Connect with us

Actualitate

În curând începe școala: Ce OBLIGAȚII au părinții în noul an școlar 2023-2024

Publicat

Publicitate

Luna septembrie vine cu începerea noului an școlar dar și cu intrarea în vigoare a noii legi a învățământului preuniversitar. Apar noi responsabilități pentru părinți iar una dintre cele mai importante schimbări se referă la comunicarea cu personalul didactic, care va putea avea loc doar într-un interval orar prestabilit, scrie alba24.ro.

Contract educațional: O schimbare esențială

Potrivit Rador, semnarea unui contract educațional devine obligatorie la înscrierea în orice unitate de învățământ. Acest contract va detalia drepturile și obligațiile ambelor părți, având ca obiectiv principal garantarea drepturilor copiilor.

Clauzele pot fi adaptate în funcție de specificul fiecărei instituții, dar trebuie să protejeze întotdeauna interesul elevului.

Mai multe responsabilități pentru părinții elevilor

– Înscrierea copilului la școală și asigurarea frecventării cursurilor.

– Crearea unui mediu propice pentru studii, astfel încât copilul să aibă toate resursele pentru a finaliza studiile.

– Menținerea unui dialog constructiv cu cadrele didactice sau conducerea școlii pentru monitorizarea progresului elevului.

Publicitate

– Sprijinirea copilului în procesul de adaptare și integrare în colectivul școlar și respectarea regulilor instituției de învățământ.

Interacțiunea cu personalul școlii: Reguli stricte

O altă schimbare majoră adusă de legea prevede că părinții pot contacta personalul didactic doar în intervalul orar stabilit de regulamentul de organizare și funcționare al respectivei unități de învățământ.

Noua lege a învățământului preuniversitar vine cu schimbări semnificative pentru părinți, având ca obiectiv principal creșterea calității educației și consolidarea relației dintre școală și familie. Este esențial ca părinții să fie informați corect și complet pentru a putea naviga cu succes prin noile reguli și responsabilități.

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

„Butonul roșu” intră oficial în școli: Semnalează anonim violența și consumul de droguri. Iată cum arată formularul

Publicat

Publicitate

„Butonul roșu” devine oficial în școli: Ordinul care reglementează mecanismul de sesizare anonimă a violenței și consumului de droguri a fost publicat marți în Monitorul Oficial.

Mecanismul cunoscut sub numele de „butonul roșu” – prin care elevii, profesorii sau părinții pot semnala anonim cazuri de violență sau consum de substanțe interzise în școli – este acum reglementat oficial. Ordinul care stabilește funcționarea acestui sistem a fost publicat în Monitorul Oficial, marți, marcând un pas important în prevenirea și combaterea riscurilor din mediul educațional.

Documentul prevede ce tipuri de fapte pot fi sesizate, dar şi modalitatea prin care se asigură anonimatul.

Unităţile de învăţământ trebuit să pună la loc vizibil o cutie în care se vor putea aduna formulare cu sesizări anonime. De asemenea, la nivelul unităților de învățământ trebuie să existe și o adresă de mail dedicată.

Mecanismul oferă elevilor, părinților, precum și personalului din unitățile de învățământ posibilitatea de a raporta acte de violență într-un mod anonim, fără a li se periclita siguranța, intimitatea sau integritatea.

Modalități de sesizare

Sesizarea faptelor de violență și a suspiciunilor privind consumul de droguri și alte abateri de la normele de bună conduită poate fi făcută anonim, prin utilizarea următoarelor modalități:

Publicitate

a) cutia fizică de sesizări — amplasată într-un loc accesibil și vizibil din incinta unității de învățământ, destinată colectării sesizărilor anonime. În acest caz, unitatea de învățământ pune la dispoziția personalului și elevilor formulare de sesizare anonimă, conform unui modelului prevăzut în anexa care face parte integrantă din procedură;

„Butonul roșu” devine oficial în școli. Ordinul legat de aşa-numitul „buton roşu”, un mecanism prin care se pot semnala anonim cazuri de violenţă şi consum de droguri în unităţile de învăţământ, a fost publicat, marţi, în Monitorul Oficial.

Documentul prevede ce tipuri de fapte pot fi sesizate, dar şi modalitatea prin care se asigură anonimatul.

Unităţile de învăţământ trebuit să pună la loc vizibil o cutie în care se vor putea aduna formulare cu sesizări anonime. De asemenea, la nivelul unităților de învățământ trebuie să existe și o adresă de mail dedicată.

Mecanismul oferă elevilor, părinților, precum și personalului din unitățile de învățământ posibilitatea de a raporta acte de violență într-un mod anonim, fără a li se periclita siguranța, intimitatea sau integritatea.

Modalități de sesizare

Sesizarea faptelor de violență și a suspiciunilor privind consumul de droguri și alte abateri de la normele de bună conduită poate fi făcută anonim, prin utilizarea următoarelor modalități:

a) cutia fizică de sesizări — amplasată într-un loc accesibil și vizibil din incinta unității de învățământ, destinată colectării sesizărilor anonime. În acest caz, unitatea de învățământ pune la dispoziția personalului și elevilor formulare de sesizare anonimă, conform unui modelului prevăzut în anexa care face parte integrantă din procedură.

b) formularul electronic — disponibil pe site-ul oficial al unității de învățământ, acesta permite transmiterea sesizărilor în mod anonim, prin completarea informațiilor prevăzute în anexa la prezenta procedură;

c) adresă de e-mail dedicată — permite transmiterea mesajelor anonime printr-un canal electronic securizat, care nu salvează adresa de e-mail a persoanei care a formulat sesizarea, la solicitarea acesteia.

Citeste mai mult

Eveniment

ANAF a publicat Ghidul privind veniturile realizate din arendarea bunurilor agricole din patrimoniul personal

Publicat

Publicitate

Agenția Națională de Administrare Fiscală a publicat Ghidul privind veniturile realizate din arendarea bunurilor agricole din patrimoniul personal, potrivit Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice.

Conform sursei citate, acest Ghid se adresează contribuabililor persoane fizice care realizează în anul 2025 venituri din arendarea bunurilor agricole din patrimoniul personal, cum ar fi: terenurile cu destinație agricolă, și anume terenuri agricole productive – arabile, viile, livezile, pepinierele viticole, pomicole, arbuștii fructiferi, plantațiile de hamei și duzi, pășunile împădurite, etc.

Ghidul cuprinde și principalele obligații fiscale ale plătitorilor de venituri din arendarea bunurilor agricole din patrimoniul personal.

Potrivit Codului fiscal, veniturile obținute din arendarea bunurilor agricole din patrimoniul personal sunt clasificate în categoria veniturilor din cedarea folosinței bunurilor și se impozitează cu 10%. AGERPRES

Citeste mai mult

Eveniment

FOTO: Accident la Vorniceni, în toiul nopții. Isprava unui tânăr de 24 de ani

Publicat

Publicitate

O persoană a avut nevoie de îngrijiri medicale în urma unui accident rutier ce s-a produs, noaptea trecută, în localitatea Vorniceni. În eveniment a fost implicat un singur autoturism.

 

La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Stației Săveni, cu o autospecială de stingere și modul de descarcerare, dar și o ambulanță aparținând SAJ.

 

Persoana rănită, un tânăr de 24 de ani, era ieșită din autoturism. Acesta a fost preluat de echipajul medical și transportat la spital pentru îngrijiri de specialitate.

 

Publicitate

Pompierii au asigurat măsurile de prevenire a incendiilor, iar cazul a rămas în atenția Poliției pentru cercetări.

Citeste mai mult

Eveniment

CALENDAR ORTODOX 2025: Sfinții Mucenici de la Niculițel, Zotic, Atal, Camasie și Filip

Publicat

Publicitate

Pe teritoriul localităţii Niculiţel, aparţinând judeţului Tulcea, s-a făcut în toamna anului 1971 (septembrie) o descoperire de mare însemnătate pentru argumentarea vechimii creştinismului din ţara noastră. Aici, în cripta unei bazilici construită din cărămidă cu mortar şi aproape pătrată, s-au găsit, într-o raclă specială din lemn, aşezaţi în poziţia creştină a zilelor noastre (mâinile pe piept si capul spre Apus), moaştele a patru martiri. Pe peretele din stânga intrării s-a descoperit o inscripţie: Martirii lui Hristos, iar pe cel din partea dreaptă o alta, care cuprindea numele lor: Zotikos, Attalos, Kamasis, Philippos. Ei făceau parte dintr-un grup de 25 de martiri, care au suferit pentru credinţa lor în Hristos, după cum aflăm din Martirologiul ieronimian. Cei patru martiri au suferit la nord de Dunăre, prin anii 370-372, în timpul persecuţiei împotriva creştinilor, dezlănţuită de Athanaric, regele goţilor. De aici trupurile le-au fost luate şi duse la Niculiţel, unde au şi fost înmormântate. Construirea bazilicii şi a criptei s-au făcut spre sfârşitul secolului al IV-lea, având legătură cu moartea celor patru martiri. Ea este cea mai veche construcţie de acest tip din ţara noastră şi cel mai vechi martirion cunoscut în lumea creştină, până acum. Astfel, sub cripta în care au fost găsiţi aceşti patru martiri, a fost descoperită alta, având aproape aceleaşi dimensiuni şi fiind împărţită în două, prin lespezi de calcar. S-a găsit aici o inscripţie, în limba greacă: „Aici şi acolo (se afla) sângele (vlaga) martirilor. Descoperirea de la Niculiţel, singura de acest gen în spaţiul dunărean, este foarte importantă pentru noi, deoarece s-au găsit (pentru prima dată în ţara noastră), moaştele unor martiri cărora le cunoaştem şi numele. Am mai adăugat, astfel, o bazilică şi cel mai vechi martirion, la cele pe care deja le deţineam, întărind, în acest fel, convingerea în vechimea şi tăria credinţei creştine pe teritoriul ţării noastre.

 

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending