Connect with us

Actualitate

GALERIE FOTO: Vârstnicii din județ felicitați de social-democrați

Publicat

Publicitate

COMUNICAT PSD: Sărbătorită la 1 octombrie, Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice ne invită să promovăm drepturile acestora și să încurajăm participarea lor activă în societate.

De ziua lor, membrii PSD Botoșani și-au arătat respectul față de persoanele în vârstă, dăruindu-le flori, diplome de onoare, dar și îmbrățișări sincere.

Fie că i-au vizitat acasă, fie că au organizat întâlniri de socializare cu seniorii județului, social-democrații au reușit pe parcursul zilei de ieri să sublinieze încă o dată obligația pe care fiecare botoșănean o are în a-și exprima recunoștința față de cei care au îndrumat, au inspirat și au făcut sacrificii pentru familiile și comunitățile lor.

O zi specială pentru noi toți, tineri și vârstnici deopotrivă. Această zi este o sărbătoare și totodată o dovadă a prețuirii și a respectului, pe care le datorăm toți persoanelor în vârstă. Trebuie să ne reamintim încă o dată cât de valoroși sunt oamenii, indiferent de vârsta lor, iar noi, românii ne putem aminti de cunoscutul proverb <Cine n-are bătrâni, să-și cumpere!>. Traversăm o perioadă grea, dar prezența PSD la guvernare reprezintă o garanție că seniorii României nu vor fi uitați și că interesele lor vor fi corect reprezentate în continuare în actul de guvernare”, a fost mesajul președintelui PSD Botoșani, Doina Federovici.

Devenită deja tradiție în familia PSD Botoșani sărbătorirea Zilei Internaționale a Persoanelor Vârstnice reprezintă prilej de bucurie și de reîntâlnire cu cei care au rolul de a conserva și de a perpetua valorile fundamentale ale unei națiuni, adică cele mai importante repere sociale și morale ale noastre.

La mulți ani și multă sănătate dragi părinți, dragi bunici, dragi doamne și domni!

Publicitate

 

 Urmăriți știrile Botosani24.ro și pe Google News

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Șofer de 55 de ani, municipiul Botoșani, aproape de comă alcoolică: 1,50 mg/l alcool pur în aerul expirat, atât a arătat etilote

Publicat

Publicitate

Marți seară, polițiștii din cadrul Biroului Rutier au oprit pentru control, pe strada I.C. Brătianu, din municipiul Botoșani, un autoturism condus de un bărbat, de 55 de ani, municipiul Botoșani.

 

Întrucât emana halenă alcoolică a fost testat cu aparatul etilotest, valoarea rezultată fiind de 1,50 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, acesta a fost condus la o unitate spitalicească pentru recoltarea de probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

 

Bărbatul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Botoșani, cercetările fiind continuate pentru stabilirea întregii situații de fapt.

 

Publicitate

Citeste mai mult

Eveniment

Cinci filtre rutiere pe principalele artere din municipiul Botoșani, plasa perfectă în care au căzut zeci de șoferi „amețiți”

Publicat

Publicitate

Marți, în intervalul orar 15:00-20:00, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani – Biroul Rutier au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea accidentelor rutiere produse ca urmare a nerespectării regulilor de circulație.

 

Astfel, au fost instituite 5 filtre rutiere pe principalele artere din municipiul Botoșani, precum și la intrările și ieșirile din oraș, prilej cu care au fost controlate peste 40 de autovehicule, iar 23 dintre conducătorii auto au fost testați alcoolscopic, în cazul unuia rezultatul fiind pozitiv.

 

În urma neregulilor constatate au fost aplicate 20 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 8.000 de lei și a fost reținut un conducător auto care a fost depistat circulând sub influența alcoolului.

Publicitate
Citeste mai mult

Eveniment

Doi tineri din Copălău și Flămânzi au fost condamnați la închisoare cu executare. Polițiștii i-au escortat la penitenciar

Publicat

Publicitate

Marți, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Flămânzi au identificat un tânăr, de 32 de ani, din comuna Copălău, pe numele căruia era emis de către Judecătoria Botoșani, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea.

 

Acesta a fost condamnat la 5 ani și 3 luni de închisoare cu executare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată.

 

Tânărul a fost depistat în localitatea de domiciliu, fiind reținut și ulterior, escortat către Penitenciarul Botoșani, în vederea încarcerării.

Publicitate

 

La data de 10 februarie 2026, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Flămânzi au identificat un tânăr, de 34 de ani, din orașul Flămânzi, pe numele căruia era emis de către Judecătoria Botoșani, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea.

 

Acesta a fost condamnat la 4 ani și 2 luni de închisoare cu executare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere.

 

Tânărul a fost depistat în municipiul Botoșani, fiind reținut și ulterior, escortat către Penitenciarul Botoșani, în vederea încarcerării.

Citeste mai mult

Eveniment

Dosar penal pentru un tânăr de 23 de ani, din Albești, pentru că a condus o mașină care avea autorizația provizorie expirată

Publicat

Publicitate

Marți, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani – Biroul Rutier au oprit pentru control, pe Calea Națională, un autoturism condus de un tânăr de 23 de ani, din comuna Albești.

 

În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că autoturismul pe care îl conducea avea autorizația de circulație provizorie expirată.

 

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere a unui autovehicul neînmatriculat.

Publicitate
Citeste mai mult
Publicitate
Eveniment29 de minute ago

Șofer de 55 de ani, municipiul Botoșani, aproape de comă alcoolică: 1,50 mg/l alcool pur în aerul expirat, atât a arătat etilote

Eveniment34 de minute ago

Cinci filtre rutiere pe principalele artere din municipiul Botoșani, plasa perfectă în care au căzut zeci de șoferi „amețiți”

Eveniment37 de minute ago

Doi tineri din Copălău și Flămânzi au fost condamnați la închisoare cu executare. Polițiștii i-au escortat la penitenciar

Eveniment39 de minute ago

Dosar penal pentru un tânăr de 23 de ani, din Albești, pentru că a condus o mașină care avea autorizația provizorie expirată

Eveniment44 de minute ago

Accident la Mitoc! Un bărbat de 38 de ani a condus fără permis și a refuzat testarea cu aparatul etilotest

Eveniment3 ore ago

Mai multe străzi din municipiul Botoșani rămân fără apă. Aceeași măsură se aplică și în Răchiți, Cișmea, Unțeni, Roșiori, Stăuceni , Siliștea și Tocileni

Eveniment3 ore ago

Persoanele care au pensii mai mici 3.000 de lei ar putea primi ajutoare de la Guvern. Când ar putea fi acordată prima tranșă

Eveniment3 ore ago

Două case din Durnești și Flămânzi au fost în pericol, în ultimele ore, după ce funinginea din coșurile de fum s-a aprins

Eveniment4 ore ago

Atenționare pentru cumpărătorii online: De ce să te ferești de site-urile care doar par din România. Nu te baza pe terminația „ro”

Eveniment4 ore ago

CALENDAR ORTODOX 2026: Sfânta Împărăteasă Teodora, mama cea iubitoare de Hristos

Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending