Connect with us

Eveniment

Gratuitatea biletelor de tren pentru studenţi. Ministrul Familiei a anunţat că va propune revenirea la vremurile bune

Publicat

Publicitate

Ministrul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse, Gabriela Firea a avut duminică o întâlnire cu reprezentanţii tinerilor din România. În cadrul acesteia Gabriela Firea a discutat despre majorarea locurilor din tabere, mai ales că e apropie şi vacaţa studenţilor, şi a anunţat că va propune revenirea gratuităţilor pentru studenți la transportul cu trenul, relatează alba24.ro

Ministrul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse, Gabriela Firea a avut duminică o întâlnire cu reprezentanţii tinerilor din România. În cadrul acesteia Gabriela Firea a discutat despre majorarea locurilor din tabere, mai ales că e apropie şi vacaţa studenţilor, şi a anunţat că va propune revenirea gratuităţilor pentru studenți la transportul cu trenul. 

„Am vrut neapărat să discutăm subiectul taberelor, mai ales că în curând și studenții intră în vacanță. Avem în dezbatere publică proiectul pentru acest an și am anunțat deja o majorare a numărului de locuri, de la 2.300 până la 3.500, mai mult decât anul trecut.

Mi-aș fi dorit resurse și pentru majorarea sumei pentru mesele zilnice din tabere care acum este 52 de lei/zi pentru fiecare student. Un pacient dintr-un spital sau un copil dintr-un centru de plasament mănâncă zilnic trei mese cu 22 lei, sumele fiind dublate în acest an de Guvern.

Creștem și numărul de serii, de la 4 la 6, o dată cu majorarea numărului de locuri.

Reprezentații ministerului vor verifica toate firmele care câștigă contracte pentru taberele studențești și care trebuie să ofere exact ce au promis. Nu vreau ca studenții care merg în tabere să mai fie cazați în condiții proaste.

Publicitate

Împreună cu studenții ne organizăm ca în vacanța de iarnă să existe tabere! Am stabilit formarea unui grup de lucru pentru a lucra la metodologie. De asemenea, formăm un grup de lucru cu federațiile și reprezentații ministerului pentru a debloca Legea Tineretului.

Mi-aș dori un buget mai generos, din care să fi putut direcționa mai mult către proiectele destinate tinerilor, dar economia țării nu și-a revenit după pandemie, criza facturilor la energie și gaze. În plus, resimțim în fiecare zi consecințele războiului de la graniță.

Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse este nou și doar actele pentru funcționarea instituției am reușit să le punem la punct abia în luna martie. Cu muncă titanică, fără personal suficient și fără salarii aproape trei luni. Am anunțat deja două proiecte pentru studenți și tinere familii care vor fi aprobate în foarte scurt timp. Guvernul din care fac parte chiar își dorește să facă lucruri pentru tineri.

Voi propune chiar să îndreptăm nedreptatea din ultimii doi ani când s-a renunțat la biletele gratuite la transportul cu trenul. Nu a fost nici un fel de pomană, iar tinerii știu bine cât de utilă a fost măsura. Nu am auzit reacții, iar măsura nedreaptă a fost acceptată fără cuvinte multe.

Toate discuțiile pe care le am cu tinerii au un singur scop: anul viitor să avem la minister un buget care să ne mulțumească pe toți. Voi lupta să fie fonduri suficiente”, a anunțat Gabriela Firea, pe pagina de Facebook.

La întâlnirea de duminică au participat tinerii din conducerea Uniunii Studenților din România, Alianței Naționale a Organizațiilor Studențești din România și reprezentanți din minister.

 Urmăriți știrile Botosani24.ro și pe Google News

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Economie

ANAF începe marea restructurare: Mai multe servicii fiscale vor fi desființate. Ce se va întâmpla cu angajații

Publicat

Publicitate

Administrația Națională pentru Administrarea Fiscală (ANAF) lucrează în prezent la o restructurare internă, care ar putea duce la desființarea mai multor servicii fiscale din întreaga țară, considerate ineficiente. Măsura vine în contextul presiunilor bugetare și al necesității de eficientizare a activității instituției, relatrează alba24.ro.

Direcțiile regionale și administrațiile județene ale ANAF lucrează la scenarii de eficientizare bazate în principal pe criteriul cost – beneficiu. Potrivit informațiilor publicate de Profit.ro, numărul serviciilor fiscale vizate pentru desființare variază semnificativ de la un județ la altul – între unu și trei în fiecare județ. La nivel național, numărul celor care ar urma să fie închise ar putea fi de câteva zeci.

Ținta principală a restructurării o reprezintă serviciile fiscale mai mici și cele cu eficiență scăzută. Un indicator esențial în evaluare este raportul dintre costurile de funcționare și sumele colectate.

Pentru a menține un grad minim de acoperire teritorială, se analizează și variante alternative. Una dintre acestea presupune ca un angajat ANAF să se deplaseze câteva ore pe săptămână în localitățile rămase fără unitate fiscală proprie, în cazul în care primăria respectivă solicită acest lucru.

Fără concedieri, dar cu eliminări de posturi de conducere

Potrivit informațiilor Profit.ro, reorganizarea nu va duce la concedierea de personal. Angajații de la serviciile fiscale desființate ar urma să fie preluați de structura care va prelua zona administrată anterior de unitatea desființată.

Cu toate acestea, desființarea unor servicii fiscale orășenești sau comunale, împreună cu noi reduceri la posturile vacante, va avea ca efect automat eliminarea unor posturi de conducere din schema organizatorică a ANAF.

Publicitate

Conducerea centrală a ANAF a oferit șefilor de structuri regionale și județene libertatea de a veni cu propriile propuneri pentru reduceri de costuri și restructurări, încurajând astfel o abordare adaptată specificului fiecărei zone.

Citeste mai mult

Eveniment

Halal gospodină la Botoșani: Amendă de 1.500 de lei pentru o pungă de gunoi aruncată de o femeie într-un coș stradal

Publicat

Publicitate

O femeie din municipiul Botoșani a fost sancționată contravențional cu suma de 1.500 de lei după ce a aruncat un sac cu deșeuri menajere într-un coș stradal destinat exclusiv resturilor de mici dimensiuni generate de pietoni.

Incidentul a avut loc în data de 9 februarie 2026, în jurul orei 09:15, în fața unui bloc situat pe Bulevardul George Enescu, nr. 22. Polițiștii locali care monitorizau zonele cunoscute pentru probleme legate de depozitarea necorespunzătoare a deșeurilor au surprins-o pe femeie în momentul în care introducea sacul menajer în coșul stradal.

Pentru fapta sa, aceasta a fost sancționată în baza prevederilor art. 115, alin. 2, lit. e din Hotărârea Consiliului Local nr. 249/2025 privind Regulamentul serviciului public de salubrizare din municipiul Botoșani. Actul normativ stabilește clar că aruncarea deșeurilor menajere strânse în saci sau pungi de plastic în coșurile stradale constituie contravenție și se pedepsește cu amendă cuprinsă între 1.500 și 2.000 de lei.

Reprezentanții Poliției Locale au explicat că aceste coșuri sunt destinate exclusiv deșeurilor de mici dimensiuni, precum ambalaje, hârtii sau resturi de țigară, generate ocazional de pietoni. Depozitarea sacilor menajeri, a resturilor voluminoase sau a deșeurilor provenite din gospodării este strict interzisă și afectează atât curățenia orașului, cât și buna funcționare a serviciului de salubrizare.

Autoritățile locale au mai transmis că anunță că acțiunile de monitorizare vor continua, în special în zonele unde au fost semnalate frecvent astfel de abateri. Scopul acestor controale este menținerea unui mediu urban curat și responsabilizarea cetățenilor în privința modului de gestionare a deșeurilor.

Totodată, Poliția Locală reamintește botoșănenilor într-un comunicat că deșeurile menajere trebuie depozitate doar în spațiile special amenajate, conform programului de colectare, iar nerespectarea regulilor poate atrage sancțiuni semnificative.

Publicitate

Citeste mai mult

Administratie

În sfârșit, s-au apucat de lucru: Lucrările la Secția de Oncologie de la Spitalul Mavromati din Botoșani au fost reluate

Publicat

Publicitate

Lucrările de modernizare și extindere a Secției de Oncologie din cadrul Spitalului Județean de Urgență „Mavromati” din Botoșani au fost reluate, marcând un moment așteptat de pacienți, medici și familiile celor care depind de serviciile medicale oferite aici.

Proiectul, finanțat de Compania Națională de Investiții, vizează reabilitarea completă a spațiilor existente, dar și reconfigurarea acestora astfel încât actul medical să se desfășoare în condiții moderne, sigure și adaptate nevoilor actuale din domeniul oncologic.

Reluarea lucrărilor nu reprezintă doar un pas administrativ, ci un semnal concret de speranță pentru bolnavii din județul Botoșani, într-un context în care distanța față de marile centre universitare poate însemna întârzieri în diagnostic și tratament, dar și costuri suplimentare pentru familii.

Modernizarea secției este așteptată să contribuie direct la creșterea calității îngrijirii medicale, la îmbunătățirea siguranței pacienților și la crearea unor condiții de lucru mai bune pentru personalul medical implicat în tratarea afecțiunilor oncologice.

Pentru a verifica stadiul intervențiilor și respectarea graficului de execuție, reprezentanți ai Consiliului Județean Botoșani au fost prezenți pe șantier. Vicepreședintele Constantin Bursuc, administratorul public Lucian Diac și directorul de cabinet Ionel Aioanei au analizat evoluția lucrărilor și modul în care proiectul avansează în această nouă etapă.

Autoritățile județene subliniază că investiția în infrastructura medicală rămâne o prioritate, iar finalizarea modernizării Secției de Oncologie este esențială pentru asigurarea unor servicii medicale la standarde ridicate, mai aproape de comunitate.

Publicitate

Pentru pacienții oncologici din Botoșani, reluarea lucrărilor înseamnă mai mult decât un șantier redeschis. Înseamnă șansa la tratamente în condiții mai bune, mai puține drumuri obositoare în alte orașe și, mai ales, speranța că lupta cu boala poate fi dusă mai aproape de casă.

Citeste mai mult

Eveniment

Două femei din Suceava, amendate la Botoșani după ce au cerut bani în numele unei cauze umanitare fără autorizație

Publicat

Publicitate

Două persoane care colectau bani în interes personal, susținând că acționează în scop umanitar, au fost depistate de polițiștii locali în timp ce abordau cetățeni în zone intens circulate din municipiul Botoșani. Incidentul a avut loc în Piața Centrală și pe strada Calea Națională, în parcarea din zona BRD.

Potrivit informațiilor transmise de autorități, în data de 11 februarie 2026, cele două persoane de sex feminin, ambele cu domiciliul în județul Suceava, au fost surprinse în timp ce solicitau sume de bani sub pretextul că acestea vor fi folosite pentru tratamentul unei persoane bolnave.

În urma verificărilor, polițiștii locali au constatat că activitatea desfășurată nu respecta prevederile legale în vigoare. Ca urmare, cele două femei au fost sancționate contravențional cu amendă în valoare de 1.000 de lei fiecare, conform articolului 33 din Hotărârea Consiliului Local nr. 44/2025, regulament care stabilește măsurile privind gospodărirea, înfrumusețarea, păstrarea ordinii și curățeniei în municipiul Botoșani.

Actul normativ prevede clar că este interzisă colectarea de bani, alimente sau alte bunuri materiale pe domeniul public fără acord de folosință și fără avizul Serviciului Patrimoniu al municipiului Botoșani. Restricția se aplică persoanelor fizice, asociațiilor sau fundațiilor care nu au sediul ori domiciliul în municipiu și nu dețin aprobările necesare.

Nerespectarea acestor prevederi atrage răspunderea contravențională, sancțiunile fiind cuprinse între 1.000 și 1.600 de lei pentru persoane fizice și între 1.500 și 2.500 de lei pentru persoane juridice.

Reprezentanții Poliției Locale recomandă cetățenilor să manifeste prudență în fața solicitărilor venite din partea unor presupuse „asociații umanitare” și să anunțe imediat autoritățile competente atunci când există suspiciuni privind activități ilegale de colectare de fonduri.

Publicitate

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending