Connect with us

Actualitate

FOTO&VIDEO: Mai multe cluburi, baruri, discoteci închise în toată țara. Pompierii au fost fără milă la verificări

Publicat

Publicitate

Pentru siguranța celor care aleg să își petreacă timpul liber în locații destinate divertismentului, prin dispoziția secretarului de stat, Sef al Departamentului pentru Situații de Urgență, dr. Raed Arafat, în acest weekend inspectorii de prevenire au desfășurat acțiuni de control inopinate la operatori economici din municipiul București și județele Iași și Cluj. Acțiunile au fost coordonate de la nivel central, de către IGSU.

Misiunile au vizat obiective cu aglomerări de persoane, iar scopul principal urmărit fiind acela al respectării numărului maxim de utilizatori și accesibilitatea căilor de evacuare.

Pentru acoperirea în cele mai bune condiții a misiunilor, în activitate a fost implicat personalul de specialitate din alte 15 județe limitrofe, care, cu efort susținut, a controlat 40 de obiective.

În urma acțiunilor de control, pentru încălcarea gravă a cerinței de securitate la incendiu, prin depășirea numărului maxim de utilizatori, la 4 dintre obiectivele verificate, 3 din muncipiul Iasi si 1 din municipiul București, a fost aplicată amendă în valoare dd 100.000 lei (ca sancțiune principală) și sanctiunea complementară de oprire a funcționării pentru o perioadă de 60 de zile. Sancțiunile sunt prevăzute de Legea nr.307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor.

Tot pentru depășirea numărului maxim de utilizatori, la un alt obiectiv din judetul Cluj, care nu se încadrează în criteriile stabilite pentru oprirea funcționării, a fost aplicată amenda de 50.000 lei pentru nerespectarea condițiilor care au stat la baza emiterii autorizației de securitate la incendiu și constatarea pierderii valabilității acestui act de autoritate.

Într-un alt caz, la unul dintre operatorii economici verificați în municipiul București, la care, de asemenea, s-a constatat depășirea numărului maxim de utilizatori, dar fără atingerea pragului pentru încălcarea gravă a cerinței de securitate la incendiu ( până la 10% din numărul maxim stabilit, conform legii), a fost aplicată amenda în cuantum de 30.000 lei.

Publicitate

Pe lângă aspectele menționate mai sus, verificate cu preponderență de inspectorii de prevenire, colegii noștri au constatat și alte neconformități pe linia securității la incendiu, sancționate cu 22 de avertismente și 24 de amenzi, în cuantum de 539.500 lei.

Întrucât siguranța celor care aleg să îsi petreacă timpul liber în astfel de locații este primordială, aceste acțiuni vor continua și în perioada următoare, vor avea un caracter permanent și vor viza inclusiv obiective existente în municipii, orașe și comune din țară.

**
De la începutul acestui an, inspectorii de prevenire au derulat, la nivel național, 2.851 de controale la obiective din categoriile: cluburi, baruri, discoteci, unități de alimentație publică, în urma cărora au fost aplicate 11.045 sancțiuni contravenționale, în cuantum de 5,1 milioane lei.

 Urmăriți știrile Botosani24.ro și pe Google News

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Cultura

Biblioteca Județeană „Mihai Eminescu” Botoșani a deschis înscrierile pentru cursanți în cadrul programului BiblioVacanța 2025

Publicat

Publicitate

Biblioteca Județeană „Mihai Eminescu” Botoșani a deschis înscrierile pentru cursanți în cadrul programului BiblioVacanța 2025. Programul se va desfășura în perioada 7 iulie – 1 august 2025. Ajuns la ediția cu numărul 15, acest proiect a devenit o adevărată tradiție a Bibliotecii, oferind de-a lungul anilor o varietate bogată de cursuri pentru copii și adolescenți.

Înscrierile pentru BiblioVacanța 2025 au loc în intervalul 23 iunie – 4 iulie 2025, pe site-ul instituției, bibliotecabotosani.ro, prin completarea formularului disponibil aici: https://forms.gle/1PFnvGRzYdoa8ahu7.

Și în acest an, micii participanți sunt așteptați să descopere, să învețe și să se bucure de activități educative și recreative, gândite special pentru vacanța de vară. Cursurile sunt susținute de bibliotecari și voluntari dedicați, într-un cadru prietenos și stimulant. Participarea este gratuită, iar locurile sunt limitate, motiv pentru care înscrierea din timp este recomandată.

Cursurile propuse la BiblioVacanța 2025 sunt:

– Micii reporteri (cu vârsta peste 8 ani)

– Arte plastice (ciclul primar)

Publicitate

– Curs de limbă engleză ‘Fun English Summer’ (ciclul primar)

– Matematică (clasele VII-VIII)

– Club de lectură. Tehnici de lectură (ciclul gimnazial)

– Croitorii de povești. Atelier de lectură și scriere creativă (ciclul gimnazial)

– Educație pentru sănătate

Citeste mai mult

Economie

Ce se schimbă în buzunarele românilor: Măsurile din programul de guvernare și impactul asupra veniturilor

Publicat

Publicitate

Cum vor fi afectate veniturile și câștigurile persoanelor fizice, de programul de guvernare. Guvernul a anunțat un pachet de măsuri fiscale care vizează veniturile și câștigurile persoanelor fizice, urmărind echitatea fiscală și creșterea veniturilor bugetare prin reglementarea unor sectoare emergente și recalibrarea impozitelor existente, scrie alba24.ro.

Impozit pe proprietate aliniat la piața imobiliară

Una dintre principalele modificări vizează creșterea impozitului pe proprietate pentru persoanele fizice, care va fi recalibrat conform valorii reale a pieței imobiliare.

Clădirile cu prețuri mari vor genera taxe majorate, pe un criteriu progresiv.

Conform documentului guvernamental, măsura creează echitate fiscală între proprietari și generează venituri pentru bugetul local, susținând investițiile în infrastructură comunitară.

Eliminarea facilităților de TVA la imobile

Publicitate

Achizițiile de imobile – în special cele de lux sau deținute în scop de investiție – nu vor mai beneficia de TVA redusă, potrivit Termene.ro.

Scopul este de a combate spezele ascunse și evitarea de taxe într-un sector sensibil, al tranzacțiilor imobiliare. Astfel, se promovează transparența și competiția fiscală corectă, potrivit documentului.

Cum vor fi afectate veniturile și câștigurile persoanelor fizice: Taxarea câștigurilor din investiții speculative

Speculațiile pe piața de capital – fie valutară (crypto), fie bursieră – vor fi impozitate. Aceste venituri generate de persoanele fizice vor fi incluse în baza de impozitare, cu o cotă standard.

Se previne astfel profitul neimpozitat din tranzacții speculative, echilibrând surse emergente din economie.

Majorarea taxei de rovinietă

Tarifele pentru traficul autovehiculelor pe drumurile naționale vor fi majorate, în funcție de distanță și categorie de vehicul.

Banii astfel colectați vor fi alocați întreținerii infrastructurii. Este o soluție pragmatică pentru creșterea durabilă a fondurilor pentru transporturi, fără majorări fiscale directe.

Reglementarea închirierilor în regim hotelier

Chiriașii pe termen scurt vor fi taxați prin obligativitatea declarării activității pe platforme digitale.

Proprietarii care oferă cazare prin intermediul platformelor precum Airbnb sau Booking vor plăti un impozit pe profit și TVA local.

Măsura uniformizează regimul fiscal al industriilor emergente, reducând evaziunea în turism.

Impozitarea veniturilor din social media

Creatorii de conținut digital vor fi obligați să declare veniturile obținute din reclame, sponsorizări și abonamente pe platforme precum Facebook, TikTok sau YouTube.

Impozitul va fi standard, similar celui aplicat freelancerilor. Acest nou regim fiscal asigură transparență și echitate în economia digitală.

CASS pentru pensiile mari

Pensiile care depășesc 4.000 lei vor fi impozitate pe sănătate, adăugând noi resurse pentru sistemul de asigurări medicale.

Măsura este echitabilă: cei cu venituri peste media națională contribuie mai mult, sprijinind sistemul sanitar.

Practic, pensiile atât aflate în plată, cât și inactive, vor contribui cu o cotă fixă.

Citeste mai mult

Eveniment

Acțiuni în teren pentru siguranță: Polițiștii de imigrări din Botoșani, în lupta împotriva migrației ilegale

Publicat

Publicitate

Acțiuni comune în trafic pentru identificarea situațiilor de ședere ilegală și prevenirea migrației ilegale.

Polițiștii de imigrări din cadrul Biroului pentru Imigrări al Județului Botoșani, împreună cu polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani – Serviciul Rutier, au desfășurat o acțiune operativă pe raza municipiului Botoșani, ce a vizat prevenirea și combaterea migrației ilegale.

Timp de două ore, au fost verificate șapte autoturisme destinate transportului de persoane, scopul fiind prevenirea și combaterea migrației ilegale și identificarea străinilor aflați în situații ilegale pe teritoriul României. În urma activităților derulate, nu au fost identificați străini și nici cetățeni ai Uniunii Europene, Spațiului Economic European sau Confederației Elvețiene.

Au fost legitimați 11 cetățeni români, iar pe durata verificărilor nu au fost constatate nereguli privind regimul străinilor în România.

Astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare, în scopul menținerii unui climat de siguranță și legalitate în ceea ce privește șederea și activitatea străinilor în Județul Botoșani.

Inspectoratul General pentru Imigrări reamintește că respectarea regimului juridic aplicabil străinilor este esențială, iar prevenirea migrației ilegale reprezintă o prioritate în activitatea structurilor de imigrări.

Publicitate

Citeste mai mult

Educație

„Combatem violența, construim pacea!”: Lecții de empatie și respect la Liceul „Demostene Botez” Trușești

Publicat

Publicitate

Liceul „Demostene Botez” Trușești a fost gazda activității de bilanț a proiectului educațional „Combatem violența, construim pacea!”, un demers dedicat prevenirii violenței în mediul școlar și promovării unei culturi a respectului, empatiei și soluționării pașnice a conflictelor. Proiectul face parte din programul național de prevenire a violenței și infracțiunilor în mediul școlar „ÎMPREUNĂ PRINDEM CURAJ”, inițiat de către Ministerul Educației și coordonat de către doamna consilier școlar Fecioru Cantemir Daniela. Scopul proiectului urmărește dezvoltarea abilităților de comunicare nonviolentă și rezolvare pașnică a conflictelor, printr-o abordare inovatoare și integrată, axată pe educație, colaborare și conștientizare prin care elevii, profesorii și membrii comunității să învețe și să practice tehnici de prevenire a violenței.

Proiectul, desfășurat în perioada octombrie 2024-mai 2025, a implicat un număr de 515 elevi, 35 cadre didactice și 50 părinți, oferind activități diverse: ateliere de comunicare nonviolentă, sesiuni de educație pentru drepturile copilului, campanii vizuale și evenimente comunitare.

În cadrul întâlnirii de bilanț, participanții – elevi, profesori, părinți și reprezentanți ai comunității locale – au prezentat rezultatele obținute, au analizat impactul proiectului și au formulat propuneri pentru continuarea inițiativelor de prevenire a violenței în școală și în afara ei.
Coordonatorii proiectului au subliniat importanța colaborării între școală, familie și comunitate în crearea unui climat educațional sigur și armonios.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending