Connect with us

Actualitate

Guvernul dă înapoi: Impozitarea la valoarea de piață a proprietăților se AMÂNĂ pentru 2027

Publicat

Publicitate

Ministerul Finanțelor a decis să renunțe, cel puțin pentru moment, la planul de a introduce din 2026 impozitarea proprietăților imobiliare în funcție de valoarea de piață. Motivul: lipsa timpului necesar pentru dezvoltarea sistemelor informatice și a mecanismelor de evaluare, relatează Profit.ro, citat de alba24.ro.

Concret, pentru 2026 va fi prevăzut un mecanism tranzitoriu. La persoane juridice, unde impozitarea ține cont de valoarea stabilită în urma unei evaluări, nu ar urma să aibă loc modificări, mai scrie Profit.ro.

Impozitarea proprietății la valoarea de piață este prevăzută deja de legislația în vigoare. Inițial, ar fi trebuit să intre în aplicare de la 1 ianuarie 2025, dar, din rațiuni electorale a fost amânată pentru 1 ianuarie 2026. Acum va fi o nouă amânare.

Miercuri, vicepremierul Tanczos Barna anunțase că impozitele pe locuințe vor crește cu 60-70% la nivel local, potrivit vicepremierului.

Totodată, acesta a vorbit în premieră despre posibila impozitare a mașinilor electrice scumpe.

Publicitate

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

VIDEO: Părintele Ioan Harpa, starețul Mănăstirii Popăuți, le-a vorbit credincioșilor în Catedrala din Dorohoi

Publicat

Publicitate

Duminică, 7 decembrie 2025, în Catedrala orașului Dorohoi a avut loc o seară duhovnicească în cadrul căreia invitat a fost părintele arhimandrit Ioan Harpa, starețul Mănăstirii Popăuți, care a susținut conferința cu tema: „Noii sfinți români, lumini în veșnicie”, scrie slovacrestină.com.
Evenimentul a fost organizat în contextul Anului comemorativ al duhovnicilor și mărturisitorilor ortodocși români din secolul al XX-lea.

Citeste mai mult

Eveniment

DOLIU: A trecut în veșnicie mama părintelui Radu Zaiț, parohul Bisericii „Sfântul Ioan Iacob Hozevitul” din municipiul Botoșani

Publicat

Publicitate

Credincioșii din municipiul Botoșani, care l-au cunoscut de-a lungul timpului pe părintele Radu Zaiț, parohul Bisericii „Sfântul Ioan Iacob Hozevitul” din zona industrială, sunt cuprinși de tristețe după trecerea la cele veșnice a mamei sale, Rodica Zaiț, la vârsta de 75 de ani.

Discretă, blândă și cu o credință puternică, Rodica Zaiț a fost vreme de mulți ani un profesionist respectat în cadrul Spitalului Județean „Mavromati”, unde a activat în sectorul Statistică. Colegii o descriu drept „un om de o corectitudine rară, o prezență luminoasă și o colegă minunată”, care și-a exercitat profesia cu devotament și seriozitate.

Timp de 54 de ani, Rodica a trăit o căsnicie statornică, sprijinită pe iubire și respect. A fost mama unui singur copil, pr Radu Zaiț, căruia i-a purtat pașii cu grijă și sacrificiu încă din primii ani de viață. O femeie evlavioasă și altruistă, Rodica Zaiț a fost cea care i-a sădit fiului său semințele credinței și ale slujirii, contribuind decisiv la drumul său către preoție.

Cei apropiați își amintesc cu emoție de dragostea imensă pe care i-a purtat-o fiului ei, „ca pe ochii din cap”, dar și de modestia și bunătatea ei, trăsături care au rămas în sufletele tuturor celor care au cunoscut-o.

Vestea trecerii sale la Domnul i-a îndurerat profund atât pe membrii familiei, cât și pe enoriașii Parohiei „Sfântul Ioan Iacob Hozevitul”, care și-au exprimat recunoștința pentru rolul pe care l-a avut în formarea duhovnicească a părintelui Zaiț, un slujitor extrem de îndrăgit și apreciat.

Slujba de înmormântare
Trupul neînsuflețit al Rodicăi Zaiț va fi condus pe ultimul drum marți, 9 decembrie 2025, la ora 12:30.

Publicitate

Dumnezeu să o odihnească în lumină și pace, iar familiei să-i dăruiască mângâiere în aceste clipe grele.

Citeste mai mult

Eveniment

Ateliere creative de încondeiat globuri, la Muzeul de Etnografie Botoșani

Publicat

Publicitate

Muzeul Județean Botoșani desfășoară, în data de 14 decembrie 2025, în intervalul orar 10.00 – 12.00, atelierele creative dedicate adulților intitulate „De sărbători, mai aproape de tradiție”.

Într-o perioadă a anului când gândurile ni se îndreaptă, mai mult ca oricând, către lumea autentică a satului românesc, vă invităm să vă alăturați demersului nostru de a crea adevărate opere de artă tradițională prin încondeierea oului. Tinzând a deveni glob, acesta vă va surprinde prin versatilitate și prin gingășie, iar dumneavoastră veți putea orna bradul pentru Crăciun într-o manieră artistică și profund originală.

În călătoria spre deprinderea tehnicii decorării și transformării ouălor în globuri veți fi însoțiți și îndrumați de doamna Maria Ursulean, meșter popular.

Taxa de participare, care include și toate materialele, este de 30 lei/persoană.

Înscrierea se face la adresa de e-mail: ioanaginapoleac@gmail.com, până la data de 12 decembrie 2025.

Publicitate
Citeste mai mult

Eveniment

Prins cu 114 km/h în TUDORA și cu alcoolemie de 1,41 mg/l: Șofer reținut pentru 24 de ore

Publicat

Publicitate

Duminică, polițiștii din cadrul Biroului Rutier au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat, de 38 de ani, din localitatea Bucecea, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influenta alcoolului sau a altor substanțe.

 

În fapt, la data de 7 decembrie 2025, polițiștii rutieri au identificat în trafic, pe DJ208I din localitatea Tudora, un autoturism care a fost înregistrat cu aparatul radar în timp ce se deplasa cu viteza de 114 km/h pe un sector de drum prevăzut cu limită maximă legal admisă de 50km/h.

 

Întrucât emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest, valoarea rezultată fiind de 1,41 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, acesta a fost condus la o unitate spitalicească pentru recoltarea de probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei


Mai mult decât atât, în urma verificărilor efectuate de către polițiști s-a constatat faptul că autoturismul condus de către bărbat figurează cu inspecția tehnică periodică expirată.

Publicitate

 

Acesta a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Botoșani, fiind reținut pentru 24 de ore.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending