Connect with us

Educație

Guvernul aprobă majorări salariale pentru o parte a personalului din Educație. Venituri mai mari pentru 55.000 de salariați

Publicat

Publicitate

Guvernul a anunțat că în şedinţa de guvern de vineri, va aproba majorarea veniturilor pentru personalul nedidactic din învățământ, potrivit purtătorului de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru.

„După acest dialog care s-a purtat între reprezentanţii Executivului şi cei ai sindicatelor din Educaţie, rezultatul acestor discuţii a fost analizat de către liderii coaliţiei de guvernare iar la finalul acestor discuţii sunt în măsură să vă prezint următoarele date: în primul rând, decizia coaliţiei de guvernare, care va fi implementată chiar mâine de către Guvernul României, în şedinţa de guvern de dimineaţă, vizează închiderea ridicării la nivel maxim pentru veniturile din Educaţie prin mărirea veniturilor celor care se regăsesc ca personal nedidactic, aşa-numita Anexă VIII a Legii salarizării – Legea 153.

O măsură care vizează 55.000 de oameni care lucrează în acest sector, cu o medie a creşterii a veniturilor de 9%”, a declarat Dan Cărbunaru, joi seară, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria.

Acestor venituri li se vor adăuga, a completat el, două prime consecutive, „una în luna iunie şi una în luna octombrie, de câte 500 de lei fiecare, de asemenea, aceste prime fiind oferite tuturor celor 55.000 de oameni care lucrează în categoria personalului nedidactic”.

Alte măsuri pentru creșterea salariilor din Educație

Oficialul Guvernului a anunţat şi alte măsuri privind creşterea veniturilor angajaţilor din Educaţie.

„Totodată, pentru alţi 220.000 de oameni care lucrează în sistemul educaţional, mă refer aici la personalul didactic şi personalul didactic auxiliar, în luna iunie va fi oferită o primă pentru cariera didactică de 1.000 lei, care va fi urmată în luna octombrie de o a doua primă, de 1.500 lei.

Publicitate

Aş vrea să vă fac această precizare. Discuţiile iniţiale, care s-au purtat în cursul săptămânii trecute cu reprezentanţii sindicatelor, vizau majorarea veniturilor personalului nedidactic din Anexa VIII, la care se adăuga nevoia evidentă de a trata cu prioritate situaţia debutanţilor din sistemul educaţional, unde s-a discutat iniţial de această formă de stimulare, de premiere, atât pentru dumnealor, cât şi pentru cei care predau, care lucrează în zone defavorizate, cu un stimul în valoare de 1.000 lei. Iată că am ajuns la extinderea acestor formule, care vor purta această formă de premiere pentru cariera didactică, pentru întreg personalul didactic, 220.000 de oameni, care vor primi în total 2.500 lei”, a afirmat Cărbunaru.

Demersuri privind noua grilă de salarizare din Educație

„După ce mâine, în condiţiile în care Anexa VIII este închisă, practic, formele care permit, cel puţin pentru sistemul din educaţie, majorări salariale, se va fi epuizat.

Ca atare, este evident necesar ca noile creşteri, noile majorări, aşteptate, pe bună dreptate, de cei din sistemul educaţional, să intre în cadrul noii legi a salarizării, care va avea, în regim de urgenţă, devansat faţă de termenul fixat în cadrul PNRR pentru finalul acestui an, decembrie anul curent, în 15 iulie urmând a fi prezentat public şi lansat în dezbatere şi în analiză pentru a găsi cele mai bune formule, astfel încât, cu prioritate, cei care lucrează în Educaţie să-şi regăsească statutul, atât din perspectiva poziţiei în grilă, cât şi din perspectivă financiară, mult mai aproape de ceea ce cu toţii pentru societatea noastră”, a susţinut Cărbunaru.

Ce se întâmplă cu salariile profesorilor

Purtătorul de cuvânt al Guvernului a anunțat că la 1 septembrie noua Lege a salarizării va fi dezbătută cu celeritate în Parlament.

„Aceste demersuri, aceste eforturi care se fac vor fi dublate de faptul că la data de 1 septembrie, când Parlamentul României îşi reia activitatea, discuţiile pe noua lege a salarizării să fie purtate cu celeritate, pentru a adopta cât mai curând şi să avem siguranţa că la 1 ianuarie 2024 profesorii, educatorii, toţi cei care lucrează în sistemul educaţional să aibă, deja, obţinute, garantate şi date în plată noile drepturi salariale care se vor regăsi în noua lege a salarizării”, a afirmat Cărbunaru.

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Polițiștii botoșăneni au explicat elevilor Școlii Nr.11 Botoșani consecințele bullyingului. Acțiune derulată în cadrul Săptămânii ,,Școala Altfel”

Publicat

Publicitate

În cadrul săptămânii Scoala Altfel, elevii claselor a V-a B, a IV-a C si a V-a A de la Școala Gimnazială Nr.11 Botoșani au participat la o lecție de prevenire a delincvenței juvenile având ca teme bullying-ul și cyberbullying-ul, fenomene tot mai frecvente în rândul copiilor .

Activitatea a avut ca scop informarea și conștientizarea elevilor cu privire la riscurile mediului clasic și online, formele de manifestare ale cyberbullying-ului, precum și consecințele legale și psihologice ale acestui tip de comportament. Doamna inspector Venedict Diana, reprezentanta Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani, a prezentat exemple concrete, adaptate vârstei elevilor, subliniind faptul că hărțuirea, amenințările, distribuirea de imagini sau mesaje jignitoare pot atrage răspunderea penală sau contravențională.

Pe parcursul lecției, elevii au fost încurajați să participe activ la discuții, să identifice situații de risc și să învețe modalități corecte de reacție în cazul în care devin victime sau martori ai bullying-ului sau cyberbullying-ului.

De asemenea, s-a pus accent pe importanța comunicării cu părinții, profesorii sau reprezentanții autorităților atunci când apar astfel de situații.

Publicitate
Citeste mai mult

Eveniment

Vremea până la 19 ianuarie: diferențe mari de temperatură între regiuni. Cum va fi de Crăciun și de Anul Nou

Publicat

Publicitate

Meteorologii anunță o perioadă cu variații semnificative de temperatură de la o regiune la alta, până la jumătatea lunii ianuarie. Potrivit prognozei Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), valorile termice vor fi apropiate de cele normale în centru, mai ridicate în vest și mai scăzute în est și nord-est, cu episoade de ger la începutul anului 2026.

Săptămâna viitoare începe cu temperaturi de 4-5 grade în centru și est, 6-7 grade în sud și nord și 9 grade în vest. Minimele vor varia între -1 grad și 2 grade.

Vremea de Crăciun 2025

Începând cu ziua de ajun, 24 decembrie, sunt anunțate precipitații. Vor fi ploi în 24, 25 și 26 decembrie în vest. În centru este posibil să ningă chiar în ziua de Crăciun. În sud va ploua în 24 decembrie și s-ar putea să ningă în 26 decembrie. În est sunt anunțate ninsori în 24 și 27 decembrie.

Temperaturile vor fi de 5-6 grade în centru (minime de -2… 1 grad), 6-7 grade în vest (minime de 0-2 grade), 6-9 grade în nord (minime de -5…1 grad). Variații mari de temperatură sunt semnalate în perioada 24-26 decembrie în sud: se răcește de la 7 grade la 3 și apoi 0 grade). În est, temperaturile coboară de la 4 grade la 0 grade Celsius (cu minime de -7 grade din 26 decembrie).

Vremea de Anul Nou 2026

În perioada 31 decembrie – 4 ianuarie, vremea va fi mai rece. În centru sunt prognozate maxime de 0-2 grade și minime până la -9 grade. În noaptea de Revelion vor fi până la -8 grade. S-ar putea să ningă din 3 ianuarie.

În sud vor fi -1 grad…0 grade (-6 grade în noaptea de Revelion), în vest 1-3 grade (minime de -5…-6 grade), în este -3…-2 grade (minime de până la -9 grade), în nord -3 grade (minime până la -10 grade).

Publicitate

Vremea în prima minivacanță din 2026

În continuare, în perioada ce include zilele libere 6-7 ianuarie, vremea va fi deosebit de rece. Vor fi condiții de ger. În centru, maximele vor fi între 1 grad și -1 grad iar minimele coboară până la -10 grade.

În sud vor fi maxime de 0..-1 grad și minime de -7 grade. În vest vor fi 1-2 grade (minime de -7 grade), în est -3 grade (minime de până la -10 grade). În nord minimele coboară până la -11 grade și maximele ajung doar la -3 grade.

Se mai încălzește după 12 ianuarie, când sunt anunțate perioade cu ploi și ninsori în majoritatea regiunilor.

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a prezentat prognoza pentru următoarele patru săptămâni, până în 19 ianuarie.

Vremea în săptămâna 22-28 decembrie

Valorile termice se vor situa în jurul celor specifice pentru această săptămână pe întreg teritoriul României. Acestea vor fi posibil ușor mai ridicate în regiunile vestice, dar și mai coborâte în cele nord-estice.

Regimul pluviometric va fi excedentar în regiunile sudice și sud-estice, dar și deficitar în cele nord-vestice. În rest, va fi în general apropiat de cel normal pentru acest interval.

Vremea în săptămâna 29 decembrie – 4 ianuarie

Temperaturile medii vor fi mai coborâte decât cele normale pentru această perioadă la nivelul întregii țări, dar mai ales în regiunile extracarpatice.

Cantitățile de precipitații vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval, în cea mai mare parte a țării.

Vremea în săptămâna 5-11 ianuarie

Temperatura medie a aerului va avea valori ușor mai coborâte decât cele normale pentru această perioadă, în majoritatea regiunilor.

Regimul pluviometric va fi ușor excedentar în regiunile extracarpatice, iar în rest va fi în general apropiat de cel normal pentru acest interval.

Vremea în săptămâna 12- 19 ianuarie

Mediile valorilor termice se vor situa ușor sub cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României.

Cantitățile de precipitații estimate pentru acest interval vor fi ușor excedentare în regiunile extracarpatice, iar în rest vor fi apropiate de cele normale.

Citeste mai mult

Eveniment

Botoșăneanca Simona Radiș a fost desemnată sportiva anului în cadrul Galei CSA Steaua. Lista premiilor acordate

Publicat

Publicitate

Simona Radiș și Magdalena Rusu, medaliate cu aur la Campionatele Mondiale și Europene de canotaj, au fost desemnate sportivele anului 2025 de Clubul Sportiv al Armatei Steaua în cadrul galei organizate, vineri, la Cercul Militar din Capitală.

Titlul de juniorului anului l-a primit înotătorul Robert Badea, medaliat cu bronz la Campionatele Mondiale și cu aur la Campionatele Europene, iar echipa anului a fost desemnată formația de fotbal a grupării militare.

Comandantul Clubului Sportiv al Armatei Steaua, Eduard Danilof, a declarat în cadrul festivității că 2025 a fost un an complex și solicitant, dar în același timp acesta a confirmat valoarea sportivilor grupării.

Lista premiilor acordate în cadrul Galei Sportivii Anului 2025 CSA Steaua este următoarea:

Sportivul anului – Simona Radiș și Magdalena Rusu (canotaj)
Juniorului anului – Robert Badea (înot)
Echipa anului – echipa de fotbal CSA Steaua
Laureați: Emma Șonț (scrima), David Matei (tir sportiv), Andra Sebe (box), Anca Grosu (haltere), Ioana Miron (haltere), Florin Arteni (canotaj), Ciprian Tudosă (canotaj), Adriana Adam (canotaj), Geanina Jucanariu (canotaj), Cătălin Chirilă (canoe), Andreea Beatrice Ana (lupte), Kateryna Zelenikh (lupte), Cristian Bodîrlău (sambo), Bernadette Szocs (tenis de masă), Andreea Dragoman (tenis de masă), Andrei Istrate (tenis de masă), Peter Sidi (tir sportiv), Elizabeta Samara (tenis de masă), Darius Movileanu (tenis de masă), Eduard Ionescu (tenis de masă), Theodor Matican (ciclism/dizabilități), Kateryna Moskalova (sambo), Raluca Strămăturaru (sanie) și Carmen Manolescu (sanie).
AGERPRES

Publicitate
Citeste mai mult

Educație

Bucuria de a bucura: Elevii Școlii Gimnaziale Nr. 2 Miorcani au organizat un Târg de Crăciun pentru Masa Bucuriei cu suflet mare

Publicat

Publicitate

Școala Gimnazială Nr. 2 Miorcani a fost cuprinsă astăzi, 19 decembrie 2025, de emoție, culoare și glasuri cristaline, odată cu organizarea Târgului de Crăciun „Bucuria de a bucura!”. Pentru o zi, elevii au devenit negustori ai faptelor bune, punând în vânzare obiecte realizate cu migală, creativitate și multă dăruire.

Scopul evenimentului a fost unul nobil: sprijinirea proiectului „Masa Bucuriei”, un demers inițiat și coordonat de profesorul Vasile Postolachi și antreprenor Nenisca Andrei, dedicat ajutorării celor aflați în nevoie. Fiecare obiect cumpărat a însemnat mai mult decât un simplu dar – a fost o dovadă de solidaritate și implicare.

Părinții, cadrele didactice, dar și reprezentanți ai autorităților locale, inclusiv primarul comunei, s-au alăturat inițiativei, susținând cu entuziasm munca elevilor și mesajul profund al târgului. Atmosfera a fost una caldă, plină de voie bună, zâmbete și bucurie autentică, specifică sărbătorilor de iarnă.

Organizatorii au transmis mulțumiri tuturor celor implicați – elevilor, învățătorilor, diriginților, părinților și susținătorilor – subliniind că darurile strânse vor ajunge, cu bucurie, la suflete încercate, aducând speranță și lumină acolo unde este nevoie.

„Târgul de Crăciun de la Miorcani a demonstrat, încă o dată, că generozitatea și spiritul comunitar pot transforma o zi obișnuită într-o adevărată sărbătoare a inimii. Un eveniment atât de frumos, încât ți-ai fi dorit să nu se mai termine. Atat eu cat si bunul meu frate Andrei Nenisca vă mulțumim pentru implicarea voastră, dragi și minunați copii, mulțumim doamnelor și domnilor învățători și diriginți pentru munca depusă impreună, mulțumim și părinților care s-au alăturat cu drag acestui proiect dar și domnului primar care a susținut intenția bună și munca elevilor nostri! Noi vom duce cu bucurie ceea ce ne-ați dăruit cu drag, să bucurăm suflete încercate!”, a transmis profesorul Vasile Postolachi.

Iată și câteva imagini surprinse astăzi:

Publicitate

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending