Connect with us

Economie

Grânarul Europei: România, cel mai mare EXPORTATOR de cereale din UE în primele luni ale sezonului 2024 – 2025

Publicat

Publicitate

România, considerat „grânarul Europei” este cel mai mare exportator de cereale din UE în primele luni ale sezonului 2024 – 2025, cu o cantitate mai mare de trei ori decât țări precum Germania sau Franța, relatează agerpres.ro.

Uniunea Europeană a exportat o cantitate de 4,82 milioane de tone de grâu moale, în primele două luni din sezonul 2024/25, în scădere cu 23% faţă de cantitatea de 6,25 milioane de tone exportată în perioada similară a sezonului anterior, a anunţat marţi Comisia Europeană, care a precizat totuşi că datele sale sunt incomplete, transmite Reuters.

În perioada 1 iulie – 8 septembrie 2024, România a fost cel mai mare exportator de grâu moale din UE, cu o cantitate de 1,72 milioane de tone, urmată de: Lituania (620.000 de tone), Bulgaria (550.000 de tone), Germania şi Franţa (ambele cu 500.000 de tone).

De asemenea, în primele două luni ale sezonului 2024/25, blocul comunitar a exportat o cantitate de 1,321 milioane de tone de orz, în scădere cu 34% faţă de perioada similară a sezonului 2023/24, precum şi o cantitate de 184.023 de tone de porumb, în scădere cu 20% în ritm anual.

Atât la orz cât şi la porumb, România a fost cel mai mare exportator din UE, în condiţiile în care a exportat 824.640 de tone de orz şi 104.169 de tone de porumb în primele două luni ale sezonului agricol care a început la 1 iulie 2024.

Pe partea de importuri, datele Comisiei Europene arată că importurile UE de grâu moale au rămas practic neschimbate, la 1,373 milioane de tone, în timp ce importurile de porumb au crescut cu 20% până la 3,848 milioane de tone. Ucraina a fost cel mai mare furnizor de porumb şi grâu al UE în perioada 1 iulie – 8 septembrie 2024, cu 2,297 milioane de tone, respectiv 866.658 de tone.

Publicitate

În rândul statelor membre, Spania a fost cel mai mare importator de grâu din UE la începutul sezonului 2024/25, cu 810.000 de tone. De asemenea, Spania a fost şi cel mai mare importator de porumb din UE, cu 1,28 milioane de tone importate în perioada menţionată.

Comisia Europeană a subliniat însă că datele de export în cazul Franţei sunt incomplete de la începutul anului calendaristic 2024, în timp ce datele de export şi import pentru Bulgaria şi Irlanda sunt incomplete de la începutul anului agricol 2023/24. Franţa este cel mai mare exportator de grâu din UE iar Bulgaria este şi ea un furnizor important de grâu.

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Începe depunerea cererilor pentru ajutoarele de încălzire și suplimentul pentru energie. Termen limită – 20 noiembrie

Publicat

Publicitate

Începând de luni, 20 octombrie 2025, persoanele cu venituri reduse pot depune cererile pentru ajutorul de încălzire a locuinței și pentru suplimentul de energie, acordate pentru sezonul rece noiembrie 2025 – martie 2026. Aceste forme de sprijin se acordă în baza Legii nr. 226/2021 privind protecția consumatorului vulnerabil de energie.

Cererile se depun la primăriile de domiciliu, zilnic, de luni până vineri, între orele 09:00 – 14:00, la compartimentele de asistență socială. Termenul limită pentru depunerea dosarelor este 20 noiembrie 2025.

Cine poate beneficia

De ajutor pot beneficia:

  • Familiile cu venituri nete lunare pe membru de familie de până la 1.386 lei;

  • Persoanele singure care au venituri nete lunare de până la 2.053 lei și nu dețin bunuri de tipul celor menționate în Anexa nr. 4 la H.G. nr. 1154/2022.

Acte necesare

Pentru obținerea ajutorului, solicitanții trebuie să depună un dosar care să conțină:

Publicitate
  • Cerere-tip și declarație pe propria răspundere;

  • Copii ale actelor de identitate pentru toți membrii familiei;

  • Copie certificat de căsătorie (după caz);

  • Hotărâre de divorț sau certificat de deces (după caz);

  • Act de proprietate sau folosință a locuinței (contract de vânzare-cumpărare, comodat, închiriere etc.);

  • Adeverință de salariat și documente privind toate veniturile realizate (cupon de pensie, șomaj, indemnizație etc.);

  • Adeverință de la Registrul Agricol;

  • Factură completă de energie electrică.

Bunuri care pot duce la pierderea ajutorului

Potrivit legislației, anumite bunuri duc la excluderea acordării ajutorului:

  • Clădiri sau terenuri suplimentare (mai mari de 1.200 mp în mediul urban și 2.500 mp în mediul rural, în afara curții locuinței);

  • Mai mult de un autovehicul mai vechi de 10 ani sau autovehicule mai noi de 10 ani (cu excepția celor destinate transportului persoanelor cu dizabilități);

  • Ambarcațiuni de agrement (bărci cu motor, iahturi etc.);

  • Depozite bancare mai mari de 25.860 lei (echivalentul a trei salarii medii brute).

Obligații pentru beneficiari

Persoanele care beneficiază de ajutorul de încălzire sunt obligate să anunțe în termen de 5 zile orice modificare privind componența familiei sau veniturile acesteia.

Formularele-tip și informațiile suplimentare pot fi obținute direct de la primăriile de domiciliu, la compartimentele de asistență socială.

Citeste mai mult

Eveniment

Lângă noi: Începe construcția Spitalului Regional de Urgență Iași. Peste 3 miliarde de lei pentru centru care va deservi toată Moldova

Publicat

Publicitate

Regiunea Moldovei pare să facă, în sfârșit, pasul concret către modernizarea infrastructurii medicale. Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat semnarea contractului de lucrări – faza a doua – pentru Spitalul Regional de Urgență Iași, una dintre cele mai importante investiții în domeniul sănătății din ultimii 35 de ani.

Ceremonia de semnare a avut loc la sediul Agenției Naționale pentru Dezvoltarea Infrastructurii în Sănătate (ANDIS), iar valoarea totală a proiectului depășește 3,23 miliarde de lei, din care 1,69 miliarde de lei reprezintă lucrările efective din această etapă. Noul spital va avea 850 de paturi și va ocupa o suprafață de peste 200.000 de metri pătrați construiți, fiind gândit ca un centru medical de excelență pentru întreaga regiune a Moldovei.

„După ani de amânări și promisiuni rămase pe hârtie, astăzi vorbim despre fapte. Începem efectiv construcția unui spital care va schimba nu doar peisajul medical al Moldovei, ci și încrederea oamenilor în sistemul de sănătate”, a explicat ministrul Alexandru Rogobete.

Proiectul face parte din programul național de dezvoltare a celor trei spitale regionale de urgență, alături de cele din Craiova și Cluj-Napoca. La Craiova, lucrările sunt deja în desfășurare, iar la Cluj licitația se află în fază finală, urmând ca în prima parte a anului viitor să fie semnat și acolo contractul de execuție.

Ministrul a subliniat că investiția marchează o premieră istorică, fiind pentru prima dată după mai bine de trei decenii când România construiește spitale noi de la zero.

„Nu cred în vorbe, ci în fapte. Oamenii trebuie să vadă că România se schimbă. Încrederea nu se câștigă din declarații, ci din lucruri care se întâmplă. Se poate! Construim un sistem medical modern, bazat pe rezultate, încredere și respect pentru oameni și pentru personalul medical”, a adăugat Rogobete.

Publicitate

Spitalul Regional de Urgență Iași va deveni, potrivit oficialilor, un reper pentru medicina românească, oferind dotări de ultimă generație, infrastructură digitalizată și condiții moderne pentru pacienți și cadrele medicale din toate județele Moldovei, de la Botoșani și Suceava și până la Galați.

Citeste mai mult

Eveniment

CALENDAR ORTODOX 2025: Sfântul Proroc Ioil

Publicat

Publicitate

Proorocul Ioil a trăit și a vestit cuvântul Domnului în regatul Iuda, pe la anul 850 înainte de Hristos, într-o vreme în care poporul se abătuse de la legea lui Dumnezeu și uitase puterea rugăciunii. Numele său înseamnă „dragostea lui Dumnezeu” sau „Domnul este Dumnezeu” — o mărturisire în sine, o pecete a misiunii sale. Ioil nu a fost un profet al osândei, ci al trezirii: un glas care cheamă la pocăință, la curățirea inimii și la redescoperirea credinței vii.

Cartea care îi poartă numele, alcătuită din trei capitole și cuprinsă în Vechiul Testament, vorbește despre o vreme grea pentru țară — o secetă cumplită și patru invazii de lăcuste ce aveau să pustiască ogoarele și viile, să lase pământul sterp și inimile oamenilor lipsite de nădejde. Dar profetul nu se oprește la descrierea nenorocirilor. El vede în toate acestea un semn, o chemare: „Sfâșiați inimile voastre, iar nu hainele voastre, și întoarceți-vă către Domnul Dumnezeul vostru, căci El este milostiv și îndurat” (Ioil 2,13).

În cuvintele lui Ioil se simte durerea unui om care iubește poporul său, dar și lumina unei credințe care privește dincolo de vremuri. El vestește o zi mare, o zi a Domnului, când Duhul lui Dumnezeu se va revărsa peste toți: „Fiii și fiicele voastre vor proroci, bătrânii voștri visuri vor visa, iar tinerii voștri vedenii vor vedea” (Ioil 2,28). Era o prevestire a timpurilor mesianice, când darurile Duhului Sfânt aveau să se reverse asupra întregii omeniri.

Cuvintele sale aveau să răsune din nou peste veacuri, în ziua Pogorârii Duhului Sfânt. În Faptele Apostolilor (II, 17-18), Sfântul Petru, plin de har, le amintește celor adunați la Ierusalim că nu beția, ci Duhul lui Dumnezeu îi face pe apostoli să vorbească în toate limbile pământului. Era împlinirea profeției lui Ioil — dovada că promisiunea veche se împlinea întru Hristos.

De atunci, numele lui Ioil rămâne legat de nădejdea renașterii spirituale. El este profetul care ne amintește că dincolo de încercări se află mereu o chemare la viață, că în pustia sufletului poate înflori din nou credința, iar peste inimile însetate se poate revărsa Duhul cel Sfânt al lui Dumnezeu.

Publicitate
Citeste mai mult

Eveniment

Orionidele: Fenomen astronomic spectaculos, vizibil din România. Când pot fi observate stelele căzătoare

Publicat

Publicitate

Orionidele: curentul de meteori Orionide va avea maximul în luna octombrie. Vor putea fi observate circa 20 de ”stele căzătoare” pe oră, în condiții de cer senin, scrie alba24.ro.

Maximul curentului de meteori Orionide se produce în noaptea de 20-21 octombrie, potrivit astro-urseanu.ro.

Aceşti meteori sunt rapizi – se deplasează cu 66 km/s în atmosfera Pământului. Sunt cunoscuţi pentru strălucirea şi viteza lor.

Orionidele: legătura cu cometa Halley

Aceste stelele căzătoare par a veni din constelaţia Orion, una dintre cele mai strălucitoare de pe cer, de aici venind şi numele lor, Orionide, potrivit Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu” din Bucureşti.

Orionidele reprezintă unul dintre curenţi de meteori mai importanţi care străbate cerul în perioada 2 octombrie şi 7 noiembrie, când Terra trece prin marginea exterioară a norului de particule din coada cometei 1/P Halley. Atât Pământul, cât şi cometa orbitează eliptic Soarele, intersectându-se de două ori pe an. Astfel, în mai, poate fi observat curentul de meteori Eta Aquaride, în timp ce în toamnă se produc Orionidele, potrivit Agerpres.

Orionidele: cum pot fi observate

Orionidele pot fi observate după miezul nopţii până spre răsăritul Soarelui, interval în care constelaţia Orion se află deasupra orizontului.

Acest curent de meteori este cunoscut pentru meteorii foarte strălucitori (bolizi) pe care uneori îi produce, un motiv în plus pentru a-l observa. Chiar dacă sunt rapizi, pot lăsa „trenuri” strălucitoare (bucăţi incandescente de resturi în urma meteorului), care pot dura de la câteva secunde, până la câteva minute, potrivit leonid.arc.nasa.gov.

Publicitate

Meteorii rapizi pot deveni uneori şi mingi de foc, explozii prelungite de lumină sau se pot despărţi în mai multe bucăţi, oferind un spectacol ca acela de artificii.

Este de preferat ca observaţiile să se facă din afara oraşelor mari sau de la marginea lor, pentru că iluminatul public face ca majoritatea meteorilor să nu poată fi observaţi.

Deşi faza maximă este aşteptată după miezul nopţii, în dimineaţa zilei de 21 octombrie, pentru cei pasionaţi de astfel de fenomene astronomice, este de ştiut că pot fi observate, într-un număr mai mic, stelele căzătoare, potrivit International Meteor Organization (www.imo.net).

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending