Connect with us

Eveniment

FOTO&VIDEO: Hram la Biserica Parohiei „Schit Orăşeni”, o adevărată fortăreață duhovnicească

Publicat

Publicitate

Biserica de lemn cu hramul „Schimbarea la Faţă a Domnului“ din Schit Orăşeni, singurul lăcaş cu acest hram din zona Botoşanilor şi una dintre cele mai vechi vetre pustniceşti din județ, s-a aflat în aceste zile în sărbătoare. Credincioșii au participat numeroși la slujbele rânduite în această parohie devenită o adevărată fortăreață duhovnicească. 

Schimbarea la Față a Mântuitorului, unul din Praznicele împărătești ale Bisericii Ortodoxe, sărbătorit la 6 august, a fost prilej de bucurie și pentru creștinii din Parohia Schit Orășeni, comuna Cristești și din localitățile limitrofe, care participa în fiecare an la acest hram.

În bisericuța străjuită de stejari seculari, o nouă slujbă de cinstire a ocrotitorului spiritual a sporit încărcătura duhovnicească lăsată moștenire de monahii care au viețuit aici cu sute de ani în urmă.

Zeci de creștini au cinstit sărbătoarea Schimbării la la Față a Mântuitorului, participând și anul acesta la slujbele rânduite în Biserica din Schit Orășeni cu prilejul hramului.

Luni seară a fost săvârșită slujba Vecerniei cu Litie de un sobor de preoți, alături de părintele paroh, Constantin Andrei-Ionuț, fiind pr. Marius Babiuc  de la Parohia Uspenia Botoșani,  preoți cercul misionar Cristești, în frunte cu părintele Protopop Petru Fercal, stareți ai mănăstirilor din zonă. Sărbătoarea a fost încununată de prezența părintelui arhimandrit Do­sof­tei Dijmărescu, monah la Putna și exarh cultural al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădă­u­ților, care  a adus o raclă cu sfintele moaște alea unui sfânt viețuitor al acestei vechi vetre pustnicești, Sf. Iacob Putneanul, mai precis câteva părticele din mâna sa dreaptă, spre închinare pentru evlavia credincioșilor care frecventează slujbele acestui sfânt lăcaș.

La strană au oferit răspunsurile liturgice Corul Bisericii „Sfântul Ioan Botezătorul din municipiul Botoșani și mai mulți cântăreți bisericești din oraș.

Publicitate

După rugăciunea de binecuvântare a Litiei, a urmat un cuvânt de învățătură rostit de oaspetele de la Mănăstirea Putna, care a pus la sufletul credincioșilor prezenți evlavia pentru monahii cu viață sfântă care s-au nevoit în această zonă a județului Botoșani. În Biserica de lemn cu hramul „Schimbarea la Faţă a Domnului“ din Schit Orăşeni se află, de altfel, o părticică a sfintelor moaște ale Sfântului Sila, originar din ținutul Botoșanilor -care a viețui un timp în Schitul Orășeni până la moartea starețului său Ghedeon.  La 17 ani a ajuns la Putna.

A doua zi , de hramul Schimbarea la față a Mântuitorului, s-a săvârșit Taina Sfintei Liturghii, de un sobor de preoți, la care au participat numeroși credincioși din oraș și din zonele limitrofe.

 

 

 

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Atenție, șoferi! Ceață densă peste județul Botoșani.Meteorologii au emis COD GALBEN

Publicat

Publicitate

Meteorologii au emis un cod galben de ceață care este valabil în mai multe localități ale județului astăzi, până la ora 09:00.

 

Sunt vizate localitățile: Botoșani, Dorohoi, Flămânzi, Vorona, Ungureni, Hudești, Corni, Mihai Eminescu, Coțușca, Suharău, Bălușeni, Havârna, Tudora, Vlădeni, Cristești, Vorniceni, Curtești, Rădăuți-Prut, Răchiți, Copălău, Ibănești, Șendriceni, Vârfu Câmpului, Cristinești, Dersca, George Enescu, Gorbănești, Hilișeu-Horia, Păltiniș, Broscăuți, Coșula, Mileanca, Pomârla, Stăuceni, Roma, Unțeni, Știubieni, Darabani, Mihăileni, Drăgușeni, Nicșeni, Corlăteni, Leorda, Blândești, Cândești, Cordăreni, Viișoara, Brăești, Săveni, Concești, Văculești, Lozna, Dimăcheni și Bucecea.

 

Local, vizibilitatea va fi redusă sub 200 m și izolat sub 50 m ce va favoriza, în funcție de condițiile locale, formarea ghețușului.

 

Publicitate

Pentru a preveni evenimentele rutiere, ISU Botoșani recomandă conducătorilor auto să dea dovadă de prudență la volan, să reducă viteza și să respecte toate regulile de circulație pentru propria lor siguranță, dar și a celorlalți participanți la trafic.

 

De asemenea, pietonii trebuie să traverseze numai prin locurile special marcate și după o asigurare temeinică.

 

Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro și din aplicația de mobil DSU care poate fi descărcată gratuit din App Store și Google Play.

Citeste mai mult

Eveniment

CALENDAR ORTODOX 2026: Sfântul Apostol Timotei

Publicat

Publicitate

Originar din orașul Listra din Licaonia (Asia Mică), Sfântul Timotei a fost ucenic al Sfântului Apostol Pavel. Sfântul Apostol îl numește în nenumărat rânduri “fiul său”, alteori “fratele său”. În Epistola către Corinteni scrie: “…Pentru aceea chiar am trimis la voi pe Timotei, care este fiul meu iubit și credincios în Domnul…” (I Cor. IV, 16-17). În Epistola a II-a către Corinteni (I, 1) și în cea către Coloseni (I, 1) îl numește “fratele său”.

În timpul când Sfântul Apostol Pavel a fost pentru prima oară în Listra, Timotei era un copil și neputând să călătorească, Sfântul Apostol Pavel l-a lăsat acasă în grija unor dascăli iscusiți. Dar după câțiva ani, pornind Sfântul Pavel în călătoria a II-a apostolică, adică între ani 49-54, însoțit de Sila, a venit din nou în Listra și l-a luat și pe Timotei cu el la apostolie. Din Listra au trecut în Macedonia (anul 52). Au propovăduit în Filipi, în Tesalonic și Bereea. Timotei a rămas aici ca să întărească pe credincioși în sfânta învățătură. După aceea a fost trimis de Sfântul Pavel la Tesalonic să mângâie și să încurajeze pe cei de acolo. Cea mai târziu s-a întâlnit cu dascălul său în Corint și s-au dus la Ierusalim, apoi la Efesunde au stat mai bine de doi ani.

Cum creștinii din Corint aveau nevoie de ajutor în păstrarea credinței, Timotei a fost trimis la ei. Întâlnindu-se iarăși în Troada, s-au întors în Palestina. De data aceasta, Sfântul Apostol Pavel a fost prins în Cezareea și trimis la Roma. Timotei l-a însoțit și la Roma. După ce Sfântul Ioan Evanghelistul, primul Episcop al Efesului, a fost alungat de împăratul Domitian în insula Patmos, Sfântul Timotei a devenit episcopul Efesului.

La data de 22 ianuarie 97 păgânii din Efes l-au ucis pe Sfântul Apostol Timotei cu pietre, primind astfel cununa muceniciei. În anul 356, sfintele lui moaște au fost duse în Constantinopol de Sfântul Artemie Duxul, din porunca împăratului Constantin, și au fost puse în Biserica “Sfinților Apostoli”, împreună cu ale Sfinților Luca și Andrei.

 

Publicitate
Citeste mai mult

Educație

Concursul „Numai poetul”, la Școala Gimnazială Nr. 2 Tudor Vladimirescu – Albești: O săptămână sub semnul lui Eminescu

Publicat

Publicitate

În perioada 15–21 ianuarie 2026, Școala Gimnazială Nr. 2 Tudor Vladimirescu – Albești a devenit, pentru câteva zile, un loc în care poezia s-a simțit altfel: mai aproape, mai vie, mai caldă. Elevii din ciclul gimnazial au participat la proiectul de activitate extrașcolară „Numai poetul”, un demers dedicat memoriei și operei lui Mihai Eminescu, dar și bucuriei de a crea, de a recita și de a înțelege frumusețea cuvântului.

Proiectul a fost derulat la nivel gimnazial și coordonat de director prof. Chitic Mihaela, alături de prof. Herghiligiu Simona și prof. Zănoagă Loredana, în colaborare cu prof. înv. primar Maicariu Dana și prof. înv. preșcolar Ghileschi Gabriela. Timp de o săptămână, școala a trecut prin mai multe etape, de la pregătirea și promovarea proiectului, până la diseminarea lui în unitatea școlară și în comunitatea locală, dar mai ales la pregătirea elevilor pentru concursul ce urma să încununeze această inițiativă.

Punctul culminant a fost atins pe 21 ianuarie 2026, când a avut loc prima etapă a concursului local „Numai poetul”, desfășurat pe mai multe secțiuni, la care au participat elevii din clasele V–VIII.

Concursul a cuprins patru secțiuni, fiecare cu provocările și emoțiile ei:

  • Viața și opera lui Eminescu, cu trei probe: întrebări despre universul eminescian, recunoașterea poeziilor și realizarea unei poezii „în spirit eminescian”, în care elevii au încercat să prindă, în cuvinte, aceeași profunzime și sensibilitate.

  • Recitare de poezie eminesciană, unde glasurile tremurate la început au devenit, treptat, sigure și pline de expresivitate.

    Publicitate
  • Opera lui Eminescu în creion, prin desene inspirate din poeziile lui, realizate cu migală și atenție la detalii.

  • Opera lui Eminescu în culoare, în care acuarela a dat viață imaginilor și sentimentelor din versuri, fiecare lucrare fiind o interpretare personală, sinceră și curajoasă.

Dincolo de probe și de punctaje, proiectul a avut un scop limpede și frumos: cunoașterea vieții și operei lui Mihai Eminescu, dezvoltarea capacităților de recitare, a potențialului creativ, dar și întărirea competențelor de comunicare orală și scrisă. A fost o săptămână în care elevii au descoperit că poezia nu este doar o lecție din manual, ci un mod de a simți, de a gândi și de a spune lumii ceea ce nu încape mereu în vorbe simple.

La finalul tuturor probelor, munca și implicarea fiecărui elev au fost răsplătite: participanții au primit diplome, cupe și medalii, ca semn de apreciere pentru efortul depus și pentru curajul de a urca pe scenă, de a crea, de a se exprima și de a intra, fie și pentru o clipă, în universul „poetului nepereche”.

Concursul „Numai poetul” a fost, pentru Școala Gimnazială Nr. 2 Tudor Vladimirescu – Albești, mai mult decât un eveniment: a fost o întâlnire cu frumosul, o lecție de sensibilitate și o dovadă că, atunci când elevii sunt încurajați și sprijiniți, pot transforma o săptămână obișnuită într-o sărbătoare a spiritului.

Iată și câteva imagini de la această frumoasă acțiune:

Citeste mai mult

Eveniment

Nu adormiți cu focul aprins în sobă, avertizează pompierii

Publicat

Publicitate

Este foarte greu este să faci față frigului din această perioadă, însă siguranța și viața sunt mai importante decât orice. Nu adormiți cu focul aprins în sobă, un moment de neatenție poate avea urmări grave.

Riscurile sunt reale și periculoase:
❗ Intoxicația cu monoxid de carbon, un gaz invizibil și fără miros, care poate provoca amețeli, pierderea cunoștinței și chiar deces în timpul somnului.
❗ Incendiile, declanșate de scântei sau jar ieșit din sobă, mai ales dacă în apropiere se află materiale care se pot aprinde ușor (covor, perdele, hârtii).
❗ Degajarea de fum în interior, care reduce oxigenul din cameră și afectează grav respirația.
❗ Supraîncălzirea și deteriorarea sobei, ce pot duce la fisuri și scurgeri de gaze toxice.

Recomandarea pompierilor este ca focul din sobă să fie lăsat să se stingă complet înainte de culcare, pentru a preveni aceste pericole și a vă proteja viața, locuința și pe cei dragi.

Sursa : IGSU – Inspectoratul General pentru Situatii de Urgenta, Romania

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending