Connect with us

Actualitate

IMPERIILE construite pe salarii proaste de patroni la Botoșani se vor PRĂBUȘI. Cât timp mai pot fi plătiți angajații cu salariul minim

Publicat

Publicitate

Un proiect de lege privind salariul minim european limitează perioada până la care poți fi ținut cu minimul pe economie și obligă angajatorii să îți dea mai mulți bani. Decizia va avea impact mai ales în județe precum județul Botoșani, unde patronii și-au construit marile imperiile exclusiv pe salarii proaste și pe împământenita zicală „muncește pe cât îți dau că alți 100 așteaptă la poartă”.

Comisia pentru Afaceri Europene din Senat a dat un aviz favorabil proiectului de lege privind introducerea salariului minim european. Avizul a fost obținut pe data de 11 septembrie.

După adoptarea de către Senat și Camera Deputaților, legea merge către președinte pentru promulgare, relatează alba24.ro.

Cât timp poți fi plătit cu salariul minim

Astfel, potrivit noii legi, un angajat va putea fi plătit cu salariul minim brut pe economie doar 24 de luni.

Firmele românești nu mai pot angaja salariați cu mai puțin de 3.700 de lei (aproximativ 740 de euro), cât a devenit salariul minim brut pe țară.

Majorarea din vară a salariului de bază minim brut cu 12,12%, de la 3.300 de lei lunar, are mai multe implicații atât pentru angajați, cât și pentru angajatori.

Publicitate

România s-a aliniat în acest an recomandărilor unei directivei europene care impune statelor membre UE ca salariul minim să nu fie mai mic de 50% din salariul mediu brut al țării (8.580 lei salariul mediu brut a fost în iulie 2024, conform datelor Institutului Național de Statistică).

Legea salariului minim brut a fost adoptat de Guvern, în luna iunie, iar acum este în curs de aprobare în Parlament.

Cât timp poți fi plătit cu salariul minim. Modificări în Codul Muncii

Articolul 160 ”Salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri”

Se completează cu:

  • ”(2) Salariul de bază reprezintă componenta fixă a remunerației brute plătite unui salariat pentru munca pe care o prestează pe parcursul unei luni calendaristice, în care nu sunt incluse sporurile, indemnizațiile și alte adaosuri.
  • (3) Salariul de bază minim brut reprezintă suma minimă la care are dreptul salariatul pentru munca prestată, potrivit legii sau prin contracte colective de muncă aplicabile conform prevederilor art.162 alin. (1). Salariul de bază minim brut este stabilit astfel încât să nu fie diminuat salariul minim net aferent acestuia.
  • (4) Salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată reprezintă suma stabilită anual prin hotărârea Guvernului, în condițiile art. 164, corespunzătoare programului normal de muncă, în scopul îmbunătățirii condițiilor de trai și de muncă, în special a gradului de adecvare al salariului minim, în vederea asigurării unui nivel de trai decent”

România s-a aliniat în acest an recomandărilor unei directivei europene care impune statelor membre UE ca salariul minim să nu fie mai mic de 50% din salariul mediu brut al țării, scrie Europa Liberă.

De asemenea, acesta poate fi menținut doar 2 ani.

Salariul mediu brut a fost în iulie 2024 de 8.580 de lei, conform datelor Institutului Național de Statistică.

Proiectul legii salariului minim brut a fost adoptat de Guvern, în luna iunie, iar acum este în curs de aprobare în Parlament.

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Mașină cuprinsă de flăcări pe o stradă din Vlăsinești. Pompierii au intervenit rapid și nu au fost victime

Publicat

Publicitate

Un autoturism parcat pe o stradă din localitatea Vlăsinești a fost cuprins de flăcări, în urmă cu puțin timp, incidentul fiind observat de o vecină care a văzut fum ieșind de sub capotă și a apelat imediat numărul unic de urgență 112.

La fața locului au intervenit pompierii din cadrul Stației Săveni, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, sprijiniți de membrii Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Vlăsinești.

Echipajele au constatat că incendiul se manifesta la partea din față a autoturismului și au acționat prompt pentru limitarea propagării flăcărilor, reușind să împiedice extinderea focului la întregul vehicul.

Din fericire, incidentul nu s-a soldat cu victime, nefiind înregistrate persoane rănite.

Potrivit primelor concluzii, cauza probabilă a producerii incendiului este un scurtcircuit electric, însă circumstanțele exacte vor fi stabilite în urma verificărilor efectuate de specialiști.

Pentru a preveni incendiile auto, ISU Botoșani recomandă respectarea următoarelor măsuri:

Publicitate

✔ verificaţi instalaţia electrică;

✔ asiguraţi-vă că echipamentele de iluminat electric nu sunt defecte sau neizolate;

✔ verificaţi dacă apar eventuale scurgeri de carburanți sau lubrifianți;

✔ nu faceți improvizații la instalația electrică;

✔ verificați perioada de valabilitate a stingătorului din autovehicul.

Citeste mai mult

Eveniment

Incendiu puternic la o casă de pe strada Ion Creangă din Botoșani. Proprietarul transportat la spital după un atac de panică

Publicat

Publicitate

Pompierii botoșăneni au intervenit de urgență, în cursul zilei de astăzi, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o locuință situată pe strada Ion Creangă din municipiul Botoșani. Alarma a fost dată de un trecător care a observat flăcările și a solicitat imediat ajutorul autorităților.

La fața locului au ajuns rapid echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Botoșani, cu două autospeciale de stingere și un echipaj SMURD. La sosirea salvatorilor, casa ardea generalizat, cu flacără deschisă și degajări mari de fum, existând pericolul extinderii incendiului la construcțiile din apropiere.

Pompierii au acționat prompt pentru localizarea și limitarea focului, reușind să împiedice propagarea flăcărilor la imobilele învecinate. Intervenția este în desfășurare, echipajele lucrând pentru lichidarea ultimelor focare și înlăturarea efectelor produse de incendiu.

Proprietarul locuinței, un bărbat în vârstă, a suferit un atac de panică și a primit îngrijiri medicale la fața locului din partea echipajului SMURD. Ulterior, acesta a fost transportat la spital pentru investigații și tratament de specialitate.

Cauza producerii incendiului urmează să fie stabilită de specialiști, după finalizarea intervenției și a cercetărilor specifice.

Publicitate
Citeste mai mult

Eveniment

Cod galben de ceață prelungit în județul Botoșani: Vizibilitate sub 50 de metri și risc de polei până la ora 15:00

Publicat

Publicitate

Avertizarea de tip cod galben de ceață a fost prelungită în județul Botoșani, unde vizibilitatea rămâne redusă pe majoritatea drumurilor, coborând sub 200 de metri și, izolat, chiar sub 50 de metri. Fenomenele meteo periculoase sunt prognozate să persiste până la ora 15:00, potrivit informațiilor transmise de autorități.

Meteorologii anunță că ceața este asociată, pe alocuri, cu burniță sau ploaie slabă, condiții care pot favoriza formarea ghețușului ori a poleiului pe carosabil și trotuare. În aceste situații, riscul producerii unor accidente rutiere sau al alunecărilor pietonale crește semnificativ, mai ales în zonele cu trafic intens sau pe drumurile secundare.

Șoferii sunt sfătuiți să circule cu prudență, să reducă viteza, să folosească sistemele de iluminare corespunzătoare și să păstreze o distanță de siguranță mai mare față de autovehiculele din față. De asemenea, autoritățile recomandă evitarea manevrelor riscante și a frânărilor bruște, care pot duce la pierderea controlului asupra mașinii.

Pietonii trebuie să fie atenți la deplasare, întrucât suprafețele pot deveni alunecoase din cauza depunerilor de gheață. Un pericol suplimentar îl reprezintă țurțurii sau zăpada care se pot desprinde de pe clădiri, motiv pentru care este necesară o atenție sporită în apropierea imobilelor.

Curățarea gheții, a țurțurilor și a zăpezii de pe clădiri, precum și de pe trotuarele aferente, revine proprietarilor și administratorilor de imobile. Dacă îndepărtarea acestora nu poate fi realizată imediat, zonele trebuie semnalizate și delimitate corespunzător, pentru a nu pune în pericol siguranța trecătorilor.

Autoritățile fac apel la responsabilitate și implicare din partea cetățenilor pentru prevenirea accidentelor și menținerea siguranței publice în această perioadă cu condiții meteo dificile.

Publicitate

Pompierii militari rămân la datorie 24 de ore din 24 și sunt pregătiți să intervină rapid în sprijinul populației, în cazul apariției unor situații de urgență generate de vremea nefavorabilă.

Citeste mai mult

Educație

Competiție de ROBOTICĂ organizată în premieră la Botoșani. 16 echipe din țară au participat la „Royal Stars League Meet”

Publicat

Publicitate

Botoșaniul a găzduit, sâmbătă, 7 februarie 2026, deschiderea competiției de robotică „Royal Stars League Meet”, eveniment organizat în premieră la Colegiul Național „Mihai Eminescu”. La activitate a fost prezent și inspectorul șef al Inspectoratului Școlar Județean Botoșani, Bogdan Suruciuc, care a subliniat importanța unor astfel de inițiative pentru educația orientată spre viitor.

Competiția reprezintă o etapă zonală a concursului internațional „First Tech Challenge” și a reunit echipe de robotică din întreaga țară, formate din elevi pasionați de știință și tehnologie. Proba principală a constat în construirea unui robot complex capabil să lanseze mingi într-un coș amplasat la peste un metru înălțime, dispozitivul funcționând atât autonom, cât și controlat de elevii-driveri.

În total, 16 echipe din județe diferite au disputat 24 de meciuri, fiecare formație jucând câte șase partide. Județul Botoșani a fost reprezentat de echipa „Hyperion” a Colegiului Național „Mihai Eminescu” și de echipa „Dragonfly” a Colegiului Național „Grigore Ghica” din Dorohoi, care au concurat cu roboți construiți exclusiv de elevi, sub îndrumarea mentorilor.

Evenimentul a evidențiat potențialul, creativitatea și pasiunea pentru știință existente în școlile botoșănene, demonstrând rolul educației STEM în formarea competențelor viitorului.

Inspectorul șef Bogdan Suruciuc a transmis felicitări organizatorilor și tuturor echipelor participante, subliniind că educația trebuie să țină pasul cu schimbările lumii moderne, iar competițiile de robotică reprezintă exemple concrete de bună practică și de învățare aplicată.

„Educația trebuie să țină pasul cu schimbările lumii moderne, iar competițiile de acest tip sunt un exemplu clar de bună practică și de educație orientată spre viitor. Felicitări organizatorilor și tuturor echipelor participante!”, a transmis Inspectorul șef al ISJ Botoșani, Bogdan Suruciuc

Publicitate
Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending