Connect with us

Eveniment

FOTO&VIDEO: Pompierii din Botoșani au tăiat un copac scos din rădăcini de vântul puternic, care punea în pericol viața oamenilor

Publicat

Publicitate

Un arbore, scos din rădăcini de vântul puternic, punea în pericol viața oamenilor care treceau pe strada Uzinei din municipiul Botoșani. În cădere, copacul ar fi putut avaria și mașinile parcate în zonă. Acesta a fost motivul pentru care, mai mulți locatari au chemat pompierii. Un echipaj din cadrul Detașamentului de Pompieri Botoșani, a intervenit cu o autospecială de stingere, dotată cu accesorii specifice pentru tăierea copacului și au înlăturat pericolul.

Același echipaj a acționat și la Școala Gimnazială nr. 11 din municipiul Botoșani, pentru îndepărtarea unui burlan care era desprins de vânt și putea să cadă oricând.

Până în prezent, la dispeceratul integrat ISU – SAJ Botoșani, au fost înregistrate patru apeluri pentru înlăturarea efectelor produse de vântul puternic. Trei intervenții au fost în municipiul Botoşani si una în localitatea Durnești, unde vântul puternic a rupt mai multe cabluri electrice. La caz a intervenit Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență.

Vă reamintim că până la ora 23:00, județul Botoșani se va afla sub o atenționare meteorologică tip Cod Galben de intensificări locale și temporare ale vântului, cu viteze de 50-65 km/h și, izolat, peste 70- 75 km/h.
Pentru a preveni situațiile de urgență, recomandăm cetățenilor respectarea următoarelor măsuri:
– fiți prudenți atunci când vă aflați pe stradă și evitați deplasarea în zone cu panouri publicitare, copaci sau stâlpi de electricitate care ar putea fi doborâți;
– nu treceți prin dreptul clădirilor aflate în construcție sau care prezintă elemente arhitectonice ce pot fi smulse de vânt și nu vă adăpostiți aproape de construcții improvizate;
– parcați autoturismele la distanță sigură față de copaci sau stâlpi de electricitate;
– îndepărtați copacii sau ramurile uscate, care pe timpul unei furtuni, ar putea cădea şi provoca victime sau pagube materiale;
– nu atingeți firele căzute la pământ.
Reamintim faptul că, în condiții de vânt puternic, folosirea focului deschis în gospodării este foarte periculoasă, fiind interzisă. Vântul poate propaga focul, într-un timp foarte scurt, la clădiri, depozite, păduri, rețele de electricitate etc.
Pentru a preveni incendiile, nu trebuie aruncate resturi de țigară sau bețe de chibrit aproape de căpițele de fân sau de locurile în care sunt depozitate furaje, lemne de foc, substanțe inflamabile sau alte materiale combustibile și nici pe terenuri cu vegetație uscată.
Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență sau alte date utile despre manifestarea fenomenelor meteorologice periculoase pot fi obținute prin accesarea portalului fiipregatit.ro sau prin intermediul aplicației DSU, care poate fi descărcată gratuit din Google Play Store și AppStore.

Publicitate

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

O nouă tulpină virusului gripal, ce circulă la nivel internațional, confirmată în România. Recomandări pentru locuitori

Publicat

Publicitate

Institutul Național de Sănătate Publică (INSP) atenționează că a debutat sezonul gripal, iar subclada K a virusului gripal A (H3N2), ce circulă la nivel internațional a fost detectată și în România.

”Analiza epidemiologică realizată de CNSCBT pentru săptămâna 49 a anului 2025 (1-7 decembrie 2025) a relevat faptul că s-a înregistrat debutul sezonului gripal. Au fost raportate la nivel național 3.018 cazuri de gripă clinică, număr dublu față de cel  înregistrat în săptămâna precedentă (1.504).

Aceeași subcladă K a virusului gripal A(H3N2) care circulă la nivel internațional a fost detectată și în România. Primele rezultate ale secvențierii au fost comunicate de INCDMM Cantacuzino către INSP-CNSCBT în cursul zilei de 11 decembrie.

Centrul European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor (ECDC) evaluează riscul pentru populația generală a UE/SEE ca fiind moderat”, a anunțat INSP.

Recomandări pentru locuitori

INSP precizează că riscul de a dezvolta o boală severă este ridicat pentru persoanele cu vârsta de peste 65 de ani, persoanele cu boli metabolice, pulmonare, cardiovasculare, neuromusculare și alte boli cronice preexistente, pentru femeile însărcinate, persoanele imunocompromise și cele care trăiesc în centrele de îngrijire pe termen lung.

”Se așteaptă ca vaccinul să ofere în continuare protecție împotriva bolii severe, așa încât acesta rămâne un instrument vital de sănătate publică”, potrivit INSP.

Publicitate

Recomandări:

  • Persoanele eligibile pentru vaccinare, în special cele cu risc crescut de boală severă, ar trebui să se vaccineze fără întârziere.
  • Respectarea igienei mâinilor este deosebit de importantă, având în vedere faptul că virusul gripal se poate transmite și prin contact cu obiecte contaminate cu particule virale.
  • Respectarea etichetei respiratorii se referă la utilizarea batistei de unică utilizare când tușim sau strănutăm, urmată de aplicarea unui antiseptic pentru mâini sau spălarea lor cu apă și săpun. Dacă acestea nu sunt accesibile pentru moment, ar trebui să tușim/strănutăm în unghiul pe care îl formează brațul cu antebrațul.
  • Evitarea, pe cât posibil, a aglomerației, iar dacă acest lucru nu poate fi realizat, purtarea măștii în spații închise (ex.în mijloacele de transport în comun)
  • Aerisirea corectă a încăperilor
  • Alimentație echilibrată care să includă proteine (dacă anumite afecțiuni medicale nu le contraindică), având în vedere faptul că anticorpii cu care ne apărăm față de gripă se formează din proteine. De asemenea, o hidratare corectă (2 litri de apă/zi) contribuie la menținerea bunei funcționalități a mucoasei respiratorii.

Citeste mai mult

Eveniment

FOTO&VIDEO: Biserica „Sfântul Spiridon” din Botoșani, înveșmântată în sărbătoare. Credincioșii au venit în număr mare la hramul ocrotitorului parohiei

Publicat

Publicitate

Atmosferă de sărbătoare la Botoșani, unde parohia cu hramul Sfântului Ierarh Spiridon și-a cinstit ocrotitorul spiritual prin slujbe deosebite, momente de rugăciune și o participare impresionantă a credincioșilor. Lăcașul de cult, monument istoric cu o vechime de peste două secole, a devenit în aceste zile loc de binecuvântare pentru botoșăneni și pentru pelerinii veniți din toate colțurile orașului.

Biserica „Sfântul Spiridon”, înscrisă în Lista Monumentelor istorice din România, a fost construită în anul 1789, pe fundația unei vechi biserici de lemn. A fost sfințită pe 8 noiembrie 1801 de Mitropolitul Iacob Stamate, în timpul slujirii preotului iconom Iftimie Bâțgan. De atunci, biserica rămâne un reper spiritual și cultural al municipiului.

Cuvintele liturgice „În Biserica slavei Tale stând, în cer ni se pare a sta” au căpătat sens deplin în atmosfera încărcată de rugăciune a hramului.

Vecernia cu Litie – începutul sărbătorii

Sărbătoarea a debutat joi seară cu slujba Vecerniei cu Litie, oficiată de părintele protopop Petru Fercal, înconjurat de un sobor numeros de preoți din municipiu și din localitățile învecinate. Biserica a fost neîncăpătoare, credincioșii umplând lăcașul până la refuz.

Răspunsurile la strană au fost oferite de un grup de cântăreți de la bisericile din oraș, oferind un moment duhovnicesc deosebit.

Publicitate

Părintele protopop Petru Fercal a rostit rugăciunea Litiei, binecuvântând „în­mulțirea roadelor pământului și a surselor de întreținere ale credincioșilor”. La finalul slujbei, părintele Petru Fercal a ținut un cuvânt de învățătură în care a prezentat momente din viața și minunile Sfântului Ierarh Spiridon, Episcopul Trimitundei.

„Dacă dorim să ne apropiem de Dumnezeu trebuie să avem inimă curată, ca să încapă acolo Hristos și lumea întreagă… Nu numai trupul cere hrană, ci și sufletul. Trebuie să ne întărim sufletul cu rugăciunea, cu citirea cărților sfinte, cu Sfânta Liturghie, cu Sfânta Împărtășanie mai deasă, ca Hristos să rămână neîncetat în vasul inimii noastre”, a subliniat părintele protopop, îndemnând credincioșii să urmeze exemplul de bunătate și milă al Sfântului Spiridon.

În ziua prăznuirii Sfântului Spiridon, lăcașul de cult a fost din nou arhiplin. Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, săvârșită în sobor, a adus împreună sute de credincioși care au venit să se roage și să primească binecuvântare în această zi sfântă.

Sărbătoarea hramului s-a încheiat cu o agapă frățească, oferită comunității, potrivit tradiției.

Citeste mai mult

Eveniment

FOTO Botoșani: Schimbarea comenzii la Batalionul 335 Artilerie „Alexandru cel Bun”

Publicat

Publicitate

În această săptămână, Batalionul 335 Artilerie „Alexandru cel Bun” a marcat un moment important în viața sa instituțională, printr-o ceremonie oficială de predare-primire a comenzii. Evenimentul a consfințit trecerea responsabilității conducerii de la maiorul Cioban Macarie-Daniel către maiorul Apopei Ciprian-Andrei.

Ceremonia s-a desfășurat în prezența comandantului Brigăzii 15 Mecanizate „Podu Înalt”, colonel Dan-Valer Orza, care a evidențiat rolul esențial al continuității, profesionalismului și responsabilității în conducerea subunităților militare. Acesta a transmis aprecieri pentru activitatea desfășurată până acum și a subliniat importanța angajamentului și a devotamentului față de misiunile specifice armei artileriei.

Preluarea comenzii de către maiorul Apopei Ciprian-Andrei deschide o nouă filă în  dezvoltarea Batalionului 335 Artilerie, o structură cu tradiție, recunoscută pentru nivelul ridicat de pregătire și pentru contribuția sa la consolidarea capacității operaționale a Brigăzii 15 Mecanizate.

Citeste mai mult

Eveniment

Țigarete de aproximativ 50.000 de lei confiscate în județul Botoșani

Publicat

Publicitate

Poliţiştii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Botoșani, cu sprijinul poliţiştilor de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoșani, au identificat și destructurat o rețea care desfășura activități din sfera contrabandei cu produse din tutun pe raza județelor Botoșani și Suceava.

În urma activităţilor informativ-operative specifice desfășurate de polițiștii de frontieră judiciari din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Botoșani, cu sprijinul colegilor din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Iași, s-a stabilit că mai multe persoane, cetățeni români, au ca principală preocupare contrabanda cu țigări pe raza județului Botoșani.
Astfel, în data de 12 decembrie a.c., polițiștii de frontieră, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoșani, au efectuat percheziții domiciliare la 22 de locații din județele Botoșani și Suceava.
În perioada documentării activității infracționale și în urma perchezițiilor desfășurate, au fost identificate și confiscate în total 77.000 de țigarete, în valoare de aproximativ 50.000 de lei.

În urma cercetărilor s-a stabilit că țigaretele de contrabandă erau aduse în țară în cantități mici, ascunse în diverse mijloace de transport de către cetățeni români, ulterior fiind comercializate în piețele din județul Botoșani, persoanele cunoscând că țigaretele provin din contrabandă și obținând astfel, ilicit, beneficii financiare.

În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă. Cercetările continuă, în vederea identificării cu exactitate a tuturor persoanelor implicate şi stabilirii împrejurărilor în care au fost săvârşite faptele.
Precizăm că activitatea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul SCCO Botoșani, IPJ Botoșani, polițiștilor de frontieră din cadrul STPF Suceava, precum și a jandarmilor din cadrul IJJ Botoșani. Suportul tehnic și de specialitate au fost asigurate de S.O.S. Botoșani și B.O.S. Suceava.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending