Connect with us

Eveniment

FOTO&VIDEO: Nuntă ca în povești, slujire arhierească și multe emoții. Mirii, copiii unor preoți foarte îndrăgiți din Botoșani

Publicat

Publicitate

Bucurie fără margini în familiile a doi preoți îndrăgiți din Botoșani, care astăzi și-au văzut copiii îmbrățișând crucea căsătoriei, momentul nunții fiind pe cât de așteptat pe atât de strălucitor.

Duminică, Biserica de la Cătămărăști Deal s-a dovedit neîncăpătoare. Zeci de preoți, îmbrăcați în veșmintele aurii, în frunte cu Preasfințitul Nichifor Botoșăneanul, au oficiat Sfânta Taină a Cununiei pentru Maria, fiica părintelui Emanoil Crețu, parohul Bisericii din Cătămărăști și Ionuț-Andrei, fiul părintelui Ioan Cașcaval, parohul Bisericii din Costești. Nași au fost preotul Dumitru Anușca și prezbitera Alexandra.

După ce s-a parcurs rânduiala slujbei, tatăl miresei, părintele Vasile, despre care se știe că are calități vocale remarcabile, a interpretat într-un mod deosebit rugăciunea Tatăl Nostru, emoționând până la lacrimi credincioșii din biserică.

Legătura neîntreruptă a iubirii dintre cei doi tineri este prefigurată și de dansul sacru ce are loc spre finalul ceremoniei Tainei Cununiei, când mirii și nașii prinși de mâini sunt conduși de către preot în jurul mesei, intonându-se trei tropare sau cântări: „Isaie dănțuiește”„Sfinților mucenici”„Slavă Ție, Hristoase Dumnezeule”. Această întreită înconjurare a mesei pe care se află Sfânta Evanghelie arată că viața mirilor gravitează în jurul lui Hristos, izvorul vieții, este proiectată în veșnicie și nu mai poate fi desfăcută. Ca și în cazul inelelor, cercul este simbolul eternității și arată căsătoria ca fiind un angajament permanent.(VIDEO în articol).

A urmat un cuvânt de învățătură al PS Nichifor Botoșăneanul care spus despre cununia trăită în biserică că este un dar al lui Dumnezeu. „Pentru că atunci când împărtășim durerea bărbat și femeie, soț și soție, atunci când legătura încrederii rămâne neumbrită, atunci durerea este dusă mai ușor. De aceea, în fața acestui legământ, Ionuț și Maria să fiți încrezători, să nădăjduiți, să vă bucurați unul de altul și să vă aduceți aminte și în clipele de bucurie și în cele de durere, ale voastre, ale celor apropiați, să fiți puternici așa cum ați fost în această zi. Bucuria aceasta să fie până la sfârșit. Fiți binecuvântați!”, a spus la finalul predicii PS Nichifor.

Tatăl miresei, părintele Vasile Crețu, vizibil emoționat, a mulțumit ierarhului pentru osteneala de care a dat dovadă prin prezența la slujbă.

Publicitate

Maria este studentă la Medicină, iar Ionuț-Andrei este absolvent de Teologie.

 

 

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Tânără de 16 ani dată dispărută în județul Botoșani. Familia o caută cu disperare

Publicat

Publicitate

O adolescentă din județul Botoșani a fost dată dispărută, iar autoritățile, împreună cu familia, fac apel la cetățeni pentru orice informație care ar putea ajuta la găsirea ei. Este vorba despre PUPAZA MARIA LARISA, în vârstă de 16 ani, domiciliată în localitatea Lismanita, județul Botoșani.

Potrivit informațiilor oferite de familie, tânăra a fost văzută ultima oară în Darabani, județul Botoșani, loc din care a dispărut în circumstanțe necunoscute. Dispariția ei a fost semnalată autorităților, care au demarat imediat procedurile legale și au început căutările.

Maria Larisa s-a născut în Dorohoi, la data de 20 octombrie 2007, și este cetățean român. Familia o descrie ca fiind o fată liniștită, fără probleme cunoscute, iar plecarea ei de acasă a surprins pe toată lumea.

Poliția roagă pe oricine are informații despre locul unde s-ar putea afla Maria Larisa să contacteze de urgență autoritățile, fie prin apel la 112, fie la cea mai apropiată secție de poliție.

Citeste mai mult

Eveniment

Județul Botoșani se află în continuare sub COD GALBEN de instabilitate atmosferică

Publicat

Publicitate

 Meteorologii au actualizat prognoza și au emis o nouă atenționare cod galben de ploi pentru județul Botoșani, astăzi, între orele 10:00 – 23:00.

Instabilitatea atmosferică ce se va manifesta

prin averse torențiale, descărcări electrice, grindină de mici și medii dimensiuni (1…3 cm),
intensificări ale vântului și vijelii (rafale în general de 50…70 km/h). În intervale scurte de timp
sau prin acumulare, cantitățile de apă vor fi de 20…25 l/mp, iar pe arii restrânse de peste
30…40 l/mp.

Evoluţia fenomenelor meteorologice prognozate este permanent monitorizată prin Centrul Operaţional al ISU Botoșani.

Echipajele de pompieri de la toate subunitățile din județ sunt pregătite să intervină, în cel mai scurt timp, în sprijinul cetățenilor.

Pentru a preveni situațiile de urgență, recomandăm cetățenilor respectarea următoarelor măsuri:

Publicitate

– fiți prudenți atunci când vă aflați pe stradă și evitați deplasarea în zone cu panouri publicitare, copaci sau stâlpi de electricitate care ar putea fi doborâți;

– nu treceți prin dreptul clădirilor aflate în construcție sau care prezintă elemente arhitectonice ce pot fi smulse de vânt;

– parcați autoturismele la distanță sigură față de copaci sau stâlpi de electricitate;

– îndepărtați copacii sau ramurile uscate care, pe timpul unei furtuni, ar putea cădea şi provoca victime sau pagube materiale;

– nu atingeți firele căzute la pământ;

– curățați șanțurile și rigolele de scurgere, pentru a permite evacuarea apelor pluviale;

– nu aruncați gunoaiele menajere sau resturile vegetale în albiile apelor curgătoare sau în șanțurile / canalele de colectare a apei.

Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență sau alte date utile despre manifestarea fenomenelor meteorologice periculoase pot fi obținute prin accesarea portalului fiipregatit.ro sau prin intermediul aplicației DSU, care poate fi descărcată gratuit din Google Play Store și AppStore.

https://fiipregatit.ro/ghiduri/inundatii-despre-8-9#despre-33

https://fiipregatit.ro/ghiduri/furtuna-despre-8-6#siguranta-in-caz-de-furtuna-23

#ISU_Botoșani #pompierii #salvatorii #ploi #prevenire

Citeste mai mult

Eveniment

FOTO: Efectele furtunii de noaptea trecută. A fost Cod Portocaliu de fenomene meteorologice periculoase în 55 localități din județul Botoșani

Publicat

Publicitate

Noaptea trecută, în intervalul orar 23:20 – 02:30, un număr de comune din județul Botoșani s-au aflat sub incidența a trei avertizări nowcasting Cod Portocaliu de fenomene meteorologice periculoase.

Potrivit prognozelor, au fost semnalate: vijelii puternice, cu rafale de vânt de 70–90 km/h, descărcări electrice frecvente, grindină cu diametrul de 2–3 cm, averse torențiale, cu cantități de apă de 20–25 l/mp.

Până la această oră, s-au înregistrat efecte ale furtunii în municipiul Botoșani și în localitatea Dămideni, unde doi copaci au fost doborâți de vânt și au căzut pe partea carosabilă și un gard.

Intervențiile pentru degajarea carosabilului și înlăturarea pericolelor au fost realizate de pompierii militari din cadrul Detașamentului Botoșani și Gărzii de Intervenție Ștefănești, care au tăiat arborii și i-au îndepărtat în siguranță.

De asemenea, pompierii au fost solicitați în localitățile Cătămărăști Deal și Bobulești, unde alți doi arbori, afectați de vijeliile de vineri, prezentau risc pentru pietoni. Aceștia au fost îndepărtați preventiv.

Centrul Operațional al ISU Botoșani monitorizează permanent evoluția fenomenelor meteorologice, iar echipajele de pompieri din toate subunitățile județului sunt pregătite să intervină prompt pentru protejarea populației și limitarea efectelor negative.

Publicitate

Informații utile privind măsurile de protecție în situații de urgență și comportamentul recomandat în cazul manifestării fenomenelor meteo periculoase sunt disponibile pe portalul fiipregatit.ro și prin aplicația mobilă DSU, ce poate fi descărcată gratuit din Google Play Store și App Store.

Citeste mai mult

Eveniment

CALENDAR ORTODOX 2025: Sfântul Mare Mucenic și tămăduitor Pantelimon

Publicat

Publicitate
Sfântul Pantelimon a trăit pe vremea împărăţiei lui Maximian. Era cu neamul din cetatea Nicomidiei, din tată elin, care în urmă s-a făcut creştin cu învăţăturile fiului său, şi din maică-sa Evula, care credea în Hristos.
Fiind învăţat la meşteşugul doctoricesc al trupurilor de Efrosin, care avea mare slavă, se arăta a şti meşteşugul desăvârşit. Iar doctoricescul meşteşug al sufletului şi credinţa în Hristos a învăţat de la bătrânul Ermolae preotul, cu care, rugând pe Hristos, a înviat pe un copil, ce era muşcat de o viperă şi zăcea în drum.

El a fost botezat de bătrânul Ermolae şi povăţuit la credinţă. Iar chipul muceniciei lui a fost aşa: mergând un orb la dânsul, s-a tămăduit, şi întrebat fiind de împăratul cine a fost pricina tămăduirii lui, el a răspuns: «Pantoleon m-a tămăduit», căci aşa îl chema întâi, cu numele lui Hristos, în Care a spus că şi el crede, pentru care îndată i s-a tăiat capul.

Iar Pantoleon a fost adus la împăratul şi fiind întrebat şi neclintindu-se din credinţa în Hristos, nici la făgăduinţe, nici la înfricoşări, a fost bătut cumplit şi ars cu făclii; însă arătându-i-Se Domnul în chipul bătrânului Ermolae, îl îmbărbăta, şi i se părea că a intrat cu dânsul şi în fierberea plumbului, în care era băgat sfântul.
Şi în multe alte feluri de nespus a fost chinuit. Iar când a fost condamnat să piară prin sabie, s-a rugat şi plinindu-şi rugăciunea a venit glas de sus, numindu-l în loc de Pantoleon, Pantelimon. Atunci sfântul mucenic şi-a întins grumajii de bunăvoia lui, şi-i tăiară capul. Şi se face soborul lui întru a sa vestită biserică.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending