Connect with us
Publicitate

Eveniment

Iftime pariază pe Florescu că va fi golgheterul campionatului. Mandorlini, dat afară de CFR Cluj după VICTORIA FC Botoșani

Publicat

Publicitate

Bucurie mare la Botoșani după prima victorie din acest an, iar acest lucru chiar în fața uneia dintre cele mai titrate echipe din România, CFR Cluj.

În timp ce finanțatorul echipei CFR Cluj, Ioan Varga, a anunțat că a decis să îl dea afară pe antrenorul Andrea Mandorlini și să-l aducă pe Adrian Mutu, finanțatorul FC Botoșani, Valeriu Iftime, pariază pe Florescu că va fi golgheterul campionatului.

„Eduard Florescu va fi golgheterul campionatului. Sper, aşa vreau şi mă rog la Dumnezeu să-l ajute să aibă aceeaşi tărie, inteligenţă. A avut câteva faze extraordinare în afară de gol. Acum nu va pleca de la FC Botoşani, dar la vară, dacă va avea o ofertă bună pentru el, dar şi pentru club, atunci sigur îi vom da drumul”, a declarat Valeriu Iftime pentru Orange Sport.

Publicitate

Eduard Florescu, 10 goluri și 4 assisturi în 22 de etape, e la cel mai bun sezon din carieră, iar în fereastra de mercato actuală putea face pasul afară. Acesta a primit o ofertă în această iarnă din Kazahstan, însă moldovenii au declinat propunerea de nici 200.000 €.

Iată și câteva imagini din vestiarul FC Botoșani după victoria de astăzi în fața CFR Cluj:

Publicitate

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

FOTO: „Nu ne jucăm cu focul!“, „Nu aprindem lumânări în casă și nici în curte!”. Sunt sfaturi de la pompieri pentru micuții din Ștefănești

Publicat

Publicitate

„Nu ne jucăm cu focul!“, „Nu aprindem lumânări în casă și nici în curte!”, „Dacă avem o problemă, cerem ajutorul părinților sau al doamnelor educatoare!“, – sunt lucruri pe care copiii le învață încă de la grădiniță. Pentru a înțelege mai bine aceste sfaturi, preșcolarii de la Grădinița cu Program Normal nr. 1 Ștefănești au vizitat, în această dimineață, Garda de Intervenție Ștefănești.

La acțiune au participat peste 50 de copii. Pompierii le-au arătat autospecialele pe care le folosesc pentru stingerea incendiilor sau pentru salvarea persoanelor implicate în diferite evenimente ce le pot pune viața în pericol. Copiii au urcat și în barcă și au probat vestele de salvare.

Salvatorii le-au vorbit, pe înțelesul lor, despre comportamentul în cazul

Publicitate

producerii unui incendiu în incinta grădiniței, prezentându-le următorii pași:

– anunțați incendiul primului adult pe care îl întâlniți;

– ieșiți din clădire sub supravegherea și îndrumarea educatoarelor;

Publicitate

– nu vă întoarceţi spre locurile în care se manifestă incendiul pentru a vă lua ghiozdanele sau alte obiecte de valoare;

– aşteptaţi intervenția pompierilor.

Totodată, pompierii le-au oferit următoarele sfaturi pentru ca ei să fie în siguranță:

Publicitate

– nu vă jucați cu chibrituri, brichete și nu aprindeţi lumânări în casă;

– nu trageți de cablurile electrice sau de prize, deoarece există pericol de electrocutare;

– nu vă jucați în preajma aragazului și nu lăsați jucăriile în imediata apropiere a acestuia;

Publicitate

– nu așezați pe radiatoare sau plite, jucării, haine sau alte lucruri care pot lua foc;

– nu imitați lucrurile periculoase pe care le vedeți pe internet.

Citeste mai mult

Eveniment

Ce amenzi au dat polițiștii în 2024 la Botoșani pentru nesemnalizarea corespunzătoare a obstacolelor sau lucrărilor de pe partea carosabilă

Publicat

Publicitate

Sancțiuni de peste  30.000  de lei au fost aplicate de polițiștii de la Botoșani pentru nesemnalizarea corespunzătoare a obstacolelor sau lucrărilor de pe partea carosabilă.

De la începutul anului până în prezent, polițiștii rutieri au desfășurat activități de prevenire și combatere a accidentelor rutiere, prilej cu care au fost identificate 4+ lucrări nesemnalizate corespunzător pe suprafața părții carosabile, existând riscul producerii de accidente rutiere.

Au fost aplicate nouă sancțiuni contravenționale, executanților  responsabili de lucrările respective în valoare totală de peste 30.000 de lei,  fiindu-le stabilite termene pentru remedierea problemelor identificate.

Publicitate

“Astfel de verificări sunt desfășurate în mod constant de către polițiștii rutieri, pe raza întregului județ”, a transmis purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Botoşani, Delia Nenişcu.

Citeste mai mult

Eveniment

BLOCADA la Botoșani: 8 permise și 5 certificate de înmatriculare REȚINUTE în ultimele 24 de ore

Publicat

Publicitate

Polițiștii botoșăneni au organizat în ultimele 24 de ore nu mai puțin de 3 acțiuni punctuale, în cadrul planului de activitate BLOCADA, acționând în sistem integrat, împreună cu jandarmii și au intervenit la 46 de evenimente, majoritatea sesizate prin apel la 112.

IJP Botoșani a precizat astăzi într-un comunicat că activitățile desfășurate au avut drept scop asigurarea climatului de ordine și siguranță publică, creștera gradului de disciplină rutieră și prevenirea și combaterea traficului și consumului de droguri sau alte substanțe interzise, în cadrul acestora fiind aplicate 171 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 55.000 de lei și reținute, în vederea suspendării dreptului de a conduce, 8 permise de conducere și 5 certificate de înmatriculare.

“Dintre sancțiuni, cele mai multe au fost aplicate pentru abateri la regimul rutier și nerespectarea normelor de conviețuire socială”, a transmis purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Botoşani, Delia Nenişcu.

Publicitate

Citeste mai mult

Eveniment

La pachet: Accident la Botoșani produs de un șofer cu alcoolemie de 1,34 mg/l la volan. A încercat să dea și MITĂ polițiștilor

Publicat

Publicitate

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani – Biroul Rutier au fost sesizați la data de 14 mai 2024  cu privire la faptul că pe Calea Națională, din municipiul Botoșani s-a produs un accident rutier cu pagube materiale, iar conducătorul auto este posibil să se afle sub influența alcoolului.

Echipajul direcționat la fața locului a stabilitat identitatea conducătorului auto implicat în accident, în persoana unui bărbat, de 48 de ani, din municipiul Botoșani. Acesta a fost testat cu apartul etilotest, valoarea indicată fiind de 1,34 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, bărbatul a refuzat recoltarea de probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de refuz de prelevare de mostre biologice de sânge, în vederea stabiliri alcoolemiei.

Publicitate

“Mai mult decât atât, în timpul activităților specifice, conducătorul auto a încercat să ofere bani,  cu titlu de mită, polițiștilor. Aceștia au informat polițiștii din cadrul Serviciului Județean Anticorupție cu privire la eveniment, cercetările fiind continuate și pentru această faptă”, a transmis purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Botoşani, Delia Nenişcu.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending