Connect with us

Actualitate

Harta șpăgilor din spitale. Situația din județul Botoșani tinde să se îmbunătățească

Publicat

Publicitate

Percepția asupra serviciilor medicale din județul Botoșani tinde să se îmbunătățească, prin prisma faptului că medicii și asistentele nu solicită șpagă. Este concluzia unui chestionar aplicat la nivel național de Ministerul Sănătății. 

Județele Alba, Cluj și Neamț au cele mai mici procente de pacienți care spun că personalul medical le-a cerut bani în luna aprilie, în timp ce la polul opus sunt județele Ialomița, Teleorman și Giurgiu, potrivit datelor agregate de platforma Graphs.ro, pe baza informațiilor de pe platforma data.gov.ro.

Câți pacienți se plâng de șpaga din spitale, la nivel național

Media la nivel național a pacienților care spun că medicii sau asistentele le-au cerut bani este de 1,67% în aprilie față de 1,61% în martie.

În luna aprilie, 28.869 de pacienți din toată țara au răspuns la chestionarul de feedback, dintre care 482 au spus că li s-au cerut bani în spital.

În aprilie, cele mai mari procente sunt înregistrate în județele Ialomița – 6,47%, Teleorman – 6,43%, Giurgiu – 5,38%, iar cele mai mici în județele Cluj – 0,53%, Alba – 0,59% și Neamț – 0,86%, scrie G4Media.ro.

Mecanismul de feedback al pacientului a fost implementat din 2016 și ar trebui ca raportările pacienților să fie utilizate pentru evaluarea satisfacţiei pacienţilor, a calităţii serviciilor oferite de spitale şi pentru notificarea incidentelor de integritate.

Publicitate

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Noul sistem AI de diagnosticare medicală este de 4 ori mai eficient decât medicii în cazul afecțiunilor complexe

Publicat

Publicitate

Microsoft susține că noul său sistem AI pentru diagnosticare medicală este de patru ori mai eficient decât medicii în identificarea afecțiunilor complexe.

Instrumentul de inteligență artificială a fost denumit “Orchestratorul de diagnostic Microsoft AI” (MAI-DxO).

A fost creat de o echipă coordonată de Mustafa

Suleyman, unul din fondatorii DeepMind, acum deținută de Google.

Sistemul se bazează pe un “orchestrator” – care creează și coordonează grupuri virtuale cu cinci agenți AI, fiecare cu rol distinct, care emit ipoteze și aleg teste de diagnostic.

Cei cinci interacționează și “dezbat” astfel încât să ajungă la cel mai probabil diagnostic. Ulterior, explică pas cu pas raționamentul din spatele deciziei, pentru ca medicii umani să poată valida diagnosticul.

Publicitate

Pentru a-i fi testată performanța, sistemul a fost pus să rezolve 304 cazuri clinice publicate în revista New England Journal of Medicine, cu unele dintre cele mai complexe scenarii din practica medicală.

În acest fel, cercetătorii au reușit să determine dacă sistemul este capabil să stabilească diagnostice chiar și pentru cazurile severe și să transmită pas cu pas modul în care a ajuns la o concluzie.

Citeste mai mult

Cultura

Expoziția de tapiserie, pictură și grafică „Univers interior”, la Galeriile de Artă ,,Ștefan Luchianˮ

Publicat

Publicitate

Muzeul Județean Botoșani găzduiește, în perioada 2-30 iulie 2025, la Galeriile de Artă ,,Ștefan Luchianˮ, expoziția de tapiserie, pictură și grafică „Univers interior”, cu lucrări semnate de Lucia Pușcașu.

Lucia Pușcașu reprezintă un nume în tapiseria românească contemporană, putând sta cu mândrie alături de artiste-tapiser precum Gabriela Moga Lazăr, Ileana Balotă, Geta Brătescu, Ana Lupaș, Mimi Podeanu, Simona Vasiliu Chintilă, Gabriela Moisescu Stendl, Maria Mihalache Blendea, Cela Neamțu etc., care au îmbogățit prin munca lor patrimoniul național cu lucrări textile semnificative, cu sensibilitatea și poezia specifică.

Artista s-a născut pe 31 august, 1954, în Horlăceni, comuna Şendriceni, judeţul Botoşani. În 1983 a absolvit Institutul de Arte Plastice ,,Nicolae Grigorescuˮ din București, secția Tapiserie, iar în 2008 a obținut titlul de Master în ,,Desen și Arte Vizuale Asistate de Calculatorˮ, la Universitatea ,,Ștefan cel Mareˮ din Suceava. Din 1990 este membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România. Între 1986-1989 a fost vice-coordonator al ,,Atelier 35ˮ. A fost designer pentru textile și profesor la Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu” din Suceava (1991-2014). A fost vicepreședinte al U.A.P.R., Filiala Suceava (1990-1998, 2005-2007), apoi președinte (1998-2000, 2007-2016). Din 2008 este președinte al Asociaţiei „Artă şi Umanitate”.

Începând din 1986, a deschis numeroase expoziții personale, atât în țară, la Vatra Dornei, Suceava, Botoșani (1995), Bacău, București, Rădăuți, Vama, Craiova, Iași, Piatra-Neamț, Sibiu, Roman și Râmnicu Vâlcea, cât și în străinătate, la Muzeul Etnografic din Torino, în Italia (1999), la Galeria „Ripustus” din Hämeenlinna, în Finlanda și la Galeria „Stoa” din Helsinki, Finlanda (2004).

Din 1981 până în prezent a participat la peste 600 de expoziții colective județene și naționale, trienale și bienale de tapiserie, pictură, grafică și minitapiserie. A luat parte la peste 80 de expoziții în străinătate: Cernăuţi (Ucraina), Vancouver, Toronto (Canada), Ankara (Turcia), Moscova (Rusia), Tournai (Belgia), Laval, Paris (Franța), Know, Herillville, Chicago, Corner Stone, Mishewalla, Washington (Statele Unite), Jeziorowice, Katowice (Polonia), Hämeenlinna, Rönnvikin, Helsinki, Tampere, Hovinkartano (Finlanda), Madrid, Ciudad Real, Córdoba, Alicante, San Vicente (Spania), Höchstadt (Germania), Chieri, Torino (Italia), Ruse, Silistra, Varna, Sozopol, Kazanlak, Dobrici (Bulgaria), „Saloanele Moldovei” (Chișinău, Republica Moldova), „Salonul de Grafică Românească” (Chișinău, Republica Moldova), „Salonul de Arte Decorative” (Chișinău, Republica Moldova), Salonul „Profesorilor de Artă Vizuală” (Chișinău, Republica Moldova), „Bienala de Arte Decorative” (Chișinău, Republica Moldova), Lisabona, Alter do Chão, Portalegre (Portugalia), Bratislava (Slovacia), Tirana (Albania).

A participat la 17 tabere de creație în România, una în Polonia și 5 la Balcic, în Bulgaria. A coordonat și curatoriat proiecte culturale naționale și internaționale. A scris articole în albume și în presă și a participat la emisiuni TV. A dat numeroase interviuri accesibile pe YouTube. A prezentat expoziții naționale și internaționale și a făcut parte din comisii de jurizare.

Publicitate

De-a lungul timpului,  a primit 32 de premii naționale și 2 premii internaționale, 56 de diplome naționale și 4 diplome internaționale, 3 nominalizări naționale și o nominalizare internațională. În 2018 a primit Ordinul „Meritul Bucovinei”, iar în 2019, Premiul „Mihai Eminescu” și Medalia ,,Teiul de Aurˮ. S-au scris numeroase articole despre creația și activitățile sale organizatorice.

Lucrări semnate de artistă se regăsesc în muzee, instituții și colecții particulare din România, Suedia, Republica Moldova, Finlanda, Italia, Polonia, Israel, Canada, Spania, S.U.A., Germania, Franța, Marea Britanie. Are numeroase apariții în enciclopedii, cataloage, albume de artă, pliante de expoziții și cărți de specialitate.

Vernisajul expoziției va avea loc pe 5 iulie 2025, de la ora 12.00. Curator: Liviu Șoptelea. Prezintă: Iulian Bucur, critic și istoric de artă. Intrarea este liberă.

 

Citeste mai mult

Eveniment

FOTO: Tragedie la Leorda: Un bărbat a murit încercând să salveze un vițel căzut într-o fosă

Publicat

Publicitate

Pompierii militari au fost solicitați, astăzi, să intervină în localitatea Leorda, unde un bărbat ar fi coborât într-o fosă de decantare a dejecțiilor pentru a salva un vițel, însă nu a mai reușit să iasă la suprafață.

Apelul la 112 a fost făcut de colegii bărbatului, care au pornit în căutarea acestuia și au observat hainele sale în apropierea fosei.

La fața locului s-au deplasat, în cel mai scurt timp, pompierii din cadrul Detașamentului Botoșani, cu o autospecială de intervenție dotată cu echipamente specifice, precum și echipajul de terapie intensivă mobilă SMURD.

Aceștia au constatat faptul că vițelul era în fosă, în viață, și l-au adus la mal.

După aproximativ 30 de minute de căutări, pompierii l-au găsit pe bărbat, la o adâncime de aproximativ trei metri. Din păcate, în ciuda eforturilor depuse, echipajul medical a fost nevoit să declare decesul acestuia.

Cazul a fost preluat de Poliție.

Publicitate

Citeste mai mult

Cultura

Expoziția de grafică și pictură „Petra”, în spațiul Colecției de Artă din municipiul Botoșani

Publicat

Publicitate

Muzeul Județean Botoșani găzduiește, în perioada 2-14 iulie 2025, în spațiul Colecției de Artă, expoziția de artă plastică ,,Petraˮ, cu lucrări de pictură și grafică semnate de Petra Iustina Amarghioalei. Expozanta, născută pe 10 septembrie 2009, este elevă în clasa a X-a la Liceul de Artă ,,Ștefan Luchanˮ din Botoșani și este îndrumată de profesorii Ciprian Andrușcă și Genoveva Dolhescu.

Un talent autentic, susținut de muncă asiduă, Petra Iustina Amarghioalei se află la a doua expoziție personală. Cea dintâi, denumită ,,Rezist prin artăˮ, a fost deschisă la Galeria de Artă a Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, în perioada 6-31 martie 2025. Evenimentul a fost coordonat de către dr. Ana-Maria Ovadiuc, artist vizual.

Tânăra artistă a participat la expoziții de grup în Botoșani, Brăila și Sibiu, obținând premii pentru talentul și creativitatea dovedite prin lucrările expuse: Premiul I și Trofeul Concursului Regional de Arte Plastice ,,Omagiu Ștefan Luchianˮ, ediția a XVIII-a, Botoșani, 29 ianuarie 2025; Premiul I – Grafică la Concursul Național de Arte ,,Margareta Sterianˮ, Buzău, 26-28 februarie 2025; Premiul I la Expoziția-Concurs de Artă Plastică ,,Estetica motivelor tradiționaleˮ, ediția a IV-a, Botoșani, martie 2025; Expoziția ,,Anotimpul Renașteriiˮ, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Botoșani, 12 martie 2025; Premiul I – Grafică la Concursul Național de Grafică ,,George Naumˮ, ediția a XXX-a, 11 aprilie 2025; Premiul I – Grafică la Concursul Național de Arte Plastice „Hans Hermann”, ediția a XV-a, Sibiu, 28-30 aprilie 2025; Premiul I la Concursul Regional ,,Ilustrație de povesteˮ, ediția a III-a, Botoșani, 12 mai 2025; Premiul I – Desen, ,,Arhitectura localăˮ, ediția III-a, Botoșani, 30 mai 2025.

Petra Iustina Amarghioalei se numără printre cei 30 de bursieri selecționați pentru a face parte din prestigiosul program „Tinere Talente”, ediția 2025, derulat de Fundația Regală Margareta a României, la categoria Arte Vizuale.

Vernisajul va avea loc miercuri, 2 iulie 2025, de la ora 14.00. Prezintă: Ana Coșereanu, muzeograf.

 

Publicitate

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending