Parcă niciodată Biserica Izvorul Tămăduirii din municipiul Botoșani nu a fost mai plină de credincioși ca în acest an. Lăcașul de cult, situat în Parcul Tineretului, și-a sărbătorit hramul la sărbătoarea închinată Maicii Domnului Izvorul Tămăduirii.
La slujba Vecerniei nu aveai unde să arunci un ac în biserică, iar vocile cântăreților din strană, adunați din mai multe parohii din oraș, s-au împletit armonios și impresionant cu evlavia credincioșilor care au cântat cu bucurie sfântă: „Hristos a înviat din morți, Cu moartea pe moarte călcând…”.
Anul trecut, în timpul pandemiei, mulți au ascultat slujba plângând, transmisă pe site-ul bisericii. Alții s-au ostenit plimbându-se în jurul bisericii, ca să nu atragă atenția organelor de ordine, cerșind efectiv de la cei din incinta lăcașului de cult doar o clipă de închinare la icoana Maicii Domnului. Așa de dor de cele sfinte nu le-a mai fost niciodată, povestesc câteva enoriașe…„Anul acesta am trăit slujba la maxim…Așa cântări frumoase…și procesiunea de dinainte…Atâția preoți care au venit..de a răsunat biserica noastră…Așa dor de cele sfinte nu mi-a fost niciodată. La hram e ceva deosebit. Și pandemia ne-a arătat ce înseamnă să îți fie dor de Dumnezeu”, ne-a spus Emilia Vrabie, o enoriașă care nu lipsește de la slujbele bisericii.
Slujba Vecerniei a fost oficiată de un sobor impresionant de preoți în frunte cu protopopul de Botoșani, Petru Fercal, care a ținut și cuvântul de învățătură în care a arătat că Maica Domnului nu lasă pe nimeni fără ajutor dintre cei care se roagă cu credință. Părintele protopop a scos în evidență și osteneala părintelui paroh, îndrăgitul duhovnic Ioan Alupoaiei, dar și a enoriașilor și consilierilor parohiei. „Maica Domnului nu-l va lăsa pe părintele Alupoaiei și-l va ajuta să termine lucrările în acest lăcaș, care până la urmă va ajunge să fie sfințit de mâna ierarhului. Bineînțeles cu ajutorul dumneavoastră, al enoriașilor”, a transmis părintele protopop.
Vineri dimineață, a fost oficiată slujba Utreniei, după care Sfânta Liturghie și slujba sfințirii apei despre care se spune că este tămăduitoare. La sfârșitul zilei s-a săvârșit Taina Sfântului Maslu cu mai mulți preoți, încheind o sărbătoare de neuitat pentru enoriași, dar și pentru credincioșii care au venit din toate colțurile municipiului pentru primi binecuvântare de la Maica Domnului, dar și de la Sfânta Ecaterina, Sfântul Ioan Rusul și Sfântul Efrem cel Nou, ale căror sfinte moaște au fost aduse de la Biserica Vovidenia, cu binecuvântarea ÎPS Teofan și purtate în procesiune pe străzile din parohia Izvorul Tămăduirii.
„Un loc unde se întâmplă minuni”
Publicitate
Biserica Izvorul Tămăduirii din municipiul Botoșani a fost ridicată cu greu, pentru că zona este săracă, cu oameni care însă tânjesc după Dumnezeu.
Oameni bolnavi, bătrâni, femei cu probleme în familiile lor, cu toții au găsit alinare la părintele duhovnic Ioan Alupoaiei care este recunoscut pentru blândețea cu care ascultă și sfătuiește pe cei care vin la el, de multe ori cu lacrimi grele pe obraz. Și mulți dintre cei ajutați se întorc să mulțumească. „Cunoști, să știți, când plătești slujbe la el. Odată i-am povestit problemele mele din familie și am plâns de nu mă puteam opri. După ce m-a spovedit, mi-a dat o putere…și parcă eram ușoară ca un fulg. Și n-a trecut 40 de zile și problema mea s-a rezolvat”, a povestit Ramona.
Părintele este smerit, rar acceptă să vorbească despre lucrarea sa, dar pe fiecare îl îndrumă la icoana Maicii Domnului Portărița, primită de la preoții din Muntele Athos. „Am primit-o de la părinții de acolo, am adus-o aici, am sfințit-o și mi-aș dori să devină o tradiție procesiunea cu această icoană, în fiecare an”, a spus părintele Ionică.
Și chiar se întâmplă minuni….Oamenii care se roagă cu credință la icoana Maicii Domnului se întorc să mulțumească și mărturisesc tuturor din adâncul inimii minunea care li s-a întâmplat.
Mulți credincioși au simțit ajutorul Maicii Domnului, odată cu venirea Sfintei icoane Portărița la Biserica Izvorul Tămăduirii.
„Am o fată bolnavă de aproape 40 de ani și trebuia să merg cu ea la Iași pentru operație. Fiind așa de necăjită, am fost în fața Maicii Sfinte și m-am rugat cu credință, iar fata mea s-a simțit mai bine. Nu a mai fost necesară operația. M-am rugat și pentru fiul meu, că avea o neînțelegere în familie și s-au liniștit toate”, a spus Teodora B., credincioasă din parohie.
„Începutul primăverii 2016 a fost secetos, iar pământul avea nevoie de apă pentru semințele care le găzduia. În ziua primirii Sfintei icoane, nu era nici o bănuială de vreun strop de ploaie. Dar minunea s-a petrecut, căci am condus icoana Maicii Domnului Portărița cu ploaie și binecuvântare”, au declarat Maria P. și Maria C., participante la procesiune.
ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.
FC Botoșani a terminat la egalitate cu Oțelul Galați, 0-0, luni seara, pe Stadionul Municipal din Botoșani, în ultimul meci din etapa a 24-a a Superligii de fotbal.
Gazdele au dominat autoritar jocul, dar au fost lipsite de inspirație în fața porții.
Cele mai mari ocazii au fost ratate de Mikola Kovtaliuk (53), care a reluat din apropiere pe lângă poartă, și de Zoran Mitrov (65), care a trimis în bară din interiorul careului.
Mihai Bordeianu (80) a avut și e un șut periculos, însă mingea a trecut puțin pe lângă poartă.
FC Botoșani a ajuns la șase meciuri consecutive fără victorie, trei egaluri și trei eșecuri, în care nu a marcat niciun gol.
Oțelul a pierdut doar un meci din ultimele șase, având patru victorii și un egal.
Publicitate
În tur, FC Botoșani s-a impus cu 1-0.
AFC Botoșani – ACS Oțelul Galați 0-0, Stadion Municipal – Botoșani Arbitru: Szabolcs Kovacs (Carei); arbitri asistenți: Adrian Vornicu (Iași), Ioan Alexandru Corb (Satu Mare); al patrulea oficial: Vlad Baban (Iași) Arbitru video: Sebastian Colțescu (București); arbitru asistent video: Sebastian Eugen Gheorghe (Suceava) Observatori: Sorin Boca (Iași) – CCA, Bogdan Buhuș (Bârlad) – LPF
AGERPRES/ (AS – editor: Mihai Țenea, editor online: Gabriela Badea)
Două persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale în urma unui incendiu izbucnit în locuința lor. Bunurile din două camere au fost cuprinse de flăcări, cel mai probabil, din cauza unei sobe supraîncălzite. În momentul producerii incendiului, în interiorul casei se aflau o femeie în vârstă de 95 de ani și fiul acesteia, în vârstă de 75 de ani. S-a întâmplat în această seară, în orașul Ștefănești.
La fața locului au intervenit, în cel mai scurt timp, pompierii din cadrul Gărzii de Intervenție Ștefănești, cu o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD, un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Ștefănești. La sosire, aceștia au constatat că ardeau bunurile din două camere ale locuinței.
Cele două persoane erau evacuate din încăperile cuprinse de flăcări. Bărbatul era intoxicat cu fum, iar femeia suferise arsuri la nivelul spatelui și al mâinilor. Ambii au fost preluați de echipajele medicale și transportați la spital pentru îngrijiri de specialitate.
Pompierii au reușit să lichideze incendiul, fiind salvată restul locuinței.
Pentru evitarea unor astfel de evenimente, ISU Botoșani vă recomandă:
▪ nu supraîncălziți soba;
▪ nu lăsați ușa sobei deschisă;
▪ nu introduceți în sobă lemne cu lungimea mai mare decât vatra focarului;
▪️ montați pe pardoseală, în fața ușii de alimentare cu combustibil a mijlocului de încălzire, o bucată de tablă cu dimensiuni de 0,50 x 0,70 metri;
▪ nu puneți haine la uscat pe sobe sau în imediata lor apropiere;
▪️ stingeți focul pe timpul nopții;
▪ nu lăsați sobele și alte mijloace de încălzire nesupravegheate pe timpul funcţionării;
▪ nu lăsați, niciodată, copiii singuri în casă, mai ales într-o încăpere unde este în funcțiune un mijloc de încălzire.
Pedepse mai dure pentru crimele împotriva femeilor. Senatul a adoptat inițiativa legislativă care definește femicidul. Aceasta introduce mecanisme de prevenție și clasifică uciderea unei femei din motive de gen ca formă specifică de omor, scrie alba24.ro.
„Femicidul nu este doar o problemă a femeilor din România, ci una care privește întreaga societate. Cu toții am observat că numărul femeilor ucise a crescut alarmant. Discutăm despre prevenție, dar mai ales despre pedepse mult mai dure pentru cei care comit astfel de crime.
Femicidul va putea fi sancționat cu închisoare pe viață, având în vedere numeroasele cazuri în care agresori eliberați din detenție au recidivat, ucigând din nou după câțiva ani. Deși România dispune de instrumente legale – precum ordinele de protecție și incriminarea violenței domestice – aplicarea lor este adesea deficitară. Este nevoie de instruirea polițiștilor și magistraților, de adăposturi funcționale pentru victime și de campanii publice care să schimbe mentalități”, a declarat Simona Spătaru, vicepreședinta Comisiei juridice din Senat, potrivit Agerpres.
Definirea femicidului
Legislația oferă acum o definiție clară a femicidului și îl împarte în trei forme: intim, non-intim și indirect.
Potrivit proiectului, ”femicidul este uciderea cu intenție a unei femei, precum și moartea unei femei survenită ca urmare a loviturilor sau vătămărilor cauzatoare de moarte, ori a altor infracțiuni săvârșite cu violență, indiferent dacă faptele sunt comise de un membru al familiei sau de o terță parte”, notează Agerpres.
Alte prevederi vizează întărirea răspunsului penal prin sancționarea severă a faptelor motivate de gen și a violențelor care preced omorul, precum și educația pentru prevenție, prin introducerea în școli a temelor privind egalitatea de gen, relațiile non-violente și combaterea violenței.
Publicitate
Legea introduce pedepse mai grele pentru omorul calificat comis asupra unui soț, partener sau sub controlul agresorului. De asemenea, instituțiile statului vor monitoriza cazurile la nivel național și vor publica rapoarte anuale despre victime și agresori pentru a putea interveni preventiv.
Anchete penale din oficiu
Legea prevede că anchetele penale pot începe din oficiu, fără plângerea victimei. Pedepsele cresc și pentru hărțuire, amenințări sau loviri. Documentul mai include măsuri de protecție pentru copiii victimelor și introducerea temelor despre respect și egalitate în programa școlară.
Proiectul merge acum pentru votul final la Camera Deputaților.
Ce prevede legea în prezent
În prezent, potrivit Codului Penal, pentru omor calificat, pedeapsa este închisoare pe viață/ de la 15 la 25 de ani, atunci când a fost săvârșit:
cu premeditare
din interes material
pentru a se sustrage ori pentru a sustrage pe altul de la tragerea la răspundere penală sau de la executarea unei pedepse
pentru a înlesni sau a ascunde săvârşirea altei infracţiuni
de către o persoană care a mai comis anterior o infracţiune de omor sau o tentativă la infracţiunea de omor
Succesul de care s-a bucurat spectacolul „Lacrimi de Luceafăr” aduce o nouă reprezentație, programată luni, 9 februarie 2026, de la ora 18:30, pe scena Teatrului „Mihai Eminescu” din Botoșani.
Spectacolul este realizat după scenariul și în regia Silviei Răileanu, cu participarea Orchestrei Filarmonicii Botoșani, în colaborare cu Teatrul „Mihai Eminescu” Botoșani.
Distribuție artistică:
Scenariu și regie: Răileanu Silvia
Dirijor cor: Laurențiu Palade
Concept muzical: Andreas Rădoi Mihăiță
Dirijor: Bogdan Vodă
Publicitate
Manager Teatrul „Mihai Eminescu” Botoșani: Alexandru Vasilache
General Manager: Mirel Manea
Impresar artistic: Liviu Sorinel
Bilete și informații:
Biletele pot fi achiziționate:
de la casieria Filarmonicii Botoșani (în incinta Teatrului „Mihai Eminescu”, intrare zona stației de taxi),
zilnic între orele 09:00 – 16:00,
precum și în ziua spectacolului, la intrarea în sală, în limita locurilor disponibile.