Connect with us

Administratie

Grevă de avertisment la Prefectura Botoșani. Funcționarii se plâng că nu le mai ajung banii

Publicat

Publicitate

Prefectul județului Botoșani, Dan Nechifor, s-a întâlnit astăzi, 10 februarie 2022, cu salariații Instituției Prefectului – Județul Botoșani, care în intervalul orar 10.00 – 11.00 s-au aflat în grevă de avertisment.

Aceștia i-au prezentat domnului prefect principalele revendicări, respectiv solicitarea de modificare a Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice și trecerea personalului angajat în prefecturi din categoria funcțiilor teritoriale în cea a funcțiilor de stat.

Reprezentantul Guvernului în teritoriu i-a asigurat că va întreprinde toate demersurile necesare privind transmiterea, în vederea soluționării, a tuturor revendicărilor către miniștrii de resort.

În memoriul adresat prefectului angajații din administrația publică se plâng că sunt constrânși de discriminările salariale existente în sistemul bugetar și sunt nevoiți să arate că până în prezent nu s-a adoptat nici o măsură privitoare la salarizarea funcționarilor publici din cadrul instituțiilor prefectului, astfel că, în prezent, un funcționar public din instituția prefectului are un salariu considerabil mai mic decât un funcționar public din consiliul județean, primării și servicii publice deconcentrate.

“Considerăm că prezenta situație salarială reprezintă o discriminare a angajaților Instituției prefectului în raport cu salariații altor autorități și instituții publice – centrale sau locale – aparținând puterii legislative, executive sau judecătorești – cărora, an de an le-au fost mărite/majorate salariile prin diverse acte normative (ordonanțe de urgență), iar personalul salariat al Instituţiei Prefectului a rămas, de fiecare dată, neobservat, tratamentul salarial al acestuia fiind net diferit, nejustificat și disproporționat în raport cu celelalte categorii socio profesionale, motiv pentru care s-au produs și se produc următoarele consecințe:

– Migrarea personalului specializat și calificat din structura de specialitate din cadrul instituțiilor prefectului către alte instituții sau autorități publice;

Publicitate

– Dificultatea încadrării posturilor vacante cu personal specializat din alte instituții sau autorități publice locale din cauza lipsei motivației salariale și a volumului mare de muncă;

                – Încadrarea posturilor vacante cu personal venind din mediul privat, care, de regulă, promovează greu concursurile de recrutare și necesită o perioadă destul de îndelungată de adaptare la specificul activității și rigorile funcției publice;

– Supraîncărcarea personalului existent cu volumul de lucrări preluat de la funcționarii care și-au încetat raporturile de serviciu cu consecințe negative asupra climatului organizațional”, se arată în memorial adresat prefectului Dan Nechifor.

 Urmăriți știrile Botosani24.ro și pe Google News

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Furnizorii de servicii sociale, obligaţi să asigure accesibilizarea informaţiilor pentru persoanele cu dizabilități. PROIECT

Publicat

Publicitate

Furnizorii de servicii sociale, obligaţi să asigure accesibilizarea informaţiilor pentru persoanele cu dizabilități. Un proiect de lege în acest sens prevede obligaţii pentru furnizorii de servicii sociale în ceea ce priveşte accesibilizarea informaţiilor şi a comunicării, adaptarea procedurilor interne la diversitatea tipurilor de dizabilitate – senzoriale, intelectuale, psihice sau de comunicare – precum şi asigurarea mijloacelor tehnologice şi a personalului specializat în comunicare adaptată.

În acest fel se urmărește asigurarea unei protecții efective şi nediscriminatorii a celor aproape un milion de persoane cu dizabilităţi din România. În acelaşi timp, reglementările sprijină procesul de dezinstituţionalizare, întrucât marea majoritate a persoanelor cu dizabilităţi trăiesc în comunitate şi au nevoie de instrumente accesibile pentru a interacţiona cu serviciile publice şi private.

Propunerea legislativă pentru completarea Legii nr.448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap a fost înregistrată la Senat pentru dezbatere pe 30 septembrie.

„În România, în 2024, erau înregistrate 942.889 persoane cu dizabilităţi, reprezentând 4,32% din populaţia țării. Dintre acestea, 98,34% trăiesc în comunitate, în mediul familial sau independent, iar doar 1,66% sunt instituţionalizate. Distribuţia geografică arată că regiunile Sud-Vest Oltenia, Sud-Muntenia şi Nord-Vest înregistrează cele mai ridicate procente de persoane cu dizabilităţi raportat la populaţie. Aceste date evidenţiază importanţa majoră garantării unor servicii sociale accesibile, adaptate şi eficiente, care să permit ă integrarea şi participarea activă a persoanelor cu dizabilităti în comunitate”, au transmis inițiatorii proiectului, mai mulți parlamentari de la PNL.

Proiectul de lege completează articolul 70 din Legea nr. 448/2006, instituind obligaţii explicite pentru furnizorii de servicii sociale acreditaţi, publici sau privaţi, astfel încât aceştia să asigure accesibilizarea informaţiilor şi a comunicării prin materiale în Braille, audio, video subtitrat, interpretare gestuală sau comunicare augmentativă şi alternativă.

Totodată, proiectul obligă furnizorii să pregătească şi să pună la dispoziţie personal instruit în comunicare adaptată, interpreţi pentru limbajul mimico-gestual, specialişti CAA şi consilieri adaptativi.

Publicitate

Se prevede şi obligativitatea adaptării semnalizării şi procedurilor, inclusiv prin pictograme, semnale tactile, sonore sau vibraţii, precum şi utilizarea de tehnologii asistive corespunzătoare fiecărui tip de dizabilitate.

Ce prevede proiectul

Potrivit proiectului, furnizorii de servicii sociale acreditaţi, publici sau privaţi, destinaţi persoanelor cu handicap, vor avea obligaţia să asigure accesibilizarea informaţiilor, comunicării, procedurilor interne şi mediului informaţional în funcţie de tipul de dizabilitate al beneficiarilor direcţi, incluzând dizabilităţi senzoriale, intelectuale, psihice sau de comunicare.

În cadrul serviciilor sociale destinate persoanelor cu dizabilităţi, furnizorii sunt obligaţi să asigure, după caz:

  • materiale accesibile de tipul: Braille, audio, video subtitrat, interpretare gestuală, comunicare augmentativă şi alternativă;
  • personal instruit în comunicare adaptată, precum interpreţi gestual, specialişti CAA, consilieri adaptativi
  • semnalizare adaptată cu pictograme, semnale tactile, sonore sau vibraţii;
  • proceduri şi ghiduri simplificate, cu suport vizual;
  • tehnologii asistive relevante.

Citeste mai mult

Eveniment

Câți bani cash este bine să avem în casă și de ce. Autoritățile europene își îndeamnă cetățenii să dețină și numerar

Publicat

Publicitate

Câți bani cash este bine să avem în casă și de ce: Chiar dacă tehnologia a simplificat enorm plățile, numerarul rămâne o formă de siguranță de bază în situații neprevăzute, scrie alba24.ro.

Poate fi vorba despre pene de curent sau defecțiuni tehnice la bancomate, pierderea sau blocarea cardului bancar, urgențe medicale sau familiale care cer reacții rapide sau alte situații de criză cum ar fi cutremure, inundații, războaie, atacuri cibernetice, când plățile digitale pot fi suspendate temporar.

În aceste cazuri, un mic fond de urgență în numerar poate face diferența între panică și siguranță.

Câți bani cash este bine să avem în casă, concret: Este recomandabil ca suma păstrată în numerar să acopere cheltuielile de bază pentru 3 până la 7 zile, adică de aproximativ 500 de lei per adult din gospodărie.

Acești bani ar trebui să fie suficienți pentru alimente, medicamente, transport, apă, combustibil și altele.

Depozitarea unor sume mai mari nu este totuși recomandată, din cauza riscurilor de furt, incendiu sau pierdere accidentală.

Un studiu recent al Băncii Centrale Europene (BCE) subliniază că bancnotele rămân un mijloc de plată esențial în situații de urgență, când metodele digitale pot deveni indisponibile, scrie Spotmedia.

Publicitate

Potrivit acestuia, numerarul este „o componentă critică a pregătirii naționale pentru crize”.

De exemplu, autoritățile din Țările de Jos, Austria și Finlanda recomandă ca gospodăriile să păstreze între aproximativ 70 de euro și 100 de euro de persoană acasă, adică suficient pentru a acoperi nevoile esențiale timp de aproximativ 72 de ore.

În Suedia, recomandarea este de a deține suficient numerar pentru a plăti lucruri precum alimente, medicamente și combustibil pentru cel puțin o săptămână.

„Calculați costul total al acestor articole pentru cel puțin o săptămână pentru familia voastră. Păstrați numerar acasă, în bancnote mici, pentru scopuri de schimb, în cazul în care metodele de plată digitale au fost întrerupte”, recomandă autoritățile suedeze.

Și în alte țări, precum Germania, Austria sau Franța, există recomandări cu privire la păstrarea unei sume cash de aproximativ 1.000 de euro pe familie, pentru urgențe.

Potrivit studiului BCE, în momente de stres acut, publicul vede numerarul ca pe o rezervă de valoare sigură și un mijloc de plată rezilient.

Pana masivă de curent care a afectat Spania și Portugalia în aprilie, scoțând din funcțiune terminalele de plată și forțând multe magazine să accepte doar numerar, este un alt exemplu de criză care subliniază importanța banilor fizici, mai scrie Spotmedia.

Citeste mai mult

Eveniment

Un bărbat de 50 de ani, din Bălușeni, s-a urcat la volan beat criță și a intrat cu mașina în șanț. Ce alcoolemie avea

Publicat

Publicitate

Duminică, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat, de 50 de ani, din comuna Bălușeni, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

 

Din cercetări, a reieșit faptul că acesta, la data de 5 octombrie a.c., ar fi condus autoturismul pe o stradă din comuna Bălușeni ar fi pierdut controlul asupra direcției de mers, împrejurare în care a intrat în șanțul de pe marginea părții carosabile.

 

În urma producerii accidentului au rezultat doar pagube materiale.

 

Publicitate

Fiind testat cu aparatul etilotest, valoarea rezultată a fost de 1,21 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, acesta a fost condus la o unitate spitalicească pentru recoltarea de probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

 

Bărbatul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Botoșani, cercetările fiind continuate pentru infracțiunea de conducere sub influența alcoolului.

 

Citeste mai mult

Eveniment

Neatenția i-a adus un dosar penal la doar 19 ani, la Santa Mare

Publicat

Publicitate

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Românești au depistat în trafic un autoturism care nu avea drept de circulaţie pe drumurile publice din România.

În data de 04 octombrie a.c., în jurul orei 18.45, pe timpul desfăşurării unei misiuni specifice de supraveghere în zona de competenţă, un echipaj al poliţiei de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Românești–ITPF Iași, aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, pe raza localității Santa Mare, a oprit pentru control un autoturism, înmatriculat în Germania, condus de către un cetățean român, în vârstă de 19 ani.

Cu ocazia efectuării controlului, colegii noştri au constatat că autoturismul are atribuite numere de înmatriculare provizorii, cu valabilitate până la data de 02.10.2025.

Cu privire la cele constatate, persoana în cauză a declarat că în momentul achiziționării autoturismului a reținut faptul că numerele provizorii expiră pe data de 05 octombrie 2025, motiv pentru care era convins că are dreptul de a circula cu autoturismul.
Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul înmatriculat în alt stat care nu are drept de circulaţie în România, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending