Connect with us

Eveniment

Gabriela Firea a DEMISIONAT! Reacția ei: „Incomodez!”. Numele său, asociat în scandalul azilelor groazei

Publicat

Gabriela Firea a demisionat vineri din funcția de ministru al Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, după întâlnire cu premierul Marcel Ciolacu. Acesta este și președintele PSD, partid din care face parte Firea. 

Publicitate

Marcel Ciolacu a chemat-o la ordin, după ce cu o zi în urmă i-a dat de înțeles că ar trebui să demisioneze pe fondul scandalului azilele groazei.

”Din punctul meu de vedere este un gest de onoare, pentru care îi mulțumesc și sunt convins că aceasta este reacția FIREAscă a unui decident politic. Este reacția firească în orice democrație consolidată a Europei” a spus Ciolacu după demisia de vineri lui Marius Budăi (alt ministrul vizat în scandalul azilelor morții), repetând cuvântul ”firească”.

Însă toată lumea a înțeles aluzia la Firea.

Demisia vine după dezvăluirile legate de faptul că Gabriela Firea l-a angajat pe patronul azilelor, Ștefan Godei la cabinetul de senator, după ce anterior fusese șofer și la Primăria București.

Ministrul Familiei, Gabriela Firea, a declarat joi că Ștefan Godei nu a fost vreodată șoferul ei, ci a lucrat ca șofer la Primăria Capitalei și „a deservit o perioadă colegii de la cabinetul senatorial”.

Gabriela Firea a reacționat pe contul ei oficial de Facebook, la câteva minute după întâlnirea cu premierul Marcel Ciolacu, în cadrul căreia a fost convinsă să demisioneze din Guvern. 

Publicitate

Aceasta a postat un mesaj lung, pe care cel mai probabil îl avea pregătit. În mesaj ea a anunțat și că se suspendă din funcția de președinte al PSD București.

Reacția Gabrielei Firea, după demisie

”Mi-a fost milă mereu de oamenii aflați în nevoie, am ajutat cât am putut pe oricine. Indiferent că am fost sau nu în funcții publice.

Cei care mă cunosc personal și nu “de la televizor” știu asta. Se poate uita cineva în ochii mei să-mi spună că eu aș fi putut ști și tolera cel mai mic rău față de cineva?

Îmi pare rău pentru fiecare om în suferință. Inclusiv sau mai ales acum, de cei care nu au fost bine îngrijiți și protejați în căminele de seniori și dizabilități.

Am fost prezentată nedrept în mass media din ultimele 10 zile ca un om prefăcut, cinic, surd la suferința celor din jur.

Martor este Dumnezeu și martori sunt toți cei care mă cunosc personal, atât pe mine, cât și pe soțul meu, și familia mea, că această imagine arătată publicului cu atâta înverșunare și cheltuială nu este cea reală.

Am fost zugrăviți în chip negativ tocmai pentru că incomodez prin suma faptelor bune pe care le-am făcut și prin conduita mea.

Plătesc pentru vina de a fi avut încredere în oameni!

Gabriela Firea a reacționat pe contul ei oficial de Facebook, la câteva minute după întâlnirea cu premierul Marcel Ciolacu, în cadrul căreia a fost convinsă să demisioneze din Guvern. 

Aceasta a postat un mesaj lung, pe care cel mai probabil îl avea pregătit. În mesaj ea a anunțat și că se suspendă din funcția de președinte al PSD București.

Reacția Gabrielei Firea, după demisie

”Mi-a fost milă mereu de oamenii aflați în nevoie, am ajutat cât am putut pe oricine. Indiferent că am fost sau nu în funcții publice.

Cei care mă cunosc personal și nu “de la televizor” știu asta. Se poate uita cineva în ochii mei să-mi spună că eu aș fi putut ști și tolera cel mai mic rău față de cineva?

Îmi pare rău pentru fiecare om în suferință. Inclusiv sau mai ales acum, de cei care nu au fost bine îngrijiți și protejați în căminele de seniori și dizabilități.

Am fost prezentată nedrept în mass media din ultimele 10 zile ca un om prefăcut, cinic, surd la suferința celor din jur.

Martor este Dumnezeu și martori sunt toți cei care mă cunosc personal, atât pe mine, cât și pe soțul meu, și familia mea, că această imagine arătată publicului cu atâta înverșunare și cheltuială nu este cea reală.

Am fost zugrăviți în chip negativ tocmai pentru că incomodez prin suma faptelor bune pe care le-am făcut și prin conduita mea.

Plătesc pentru vina de a fi avut încredere în oameni!

Prietena și colega mea Ligia m-a urmat peste tot, în drumul profesional. Am muncit împreună până la epuizare, până la boală.

Am plătit amândouă cu afecțiuni grave stresul acumulat la televiziune, în politică, mai ales la primărie. Ea plătește, la rândul ei, tot pentru că a avut încredere în oameni. A vrut să ajute. Nu să facă bani, nu să facă rău.

Pe unde a venit Ligia cu mine, la diferite job-uri, în ultimii ani, a venit și acel bărbat acuzat, să o ajute pe ea, și pe alți colegi. Ca șofer, ca om bun la toate.

L-a sprijinit la început să-și facă o asociație, dar NU a activat în acele centre. Nu a știut că sunt nereguli!

Cu atât mai puțin eu, NU am avut niciun fel de legături și nu aș fi putut accepta ca unei persoane să i se întâmple ceva rău!!

Când a apărut primul articol despre cămine, i-am încetat contractul la biroul parlamentar.

Se poate vedea clar din cele 600 de pagini ale referatului procurorilor, urmare a anchetei derulate timp de jumătate de an, că nici eu, nici soțul meu, nici sora mea – care a lucrat doar pentru Serviciul de copii – NU suntem implicați și NU am avut cunoștință de ceea ce se întâmplă în aceste centre.

Am fi reacționat, cu certitudine, am fi apărat viața și demnitatea acestor oameni!

În aceste 10 zile de război total pentru demolarea mea și mai puțin pentru aflarea adevărului, am observat că subit, ca la un semn sau o comandă, a existat un singur interes: să se arunce cât mai mult noroi spre mine, cât mai multe dezinformări, să se exercite presiune mediatică asupra mea și a soțului meu, să fim puși la stâlpul infamiei, cu un singur scop.

Scopul nu era doar să plec din Guvern. Conduc ministerul cu cel mai mic buget și m-am luptat, uneori, inclusiv cu cei care trebuiau să mă ajute pentru toate proiectele realizate, cu mare chin, într-un an și jumătate.

Obiectivul demolatorilor mei din multe direcții este să nu mai intru în cursa pentru Primăria Capitalei! Să nu mă mai aliniez la startul precampaniei!

Toate sondajele arată că aș fi câștigat în orice formulă politică. Pentru că bucureștenii au plătit, din păcate, amar, cei trei ani de experimente pe viața lor cu un individ absolut nepăsător la nevoile oamenilor.

Lui nu i s-a mai cerut nicio demisie, când s-au întâmplat chiar tragedii în mandatul său. Întotdeauna a fost o dublă măsură!

Am înțeles că sunt oameni politici care nu fac mai nimic, ba chiar blochează și proiecte începute, dar care sunt susținuți pentru că aparțin unui grup, unui interes. Eu nu aparțin niciunui interes!

Dar, fiecare ne ducem crucea!

De aceea, am decis, cu mare regret, dar hotărâtă și cu fruntea sus, să plec din Guvernul României. Am avut acum câteva minute o întâlnire cu domnul prim-ministru Marcel Ciolacu în care i-am prezentat demisia din funcția de ministru al Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse.

Nu am de ce să mă rușinez, nu am nicio vină, nu aș fi acceptat să se întâmple ceva rău cu vreo persoană și să nu reacționez.

Plec pentru ca premierul să poată lucra în liniște proiectele economice și sociale bune pentru români, la fel miniștrii PSD și PNL, să-și poată prezenta munca. În această atmosferă de război total față de mine, ca membru al Guvernului, nu se poate continua o activitate normală. Nici adevăratul război de la graniță nu s-a mai auzit și văzut în aceste zile.

Dar, miza celor care au profitat de ancheta autorităților, au confiscat mesajele publice și au pus tunurile pe mine nu este Ministerul Familiei, ci reconfigurarea scenei politice pentru anul electoral viitor.

Tocmai din acest motiv plec, pentru moment, cu mare tristețe, față de tot ceea ce am făcut și puteam construi împreună cu echipa social-democrată din Capitală, și din funcția de Președinte al Organizației PSD București, din care mă suspend o perioadă limitată.

Și, cum în Biroul Permanent Național am reprezentat în primul rând Capitala, chiar dacă am promovat cu mare drag proiecte pentru întreaga țară, înțeleg să mă retrag pentru aceeași perioadă.

Sunt complet nevinovată, s-a văzut și din ancheta derulată, se va constata și în continuare, în justiție, dar ceea ce s-a întâmplat cu viața mea și a familiei mele în ultimele 10 zile mi-a arătat interesul imens ca eu să mă erodez și să-mi scadă până la anulare șansele de a mai câștiga un mandat de primar general.

Voi continua toate inițiativele pentru oameni, în special pentru copii, tineri, femei din Senatul României, alături de colegii mei din grupul social democrat.

Nu îmi este greu să o iau de la început, să fac eforturi din nou ca simplu parlamentar, fără funcții politice sonore deocamdată. E o onoare pentru mine să fiu de folos românilor, familiei mele politice, colegilor mei.

Vă mulțumesc tuturor celor care mă susțineți, care credeți în curățenia mea, prietenilor, colegilor din țară primari, parlamentari, președinți de consilii județene care mi-ați trimis mesaje personale de susținere, colaboratorilor și tuturor celor care mi-au trimis un gând bun, cât de scurt.

Politica este uneori grea și urâtă, dar este singura care poate schimba ceva în bine, în timp, la nivel de societate, prin legi corecte pentru cetățeni.

Și știu că Dumnezeu ne dă fiecăruia cât putem duce. Nu, nu mă voi jena de credința mea și nu mă voi cenzura.

L-am iubit și îl iubesc pe Dumnezeu cu toată ființa mea. Doar EL știe ce este în sufletul și în gândul nostru! Doamne ajută tuturor!”, a scris pe facebook Gabiela Firea.

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Eveniment

Guvernul pregătește ordonanța de urgență pentru reformă și relansare economică

Publicat

Reforma administrației publice și pachetul de relansare economică au fost finalizate și vor fi adoptate prin ordonanță de urgență imediat după încheierea avizării, cu câteva amendamente care privesc instituțiile din sistemul de apărare, ordine publică, siguranță națională, educație, sănătate și cultură, au stabilit luni liderii celor patru partide ale coaliției de guvernare și ai grupului minorităților naționale.

Publicitate

Potrivit unei informări transmise la finalul ședinței, liderii coaliției de guvernare au luat luni o serie de decizii aplicabile în perioada imediat următoare.

Astfel, reforma administrației centrale și locale și pachetul de relansare economică ”au fost finalizate și vor fi adoptate prin ordonanță de urgență a Guvernului imediat după încheierea avizării, în formele deja convenite, cu câteva amendamente care privesc instituțiile din sistemul de apărare, ordine publică, siguranță națională, educație, sănătate și cultură, care vor realiza economiile prin metode ce vor fi stabilite conform specificului domeniului”.

”Principiul reconfirmat este că reducerile cheltuielilor salariale realizate de ministere în anul 2025 vor fi luate în calculul reducerii totale de 10%”, se arată în informare.

Totodată, în privința taxelor și impozitelor locale, coaliția a decis ”să se lucreze pe câteva propuneri de modificări care privesc situația creată în urma aplicării cotelor de supraimpozitare, situația clădirilor mai vechi de 50 de ani și persoanele cu dizabilități”.

De asemenea, a fost creat un grup de lucru care va propune soluțiile finale. AGERPRES

Citeste mai mult

Eveniment

Proiecte de lege pentru protejarea tinerilor de jocurile de noroc, adoptate de Senat

Publicat

Senatul a adoptat, luni, două propuneri legislative pentru modificarea OUG 77/2009 privind organizarea și exploatarea jocurilor de noroc, cu măsuri pentru protejarea tinerilor.

Publicitate

Primul proiect prevede majorarea de la 18 la 21 de ani a vârstei minime pe care trebuie să o aibă participanții la jocuri de noroc și interzicerea accesului în sălile dedicate pentru persoanele cu vârsta mai mică de 21 de ani.

Al doilea proiect stabilește interdicția de difuzare în mediul online, în intervalul orar 6:00 – 24:00, a oricărui tip de conținut audio, video, de imagini care promovează jocurile de noroc. De asemenea, prin actul normativ se interzice difuzarea în mediul online de publicitate și reclame pentru jocuri de noroc în care sunt prezente personalități ale vieții publice, culturale, științifice, sportive sau alte persoane care pot încuraja, datorită notorietății, participarea la astfel de jocuri.

Cele două proiecte, inițiate de un grup de parlamentari PNL, USR, PSD și UDMR, deși au avut din partea comisiilor de specialitate rapoarte de respingere, au întrunit, în plen, numărul de voturi necesar pentru a fi adoptate.

USR a făcut un apel, duminică, pentru adoptarea în plenul Senatului a celor două propuneri legislative, în pofida rapoartelor de respingere ale comisiilor economică și juridică.

”Deși am propus niște măsuri de bun-simț, normale, pentru protejarea tinerilor de acest flagel și reducerea expunerii agresive la publicitate, ambele proiecte au primit rapoarte de respingere. Este un semnal îngrijorător că, în loc să punem pe primul loc sănătatea publică și protecția generațiilor tinere, astfel de inițiative sunt blocate înainte să aibă o șansă reală”, a transmis liderul grupului USR din Camera Deputaților, Diana Stoica, inițiatoare a celor două proiecte de lege.

Propunerile legislative vor fi dezbătute de Camera Deputaților, for decizional în acest două cazuri. AGERPRES

Publicitate
Citeste mai mult

Eveniment

VIDEO: Tineri polițiști, instruiți prin scenarii operative la Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani

Publicat

În perioada 02–13 februarie 2026, agenții de poliție, absolvenți ai Școlii de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr” Câmpina – promoția ianuarie 2026, repartizați la Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani , au participat la un program intensiv de pregătire organizat sub coordonarea Serviciului de Pregătire Profesională din cadrul instituției.

Publicitate

Programul a fost conceput pe baza unor strategii de instruire interactivă, care au inclus scenarii simulate și rezolvarea unor spețe inspirate din activitatea operativă curentă.

Sub îndrumarea ofițerilor instructori, tinerii polițiști au fost încurajați să gestioneze situații care au reprodus diferite etape ale intervenției polițienești, dezvoltându-și capacitatea de reacție, autocontrolul și spiritul de echipă. Programul a reprezentat un prim pas esențial în consolidarea abilităților necesare exercitării profesiei.

La stagiul de pregătire au participat 27 de agenți de poliție aflați în perioada de tutelă profesională, care au lucrat pe scenarii special concepute de instructori, menite să le completeze cunoștințele și să le dezvolte deprinderile de a acționa eficient în situații operative simulate.

Pregătirea a vizat domenii esențiale precum instrucția tragerii, pregătirea fizică și autoapărarea, precum și tactica polițienească. La finalul celor șase luni de tutelă, etapă importantă a procesului de formare inițială, noii polițiști vor fi pregătiți să contribuie activ la creșterea gradului de siguranță al comunităților în care își vor desfășura activitatea.

Conducerea Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani le urează succes în activitatea profesională!

Publicitate

Citeste mai mult

Eveniment

Producătorii de carne de porc avertizează: fermele românești vor începe să se închidă în curând

Publicat

Producătorii de carne de porc avertizează că fermele românești vor începe să se închidă în curând. Aceștia reclamă că situația în sector este critică din cauza scăderii accelerate a prețului de vânzare, în condițiile creșterii costurilor reale de producție, scrie alba24.ro.

Publicitate

Producătorii atenționează asupra lipsei măsurilor concentrate și a susținerii din partea partenerilor, fie din lanțul de procesare, fie din cel de distribuție.

Conform datelor publicate de Comisia de Clasificare a Carcaselor din România, prețul mediu al porcului în viu în săptămâna 26 ianuarie – 1 februarie 2026 a ajuns la 4,95 lei/kg la producători.

Costul real de producție

Tendința este de scădere, în timp ce costul real de producție depășește 6,5 lei/kg în viu, ceea ce se traduce în pierderi greu de recuperat pentru ferme, se arată într-un comunicat al Asociației Producătorilor de Carne de Porc din România (APCPR), citat de Agerpres.

“Aceasta nu este o fluctuație normală de piață, este o prăbușire care pune în pericol existența fermelor românești”, avertizează președintele APCPR, Adrian Balaban.

Criză pentru producătorii autorizați din România

Publicitate

În ultimii opt ani de când evoluează pesta porcină africană, România a produs între 20% și 40% din carnea de porc pe care o consumă. Conform studiului realizat pentru APCPR în 2025, peste 70% dintre consumatorii din România preferă carnea de porc românească, dar nu știu să o recunoască la raft, iar de multe ori nici nu o pot găsi la raft.

“Asistăm la această criză pentru producătorii autorizați din România din cauza unei presiuni masive a importurilor de carne de porc ca urmare a apariției pestei porcine africane în Spania.

Totodată, dezechilibrul pieței este perpetuat de lipsa unui preț de referință național comparativ cu alte state membre de unde se importă masiv carne de porc (de ex. Spania, Germania).

Oferta neautorizată existentă pe piață (inclusiv comercializarea porcilor prin rețele de socializare și platforme online de către persoane neautorizate sanitar-veterinar și nefiscalizate), estimată la aproximativ 604 mii capete în 2025 (cu 330 mii capete mai mult decât în anul 2024), conform datelor provizorii publicate de INS, afectează piața reglementată reprezentată de fermele comerciale autorizate, care respectă condițiile de biosecuritate și siguranță alimentară”, se menționează în comunicat.

Costuri suplimentare

La toate acestea se adaugă costurile mari pentru asigurarea măsurilor de biosecuritate suplimentare în fermele autohtone. Condițiile impuse fermelor comerciale din România sunt foarte stricte și presupun inclusiv costuri operaționale mari.

Nicio fermă comercială nu poate suspenda măsurile de biosecuritate și de siguranță alimentară pentru a-și reduce cheltuielile, susțin membrii APCPR.

Pesta porcină

În plus, prezența constantă a focarelor de pestă porcină africană în ultimii ani blochează posibilitatea de export și de valorificare a părților din carcasă care nu sunt cumpărate de consumatorii români.

“Din cauza evoluției pestei porcine africane pe teritoriul României, fermele românești nu pot face comerț intracomunitar și nici export către țări terțe, nici măcar către Republica Moldova, în condițiile în care importăm carne de porc și porci vii pentru abatorizare chiar și din Bulgaria”, a adăugat Adrian Balaban.

În curând, susține APCPR, în absența măsurilor concentrate și a susținerii producătorilor autohtoni din partea partenerilor, fie din lanțul de procesare, fie din lanțul de distribuție, fermele românești vor începe să se închidă. Redeschiderea unei ferme de creștere suine presupune investiții mari, care descurajează acest sector.

“Închiderea fermelor înseamnă mai puține locuri de muncă în mediul rural, dependență mai mare de importuri și vulnerabilitate în situații de criză. Consecințe există și pentru consumatori, care nu vor mai găsi carnea pe care o doresc la raft. Raritatea ofertei va conduce și la creșterea prețurilor de vânzare”, transmit producătorii de carne de porc.

Etichetarea cărnii de porc românească

În acest context, APCPR a lansat o discuție despre etichetarea corectă a cărnii de porc românești și campania de informare “Porcul românesc bine crescut”.

“Încurajăm consumatorii să aleagă carnea de porc românească (de la porci crescuți și hrăniți în România, în condiții de siguranță alimentară și biosecuritate) și invităm partenerii din retail și din procesare să susțină fermierii români în acest moment dificil, prin adoptarea campaniei, corecta informare a consumatorilor și achiziția de carne de porc românească”, spune președintele APCPR.

Politicile de achiziție bazate exclusiv pe cel mai mic preț, pe termen lung, vor avea un efect negativ, nu doar asupra sectorului, ci și asupra consumatorului care va putea cumpăra din ce în ce mai rar carnea pe care o preferă, la prețuri mai mari. Fără producători locali, rețelele comerciale vor fi dependente integral de piața externă, iar toate riscurile și volatilitatea acesteia se vor regăsi în bonurile cumpărătorilor.

“Alegând conștient și informat carnea de porc românească, nu satisfacem doar o nevoie de plăcere a gustului pe care îl cunoaștem din generație în generație, ci susținem un sector important al economiei locale și multe familii dependente de locurile de muncă, încă active în sector”, se mai arată în documentul citat.

Asociația Producătorilor de Carne de Porc din România (APCPR) reprezintă și susține interesele fermelor comerciale de producție a cărnii de porc, autorizate sanitar-veterinar, în relația cu autoritățile publice locale și centrale, naționale și europene.

Fondată în anul 1991, APCPR este una dintre cele mai longevive asociații ale sectorului zootehnic din România. În cei 35 de ani de activitate, asociația a contribuit la dezvoltarea filierei cărnii de porc din România prin implicarea activă în elaborarea strategiilor sectoriale și a legislației, dezvoltarea de parteneriate cu organizații de profil și ca membru fondator a unor organisme de reprezentare și de piață.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending