Connect with us

Eveniment

Grenadă de mână defensivă, descoperită gospodăria unui localnic din orașul Flămânzi

Publicat

Publicitate

O grenadă de mână defensivă a fost găsită în gospodăria unui localnic din orașul Flămânzi, în această după – amiază. Descoperirea a fost făcută chiar de către proprietar în timp ce efectua lucrări agricole.
Echipa pirotehnică a ISU Botoșani a constatat că muniția era în perfectă stare de funcționare și putea exploda la orice atingere mecanică.

Grenada a fost transportată, în siguranţă, în poligonul militar de la Copălău, în vederea distrugerii la o dată ulterioară.

‼️Rețineți‼️

Dacă se întâmplă să găsiți obiecte metalice cilindrice sau de altă formă ce seamănă cu elemente de muniţie neexplodată trebuie să respectați următoarele reguli:
✅ să nu le mișcați de pe locurile pe care se află;
✅ să nu le desfaceți şi să nu le predați operatorilor economici;
✅ să nu le introduceți în clădiri, încăperi sau locuinţe;
✅ să nu le folosiți pentru improvizarea diferitelor scule sau ornamente;
✅ să nu le loviți, să nu le tăiați şi să nu le demontați;
✅ să nu folosiți focul deschis în apropierea acestora.

 Urmăriți știrile Botosani24.ro și pe Google News

Publicitate

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Substanțe periculoase cu destinația Franța oprite la intrarea în țară

Publicat

Publicitate

Echipa comună de control formată din polițiști de frontieră și lucrători vamali a descoperit, în urma unui control efectuat asupra unui autoturism condus de un bărbat cu cetățenie română, o cutie ce conținea o butelie de freon precum și cantitatea totală de 48 de litri de alcool.

În data de 14 mai a.c., în jurul orei 15.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Rădăuți, s-a prezentat la controlul de frontieră un bărbat cu cetățenie română, în vârstă de 27 de ani, aflat la volanul unui autoturism ce se deplasa către Franța.

În baza profilului de risc, echipa comună de control a procedat la efectuarea unui control amănunţit asupra mijlocului de transport, ocazie cu care a fost descoperită o cutie ce conținea o butelie cu freon, cantitatea de 18 litri de vin spumant și 30 litri de băuturi spirtoase.

Persoana în cauză nu deținea autorizație de transport pentru butelia cu freon transportată, iar întreaga cantitate de bunuri, în valoare de aproximativ 3.500 lei, a fost ridicată în vederea continuării cercetărilor.

În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la transportul și tranzitul de substanțe și preparate periculoase, cu încălcarea prevederilor legale în vigoare, urmând ca, la finalizarea acestora, să fie propuse soluții legale prin unitatea de parchet.

Conform prevederilor legale, pentru bunurile transportate ilegal, persoana a fost sancționată contravențional cu amendă în valoare de 10.000 de lei, iar autoturismul a fost reținut până la plata amenzii.

Publicitate

Citeste mai mult

Eveniment

Contrabandă cu băuturi și carne, oprită la frontiera Stânca

Publicat

Publicitate

Echipa comună de control formată din polițiști de frontieră și lucrători vamali a descoperit, în urma unui control efectuat asupra unui ansamblu auto, condus de un bărbat cu cetățenie română, ascunsă și nedeclarată cantitatea totală de 480 litri de vin, 24 litri de băuturi spirtoase și 240 kilograme carne de porc.

În data de 14 mai a.c., în jurul orei 21.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca, pe sensul de intrare în țară, s-a prezentat la controlul de frontieră un bărbat cu cetățenie română, în vârstă de 41 de ani, aflat la volanul unui ansamblu rutier format dintr-un autocar și o remorcă, ambele înmatriculate în R. Moldova.

În baza profilului de risc, echipa comună de control a procedat la efectuarea unui control amănunţit asupra mijlocului de transport, ocazie cu care a fost descoperită cantitatea de 480 de litri de vin, 24 litri de băuturi spirtoase și 240 kilograme carne de porc congelată.

Conform prevederilor legale, persoana au fost sancționată contravențional cu amendă în valoare de 10.000 de lei, iar bunurile, în valoare totală de peste 16.275 de lei au fost ridicate în vederea confiscării.

Citeste mai mult

Eveniment

Ei sunt viitorul! Câștigătorii concursului profesional „Trofeul Electricianului”, desfășurat la Botoșani în această săptămână, au fost premiați

Publicat

Publicitate

Cei mai buni specialiști ai companiei Delgaz Grid și elevi de la licee de profil partenere au fost premiați la Trofeul Electricianului 2025

 

  • 27 de specialiști Delgaz Grid și 3 elevi electricieni au urcat pe podium, în cadrul etapei pe companie;
  • Câștigătorii vor reprezenta compania la etapa națională a competiției Trofeul Electricianului care va fi organizată în iulie la Craiova.

 

După două zile de probe teoretice și practice, cei mai buni 27 de specialiști ai Delgaz Grid au fost premiați la cele nouă specializări de la etapa pe companie a concursului profesional „Trofeul Electricianului”, desfășurat la Botoșani în această săptămână.

 

Ei vor reprezenta compania la etapa națională a competiției care va avea loc în luna iulie la Craiova, unde vor concura cu specialiști din mai multe companii de distribuție de energie electrică din țară.

Publicitate

 

La competiția Delgaz Grid încheiată miercuri, 14 mai, au participat peste 130 de electricieni și ingineri din Delgaz Grid și 15 tineri electricieni de la cinci licee de profil din zona Moldovei.

 

Electricienii Delgaz Grid au concurat la specializările: exploatare stații de transformare, exploatare rețele de medie și joasă tensiune, PRAM (protecții și automatizări), măsură energie electrică, montare și reparații echipament primar 110 KV și medie tensiune din stații de transformare, montare și reparații instalații de medie tensiune și joasă tensiune (posturi de transformare, linii electrice aeriene și subterane), defectoscopie linii electrice subterane de medie și joasă tensiune, dispecer energetic de distribuție.

 

În paralel s-a derulat și competiția dedicată inginerilor, aflată la a patra ediție.

 

Evenimentul a inclus, pentru al nouălea an, și Trofeul Electricianului Junior, secțiune la care au participat elevi de la cinci unități de învățământ care au clase cu profil energetic: Colegiul Tehnic N.V. Karpen din Bacău,  Liceul „Dimitrie Leonida” din Iași, Colegiul Tehnic „Samuil Isopescu” din Suceava, Colegiul Tehnic „Gheorghe Asachi” din Botoșani și Colegiul Tehnic „Grigore Cobălcescu” din Moinești, Bacău.

 

Șapte electricieni din Suceava, cinci din Iași și câte patru din Botoșani, Bacău, Neamț au urcat pe podium în aplauzele colegilor.

 

La specializarea Dispecer energetic de distribuție, locurile I și II au ajuns la Iași, iar locul III a ajuns la Suceava.

 

La secțiunea pentru ingineri, locurile I și III au ajuns la Suceava, iar locul II la Vaslui.

 

La Trofeul Electricianului Junior, locul I a fost câștigat de Colegiul Tehnic „Samuil Isopescu” Suceava, locul II de Colegiul Tehnic „Grigore Cobălcescu” Moinești, jud. Bacău, iar locul III de Liceul „Dimitrie Leonida” din Iași.

 

În lumea în care trăim electricitatea este oxigenul economiei și al oricăror activități, iar sistemul de distribuție asigură clienților noștri energia de care au nevoie. Acest lucru este posibil doar prin profesionalismul, dedicarea și efortul permanent depus de electricienii și specialiștii noștri care asigură funcționarea rețelelor și echipamentelor. Felicitări pentru rezultatele obținute la Trofeu, dar și pentru activitatea de zi cu zi și vă doresc să vă întoarceți de la etapa națională cu cât mai multe premii”, a declarat Cristian Ifrim, director general adjunct al Delgaz Grid.

 

Ca în fiecare an, în cadrul evenimentului au fost prezenți cu standuri expoziționale producători de echipamente, materiale, dispozitive și unelte, aparate de măsură specifice domeniului, dar, în premieră și firme constructoare de rețele electrice cu care colaborăm.

 

„Trofeul Electricianului” este un eveniment de tradiție, probabil cel mai longeviv și de anvergură concurs profesional din România. Istoria de 48 de ani a competiției începe 1977 și este strâns legată de Moldova și de municipiul Iași, unde a avut loc prima ediție a competiției.

Citeste mai mult

Eveniment

Cartea de identitate, obligatorie la cumpărături? Ce aduc noile reguli în magazine

Publicat

Publicitate

Noi reguli în magazine. Comercianții au dreptul să ceară cartea de identitate a clienților. Legislația a fost modificată prin ordin ANPC, ce a intrat în vigoare din 11 mai.

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor a stabilit că vânzătorii au dreptul de a legitima persoanele care doresc să cumpere țigări sau produse din tutun. Regula a fost impusă prin ordinul ANPC 331/2025.

Vor trebui să afișeze un mesaj prin care se comunică faptul că pot solicita cartea de identitate persoanelor care intenționează să cumpere țigări sau produse cu substanțe asociate. Astfel se respectă condiția din lege potrivit căreia vânzarea de țigări este interzisă minorilor, sub 18 ani.

n conformitate cu legislația în vigoare, magazinele pot fi sancționate pentru vânzarea de produse din tutun minorilor.

Obligativitatea afișării unui mesaj vizibil reprezintă o măsură de conformare și responsabilitate legală, conform ordinului ANPC.

Operatorii economici au obligaţia să afişeze placheta informativă prevăzută în anexa ordinului.

Publicitate

Noi reguli în magazine. Comercianții au dreptul să ceară cartea de identitate a clienților. Context

Conform Legii nr. 349/2002 privind prevenirea și combaterea efectelor consumului produselor din tutun, este strict interzisă vânzarea produselor din tutun persoanelor sub 18 ani. Această reglementare urmărește protejarea sănătății publice și, în special, a tinerilor, care sunt vulnerabili la efectele negative ale consumului de tutun.

Prin noile reguli, se asigură o mai bună informare a consumatorilor din România cu privire la drepturile pe care le au la momentul achiziționării din interiorul magazinelor/chioșcurilor, potrivit ANPC.

Ordinul trebuie respectat și în cazul vânzării de produse care conţin tutun, ţigarete electronice, flacoane de reumplere pentru ţigaretele electronice, dispozitive electronice pentru încălzirea tutunului şi produse destinate inhalării fără ardere din înlocuitori de tutun (pouch-uri), pliculeţe cu nicotină pentru uz oral şi produse destinate inhalării fără ardere din înlocuitori de tutun.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending