Connect with us

Eveniment

FOTO&VIDEO: La mulți ani părintelui capelan Florin Marcu care, astăzi, împlinește 43 de ani

Publicat

Publicitate

De cuvintele Mântuitorului cuprinse în Biblie: „…în temniţă am fost şi aţi venit la Mine” se învrednicește cu fiecare zi tot mai mult preotul capelan Florin Marcu care de 17 ani alină suferința și redă speranța și încrederea acelor persoane care, într-un moment de slăbiciune din viața lor, au încălcat anumite norme morale şi juridice.

Misiunea pe care părintele Florin o are la Penitenciarul Botoșani se deosebește de practica existentă în parohii. Pe lângă săvârșirea Sfintelor Liturghii din duminici și sărbători, părintele desfășoară zi de zi și o bogată activitate de educație moral-religioasă cu persoanele private de libertate, unora dintre acestea făcându-le cunoscute noțiuni elementare despre credință, Dumnezeu, Biserică.

Părintele Florin Marcu aduce alinare, aduce nădejde tocmai acelor oameni care sunt respinși de toată lumea, cu convingerea neclintită că Dumnezeu nu are pe nimeni de pierdut. Lui îi revine respon­sabilitatea de a-i încredin­ța pe oamenii din penitenciar că Hristos este aproape de toți oamenii, indiferent de locul în care se află.

De altfel, prin strădania părintelui Florin, la Botoșani s-a oficiat prima slujbă din noaptea de Înviere cu biserica plină de persoane lipsite de libertate. Până acum câțiva ani, preotul slujea singur Sfânta Liturghie din Noaptea Învierii și ducea Sfânta Lumină la ușile celulelor. S-ar putea spune că părintele Florin este un fel de „pionier” al unei astfel de practici, deoarece exemplul de la Botoșani a fost preluat în capelele penitenciarelor din toată țara.

Capela din incinta Penitenciarului Botoșani nu are ziduri înalte, nici turle dinlăuntrul cărora să străbată dangăt de clopot. Și, totuși, și aici se săvâr­șește Sfânta Liturghie, oamenii se spovedesc, se împărtă­șesc, își plâng morții la câte-un parastas. Nu se fac cununii, nu plânge niciun copilaș botezat în cristelniță. Părintele Florin nu are pălimar sau copii de altar, frumos înveșmântați, la Sfânta Liturghie. Dar este sprijin sigur și constant celor că­zuți, în încercarea lor de a se ridica deasu­pra pro­priilor slăbiciuni și nepu­tințe.

Astăzi, părintele Florin Marcu aniversează frumoasa vârstă de 43 de ani și a marcat această zi de la primele ore ale dimineții cu săvârșirea Sfintei și Dumnezeieștii Liturghii, la Biserica „Sfântul Gheorghe” din municipiul Botoșani, în cadrul celor 40 de slujbe rânduite după sfințire.

Publicitate

„Am mai săvârșit o liturghie din cele 40, a fost așa o atmosferă de Ierusalim. Lumina dumnezeiască primită la sfințire să sperăm că va continua de acum încolo zeci de ani”, a spus în predica sa părintele Florin Marcu.

Redacția Botoșani24.ro vă urează, părinte Florin Marcu, „La mulți ani” cu folos spre mântuire. Bunul Dumnezeu să vă răsplătească truda pe care o depuneți, dăruindu-vă ani mulți și fericiți.

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Fără bătăi de cap! Părinții în concediu și beneficiarii de ajutoare sociale rămân automat asigurați la sănătate

Publicat

Publicitate

Vești bune pentru părinții aflați în concediu de creștere copil, persoanele care beneficiază de indemnizație de acomodare pentru adopție și cei care primesc venit minim de incluziune: nu trebuie să depună niciun document sau cerere suplimentară pentru a-și păstra calitatea de asigurați în sistemul public de sănătate.

Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială a anunțat că, odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 141/2025, publicată în Monitorul Oficial pe 25 iulie, plata contribuțiilor de sănătate (CASS) pentru aceste categorii de beneficiari se face automat, direct din indemnizații. Cu alte cuvinte, statul reține cei 10% direct la sursă, iar beneficiarii nu trebuie să completeze declarații sau să depună cereri pentru a-și păstra asigurarea.

Agențiile Județene pentru Plăți și Inspecție Socială vor face toate formalitățile, inclusiv declararea și plata contribuției, prin intermediul Declarației 112, așa cum prevede legea.

Modificările legislative vizează atât Codul Fiscal, cât și actele normative privind sănătatea, concediul de creștere copil, adopția și venitul minim de incluziune. Scopul principal este de a simplifica procedurile pentru beneficiari și de a asigura continuitatea asigurării de sănătate, fără drumuri inutile la ghișee.

Concret:

  • Contribuția de sănătate (10%) se reține automat din indemnizațiile lunare.
  • Beneficiarii nu trebuie să facă nicio acțiune pentru a rămâne asigurați.
  • Agențiile de plăți se ocupă de declararea și plata CASS către stat.

Astfel, părinții și familiile aflate în aceste situații pot sta liniștiți: rămân asigurați în sistemul de sănătate fără niciun demers birocratic suplimentar.

Publicitate
Citeste mai mult

Educație

Sindicaliștii pichetează sediul Ministerului Educației: „Demisia!”

Publicat

Publicitate

Sindicaliștii din învățământ pichetează pentru a patra zi sediul Ministerului Educației și Cercetării și cer demisia ministrului Daniel David.

Sindicaliștii scandează ‘Demisia’ și afișează mesaje precum ‘Educația nu este o cheltuială, este o investiție’.

Reprezentanții sindicatelor din învățământ au cerut la începutul săptămânii trecute demisia ministrului Educației și Cercetării, Daniel David, și au anunțat că vor picheta sediul ministerului.

‘Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, Federația Sindicatelor din Educație ‘Spiru Haret’ și Federația Națională ‘Alma Mater’, în numele celor peste 250.000 de salariați ale căror interese le reprezintă, își exprimă revolta împotriva prevederilor Legii nr. 141/2025 referitoare la sistemul educațional. În ciuda tuturor demersurilor făcute și a argumentelor aduse în ultima perioadă: discuții cu președintele României, precum și solicitarea adresată acestuia de a nu promulga această lege, discuții cu prim-ministrul Guvernului României și cu ministrul Educației, discuții cu conducerile partidelor politice care susțin actualul Guvern, precum și pichetarea Parlamentului României, din nefericire, această lege profund antisocială a fost publicată în Monitorul Oficial’, afirmau marți sindicaliștii, într-un comunicat remis presei.

În opinia acestora, Guvernul provoacă ‘o criză fără precedent în ultimii 35 de ani’ în învățământ.

Totodată, cele trei sindicate susțin că măsurile au fost luate ‘din condei’, fără să se facă un studiu de impact.

Publicitate

Potrivit acestora, măsurile luate ‘lovesc crunt’ Educația și Cercetarea: creșterea normei didactice de predare cu 2 ore; comasarea a sute de unități de învățământ, care ‘va conduce la concedieri’ de personal didactic auxiliar și chiar administrativ; creșterea efectivelor de elevi în clasă; scăderea tarifului pentru plata cu ora; creșterea obligației de catedră pentru directori și inspectori; ‘subfinanțarea’ învățământului superior, prin neactualizarea costului standard pe student echivalent.

Sindicaliștii mai reclamă ‘subfinanțarea’ instituțiilor de cercetare și bibliotecilor centrale universitare prin neactualizarea costurilor necesare pentru resursa umană și utilități.

Cele trei organizații au anunțat că pe 8 septembrie, în prima zi a noului an școlar, peste 30.000 de membri de sindicat vor participa la ‘Mitingul Educației’.

AGERPRES

Citeste mai mult

Eveniment

Amenzi de peste 600.000 de lei pentru primăriile din Botoșani care nu respectă regulile de gestionare a deșeurilor

Publicat

Publicitate

Garda de Mediu Botoșani a început în forță controalele privind salubrizarea localităților și gestionarea deșeurilor municipale. Până acum, 25 de primării (UAT-uri), Asociația de Dezvoltare Intracomunitară Ecoproces și Consiliul Județean Botoșani au fost luate la verificat, în cadrul unei acțiuni de amploare care vizează modul în care sunt aplicate măsurile obligatorii de mediu.

În urma controalelor, comisarii de mediu au constatat numeroase nereguli: puncte de colectare insuficient dotate sau inexistente, nerespectarea programelor de colectare separată, deșeuri amestecate la transport, abandonări de gunoaie în zone neautorizate, dar și probleme legate de gestionarea deșeurilor periculoase provenite din gospodării.

Rezultatul? 32 de sancțiuni aplicate, dintre care 17 avertismente și 15 amenzi, în valoare totală de 605.000 lei.

Problemele găsite de comisari

În cadrul inspecțiilor, echipele Gărzii de Mediu au verificat:

  • Existența și dotarea punctelor de colectare separată (hârtie, plastic, metal, sticlă);

    Publicitate
  • Modul în care primăriile și firmele de salubrizare respectă graficele de colectare selectivă;

  • Dacă deșeurile sunt transportate separat și nu amestecate;

  • Gradul de reciclare și reducere a deșeurilor depozitate;

  • Gestionarea corectă a deșeurilor periculoase din gospodării;

  • Trasabilitatea deșeurilor – adică dacă pot fi urmărite de la generator (cetățean) până la reciclare sau eliminare;

  • Starea fostelor gropi de gunoi rurale închise în 2009 și a terenurilor unde s-au semnalat abandonări recente de deșeuri;

  • Dacă autoritățile locale și-au depus la timp declarațiile către Fondul pentru Mediu.

Măsuri clare, termene stricte

Pentru toate neregulile descoperite, au fost dispuse măsuri concrete, cu termene de remediere. Comisarii Gărzii de Mediu avertizează că verificările vor continua, iar în cazul în care deficiențele nu vor fi corectate la timp, sancțiunile vor fi și mai aspre.

Acțiunile fac parte din Planul Național General de Activități al Gărzii Naționale de Mediu, care are ca obiectiv principal reducerea cantității de deșeuri depozitate și creșterea gradului de reciclare, în conformitate cu angajamentele României la nivel european.

Citeste mai mult

Eveniment

O nouă ediție a Festivalului-concurs de muzică folk pentru copii și tineret „Seri eminesciene”. Programul evenimentului

Publicat

Publicitate

Pe 8 august 2025 debutează la Memorialul Ipoteşti o nouă ediţie, în format extins, a Festivalului-concurs de muzică folk pentru copii și tineret Seri eminesciene – muzică, film, poezie şi arte plastice.

Festivalul-concurs, organizat cu sprijinul Consiliului Județean Botoșani, va avea loc în perioada 8-10 august 2025.

Concursul destinat copiilor şi tinerilor interpreţi se va desfăşura în perioada 9-10 august 2025 şi va cuprinde două sectiuni: individual şi grup, precum şi două categorii de vârstă: 7-14 ani, respectiv, 15-30 ani. Toate informaţiile referitoare la concurs, modalităţile de inscriere şi regulamentul concursului, le puteți găsiţi pe site-ul Memorialului Ipoteşti http://www.eminescuipotesti.ro/Pagini%20HTML/MENIU/anunturi.html

            Festivalul – concurs de muzică folk pentru copii și tineret Seri eminesciene are inclus, în programul celor trei zile de derulare, spectacole susținute de artiști și trupe folk reprezentative pentru acest gen muzical. Astfel, publicul este invitat să îi urmărească pe:

              8 august 2025 ‒ TVA-Trupa cu Valoare Adăugată, Storytellers Blues Duo, Tatiana & Marius Ojog și Robert Condraschi-Band;

              9 august 2025 ‒ Țapinarii, Mircea Bodolan, Cristi Dumitrașcu și Daniel Făt;

Publicitate

            10 august 2025 ‒ Ducu Bertzi, Ada Milea și Bobo Burlăcianu, Ocru și Andrei Pițu.

              Şi în anul acesta, ca şi la ediţia din 2024, Memorialul Ipotești va propune o serie de activități conexe evenimentului de bază: atelierele de spoken word, Desenele copilăriei, face painting, proiecții de filme pentru copii și tineret, galeria caricaturistului, lansări și prezentări de carte ale editurilor participante.

Pe toată perioada festivalului, Memorialul Ipotești organizează o colectă publică pentru ajutorarea sinistraților de la Broșteni.

            Intrarea la orice activitate din programul, care poate fi consultat pe pagina Memorialului Ipotești, este liberă.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending