Connect with us

Economie

Importurile de grâu, porumb, floarea-soarelui şi rapiţă originare din Ucraina, interzise de ANSVSA până la 5 iunie

Publicat

Publicitate

Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) nu va permite importurile în România de grâu, porumb, floarea-soarelui şi rapiţă originare din Ucraina, până la data de 5 iunie 2023, informează miercuri instituţia, relatează Agerpres.

„Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) aplică noile prevederi ale Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2023/903 al Comisiei, din 2 mai 2023, de introducere a unor măsuri preventive privind anumite produse originare din Ucraina, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Astfel, ANSVSA nu va permite importurile în România de grâu, porumb, floarea-soarelui şi rapiţă originare din Ucraina, de la data de intrării în vigoare a Regulamentului mai sus menţionat, până la data de 5 iunie 2023. Aceste măsuri vizează doar contractele semnate după data de intrarea în vigoare a noilor prevederi şi se aplică până la data de 5 iunie 2023”, precizează ANSVSA, printr-un comunicat.

Pentru celelalte tipuri de produse de origine nonanimală, care nu fac obiectul acestor noi reglementări, ANSVSA realizează controale pentru transporturile provenite din Ucraina la Posturile de Control la Frontieră/Puncte de Intrare şi la destinaţia finală (depozite de cereale, unităţi de procesare şi comercializare) a acestor produse.

În concordanţă cu recomandările Comisiei Europene privind sprijinirea rutelor de transport pentru Ucraina, ANSVSA a înfiinţat noi Puncte de Intrare, în judeţele de la graniţa cu Ucraina şi Republica Moldova, pentru a eficientiza actul de control oficial, în corelaţie cu numărul de transporturi de cereale.

„ANSVSA va continua acţiunile de verificare şi împreună cu celelalte instituţii responsabile va colabora pentru identificarea de noi măsuri menite să eficientizeze şi să fluidizeze transportul de mărfuri, subliniază instituţia”, a anunţat sursa citată.

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a declarat marţi că niciun contract comercial cu patru produse agricole – grâu, porumb, rapiţă şi seminţe de floarea soarelui – nu se mai poate încheia între agenţii economici din Ucraina şi România, odată cu adoptarea de către Comisia Europeană a unor măsuri excepţionale privind importurile de astfel de produse din Ucraina.

Publicitate

Comisia Europeană a adoptat marţi măsuri preventive excepţionale şi temporare privind importurile unui număr limitat de produse din Ucraina, sub garanţia excepţională a Regulamentului privind măsurile comerciale autonome, se arată într-un comunicat al Executivului comunitar.

Aceste măsuri sunt necesare având în vedere circumstanţele excepţionale ale blocajelor logistice grave cu care se confruntă cinci state membre ale Uniunii Europene, preciza forul european. Măsurile vizează patru produse agricole – grâu, porumb, rapiţă şi seminţe de floarea soarelui – originare din Ucraina. Măsurile adoptate urmăresc atenuarea blocajelor logistice care implică aceste produse în Bulgaria, Ungaria, Polonia, România şi Slovacia. Măsurile vor intra în vigoare în 2 mai şi se vor aplica până la 5 iunie 2023.

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

ANPC: Amenzi totale de 250.000 de lei în urma unor controale efectuate vineri. Două unități, Kaufland și Profi, închise temporar

Publicat

Publicitate

Comisarii pentru protecția consumatorilor au aplicat, vineri, amenzi în valoare de 250.500 lei, în urma unor controale tematice și operative desfășurate la șapte operatori economici, și au oprit temporar activitatea la o unitate Kaufland din sectorul 2 și un magazin Profi din sectorul 4.

”În data de 30.05.2025, din dispoziția și sub coordonarea președintelui Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, domnul Cristian Popescu Piedone, comisarii din cadrul Comisariatelor pentru Protecția Consumatorilor ale sectoarelor 1-6 au desfășurat o serie de controale tematice și operative. Au fost verificați șapte operatori economici, în 17 puncte de lucru, fiind întocmite 13 procese verbale de constatare a contravenției, trei invitații și un proces verbal de constatare. Au fost aplicate sancțiuni contravenționale în valoare de 250.500 lei și două avertismente. S-a dispus măsura de oprire definitivă de la comercializare pentru 166 buc și 64,2 kg, în valoare de 2.152,79 lei. S-a dispus măsura de oprire temporară de la comercializare pentru 1,2 kg în valoare de 72 lei. Totodată, a fost dispusa măsura de oprire temporar a prestării serviciilor pentru: Kaufland, Șos. Pantelimon, nr. 244 – 246, sector, și Profi, Șos. Berceni nr. 183 b, sector 4”, se arată într-un comunicat al ANPC.

Au fost controlate următoarele unități: Profi Rom Food, str. Sf Vineri nr. 21A, sector 3, unde s-au aplicat amenzi de 10.000 de lei; Profi Rom Food, str. Aleea Gura Caliței, nr. 53, sector 3 – amenzi de 15.000 de lei; Profi Rom Food, B-dul 1 Decembrie, nr. 21, sector 3 – amenzi de 12.000 de lei; Profi Rom Food, str. Nerva Traian 17-19, sector 3 – amenzi de 53.000 de lei; Profi, Șos. Berceni nr. 183 b, sector 4 – amenzi de 25.500 de lei; Carrefour Market Dr. Taberei, nr. 124, sector 6, operatorul economic a fost sancționat cu două amenzi în valoare de 20.000 lei și, respectiv, 2.000 de lei; Carrefour Market, str. Economu Cezărescu 34-42, sector 6 – amenzi în valoare de 11.000 și, respectiv 2.500 de lei.

De asemenea, au mai fost controlate: Mega Image 13 septembrie nr. 77 , sector 5; Mega Image Shop & Go Calea 13 Septembrie, nr. 75 – 79, Bloc 73 – 75, parter, sector 5; Mega Image Piața Amzei nr. 10-22 , sector 1 – unde au fost aplicate trei sancțiuni în valoare de 13.000 de lei; Mega Image str. D. I. Mendeleev, nr. 21-25, sector 1 – au fost aplicate două sancțiuni în valoare de 8.000 de lei; Mega Image str. Traian nr. 197, bloc 22B, sector 2 – amenzi de 5.000 de lei și un avertisment; Kaufland, Șos. Pantelimon, nr. 244 – 246, sector 2 – au fost aplicate patru sancțiuni în valoare de 53.000 de lei; Lidl Șos Pantelimon nr. 161, sector 2 – două sancțiuni în valoare de 20.000 de lei; Lidl, sector 4; Carrefour Șos.Vergului, nr. 20, sector 2 – amenzi de 5.000 de lei; Auchan, sector 4. AGERPRES

Citeste mai mult

Eveniment

Mașină în flăcări pe o stradă din municipiul Botoșani. Cel mai probabil evenimentul s-a produs din cauza unui scurtcircuit

Publicat

Publicitate

Un autoturism, parcat într-o gospodărie de pe strada Cernavodă, din municipiul Botoșani, a luat foc, în această dimineață.

La caz s-au deplasat pompierii militari din cadrul Detașamentului Botoșani, cu o autospecială de stingere.

Aceștia au constatat faptul că ardea partea din față a mașinii și au acționat rapid astfel încât flăcările să nu se extindă.

Din fericire nu au fost persoane rănite.

Cel mai probabil evenimentul s-a produs din cauza unui scurtcircuit.

Pentru a preveni incendiile auto, recomandăm respectarea următoarelor măsuri:

Publicitate

✔ verificaţi instalaţia electrică;

✔ asiguraţi-vă că echipamentele de iluminat electric nu sunt defecte sau neizolate;

✔ verificaţi dacă apar eventuale scurgeri de carburanți sau lubrifianți;

✔ nu faceți improvizații la instalația electrică;

✔ verificați perioada de valabilitate a stingătorului din autovehicul.

Citeste mai mult

Eveniment

CALENDAR ORTODOX 2025: Sfântul Mucenic Ermie

Publicat

Publicitate

Sfântul Mucenic Ermie a trăit în vremea împăratului Antonim Piul (138-161) care pornise o puternică persecuție împotriva creștinilor. Soldații săi mergeau din oraș în oraș obligând lumea să aducă jertfă zeilor, iar cei care nu se supuneau erau chinuiți și uciși. Sfântul Ermie din orașul Comani, aflat în cetate, era soldat în armata împăratului și a refuzat să se supună poruncii guvernatorului Sebastian de a aduce jertfă zeilor. Ca urmare a refuzului său guvernatorul a poruncit să fie torturat, în speranța că se va lepăda de credința creștină și va aduce jertfă zeilor.

Cum răul judecător a încercat în van să-l înduplece pe Ermie să se lepede de Sfânta Credință și să jertfească idolilor, el a poruncit să fie aruncat într-un cuptor de foc, dar harul lui Dumnezeu l-a păzit, și Sfântul Mucenic Ermie a ieșit nevătămat din văpaie. Apoi guvernatorul a chemat un vrăjitor vestit al vremii, care i-a dat otravă Sfântul Mucenic Ermie, însă prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu acesta a supraviețuit. Văzând aceasta, vrăjitorul a rămas uluit și de îndată L-a mărturisit și el cu glas mare pe Hristos, fapt pentru care a fost decapitat pe loc.

După aceea chinuitorii i-au scos ochii mucenicului, iar el a răbdat fără plângere. Sfântul Ermie i-a strigat judecătorului: „Ia-ți ochii aceștia ai mei trupești, judecătorule, care mie nu-mi mai trebuie; ci ochii mei cei adevărați sunt în inimă, și cu ei văd lumina adevărului”. Atunci Sfântul Mucenic Ermie a fost spânzurat de picioare, timp de trei zile, iar apoi toți cei care erau de față au orbit și au început să umble împiedicându-se și căzând. Sfântul Ermie le-a cerut să se apropie de el, și-a pus mâinile peste ei și le-a redat vederea, cu rugăciunile către Dumnezeu.

Văzând acestea, judecătorul s-a umplut de mâine și a scos sabia, apoi i-a tăiat capul. Sfântul Mucenic Ermie a primit astfel mucenicia câștigând cununa biruinței, din Cer. Creștinii au luat în taină trupul Mucenicului și l-au îngropat cu cinste. Sfintele lui moaște îi vindecă pe bolnavi și se arată grabnic ajutătoare în nenorocirile de tot felul. Sfântul Ermie a luat mucenicia la anul 166, în timpul domniei împăratului Antonin.

Citeste mai mult

Eveniment

Botoșani: Copil de 4 ani, găsit de polițiști pe stradă, după ce ar fi căzut de la etajul 1

Publicat

Publicitate

Polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani au intervenit prompt astăzi, după ce au observat, pe o stradă din municipiu, un copil de aproximativ 4 ani, dezorientat și parțial îmbrăcat.

Din discuțiile purtate cu minorul, polițiștii au aflat că acesta ar fi căzut de la etajul 1 al blocului în care locuiește, iar ulterior, speriat, a plecat de acasă și nu mai știa cum să se întoarcă.

Copilul nu prezenta leziuni grave, având doar câteva zgârieturi vizibile. Polițiștii au solicitat de urgență intervenția unui echipaj medical, pentru a-i fi acordate îngrijiri de specialitate.

Între timp, aceștia au reușit să identifice familia copilului, urmând ca împrejurările exacte ale incidentului să fie verificate de polițiști, în colaborare cu specialiști din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending