Connect with us

Eveniment

Ilie Bolojan, despre sporurile din ministere: „Unii angajați aveau sporuri de 110%; câștigau mai mult decât un ministru”

Publicat

Publicitate

Guvernul a reușit plafonarea unor sporuri care se aplicau în cascadă, a declarat marți premierul Ilie Bolojan, la Digi24. Potrivit acestuia, la Ministerul Fondurilor Europene, în unele cazuri, sporurile au ajuns la 110%, iar astfel unii funcționari au reușit să câștige mai mult decât miniștrii din Executiv, scrie alba24.ro.

Cazul Ministerului Fondurilor Europene

Premierul Bolojan a prezentat ca exemplu o situație de la Ministerul Fondurilor Europene, unde un funcționar de execuție a ajuns să câștige 13.400 de lei net, mai mult decât un ministru. Situația a fost posibilă prin aplicarea în cascadă a mai multor tipuri de sporuri și stimulente, a explicat Bolojan la Digi24.

Potrivit premierului, angajații primeau „spor de fonduri europene de 50%, peste care se acorda un stimulent de 45% și peste care se mai adăuga un spor de condiții vătămătoare de 15%”.

Această combinație a avut ca rezultat sporuri cu 110% mai mari decât cele din sistemul public în general, transformând ministerul într-o „armată de oameni” care și-au „optimizat câștigurile” în detrimentul performanței.

Premierul a precizat că asta n-ar fi fost o problemă dacă „apelurile la toate proiectele erau lansate pe fonduri europene, absorbţia PNNR era la un nivel deosebit, proiectele care au fost depuse erau analizate şi toată absorbţia era în grafic”.

Publicitate

„Un director avea un salariu de 21.500 de lei net. Această corecţie care a fost făcută, sigur că le-a scăzut din câştiguri, le va scădea. Dar gândiţi-vă câţi oameni din sectorul privat care lucrează din greu pe o funcţie de execuţie câştigă acest salariu net. Şi atunci nu o să mai ia 13.400, o să ia 10.500, deci oricum mai mult de 2.000 de euro net şi trebuie să-şi facă datoria.

Dar nu mai puteam continua în felul acesta cu cascada de sporuri care se aplicau unele peste altele şi gândiţi-vă că aceste măsuri sunt luate pentru patru ministere. Dar în multe companii de stat, în multe structuri, acest sistem de salarizare a fost scăpat de sub control şi el trebuie corectat”, a mai adăugat premierul Ilie Bboloolojan.

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Cazier judiciar 2025: Cum se poate obține documentul online. Procedura și acte necesare

Publicat

Publicitate

Cazier judiciar 2025: Certificatul de cazier judiciar poate fi obținut și online, fără ca solicitantul să mai stea la coadă la ghișeu. Această opțiune este disponibilă prin platformele ghișeul.ro și hub.mai.gov.ro, pentru persoanele fizice, de cetățenie română.otrivit Poliției Române, cetățenii au la dispoziție două mecanisme de acces pentru obținerea certificatului de cazier judiciar electronic:

prin platforma hub.mai.gov.ro

Solicitanții vor completa un formular disponibil în platformă, iar pentru a li se stabili cu certitudine identitatea. Se vor prezenta fizic, o singură dată, la unitățile de poliție care eliberează certificate de cazier judiciar.

prin intermediul platformei https://www.ghiseul.ro, pentru utilizatorii care sunt înregistrați sau doresc să se înregistreze în platformă.

Solicitarea cazierului se face urmând procedura de validare a identității electronice folosind un card bancar înrolat 3D Secure, emis de o instituție bancară din România. În urma validării, aceștia vor fi redirecționați către platforma hub.mai.gov.ro, pentru completarea online a cererii tip.

Cazier judiciar 2025. Termen de eliberare a documentului

Certificatul de cazier judiciar pentru persoana fizică se obține de la orice subunitate de poliție în care funcționează ghișeu pentru eliberarea certificatelor de cazier judiciar.

Publicitate

Pentru cetățenii români, certificatul de cazier judiciar se eliberează, de regulă, pe loc sau în cel mult 3 zile lucrătoare.

Pentru cetăţenii străini, certificatul de cazier judiciar se eliberează în aproximativ 30 zile. La certificatul de cazier judiciar eliberat persoanelor care sunt cetăţeni ai unui stat membru, altul decât România, se ataşează şi extrasul din cazierul judiciar al statului membru de cetăţenie, iar la certificatul de cazier judiciar eliberat resortisanţilor unei ţări terţe se ataşează şi extrasul din cazierul judiciar al statelor membre care deţin informaţii cu privire la condamnarea acestora pe teritoriul statului lor.

Cazier judiciar 2025: Pașii procedurali

Pentru a obţine un certificat de cazier judiciar din România, persoana fizică cu vârsta minimă de 14 ani poate depune personal o cerere-tip, cu datele complete de stare civilă şi motivată, la orice subunitate de poliție în care funcționează ghișeu pentru eliberarea certificatelor de cazier judiciar.

Persoanele care se prezintă la ghișeu pot solicita ca cerea să fie tipărită din sistemul informatic, situație în care le revine doar sarcina semnării acesteia.

Când solicitanul se prezintă personal la ghișeu, acesta va prezenta un act de identitate original, aflat în termenul de valabilitate (cartea de identitate, buletinul de identitate, paşaport, cartea de identitate provizorie sau certificat de înregistrare a cetăţenilor U.E., carte de rezidenţă, carte de rezidenţă permanentă, permis de şedere temporară sau permanentă etc.).

În cazul persoanelor fizice de până la 14 ani, certificatul de cazier judiciar se poate obține de către părinte sau tutore, în baza cererii tip motivate, completate cu datele de stare civilă ale minorului.

Dacă solicitantul este părintele, acesta va prezenta în original actul său de identitate și certificatul de naștere al minorului.

Dacă solicitantul este tutorele minorului, acesta va prezenta în original actul său de identitate, certificatul de naștere al minorului și decizia de instituire a tutelei.

Cazier judiciar 2025 pentru românii din străinătate

Persoanele fizice aflate în străinătate pot solicita eliberarea certificatului de cazier judiciar prin misiunile diplomatice sau oficiile consulare ale României.

De asemenea, la cererea motivată a persoanelor aflate în străinătate, misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României pot elibera, după efectuarea verificărilor necesare în bazele de date, adeverinţe în care consemnează rezultatele verificărilor. Aceste adeverințe au valoarea juridică a unui certificat de cazier judiciar și se utilizează exclusiv în străinătate.

Pentru identificarea misiunilor diplomatice și a oficiilor consulare ale României, precum și pentru obținerea de informații privind procedurile specifice de lucru, se poate accesa pagina de internet www.mae.ro.

Cazier judiciar 2025: solicitarea prin împuterniciți

Certificatul de cazier judiciar pentru persoane fizice se poate solicita şi prin împuterniciţii acestora, conform procedurilor legale în vigoare, după cum urmează:

  • în ţară, de către avocatul persoanei fizice în baza împuternicirii avocațiale emise cu respectarea prevederilor Legii nr. 51/1995, sau, după caz, de alt împuternicit, pe baza unei procuri autentificate de către notarul public
  • în străinătate, pe baza unei procuri autentificate prin misiunile diplomatice sau oficiile consulare ale României ori de către un notar, cu respectarea cerinţelor legalizării actelor oficiale străine. Pentru statele care au aderat la Convenţia de la Haga din 5 octombrie 1961 este suficient să fie aplicată apostila.

Conţinutul procurii, respectiv al împuternicirii avocațiale trebuie formulat în termeni clari, din care să rezulte persoana sau, după caz, avocatul care a fost mandatat, scopul şi durata mandatului.

În situaţia în care cererea se depune prin împuternicit, acesta va prezenta un act de identitate original, aflat în termenul de valabilitate, iar cererea va fi însoţită de copia actului de identitate al solicitantului, copia actului de identitate al împuternicitului şi de procura autentificată în condiţiile legii/ împuternicirea avocațială.

sursa: Poliția Română

Citeste mai mult

Eveniment

Orașul Săveni și mai multe comune rămân fără apă. De vină ar fi o avarie

Publicat

Publicitate

Nova Apaserv S.A. Botoșani informează consumatorii că, din cauza unei avarii survenite pe conducta din material OL, cu diametrul de 500 mm, situată în zona Stației de pompare apă brută din localitatea Stânca-Costești, va fi necesară întreruperea furnizării apei potabile, astăzi, 09 iulie 2025, pentru o perioadă estimată de 24h.

Echipa de intervenție efectuează lucrări pentru remedierea avariei în cel mai scurt timp, iar reluarea furnizării apei potabile se va face treptat, în funcție de stabilizarea sistemului.

Vor fi afectați consumatorii din orașul Ștefănești, orașul Săveni, respectiv din comunele: Adășeni, Albești, Avrămeni, Călărași, Coțușca, Dângeni, Dobârceni, Durnești, Drăgușeni, Hănești, Hlipiceni, Manoleasa, Mihălășeni, Românești, Răuseni, Santa Mare, Știubieni, Todireni, Trușești, Ungureni și Vlăsinești.

 

Citeste mai mult

Administratie

S-a dat STARTUL admiterii la Extensia Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, la Botoșani

Publicat

Publicitate

Primăria Municipiului Botoșani anunță deschiderea oficială a perioadei de admitere pentru studii universitare de licență la Extensia UAIC Botoșani – un proiect realizat și susținut de administrația locală încă din primul mandat al primarului Cosmin Andrei, prin inițiativa „Student la Botoșani”.

 În data de 7 iulie 2025, la ora 9:00, a început sesiunea de înscrieri, care se desfășoară până sâmbătă, 12 iulie 2025.
Acest proiect aduce educația universitară mai aproape de botoșăneni, oferindu-le tinerilor și adulților posibilitatea de a studia în orașul lor, în cadrul uneia dintre cele mai prestigioase instituții de învățământ superior din România – Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, prin Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor (FEAA).
Specializările disponibile la Extensia Botoșani (învățământ la distanță – ID):
–  Finanțe și Bănci
–  Administrație Publică
Admiterea se face online sau cu prezență fizică, în funcție de preferințele fiecărui candidat.
Înscrieri online:
* Platformă: https://eadmitere.uaic.ro
* Crearea conturilor: până sâmbătă, 12 iulie, ora 12:00
* Finalizarea dosarelor: până sâmbătă, 12 iulie, ora 13:00
* Plata taxei de înscriere se poate face direct în platformă, cu cardul, sau pe: https://plati-taxe.uaic.ro
Înscrieri cu prezență fizică:
* Locația: Colegiul Național „A.T. Laurian”, Str. Nicolae Iorga, nr. 19, Botoșani
🕘 Program:
* Luni – Vineri (7–11 iulie): 09:00 – 16:00
* Sâmbătă (12 iulie): 09:00 – 13:00
📞 Asistență telefonică: 0232.201094 / 0755.150346 (zilnic, 09:00 – 17:00)
După prima promoție admisă anul trecut, proiectul „Student la Botoșani” continuă cu formarea celei de-a doua generații de studenți botoșăneni, chiar aici, în orașul nostru.
🗣️ Mesajul primarului Cosmin Andrei:
„Am promis că vom aduce învățământ superior la Botoșani și ne-am ținut de cuvânt. Tinerii botoșăneni merită să aibă acces la educație universitară de calitate, fără a fi nevoiți să plece din oraș.
Vă invit să profitați de această oportunitate – deveniți studenți la Botoșani și construiți-vă viitorul aici, acasă.”
Îi încurajăm pe toți cei interesați – elevi, angajați, tineri sau adulți – să aleagă această cale accesibilă, flexibilă și valoroasă pentru dezvoltarea lor profesională”.

Citeste mai mult

Eveniment

Autoritățile de la Botoșani sunt în alertă după avertizarea de COD PORTOCALIU de vijelii

Publicat

Publicitate

Având în vedere avertizarea meteorologică Cod portocaliu de vijelii și cea hidrologică Cod galben și portocaliu de inundații, autoritățile din județul Botoșani sunt în stare de alertă. Toate instituțiile cu responsabilități în gestionarea situațiilor de urgență sunt pregătite să intervină pentru protejarea populației și a bunurilor acesteia.

 

Subprefectul județului, Gabriel Gălan, a convocat astăzi o ședință extraordinară a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Botoșani, pentru a evalua situația și a reaminti măsurile necesare gestionării evenimentelor generate de fenomenele hidro-meteorologice periculoase. În cadrul întâlnirii, au fost prezentate acțiunile puse în aplicare de către structurile implicate și au fost stabilite o serie de măsuri suplimentare pentru perioada critică ce urmează.

 

Astfel, pe durata Codului Portocaliu de vijelii și a Codului Galben și Portocaliu de inundații s-a dispus:

– instituirea serviciului de permanenţă la sediul tuturor primăriilor;

Publicitate

– monitorizarea persoanelor vulnerabile și cu dizabilități care ar putea avea nevoie de sprijin, la nivelul fiecărei unități administrativ-teritoriale din județ;

– monitorizarea cursurilor de apă de pe raza unităților administrativ – teritoriale, a zonelor cunoscute ca fiind predispuse la inundații, în special pe perioada atenționărilor/avertizărilor meteorologice de tip NOWCASTING și intervenția de urgență, dacă situația o impune;

– asigurarea operativității tehnicii de intervenție la inundații de la nivelul tuturor primăriilor;

– creșterea capacității operaționale la nivelul ISU Botoșani.

 

De asemenea, pentru preîntâmpinarea situațiilor deosebite, se vor efectua recunoașteri în teren în zonele cunoscute cu risc de inundații, se va informa populația asupra măsurilor și a modului de comportare în cazul producerii situațiilor de urgență, prin intermediul Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență de la nivelul primăriilor.

 

Totodată, la toate subunitățile de pompieri se va asigura operativitatea tehnicii de intervenție la inundații (motopompe remorcabile și transportabile, bărci, camioane etc.).

 

Evoluţia fenomenelor meteorologice prognozate este permanent monitorizată prin Centrul Operaţional al ISU Botoșani.

 

Echipajele de pompieri de la toate subunitățile din județ sunt pregătite să intervină, în cel mai scurt timp, în sprijinul cetățenilor.

 

Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență sau alte date utile despre manifestarea fenomenelor meteorologice periculoase pot fi obținute prin accesarea portalului fiipregatit.ro sau prin intermediul aplicației DSU, care poate fi descărcată gratuit din Google Play Store și AppStore.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending