirii suntem alții, așa cum trebuie să fim.

Când venim la Mănăstirea Putna ne este de ajuns că am venit și ne-am închinat la mormântul Sfântului Voievod Ștefan cel Mare, mormânt pe care Mihai Eminescu l-a numit „Altarul conștiinței noastre naționale”. Un mormânt sfânt, un loc sfânt cu adevărat, pentru toată lumea, chiar și pentru străini. Când venea câte un grup de străini și stăteau în fața mormântului, citeam pe fețele lor o transfigurare, un fior. Simțeau că se află în fața unui loc sfânt, fără să le spun un cuvânt. Puțin cunoșteau ei despre Ștefan cel Mare, însă simțeau că în acel mormânt este înmormântat un om deosebit.

Viața lui de sfințenie, a omului cu păcate mărturisite și iertate de Dumnezeu, a omului apărător al întregii creștinătăți, atletul lui Hristos, ctitor de biserici, milostiv, drept, judecător cu dreptate, iertător din toată inima al ucigașului tatălui său. Acesta e Ștefan cel Mare!

Fragmente din cuvântările de la înmormântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Pimen

Urmând învățăturii Sfintelor Scripturi și ale Sfinților Părinți ai Bisericii, Înaltpreasfințitul Părinte Pimen s-a străduit ca în Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților să fie înmulțite faptele iubirii milostive, prin înființarea mai multor instituții și așezăminte social-filantropice în vederea ajutorării orfanilor și copiilor din familii cu posibilități financiare limitate (3 așezăminte pentru copii), precum și pentru ajutorarea persoanelor în vârstă sau defavorizate, ocrotite în 9 cămine de bătrâni. (…)

Conștiința pastorală și misionară a Înaltpreasfințitului Părinte Pimen a îmbinat e­vlavia personală a ierarhului harnic și milostiv, cu lucrarea dinamică pentru binele comun; prețuirea față de lucrarea înaintașilor săi, cu sentimentul datoriei morale de a continua lucrarea lor în prezent.

Născut în perioada interbelică, trăind din plin timpul războiului, martor al întregii perioade comuniste și participant la durerile fără de sfârșit ale mult așteptatei renașteri a României post-decembriste, Înaltpreasfințitul Pimen domină acest răstimp în chip smerit și majestuos deopotrivă. (…)

Cuvântul direct, scurt, fără menajamente căldicele, crea sentimentul unui om care nu are timp de pierdut în explicații și justificări inutile. Înfățișarea sa exterioară – prelungire a celei lăuntrice – se apropia de icoanele de la Voroneț. Era, de fapt, o extensiune a acestora. Le-a iubit nespus, a luptat pentru restaurarea lor, s-a întristat nespus în fața indiferenței multora față de acest tezaur identitar al românilor.

Glasul său s-a întrecut cu cel al clopotului Buga atunci când vorbea despre iubirea de țară, despre familie și despre valorile neamului, și tot puternic a rămas atunci când tăia ca fulgerul împotriva nedreptăților pe care unii și alții le-au făcut Bisericii și oamenilor. Mâinile lui nu doar au binecuvântat pe credincioșii din Bucovina, ci s-au împreunat cu ale meșterilor atunci când a ridicat case pentru cei săraci. Nu doar rasă smerită și odăjdii sfinte a purtat Părintele nostru Pimen, ci și halat de salahor sau, nu de puține ori, frumos pieptar înflorit bucovinean.

Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Pimen la Mănăstirea Putna – 63 de ani de întâlniri cu părinții Putnei

Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Pimen s-a născut la data de 25 august 1929, în satul Herăști, comuna Grebănu, județul Buzău, primind la botez numele de Vasile Zainea.

A urmat seminarul monahal din Mănăstirea Neamț (1948–1951) și studiile superioare la Institutul Teologic Universitar din București (1953–1957). A fost tuns în monahism la Mănăstirea Neamț la 10 martie 1951 sub numele Pimen, fiind hirotonit ierodiacon în același an.

A venit la Mănăstirea Putna în 1 august 1957. În 6 octombrie 1957 a fost hirotonit întru ieromonah. A fost stareț al mănăstirii în perioada 17 septembrie 1958 – 1 iunie 1961, după care a fost mutat ca duhovnic la Mănăstirea Văratic.

În 1964, a fost adus din nou de către Preasfințitul Gherasim la Putna, pentru a fi ghid aici. A împlinit această ascultare până în 1974, când a fost mutat ca stareț la Mănăstirea Sfântul Ioan cel Nou – Suceava.

De acum pașii îl vor purta din nou spre Putna, începând cu 1982, când a fost ales Episcop-vicar al Episcopiei Iașilor, la recomandarea Părintelui Patriarh Teoctist, atunci Mitropolit al Moldovei.

În 1991, la recomandarea Părintelui Patriarh Daniel, pe atunci Mitropolit al Moldovei și Bucovinei, Înaltpreasfințitul Părinte Pimen a fost ales și înscăunat Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților.

În 20 mai 2020, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Pimen a trecut la cele veșnice, la vârsta de 90 de ani, după o păs­tori­re de 29 de ani a Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților.

A cuprinde într-un articol de revistă legătura Înaltpreasfințitului Părinte Pimen cu obștea Mănăstirii Putna e greu. Este o legătură adâncă, profundă; e o viață de om. Poți să scrii o carte. A fost viețuitor, ghid, stareț al mănăstirii. S-a format împreună cu părinții de aici. A fost alături de Părintele Dosoftei Morariu, de Părintele Calinic Lupu, de Preasfințitul Gherasim Putneanul, de Părintele Stareț Iachint Unciuleac.

În cei 29 de ani în care a fost Păstor al Arhiepiscopiei noastre, Putna și-a urmat an de an drumul său, în strânsă legătură cu Înaltpreasfinția Sa. A vegheat asupra vieții mănăstirii, în toate aspectele ei: obștea și gospodărirea, cât și slujirea pe care mănăstirea o aduce credincioșilor, prin primirea pelerinilor și activități religioase și cultural-patriotice.

Cu binecuvântarea Înaltpreasfinției Sale au fost săvârșite tunderile în viața monahală pentru părinții mănăstirii și hirotoniile clericilor mănăstirii, foarte multe chiar de Înaltpreasfinția Sa.

În acești ani a slujit mereu la Putna de hramul mănăstirii, sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, de sărbătoarea Sfântului Ștefan cel Mare, 2 iulie, a treia zi de Crăciun, asistând la concertul de colinde din incinta mănăstirii, și cu alte prilejuri. Ultima dată când a slujit la Putna a fost în 15 august 2019, când a săvârșit ultima hirotonie întru ieromonah pentru un viețuitor al mănăstirii.

În anul 2004, când s-au împlinit 500 de ani de la trecerea la cele veșnice a Sfântului Voievod Ștefan cel Mare, a fost prezent mult la Putna. A avut un cuvânt important de spus în marile dificultăți pe care le-am întâmpinat când a fost realizată pictarea din nou a bisericii.

Adesea, pașii l-au purtat la mănăstire cu oaspeți, clerici și mireni, ortodocși și de alte credințe, români și străini, uneori făcând el însuși ghidajele. Cunoștea foarte bine muzeul și mănăstirea, de pe vremea când a viețuit aici, când a avut și ascultarea de ghid.

La mormântul Sfântului Ștefa

n cel Mare

A participat la desfacerea mormintelor voievodale din Mănăstirea Putna. A fost unul din cei trei părinți care, pe timpul nopții, s-au strecurat în biserică și s-au uitat prin colțul rupt al lespezii care acoperea cripta cu rămășițele pământești ale Sfântului Voievod Ștefan cel Mare și le-au văzut. El, cu Preasfințitul Gherasim și cu Părintele Stareț Iachint. Și povestea: „Sfântul Ștefan avea capul plecat spre stânga, osemintele erau pe 13 bare de fier și era acoperit cu mantia domnească. Unii, văzând mantia, au crezut că este mantie călugărească. Dar nu – era mantie domnească.”

Doina lui Eminescu

În perioada în care a fost ghid la Putna, se știa că, împreună cu părintele stareț Iachint Unciuleac, vorbește cu multă dragoste și râvnă despre granițele adevărate ale românilor, despre frații noștri din Basarabia și cei din nordul Bucovinei, care au rămas în afara României după pactul Ribbentrop-Molotov și al Doilea Război Mondial.

Rostea poezia Doina cu mult curaj. Și călugării de la Putna au fost pârâți că rostesc această poezie, care era interzisă, pentru că vorbea de Basarabia și de celelalte ținuturi românești înstrăinate. Mitropolitul Iustin al Moldovei a fost nevoit să vină la Putna cu Emil Bobu, președinte al Sfatului Popular Regional Suceava, ca să îi ancheteze pe călugări.

Au fost întâmpinați de Părintele Gherasim, viitorul episcop, și de Părintele Pimen, ghid al mănăstirii. La întrebarea arhiereului: „Ei, ce mai este pe aici?”, părinții au înțeles că au fost pârâți că au spus poezia Doina. Părintele Pimen a spus: „Înaltpreasfinția Voastră, suntem solicitați să mai spunem poezia Doina.” Atunci, Mitropolitul Iustin, după cum povestea Înaltpreasfințitul Pimen, se îndreaptă către Emil Bobu și îi spune: „Voi de ce nu publicați poezia aceasta, Doina lui Mihai Eminescu, și ne puneți pe noi în situații neplăcute? Ia publicați-o, ca să nu mai fie probleme!” Astfel, Mitropolitul Iustin a știut să ia apărarea călugărilor putneni.

Regele Mihai de Paști, 1992

În 1992, de Paști, a fost un moment important și pentru Putna, dar și pentru neamul românesc. Regele Mihai a venit la Mănăstirea Putna pentru a participa la sărbătoarea Învierii Domnului. Această vizită a fost făcută la invitația Înaltpreasfințitului Pimen, care a spus atunci:

„Orice fiu al pământului nostru strămoșesc dorește ca măcar o dată în viață să vină la Putna să se închine la mormântul lui Ștefan cel Mare. Această dorință sfântă, care stăpânește și inimile Majestăților Voastre, s-a împlinit astăzi. Ungerea de Rege, pe care ați primit-o după datina românească temeluită pe cuvântul Sfintei Scripturi, rămâne, potrivit învățăturii Bisericii, ca o pecete care nu se poate șterge niciodată, asemenea peceții pe care o primim în Sfânta Taină a Botezului. Darurile și chemarea lui Dumnezeu nu se pot lua înapoi, scrie Sfântul Apostol Pavel în Epistola către Romani.”

Serbări patriotice și oaspeți de cinste

A participat, de asemenea, la Putna, la mai multe serbări în cinstea Sfântului Ștefan, serbări studențești, serbări cu caracter patriotic și la vizite ale românilor din Basarabia și nordul Bucovinei, pe care ne îndemna mereu să-i sprijinim, uneori tipărind și mici broșuri cuprinzând cuvinte ale lui Mihai Eminescu sau ale altor autori, cuvinte patriotice, pentru a-i întări pe românii din țară și din afară în identitatea lor.

A participat și la tabere pentru copii și elevi, bucurându-se să îi vadă la mănăstire și spunându-le cum, cu câteva decenii în urmă, părinții sau bunicii lor au fost și ei în aceste locuri sfinte.

Cu multă dragoste a binecuvântat legătura mănăstirii cu clerici și cu mănăstiri ortodoxe din străinătate. L-a cinstit în chip deosebit pe părintele Policarp Matzaroglu, de la Mănăstirea Macri din Grecia, o mănăstire cu care avem o legătură frumoasă. La fel, a sprijinit legătura cu Patriarhul Ioan al X-lea al Antiohiei: trei ucenici ai Patriarhului Ioan au viețuit la noi la mănăstire în perioada efectuării studiilor în România, iar Patriarhul Ioan a participat la serbarea a 550 de ani de la punerea pietrei de temelie a Putnei, în 2016.

Zidiri în piatră și zidiri culturale

Cu bucurie a binecuvântat și a venit la fața locului la toate locașurile sfinte care s-au înălțat în acești ani: mai întâi refacerea Sihăstriei Putnei, în 1990–1996, apoi Paraclisul Sfântul Voievod Ștefan pe dealul Sion, Schitul Salaș, începerea Schitului din Poiana Jiji și altele.

În 1996, a avut inițiativa înființării unui arhondaric pentru a veni în întâmpinarea pelerinilor și, mai ales, a elevilor, a studenților și a persoanelor cu posibilități materiale reduse, Arhondaricul „Sfântul Nicolae” care la început a fost făcut din lemn și care apoi s-a refăcut din zid și căruia i s-a adăugat și biserica Sfântul Nicolae.

Un alt eveniment frumos pe care l-a binecuvântat din toată inima și la care a participat a fost Simpozionul „Ștefan cel Mare și Sfânt. Atlet al credinței creștine”, din anul ștefanian 2004, care a fost urmat de înființarea la mănăstire a Centrului de Cercetare și Documentare „Ștefan cel Mare”. La colocviile științifice organizate în cadrul acestor centre, participa atât la Te Deum-ul de început, cât și la unele ședințe, atât cât timpul îi permitea, ascultând, dintr-un colț al mesei, cu atenție comunicările și îndemnându-i pe participanți să-și folosească talantul pe care l-au primit și să slujească prin știința lor pe Dumnezeu și neamul nostru românesc.

Cu binecuvântarea sa, acad. Zoe Dumitrescu-Bușulenga – Maica Benedicta a lăsat în testament să fie înmormântată la Mănăstirea Putna și s-a săvârșit aici înmormântarea ei. Apoi, împreună cu regretatul Dan Hăulică, s-au pus bazele Fundației „Credință și Creație” la mănăstire.

În general, la orice manifestare culturală, spirituală și, în mod deosebit, patriotică, era prezent cu o bucurie de nedescris. Îmbrățișa și aprecia în mod deosebit pe toți cei care organizau astfel de manifestări.

Canonizarea Sfinților Putneni

O încununare a acestei legături cu Putna o vedem în canonizarea Sfinților Putneni. El a fost legat de Sfinții Putneni, având mare evlavie la ei. Milostenia, pe care și el o făcea și spre care îndemna, l-a legat foarte mult de Sfântul Iacob Putneanul, care a fost un ierarh milostiv și apărător al familiei și al poporului. O asprime a vieții monahale, pe care mereu a cultivat-o în faptă și cuvânt, l-a legat de Cuvioșii Sila, Paisie și Natan, de Sihăstria Putnei, schitul mănăstirii din veacul al XVIII-lea unde viețuiau monahii care doreau viață mai înaltă, mai retrasă, cu mai multă rugăciune și mai puțină împrăștiere în lucruri lumești. Acolo și-a ales locul pentru mormânt.

Pe 15 iunie 2016, așezat pe un scăunel, uimit, a asistat de la început și până la sfârșit la desfacerea mormântului Sfântului Iacob Putneanul și la scoaterea sfintelor moaște.

Cu mulțumire pentru tot ceea ce a făcut pentru Mănăstirea Putna, ne rugăm ca Bunul Dumnezeu să îl odihnească în Împărăția Sa, împreună cu sfinții strămoși viețuitori și ctitori ai mănăstirii, cu eroii și sfinții acestui neam.

Articol din revista
Cuvinte către tineri, nr. XIII/2020