Connect with us

Eveniment

În 2024, cardurile sociale pentru alimente în valoare de 250 de lei vor fi acordate în șase tranșe distincte. Când intră banii

Publicat

Publicitate

Românii cu venituri reduse vor continua să primească sprijin financiar pentru a cumpăra alimente și mese calde și în 2024 în cadrul programului „Sprijin pentru România”. Cardurile sociale vor fi încărcate cu suma de 250 de lei la fiecare două luni, iar pentru că ultima tranșă din anul 2023 a fost transferată în decembrie, următorul ajutor va fi disponibil pe carduri începând cu luna februarie, relatează alba24.ro.

Guvernul a stabilit recent că valoarea tichetelor sociale va rămâne la 250 de lei în 2024, însă în următorii trei ani urmează să fie redusă la jumătate, respectiv la 125 de lei.

Românii cu venituri reduse ce fac parte din categoriile sociale vulnerabile (pensionari, persoane cu handicap, etc.) primesc, prin programul „Sprijin pentru România”, o dată la două luni, câte 250 de lei pentru a-şi cumpăra alimente de bază.

Ultima tranşă din ajutorul pe anul 2023 a fost virată în luna decembrie.

Astfel, pentru anul 2024, calendarul acordării celor șase tranșe de câte 250 de lei va fi următorul:

  • februarie;
  • aprilie;
  • iunie;
  • august;
  • octombrie;
  • decembrie.

În 2023 banii au fost încărcați pe carduri între data de 10 și 15 a fiecărei luni. Cel mai probabil intervalul va fi același și în 2024.

Publicitate

Cine primește carduri de alimente

Persoanele care beneficiază de aceste carduri sociale sunt cele ce au o situație financiară defavorizată. Dacă acestea îndeplinesc criteriile de eligibilitate stabilite de Ministerul Muncii și Solidarității Sociale (MMSS), cardul le va fi livrat direct de către angajații Poștei Române, fără a fi necesar să inițieze personal vreo procedură.

În situația în care sunteți eligibil, dar până la sfârșitul perioadei de alocare a primei tranșe nu ați primit încă cardul, este indicat să vă adresați celui mai apropiat oficiu poștal, unde vi se vor oferi indicații suplimentare.

Categoriile de români ce vor beneficia de acest ajutor din partea statului din două în două luni:

  • pensionarii sistemului public de pensii, pensionarii aflați în evidența caselor de pensii sectoriale și beneficiarii de drepturi acordate în baza legilor cu caracter special, plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale, ale căror venituri lunare sunt mai mici sau egale cu 1.700 lei pentru tranșele din anul 2023;
  • persoanele – copii și adulți – încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri lunare proprii realizate sunt mai mici sau egale cu 1.700 lei pentru tranșele din anul 2023;
  • familiile cu cel puțin 2 copii în întreținere ale căror venituri lunare realizate pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 675 lei pentru tranșele din anul 2023;
  • familiile monoparentale ale căror venituri lunare realizate pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 675 lei pentru tranșele din anul 2023;
  • familiile și persoanele singure care au stabilit dreptul la ajutorul social;
  • persoanele fără adăpost, așa cum acestea sunt reglementate potrivit prevederilor legale în vigoare.

Surse guvernamentale au transmis că plafonul veniturilor pentru persoanele care beneficiază de aceste ajutoare va fi crescut, de la 1.700 de lei la 2.000 de lei.

Carduri sociale de 250 de lei pentru alimente: se vor acorda până în 2027

Potrivit OUG 115/2023, în perioada 2024-2027 se vor institui unele măsuri de acordare a unui sprijin material pentru anumite categorii de persoane defavorizate, după cum urmează:

  • tichete sociale pe suport electronic pentru produse alimentare și mese calde;
  • pachete cu produse alimentare.

Carduri sociale de 250 de lei pentru alimente: din 2025, valoarea voucherelor se reduce la jumătate

În anul 2024, tichetele sociale vor avea o valoare nominală de 250 lei. În perioada 2025-2027, acestea vor avea o valoare nominală de 125 lei.

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE), cu rol de beneficiar al finanțării nerambursabile pentru cheltuielile care urmează a fi decontate din fonduri europene nerambursabile, va coordona implementarea măsurii de sprijin.

De asemenea, MIPE se va ocupa de contractarea serviciilor necesare emiterii suportului electronic de către unități emitente, de achiziția de produse alimentare și livrarea acestora, în condițiile legislației în vigoare privind achizițiile publice.

Tot MIPE va încheia o convenție cu Compania Națională „Poșta Română“- S.A. pentru etichetarea, colectarea și distribuția tichetelor sociale pe suport electronic pentru produse alimentare și mese calde.

Mecanismul de implementare a măsurilor de sprijin, regulile de acordare, modalitatea și frecvența măsurilor de sprijin, precum și instituțiile responsabile se vor aproba prin hotărâre a Guvernului în termen de 30 zile de la data intrării în vigoare a OUG, respectiv până în data de 14 februarie 2024.

Potrivit ordonanței, măsurile de sprijin vor fi completate „cu măsuri auxiliare care includ măsuri de educație sanitară, educație cu privire la asigurarea igienei corporale și a locuinței, facilitarea accesului la servicii medicale, orientarea către servicii sociale, orientarea în vederea inserției profesionale, sprijin în căutarea unui loc de muncă, recomandări culinare și sfaturi privind echilibrul nutrițional, facilitarea accesului la servicii de consiliere juridică

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Botoșani, în topul județelor cu cei mai mulți pensionari cu venituri minime. Mii de vârstnici trăiesc din indemnizația socială

Publicat

Publicitate

Datele oficiale ale Casei Naționale de Pensii Publice arată încă o realitate dură pentru Botoșani: județul rămâne printre cele mai afectate zone din țară în ceea ce privește numărul pensionarilor cu venituri insuficiente pentru traiul de zi cu zi.

În luna octombrie 2025, peste 2.650 de botoșăneni proveniți din fostul sistem al agricultorilor au depins de indemnizația socială pentru a-și completa pensia, Botoșaniul situându-se pe locul al doilea la nivel național, imediat după Iași, relatează agerpres.ro.

La nivelul întregii țări, numărul beneficiarilor de indemnizație socială a ajuns la 883.017 persoane, o scădere ușoară față de luna anterioară, dar cifrele rămân îngrijorătoare pentru zonele rurale. În timp ce în marile orașe nivelul veniturilor este ceva mai ridicat, în județe precum Botoșani, Suceava sau Olt, mii de vârstnici continuă să depindă lunar de sprijinul financiar acordat de stat, în lipsa unor pensii suficiente.

Indemnizația medie pentru pensionarii din sistemul public a fost în octombrie de 536 de lei, însă în cazul pensionarilor agricultori – categoria unde Botoșaniul stă cel mai prost – media a fost chiar mai redusă, de aproximativ 365 de lei. Pentru mulți dintre acești oameni, suma reprezintă diferența între a-și putea cumpăra medicamentele sau a renunța la ele.

În zona Moldovei, cifrele conturează aceeași imagine: venituri mici, dependență mare de sprijinul de stat și o populație îmbătrânită, cu resurse limitate. Botoșaniul se află constant între județele cu cei mai mulți beneficiari, un indicator direct al dificultăților economice din mediul rural și al lipsei alternativei la veniturile din agricultură.

Conform legislației în vigoare, indemnizația socială se acordă pensionarilor ale căror venituri cumulate se situează sub 1.281 de lei. Iar la Botoșani, acest prag este depășit doar de o minoritate a beneficiarilor, ceea ce explică poziția fruntașă a județului în statisticile CNPP.

Publicitate

Citeste mai mult

Eveniment

Prezență de 17,87% la ora prânzului în comuna Mihai Eminescu. Peste 1.300 de alegători au votat până acum

Publicat

Publicitate

Alegerile locale parțiale din comuna Mihai Eminescu au intrat în a doua parte a zilei cu o prezență semnificativ mai ridicată decât în cursul dimineții. Potrivit datelor actualizate ale Autorității Electorale Permanente, până la ora 12:16, în cele șapte secții din comună și-au exercitat dreptul de vot 1.322 de persoane, ceea ce reprezintă 17,87% din totalul alegătorilor înscriși.

Dintre aceștia, 1.319 alegători au votat pe listele permanente, iar alți trei pe liste suplimentare. Nu a fost înregistrată nicio solicitare pentru urna mobilă până la acest moment. Tendința este vizibil ascendentă comparativ cu primele ore ale dimineții, când prezența se menținea sub 4%.

În comuna Mihai Eminescu sunt înscriși 7.383 de alegători pe listele permanente și 13 pe listele complementare. Autoritățile se așteaptă ca prezența să continue să crească în orele următoare, având în vedere apetitul mai ridicat pentru vot la prânz și în a doua parte a zilei.

Procesul electoral se desfășoară în condiții normale, fără incidente raportate de autorități. Secțiile de votare au fost deschise la ora 7:00, iar cetățenii pot vota până la ora 22:00, cu posibilitatea prelungirii până la ora 23:59 pentru cei aflați la rând.

Botoșani24.ro va actualiza prezența din comuna Mihai Eminescu pe parcursul zilei, pe măsură ce AEP publică noi date.

Publicitate
Citeste mai mult

Eveniment

Percheziție la Botoșani: Peste 1,6 tone de articole pirotehnice confiscate de polițiști din locuința unui tânăr de 19 ani

Publicat

Publicitate

O captură impresionantă de materiale pirotehnice a fost realizată de polițiștii botoșăneni, care au descins la locuința unui tânăr de 19 ani bănuit de activități ilegale cu artificii și petarde din categorii cu risc ridicat. Percheziția a fost efectuată de Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase în cadrul unei acțiuni derulate la nivel național.

În urma controlului domiciliar, polițiștii au descoperit peste o tonă și jumătate de articole pirotehnice, cantitatea totală ridicată ajungând la aproximativ 1.600 de kilograme. Materialele aparțin unor categorii interzise deținătorilor neautorizați, precum P1, F2, F3 și F4, folosite de regulă la spectacole profesionale sau manevrate doar de persoane certificate.

Anchetatorii precizează că tânărul nu avea dreptul legal să dețină, să depoziteze, să transporte sau să comercializeze astfel de materiale, conform prevederilor Legii 126/1995. Întreaga cantitate a fost confiscată, iar polițiștii continuă cercetările pentru documentarea completă a activităților desfășurate de suspect.

Acțiunea s-a desfășurat în cadrul programului „Pirotehnic 2025-2026”, o campanie amplă prin care autoritățile încearcă să prevină producerea de incidente grave, răniri, incendii sau distrugeri de bunuri cauzate de folosirea ilegală a artificiilor. Polițiștii atrag atenția că materialele pirotehnice din categoriile profesionale pot provoca accidente grave atunci când sunt manipulate de persoane neautorizate.

Operațiunea de la Botoșani reprezintă una dintre cele mai mari capturi din ultimii ani, cantitatea uriașă de materiale confiscate indicând riscurile semnificative la care erau expuși atât locuitorii din zonă, cât și tânărul aflat în vizorul polițiștilor.

Publicitate
Citeste mai mult

Administratie

VIDEO. 2025, investiții record la Rădăuți-Prut: Școală modernizată, locuințe pentru tineri și infrastructură rutieră în plin proces de finalizare

Publicat

Publicitate

Anul 2025 a fost unul dintre cei mai buni pentru comuna Rădăuți-Prut, localitatea aflată la frontiera de nord-est a țării și ultima poartă a Uniunii Europene. Administrația locală, condusă de primarul Viorel Nichiteanu și viceprimarul Silviu Pînzariu, a gestionat un volum impresionant de investiții, cele mai multe din ultimii ani, multe dintre ele ajungând deja în faza de finalizare.

Viceprimarul Silviu Pînzariu spune că pentru Primăria Rădăuți-Prut 2025 a fost „un an bun, cu investiții importante aproape de finalizare și planuri ambițioase pentru viitor”. Printre proiectele majore se numără reabilitarea termică și energetică a Școlii Gimnaziale nr. 1 din Rădăuți-Prut, cu o valoare totală de 3,6 milioane de lei, finanțată prin AFM, investiție care aduce condiții moderne pentru toți elevii din comună. Lucrările sunt aproape finalizate, iar autoritățile speră ca până la finalul anului școala să fie complet modernizată.

Un alt proiect important îl reprezintă construirea locuințelor pentru tineri, realizate prin PNRR. Ansamblul, aflat și el în fază avansată, include șase garsoniere concepute pentru a oferi tinerilor specialiști posibilitatea de a locui în comună în condiții moderne. Viceprimarul apreciază că această investiție poate deveni un argument solid pentru atragerea personalului calificat în mediul rural.

Tot în 2025, administrația a avansat semnificativ în modernizarea infrastructurii rutiere, un proiect amplu finanțat prin programul Anghel Saligny. Drumurile din comună au intrat într-un proces intens de asfaltare și betonare, au fost amenajate șanțuri și au fost executate lucrări extinse de sistematizare, chiar dacă vremea ploioasă din ultimele săptămâni a îngreunat intervențiile. „Suntem foarte aproape de finalizare, iar totul arată bine, după ani de așteptări”, spune Silviu Pînzariu.

Alte investiții derulate anul acesta vizează achiziția unei autospeciale de stingere a incendiilor, amenajarea parcului de agrement cu loc de joacă, foișor și scenă în localitatea Rediu, instalarea unor stații electrice de încărcare pentru autovehicule și continuarea etapizată a modernizării iluminatului public. Au fost alocate fonduri și pentru transformatorul necesar locuințelor ZEB, precum și pentru obținerea autorizațiilor ISU pentru școli și grădinițe. Toate aceste proiecte au avut finanțări consistente, fie prin AFM, PNRR, Anghel Saligny, AFIR, fie din bugetul local, și contribuie la schimbarea vizibilă a comunei.

Publicitate

În ceea ce privește anul 2026, administrația locală își propune să continue ritmul susținut al investițiilor. Printre priorități se află extinderea infrastructurii pentru vehicule electrice, amenajarea de trotuare în satul Rediu și identificarea unor noi surse de finanțare pentru proiecte suplimentare. „Speranțele sunt mari, dar depindem de bugetul pe care îl vom avea anul viitor”, declară viceprimarul Pînzariu.

Comuna Rădăuți-Prut traversează astfel una dintre cele mai dinamice perioade de dezvoltare din ultimele decenii, cu proiecte care îmbunătățesc semnificativ calitatea vieții locuitorilor și transformă zona de frontieră într-o comunitate modernă și atractivă.

Citeste mai mult
Publicitate
Evenimento oră ago

Botoșani, în topul județelor cu cei mai mulți pensionari cu venituri minime. Mii de vârstnici trăiesc din indemnizația socială

Eveniment2 ore ago

Prezență de 17,87% la ora prânzului în comuna Mihai Eminescu. Peste 1.300 de alegători au votat până acum

Eveniment2 ore ago

Percheziție la Botoșani: Peste 1,6 tone de articole pirotehnice confiscate de polițiști din locuința unui tânăr de 19 ani

Administratie2 ore ago

VIDEO. 2025, investiții record la Rădăuți-Prut: Școală modernizată, locuințe pentru tineri și infrastructură rutieră în plin proces de finalizare

Economie3 ore ago

BNR pune în circulație o nouă monedă de colecție, în tiraj 5.000 de exemplare. La ce preț poate fi cumpărată

Eveniment4 ore ago

Alegerile din comuna Mihai Eminescu se desfășoară în siguranță. Ce măsuri au dispus autoritățile

Eveniment5 ore ago

Prezență scăzută la vot în comuna Mihai Eminescu. Doar 3,95% dintre alegători s-au prezentat la urne până la această oră

Eveniment5 ore ago

Când are loc solstițiul de iarnă 2025: Ce semnificație are cea mai lungă noapte a anului și începutul iernii astronomice

Eveniment5 ore ago

CALENDAR ORTODOX 2025: Sfânta Muceniță Filofteia – „Sfântuliţa” de la Argeș

Eveniment17 ore ago

VIDEO: ÎPS Teofan a oficiat Slujba Stâlpilor la căpătâiul preotesei Maria Macuc din Săveni. „Bucurați-vă, copii, că mama este Sus. Bucurați-vă că ea este în taina Împărăției Cerului”

Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending