Connect with us

Actualitate

În atenția fermierilor din Botoșani: Au venit rezultatele finale ale controlului prin monitorizare, pentru cererile de plată depuse în Campania 2024

Publicat

Publicitate

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură Centrul Județean Botoșani informează fermierii că s-au primit rezultatele finale ale controlului prin monitorizare, pentru cererile de plată depuse în Campania 2024.

Din cei 26.590 de fermieri care au depus cereri de plată la APIA C.J. Botoșani în Campania 2024, cu un număr total de 220.273 de parcele, au fost identificați cu neconformități 1.142 de fermieri, cu 1.885 de parcele semaforizate cu culoarea roșie.

Pentru clarificare, rapoartele care au cel putin o parcelă semaforizată cu culoarea roșie vor fi comunicate fermierilor și pot fi contestate în baza fotografiilor georeferentiate sau a proceselor verbale de calamitate, în termen de 30 zile de la comunicare.  Pentru ca dosarul să fie deblocat pentru plată, fermierii care se află în această situație sunt rugați să se adreseze cât mai repede administratorului de dosar de la centrul local / centrul județean unde au depus cererea de plată.

La nivel județean, Comisia de solutionare a contestatiilor va verifica documentele, va soluționa contestatiile și va transmite rezultatele către Serviciul control pe teren, pentru procesarea acestora în sistemul informatic, în vederea autorizării ulterioare la plată a cererilor.

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

FOTO De la literatură la integritate: Ofițerii DGA și elevii din Botoșani în acțiune împotriva corupției

Publicat

Publicitate

În perioada 14–16 ianuarie 2026, ofițerii de poliție din cadrul Serviciului Județean Anticorupție Botoșani au desfășurat o serie de activități de promovare a integrității în municipiul Botoșani, în contextul celebrării zilei de 15 ianuarie – Ziua Culturii Naționale, precum și al comemorării a 176 de ani de la nașterea poetului Mihai Eminescu, personalitate cunoscută, inclusiv prin activitatea sa jurnalistică, drept unul dintre cei mai importanți combatanți și promotori ai luptei împotriva corupției.

Astfel, în zilele de 14 și 15 ianuarie 2026, în baza parteneriatului încheiat între Direcția Generală Anticorupție și Inspectoratul Școlar Județean Botoșani, în cadrul proiectului educațional „Integritatea – valoare universală: Mihai Eminescu, literatura europeană și expresia muzicală”, au fost desfășurate două activități de educație pentru promovarea integrității la Colegiul Național „Mihai Eminescu” Botoșani, la care au participat elevi ai claselor a XII-a, însoțiți de profesorii coordonatori.

Pornind de la valorile relevante pentru viața adolescenților, elevii au fost implicați în discuții libere, în cadrul cărora și-au exprimat opiniile, au analizat relația dintre fapte și consecințele acestora și au identificat, în opera eminesciană, repere etice fundamentale și o preocupare constantă pentru adevăr, demnitate, responsabilitate și corectitudine – valori care definesc conceptul de integritate.

Raportat la „instrumentele” aflate la îndemâna marelui poet în perioada anilor 1880 – pana, călimara, hârtia și accesul la publicarea articolelor în presa scrisă –, în cadrul activităților au fost prezentate informații privind instituțiile și instrumentele actuale de prevenire și combatere a corupției din România, identitatea și competența Direcției Generale Anticorupție, consecințele corupției, atitudinea și reacția față de acest fenomen, precum și modalitățile de sesizare a faptelor de corupție, fiind popularizat și sistemul telefonic Call-center Anticorupție – 0800.806.806, toate informațiile fiind adaptate nivelului de vârstă al participanților.

Pentru o mai bună înțelegere a noțiunilor prezentate, au fost difuzate materiale audio-video și au fost expuse și dezbătute citate din opera eminesciană referitoare la corupție, a căror actualitate și relevanță traversează timpul.

Activitățile au avut un caracter interactiv și s-au bucurat de un feedback pozitiv, ofițerii DGA oferind clarificări și explicații problemelor ridicate de participanți. La final, elevii au depus flori la monumentul dedicat marelui poet, amplasat în fața colegiului, și au afirmat, în cor, mesajul „ZERO CORUPȚIE!”, inscripționat pe materialele preventive distribuite.

Publicitate

Totodată, la data de 14 ianuarie 2026, în același context, ofițerii DGA au susținut o activitate de informare anticorupție la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani, cu participarea polițiștilor de ordine publică din cadrul posturilor de poliție comunală. Cu acest prilej, au fost prezentate citate din opera marelui poet, relevante pentru activitatea funcționarilor Ministerului Afacerilor Interne, în îndeplinirea misiunilor instituționale și în asigurarea siguranței cetățenilor.

În data de 15 ianuarie 2026, ofițerii DGA au desfășurat o activitate de promovare a integrității în Parcul „Mihai Eminescu” din municipiul Botoșani, pe aleile „Floare albastră”, „Luceafărul” și „Lacul”, denumite după titluri celebre ale poeziilor eminesciene, interacționând cu cetățenii aflați în zonă.

Seria activităților s-a încheiat la data de 16 ianuarie 2026, la sediul Bibliotecii Județene „Mihai Eminescu” Botoșani, prin desfășurarea unei activități de promovare a integrității alături de participanții la rotonda cenaclurilor literare din județul Botoșani și în cadrul vernisajului expoziției „Când poezia lui Eminescu cântă”.

Pe parcursul tuturor activităților desfășurate în perioada 14–16 ianuarie 2026, participanților le-au fost distribuite materiale preventive cu mesajul ZERO CORUPȚIE, fiindu-le adresat îndemnul de a urma exemplul poetului omagiat, de a se informa cu privire la activitatea Direcției Generale Anticorupție și de a contribui activ la reducerea incidenței faptelor de corupție, inclusiv prin sesizarea acestora prin intermediul Call-center-ului anticorupție – 0800.806.806.

Citeste mai mult

Eveniment

Acțiune a polițiștilor la Darabani. S-a lăsat cu amenzi

Publicat

Publicitate

Joi, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Darabani împreună cu cei din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 7 Darabani au organizat o acțiune pentru menținerea unui climat de siguranță rutieră, în localitatea Darabani și a zonelor limitrofe.

 

În cadrul activităților desfășurate, au fost legitimate 20 de persoane și oprite pentru control, 14 autoturisme, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 13 sancțiuni contravenționale în valoare de peste 4.000 de lei.

 

Totodată, a fost reținut un permis de conducere și retras un certificat de înmatriculare.

 

Publicitate

Citeste mai mult

Eveniment

Botoșăneni duși cu escortă la locul de detenție. Motivele pentru care au fost condamnați

Publicat

Publicitate

Mandate de executare a pedepsei puse în aplicare de polițiștii botoșăneni

La data de 15 ianuarie 2026, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 10 Ștefănești au pus în aplicare un mandat de executare a unei pedepse privative de libertate, pe numele unui bărbat, de 65 de ani, din comuna Ripiceni.

 

Bărbatul este condamnat la executarea unei pedepse de un an și 10 luni de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe.

 

Acesta a fost identificat și încarcerat în cadrul Penitenciarului Botoșani în vederea executării pedepsei.

Publicitate

 *

La data de 15 ianuarie 2026, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Ștefănești au pus în aplicare un mandat de executarea a pedepsei pe numele unui tânăr, de 37 de ani, din comuna Românești.

 

Tânărul a fost condamnat la executarea unei pedepse de 4 ani și 5 luni sub aspectul comiterii infracțiunii de comercializarea sau deținerea a produselor accizabile supuse marcării, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false.

 

Persoana în cauză a fost escortată și încarcerată în Penitenciarul Botoșani.

Citeste mai mult

Eveniment

Activități de prevenire în unitățile de învățământ din Botoșani și Dorohoi

Publicat

Publicitate

Polițiștii din cadrul Biroului Siguranță Școlară împreună cu alte structuri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani au organizat, joi, o acțiune pentru creșterea gradului de siguranță în incinta și zona adiacentă unităților de învățământ preuniversitar, prevenirea și combaterea delicvenței juvenile, a traficului de droguri și a infracționalității în mediul școlar, în localitățile Dorohoi și Botoșani.

 

Activitățile au fost organizate în 4 unități de învățământ, prilej cu care polițiștii din cadrul Biroului Siguranță Școlară au desfășurat 14 activități de informare și prevenire. De aceste activități au beneficiat peste 450 de elevi și 21 de cadre didactice.

 

În același context, au fost legitimate 60 de persoane și au fost verificați și instruiți 10 agenți economici.

 

Publicitate

Totodată, polițiștii au aplicat 32 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de 6.700 de lei pentru încălcarea normelor rutiere sau de conviețuire socială, fiind reținute 2 permise de conducere.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending