Connect with us

Administratie

În căutarea identității: Județul Botoșani organizează concurs de soluții pentru realizare semnal de delimitare a județului

Publicat

Publicitate

Autoritățile județului Botoșani au anunțat astăzi că organizează Concurs de soluții pentru realizare semnal de delimitare a județului Botoșani.

Scopul concursului este implicarea comunității în modernizarea semnalelor  instalate la intrarea/ieșirea în/din județul Botoșani și identificarea unei soluții reprezentative pentru județ (cultural, istoric, geografic),  iar soluția câștigătoare va fi parte integrantă din caietul de sarcini pentru realizarea documentației tehnico economice necesară execuției lucrărilor.

Concursul se va desfășura ca o procedură distinctă, cu premii acordate participanților, în baza unui regulament, conform prevederilor art. 105, lit. b) din Legea 98/2016 privind achizițiile publice, iar calitatea de concurent este acceptată pentru persoane fizice,  persoane fizice autorizate sau persoane juridice române sau din altă țară, individual sau în asociere.

Condițiile de admitere în concurs sunt calitatea de concurent, îndeplinirea condițiilor de calificare, respectarea temei și a regulamentului Concursului, respectarea termenului de predare, respectarea cerințelor de prezentare, prezentarea sub anonimat a soluției sau soluțiilor.

Mai mult, în vederea desfășurării concursului, Consiliul Județean a anunțat că alocă următoarele premii în bani aferente locurilor I, II și II, în valoare brută: Locul I: 10.000 lei,  Locul II: 7.000 lei,  Locul III: 3.000 lei.

Proiectele/soluțiile vor fi depuse direct sau expediate prin curier la REGISTRATURA AUTORITĂŢII CONTRACTANTE din Piața Revoluției nr.1-3, municipiul Botoșani. Data și ora limită a predării proiectelor depuse la sediul sau transmise prin curier:  16.08.2022, ora 15.00.

Publicitate

Pentru proiectele trimise prin curier concurenții au datoria să se asigure că vor ajunge la registratura autorității contractante până la data și ora prevăzute în anunț.

“Orice concurent interesat are dreptul de a solicita clarificări privind documentația de concurs, conform prevederilor art. 160 și următoarele din Legea 98/2016 privind achizițiile publice, cu modificările și completările ulterioare. Solicitările de clarificări sau întrebările se pot transmite pe site-ul www.e-licitatie.ro si/sau pe adresa consiliu@cjbotosani.ro, în mod clar, complet si fără ambiguități cu maxim17 zile înainte de data de depunere a dosarelor.

Răspunsurile la solicitările de clarificări sau întrebări se vor transmite pe site-ul www.e-licitatie.ro, atasate anuntului DC1000188/14.07.2022 și  pe site-ul www.cjbotosani.ro, secțiunea Licitații și pot detalia, completa sau modifica unele prevederi ale documentației de concurs și devin parte integrantă a documentației de concurs, cu maxim 10 zile înainte de data depunerii”,  a anunțat Consiliul Județean Botoșani.

Vizitarea amplasamentelor este opțională și poate fi făcută oricând, fără anunț prealabil iar numărul maxim de soluții/ idei ce pot fi prezentate de către un participant este de două variante, în timp ce soluțiile vor fi prezentate conform Regulamentului concursului.

 Urmăriți știrile Botosani24.ro și pe Google News

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Șofer din Iași, scos din trafic de polițiști la Călărași. Ce alcoolemie avea

Publicat

Publicitate

Polițiștii din Hlipiceni au identificat, marți, pe drumul comunal DC 35 B, în comuna Călărași, un autoturism care se afla în șanțul de pe marginea drumului, iar conducătorul auto, un bărbat de 62 de ani, din județul Iași,  era ieșit în afara acestuia.

 

Întrucât emana halenă alcoolică a fost testat cu aparatul etilotest, valoarea rezultată fiind de 1, 25 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior acesta a fost condus la o unitate spitalicească pentru recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

 

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

Publicitate
Citeste mai mult

Eveniment

Pericol public! Șofer din Viișoara, prins conducând beat criță două zile la rând. Alcoolemie peste 1,30 mg/l alcool pur în aerul expirat. A fost reținut

Publicat

Publicitate

Polițiștii din Darabani au emis, marți,  ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat, de 40 de ani, din comuna Viișoara, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducere sub influența alcoolului.

 

Din cercetări, a reieșit faptul că acesta, la data de 12 mai 2025, a fost depistat în timp ce se deplasa cu autoturismul pe drumul public, din comuna Viișoara, fiind sub influența alcoolului, respectiv, 1,20 mg/l alcool pur în aerul expirat.

 

Ulterior, la data de 13 mai 2025, acesta a fost din nou identificat în trafic, pe drumul județean DJ 293, în comuna Coțușca, fiind sub influența alcoolului, de data aceasta, valoarea rezultată în urma testării cu aparatul alcooltest, fiind de 1,32 mg/l alcool pur în aerul expirat.

 

Publicitate

Bărbatul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Botoșani, cercetările fiind continuate pentru comiterea a două infracțiuni de conducere sub influența alcoolului. Urmează ca în cursul zilei de astăzi, să fie prezentat în fața instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă.   

Citeste mai mult

Eveniment

Bărbat de 43 de ani, din municipiul Botoșani, reținut pentru furt    

Publicat

Publicitate

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani – Biroul de Investigații Criminale au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat de 43 de ani, din municipiul Botoșani, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de furt.

 

În urma probatoriului administrat s-a stabilit faptul că acesta, la data de 9 mai a.c., în timp ce se afla într-o stație de transport în comun, din municipiul Botoșani, profitând de neatenția victimei, o femeie de 37 de ani, din comuna Ungureni, i-ar fi sustras acesteia telefonul mobil, din buzunarul exterior al hainei.

 

Prejudiciul cauzat ca urmare a activității infracționale a fost recuperat.

 

Publicitate

Bărbatul de 43 de ani a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Botoșani.

 

Citeste mai mult

Administratie

Începe restaurarea Muzeului de Științele Naturii Dorohoi

Publicat

Publicitate

Institutul Național al Patrimoniului a emis ordinul de începere a lucrărilor de restaurare, consolidare și punere în valoare a clădirii Muzeul de Științele Naturii Dorohoi, care își va recăpăta astfel strălucirea de odinioară.

            „Este un proiect în care puțini au crezut, dar pe care, în calitate de președinte al Consiliului Județean, l-am promovat și susținut cu toată convingerea. Am demonstrat că, atunci când există determinare și profesionalism, imposibilul devine posibil. Asocierea formată din firmele Mădbeton (Borșa) și Euras (Satu Mare) are la dispoziție 36 de luni pentru a transforma muzeul din Dorohoi într-unul modern, care să pună în valoare exponatele deosebite din patrimoniu”, a declarat senatorul Doina Federovici, președintele PSD Botoșani.

            Lucrările prevăd consolidarea structurală, restaurarea arhitecturală și reconfigurarea spațiilor interioare pentru a răspunde nevoilor actuale ale publicului și ale personalului muzeal. Valoarea totală a contractului de execuție este de 42.959.495,05 lei, inclusiv TVA. Finanțarea este asigurată de Institutul Național al Patrimoniului, proiectul fiind cel mai important care a obținut sprijin în cadrul Programului Național de Restaurare a Monumentelor Istorice.

            Prin implementarea acestui proiect, județul va beneficia de un muzeu modern, care va pune în lumină colecții deosebite, precum cea de insecte și fluturi exotici a profesorului Ioan Nemeș, cea de fluturi exotici a farmacistului Wilhelm Weber, cea de păsări de pe continentul african a profesorului Cătălin Rang sau expoziția de obiecte din sticlă și porțelan realizate în fosta fabrică de sticlă din Dorohoi.

            „Pe lângă lucrările de consolidare, restaurare și punere în valoare a patrimoniului expozițional, la Muzeul Științelor Naturii din Dorohoi se va readuce la viață biblioteca, care deține peste 6.500 de volume de specialitate și care vor putea fi consultate în sala de lectură. De asemenea, se vor amenaja un auditorium, o sală de educație muzeală, o sală pentru conferințe și simpozioane, precum și o cafenea. La subsolul clădirii vor fi amenajate două laboratoare – unul de cercetare și unul de conservare”, a mai spus senatorul Doina Federovici.

            Clădirea muzeului a fost construită în 1887, ca sediu al Prefecturii județului Dorohoi, fiind prima clădire publică din oraș care a beneficiat de instalație de apă, canalizare și încălzire centralizată.

Publicitate

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending