Connect with us

Eveniment

„Fumurile nu-ți dau valoare!”, campanie de prevenire a consumului de droguri, inițiată de polițiștii botoșăneni

Publicat

Publicitate

Polițiștii Biroului Siguranța Școlară, împreună cu medici din cadrul Unității de Primiri Urgențe și Direcției de Sănătate Publică Botoșani continuă activitățile preventiv-educative,în cadrul campaniei locale de prevenire ”Fumurile nu-ți dau valoare!”

 

Campania locală de prevenire și combatere a consumului de substanțe interzise în rândul populației de vârstă școlară”Fumurile nu-ți dau valoare!”, având drept scop creșterea gradului de informare și conștientizare a elevilor cu privire la riscurile asociate consumului de substanțe psihoactive continuă la nivelul unităților de învățământ din județ, cu sprijinul Inspectoratului Școlar Județean Botoșani.

 

Astfel, joi – 11 mai, polițiștii, împreună cu medici din cadrul Unității de Primiri Urgențea Spitalului Județean ”Mavromati” le-au vorbit elevilor din cadrul Liceului ”Alexandru cel Bun” Botoșani, despre răspunderea penală asociată consumului și respectiv despre efectele dăunătoare ale consumului de droguri sau a altor substanțe interzise, asupra sănătății fizice și mentale.

 

Publicitate

Activități similare vor fi desfășurate în parteneriat de către factorii instituționali menționați, până la finalul anului școlar, și în unități de învățământ liceal din județ.

 

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Educație

Botoșani: Campionatul Național de cros la Pădurea Rediu, din cadrul Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar

Publicat

Publicitate

Inspectoratul Școlar Județean Botoșani, împreună cu Asociația Județeană de Atletism și Liceul cu Program Sportiv Botoșani, organizează, în perioada 11 – 13 aprilie 2025, în Pădurea Rediu, etapa națională a Campionatului Național de Cros, din cadrul Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar, gimnaziu/ liceu, fete/ băieți, competiție la care vor participa peste 150 sportivi din toată țara.

Festivitatea de deschidere va avea loc vineri, 11.04.2025, ora 18,00, în Aula Magna a Colegiului Național „A.T. Laurian” din Botoșani.

Competiția se va desfășura sâmbătă, 12.04.2025, începând cu ora 09,00, în Pădurea Rediu, un cadru natural de excepție, ideal pentru competiții fizice. Evenimentul va aduce la start cei mai pregătiți sportivi școlari din întreaga țară, dornici să își depășească limitele și să lupte pentru titlurile naționale.

Festivitatea de premiere va avea loc în Pădurea Rediu, începând cu ora 11,00.

„Această competiție reprezintă nu doar o oportunitate de afirmare pentru elevii talentați din întreaga țară, ci și un prilej de promovare a sportului și a unui stil de viață sănătos.

Ne bucurăm să vedem tineri ambițioși, dând dovadă de perseverență și determinare, în cadrul acestei competiții prestigioase. Educația fizică și sportul sunt componente esențiale ale dezvoltării armonioase a fiecărui elev, iar astfel de evenimente contribuie la formarea unor caractere puternice și la cultivarea spiritului de echipă.” a declarat Bogdan Gheorghe SURUCIUC, inspector școlar general.

Publicitate

 

Citeste mai mult

Educație

Programul „Euro 200” în anul 2025: elevii pot primi bani ca să-și cumpere laptopuri. Condiții, calendar înscrieri

Publicat

Publicitate

Programul „Euro 200” continuă și în anul 2025, anunță Ministerul Educației. Elevii și studenții pot depune cereri și documente doveditoare până în 16 mai. Ajutorul financiar care se acordă pentru achiziția unui calculator reprezintă echivalentul în lei a 200 de euro, informează alba24.ro.

Prin Programul „Euro 200” se urmărește stimularea achiziţionării de computere prin acordarea unor ajutoare financiare stabilite pe criterii sociale, respectiv dezvoltarea competenţelor de utilizare a mijloacelor IT & C.

De acest sprijin beneficiază elevii și studenții din învățământul de stat sau particular acreditat, în vârstă de până la 26 de ani, care provin din familii cu un venit brut lunar de maximum 500 lei pe membru de familie, a comunicat ministerul.

Venitul brut lunar pe membru de familie s-a majorat de la 250 de lei la 500 de lei, anul trecut, urmare a evoluției indicelui prețului de consum comunicat de Institutul Național de Statistică.

Configurația minimă recomandată a calculatoarelor pentru achiziționarea cărora se acordă sprijinul financiar este următoarea:

  • pentru desktop: procesor cu frecvență nominală minimum 3.0 GHz, HDD minimum 500 GB sau SSD minim 240 GB, RAM tip DDR3 sau DDR4 minimum 8 GB, monitor LCD sau LED cu diagonală minimum 18.5“ și rezoluție minimum 1920 x 1080, tastatură, mouse optic, cameră WEB;
  • pentru laptop sau notebook, ultrabook sau dispozitive echivalente: procesor cu minimum 2 nuclee, RAM tip DDR3 sau DDR4 minimum 8 GB, HDD minimum 500 GB sau SSD minimum 240GB, diagonală minimum 14“, rezoluție minimum 1.366 x 768, cameră WEB.

Programul „Euro 200” în 2025. Calendar

  • până în 16 mai: depunerea cererilor/documentelor doveditoare
  • până în 6 iunie: efectuarea anchetelor sociale și evaluarea cererilor de către comisiile din unitățile și instituțiile de învățământ, împreună cu comisiile de anchetă socială
  • 20 iunie: afișarea listei beneficiarilor, la minister
  • 27 iunie: afișarea listei beneficiarilor, în unitățile de învățământ
  • 1-4 iulie: depunerea contestațiilor
  • 14 iulie: afișarea rezultatului contestațiilor în unitățile de învățământ
  • 25 iulie: afișarea listei finale a beneficiarilor

Programul Euro 200: Cum se pot cumpăra calculatoare

Potrivit programului guvernamental, elevii și studenții pot primi 200 de euro pentru achiziția de calculatoare sau laptopuri.

Publicitate

De acest ajutor financiar pot beneficia elevi sau studenți în învățământul de stat sau particular acreditat, în vârstă de până la 26 de ani. Condiția este să aibă venit brut lunar pe membru de familie mai mic sau egal cu 500 de lei.

Citeste mai mult

Educație

FOTO: Elevii de la Școala Gimnazială „Alexandru Ioan Cuza” Dorohoi au fost în vizită la pompieri

Publicat

Publicitate

Copiii sunt atrași de meseria de pompier și, ori de câte ori au ocazia, vizitează subunitățile ISU Botoșani. Pe de altă parte și salvatorii vor ca ei să fie cât mai bine informați și de aceea organizează, periodic, acțiuni în școli, în parteneriat cu Serviciile Voluntare pentru Situații de Urgență, la solicitarea cadrelor didactice.

 

Astăzi, în cadrul programului național „Școala Altfel”, elevii de la Școala Gimnazială „Alexandru Ioan Cuza” Dorohoi au venit în vizită la Detașamentul de Pompieri Dorohoi.

 

Au văzut îndeaproape autospecialele folosite în misiunile operative și au aflat informații utile cu privire la modul în care trebuie să se comporte pentru a preveni situațiile de urgență. Aceștia au îmbrăcat haina de pompier și au urcat în autospecialele de intervenţie

 

Publicitate

Tot astăzi, elevii de la Școala Gimnazială nr. 1 Cătămărăști Deal au fost vizitați de pompierii militari, în cadrul programului național „Săptămâna Verde”.

 

Aceștia le-au vorbit, pe înțelesul lor, ce trebuie să facă să nu ajungă în situații limită, dar și cum să se comporte dacă sunt implicați sau martori ai unor evenimente nedorite fie că e vorba de incendiu sau cutremur. Elevii au fost foarte atenți și atunci când li s-a prezentat cum se protejează pompierii pe timpul intervențiilor, dar și ce accesorii are în dotare autospeciala hidroperforare. Toți au vrut să probeze echipamentele de protecție.

 

Pe timpul acestor acțiuni, pompierii au oferit materiale de informare preventivă din cadrul campaniilor naționale „Nu tremur la cutremur”, „R.I.S.C – Renunță, Improvizațiile sunt Catastrofale” și „Ai grijă la cea mai mare grijă: siguranța copilului tău!” și „Mie nu mi se poate întâmpla”.

 

Activitățile au fost organizate în baza protocoalelor de colaborare încheiate între ISU Botoșani și unitățile de învățământ.

 

Mai multe informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro și aplicația de mobil DSU care poate fi descărcată gratuit din App Store și Google Play.

Citeste mai mult

Administratie

Un nou caz de pestă porcină africană, la un mistreț găsit mort la Dersca, a băgat autoritățile în ședință

Publicat

Publicitate

Miercuri, a avut loc ședința Centrului Local de Combatere a Bolilor (CLCB), dedicată analizei situației privind evoluția pestei porcine africane la nivel județean, în contextul confirmării unui nou caz de pestă porcină africană la un mistreț găsit mort în data de 02.04.2025, în zona Pădurea Dersca, localitatea Dersca.

În cadrul întâlnirii, Direcția Sanitar-Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) a prezentat date actualizate referitoare la focarele confirmate și zonele afectate. Ca urmare a acestei situații, a fost transmis și aprobat un Plan de Măsuri detaliat, actualizat la data de 07.04.2025. Zona infectată, stabilită pe o rază de 8 km față de focarul identificat, cuprinde următoarele localități: Șendriceni și Pădureni (UAT Șendriceni), Loturi Enescu (UAT Dorohoi), municipiul Dorohoi, Hilișeu-Horia, Hilișeu-Crișan, Hilișeu-Cloșca și Corjăuți (UAT Hilișeu-Horia), Pomârla și Hulubești (UAT Pomârla), Dersca (UAT Dersca), Vițcani (UAT Cândești), Lozna și Străteni (UAT Lozna), precum și localități din Ucraina (în total 14 localități din 7 UAT).

Ținând cont de aceste aspecte, a fost aprobat un plan detaliat de măsuri și recomandări pentru limitarea răspândirii virusului. Aceste măsuri includ: efectuarea imediată a dezinfecției zonelor afectate, intensificarea controalelor atât în trafic, cât și în piețele agroalimentare, precum și monitorizarea atentă a zonelor cu potențial ridicat de risc.

Totodată, se face apel la populație să semnaleze urgent medicului veterinar și autorităților competente orice simptom ce ar putea indica apariția bolii, astfel încât intervenția echipelor DSVSA să fie promptă și eficientă.

Având în vedere apropierea sărbătorilor pascale, prefectul județului Botoșani, Dan Nechifor, solicită atât comercianților cât și populației să manifeste maximă responsabilitate, să respecte recomandările autorităților sanitar-veterinare și să evite achiziționarea de animale sau produse din surse neautorizate. Scopul acestor măsuri este de a proteja sănătatea publică și de a preveni răspândirea pestei porcine africane pe teritoriul județului.

Publicitate
Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending