Connect with us

Eveniment

Garsonieră din SĂVENI, la un pas să fie distrusă de un incendiu după ce o candelă a fost lăsată aprinsă

Publicat

Publicitate

Nu lăsaţi candelele aprinse nesupravegheate transmite ISU Botoșani. În urmă cu puțin timp, din această cauză, într-o garsonieră situată la etajul II al unui bloc din orașul Săveni, a avut loc un incendiu. În momentul producerii evenimentului, proprietara nu era acasă.

Vecinii au fost cei care au observat că iese fum pe geamul de la balcon și au chemat pompierii.

La caz a ajuns, în cel mai scurt timp, un echipaj din cadrul Stației de Pompieri Săveni, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă.

Pompierii au constat faptul că ardeau cu flacără și degajări de fum bunurile din balcon, o ușă, dar și mai multe articole de îmbrăcăminte din cameră și au acționat rapid astfel încât incendiul să nu se extindă la întreaga locuinţă.

„Aceștia au evacuat, preventiv, trei locatari. Alte zece persoane au ieșit singure din interior, până la sosirea forțelor de intervenție. Nimeni nu a avut nevoie de îngrijiri medicale”, a transmis purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Botoşani, Dorina Lupu.

Pentru înlăturarea pericolului de incendiu, ISU Botoșani recomandă:

Publicitate

– nu lăsați candelele sau lumânările aprinse, nesupravegheate. Cel mai bine este să le stingeţi pentru a evita producerea unui incendiu, în lipsa dumneavoastră;

– nu puneți candelele aprinse aproape de lucrurile care se pot aprinde uşor (mobilier, perdele, ziare etc.), în locuri în care pot ajunge copiii mici şi animalele de companie, pentru a nu le răsturna şi provoca incendii.

– așezați întotdeauna candelele sau lumânările pe o suprafaţă netedă, rezistentă la căldură;

– nu adormiţi cu candelele sau lumânările aprinse.

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Accesul pacienților la îngrijiri paliative prin pachetul de servicii de bază, prelungit cu 12 luni. Hotărâre aprobată de Guvern

Publicat

Publicitate

Accesul pacienților la îngrijiri paliative prin pachetul de servicii de bază a fost prelungit cu 12 luni, printr-o hotărâre de Guvern. Măsura a fost adoptată în contextul în care Programul național de îngrijiri paliative nu a fost implementat deocamdată, informează alba24.ro.

Hotărârea de guvern modifică și completează anexa nr. 2 la HG 521/2023.

”Având în vedere că Programul național de îngrijiri paliative nu a fost implementat în prezent, pentru a nu îngrădi accesul persoanelor asigurate la îngrijiri paliative, se reglementează o perioadă tranzitorie de 12 luni, care să permită încheierea unui număr suficient de contracte în cadrul Programului național de îngrijiri paliative.

În această perioadă tranzitorie, pacienții vor putea beneficia de îngrijiri paliative acordate la domiciliu, în ambulatoriul de specialitate și/sau în regim de spitalizare de zi din pachetul de servicii de bază reglementat la anexa nr. 1 din Hotărârea Guvernului nr. 521/2023, dacă nu beneficiază de astfel de îngrijiri în cadrul noului program de sănătate curative”, informează Executivul, potrivit Agerpres.

Îngrijiri la domiciliu, ambulatoriu sau prin spitalizare la zi

Până la data intrării în vigoare a Programului național de îngrijiri paliative, pacienții pot beneficia de îngrijiri paliative acordate la domiciliu, în ambulatoriul de specialitate și/sau în regim de spitalizare de zi, incluse în pachetul de servicii de bază. Aceste servicii sunt acordate de către furnizori în baza contractelor încheiate potrivit HG 521/2023.

”Casele de asigurări de sănătate pot încheia contracte pentru furnizarea de îngrijiri paliative cu furnizorii de servicii îngrijiri paliative la domiciliu, furnizorii de îngrijiri paliative în ambulatoriul de specialitate pentru specialități clinice și furnizorii de servicii medicale spitalicești acordate în regim de spitalizare de zi cu care se aflau în relație contractuală la data de 31 decembrie 2025, fără organizarea unei perioade de contractare, cu respectarea condițiilor prevăzute de Hotărârea Guvernului nr. 521/2023, cu modificările și completările ulterioare.

Publicitate

Furnizorii de îngrijiri paliative, care nu se aflau în relație contractuală cu casele de asigurări de sănătate la data de 31 decembrie 2025, pot intra în relație contractuală cu acestea, cu respectarea reglementărilor privind procedura de contractare, conform prevederilor legale în vigoare”, precizează Guvernul.

Citeste mai mult

Eveniment

Gala Premiului Național de Poezie „Mihai Eminescu” – Opera Omnia

Publicat

Publicitate

La 15 ianuarie 2026, este decernat Premiul Național de Poezie ‘Mihai Eminescu’ pentru Opera Omnia, în cadrul unei gale speciale, ajunsă la ediția cu numărul 35. Evenimentul are loc la Teatrul ‘Mihai Eminescu’ din Botoșani.

Nominalizările au fost efectuate în urma unui sondaj din perioada septembrie – noiembrie 2025, de Fundația Culturală ‘Hyperion-Caiete Botoșănene’.

Nominalizații ediției sunt: Matei Vișniec, Nichita Danilov, Marian Drăghici, Arcadie Suceveanu, Doina Uricariu, Călin Vlasie și George Vulturescu.

Laureata din 2025 a Premiului Național de Poezie ‘Mihai Eminescu’ pentru Opera Omnia a fost poeta Grete Tartler, în vârstă de 76 de ani. Au mai fost nominalizați Marian Drăghici, Cassian Maria Spiridon, Arcadie Suceveanu, Matei Vișniec, Călin Vlasie și George Vulturescu.

Câștigătorul a fost desemnat de un juriu format din Grațiela Benga, Al. Cistelecan, Daniel Cristea Enache, Ioan Holban, Angelo Mitchievici, Irina Petraș și Vasile Spiridon, acesta din urmă fiind și președinte al juriului.

În 2024, Premiul Național de Poezie ‘Mihai Eminescu’ – Opera Omnia i-a fost decernat poetului Lucian Vasiliu.

Publicitate

În anul 2023, profesorul universitar Ion Pop a fost desemnat laureat al Premiului Național de Poezie ‘Mihai Eminescu’ pentru Opera Omnia pentru anul 2022.

La ediția din anul 2022, câștigătoarea Premiului Național de Poezie ‘Mihai Eminescu’ pentru Opera Omnia a fost poeta Marta Petreu.

Printre laureații acestui premiu, considerat cel mai important din România cu privire la poezie, se numără și Gelu Naum, Ana Blandiana, Ștefan Augustin Doinaș, Mircea Dinescu, Mircea Cărtărescu.

Premiul Național de Poezie ‘Mihai Eminescu’ Opera Omnia a fost înființat în 1991, prin Decizia nr. 100 / 1 martie a Consiliului Local Botoșani. Acesta se acordă unui poet român contemporan pentru întreaga operă poetică.

Laureatul primește și titlul de cetățean de onoare al municipiului Botoșani, dar și un premiu în valoare de 40.000 de lei.

Premiul este acordat de Primăria Botoșani și Consiliul Local al municipiului Botoșani. AGERPRES

Citeste mai mult

Eveniment

Acțiune a polițiștilor la Darabani. Amenzi pe capete

Publicat

Publicitate

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Darabani împreună cu cei din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 7 Darabani au organizat, miercuri, o acțiune pentru verificarea respectării obligațiilor impuse prin ordinele de protecție și verificarea legislației privind circulația pe drumurile publice, în localitatea Darabani.

 

În cadrul activităților desfășurate, polițiștii au legitimat aproximativ 25 de persoane și au verificat 20 de autoturisme, iar în urma neregulilor constatate, au aplicat 13 sancțiuni contravenționale în valoare de aproximativ 7.000 de lei.

 

Polițiștii botoșăneni reamintesc faptul că respectarea ordinelor de protecție este obligatorie, iar orice încălcare a acestora atrage răspunderea penală, scopul principal al acestor măsuri fiind protejarea vieții și integrității persoanelor vulnerabile.

 

Publicitate

 

 

 

Citeste mai mult

Eveniment

Dosar penal pentru un tânăr de 18 ani din Durnești, prins de polițiști cu petarde în mașină

Publicat

Publicitate

Miercuri, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 10 Ștefănești au oprit pentru control, în comuna Durnești, un autoturism, condus de către un tânăr, de 18 ani, din aceeași localitate.

 

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au identificat în interiorul autoturismului, 60 de bucăți de articole pirotehnice, categoria P1, interzise la deținere.

 

Tânărul nu este autorizat să dețină, să depoziteze, să transporte și să comercializeze articole pirotehnice.

 

Publicitate

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de prepararea, producerea, experimentarea, deținerea, transmiterea sub orice formă, depozitarea, distrugerea, comercializarea, precum și folosirea de articole pirotehnice din categoriile F2,F3,F4,T1,P1 și P2, efectuate fără drept.

 

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending