Connect with us

Eveniment

FOTO&VIDEO: Festivalul „Floare Albastră” de la Ipotești. Mii de oameni au participat în cele două zile la manifestare

Publicat

Publicitate
Mii de botoșăneni s-au bucurat de spiritul incendiar al unei noi ediții a Festivalului „Floare Albastră”, organizat de Primăria şi Consiliul Local al comunei Mihai Eminescu. Anul acesta, manifestarea a ajuns  la a XIV- a ediţie.
Evenimentul se organizează de 13 ani, de fiecare dată în luna mai, tradiţia căpătând de la an la an un plus de strălucire.Festivalul „Floare Albastră” este o manifestare cultural-artistică, o adevărată sărbătoare pentru localnici, dar nu numai, având ca participanți atât tineri talentați din comună, cât și îndrăgiți artiști naționali.Prin organizarea festivalului se urmăreşte ca locuitorii comunei să aibă aceleaşi beneficii ca cei din mediul urban, luându-se în considerare şi faptul că vârstnicii nu se deplasează în oraşele apropiate în care se organizează spectacole sau evenimente asemanatoare, motiv care Primăria Mihai Eminescu a găsit soluția de a oferi cetăţenilor prilejul de a se bucura de acest eveniment chiar in comuna lor.În seara de sâmbătă, începând cu ora 17:00, pe scena festivalului au urcat ALINA EREMIA, ANNA LESKO, DIANNA ROTARU, dar și ALEXIA TUDOSE care a primit din partea Primăriei Mihai Eminescu o frumoasă surpriză. Pentru a veni în sprijinul recuperării de care Alexia are nevoie, organizatorii festivalului Floare Albastră, i-au acordat 1000 de euro.
„Țin sa o felicit pe Alexia atât pentru momentul artistic de excepție cât și pentru faptul că prin simpla ei prezență pe scenă ne-a demonstrat tuturor că prin ambiție și perseverență putem realiza tot ce ne dorim!”, a spus primarul comunei Mihai Eminescu, Verginel Gireadă.

Festivalul s-a încheiat duminică, cu premierea cuplurilor din comună care au implinit 50 de ani de casatorie și cu prestația artistică  unor artiști îndrăgiți.

Au scos lumea la joc soliștii ORCHESTREI POPULARE RAPSOZII BOTOȘANILOR ”IOAN COBÂLA”, dar și FUEGO, DAN DOBOȘ, GRIGORE GHERMAN, OLGUȚA BERBEC.

Publicitate

 

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Un tânăr de 34 ani, din municipiul Dorohoi, s-a urcat la volan beat criță. Polițiștii au descoperit că nu avea permis

Publicat

Publicitate

Sâmbătă, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Darabani au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui tânăr, de 34 ani, din municipiul Dorohoi, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunilor „conducerea unui vehicul fără permis de conducere” și „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.

 

În fapt, la data de 02 august 2025, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Darabani, au oprit pentru control, pe drumul public, din comuna Hudești, un autoturism, condus de către un tânăr, de 34 ani, din municipiul Dorohoi. Întrucât, conducătorul autoturismului emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest, valoarea rezultată fiind de 1.00 mg/l alcool pur în aerul expirat.

 

În același context, s-a constatat faptul că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie.

Tânărul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J Botoșani.

Publicitate

Citeste mai mult

Eveniment

Tânăr reținut pentru amenințare, după ce a agresat verbal o femeie în prezența polițiștilor

Publicat

Publicitate

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 8 Flămânzi au emis o ordonanță de reținere pentru 24 de ore pe numele unui tânăr din localitatea Prăjeni, bănuit de comiterea infracțiunii de „amenințare”.

Din cercetările efectuate s-a stabilit că, în aceeași zi, tânărul ar fi adresat amenințări cu moartea unei femei din localitate, incidentul având loc chiar în prezența polițiștilor.

Cel în cauză a fost condus la Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani, urmând ca în funcție de probatoriul administrat să fie dispuse măsuri legale.

Citeste mai mult

Eveniment

Copil de 4 ani, dat dispărut din Durnești, găsit în siguranță de polițiști, la scurt timp după alertare

Publicat

Publicitate

Luni, poliția a fost sesizată cu privire la dispariția unui copil de 4 ani, lăsat în grija bunicii, în localitatea Durnești, județul Botoșani.

Din primele verificări a rezultat că minorul, aflat pe gardul care împrejmuiește curtea locuinței, ar fi fost luat de două persoane necunoscute, urcat într-un autoturism de culoare neagră, iar ulterior, aceștia s-ar fi deplasat într-o direcție necunoscută.

În regim de urgență, au fost alertate structurile de poliție din județele Botoșani, Iași, Vaslui, Galați și Brăila, pentru a sprijini în identificarea persoanelor implicate și localizarea minorului.

Ca urmare a acțiunilor operative desfășurate, în jurul orei 11:10, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Iași au depistat, pe raza localității Popricani, autoturismul în cauză, precum și copilul, care se afla în compania tatălui său biologic, domiciliat în județul Brăila.

Persoanele implicate au fost conduse la sediul Poliției pentru continuarea cercetărilor și stabilirea circumstanțelor exacte ale evenimentului.

Publicitate
Citeste mai mult

Eveniment

Prevenirea începe cu dialogul: Polițiștii de Siguranță Școlară, față în față cu adolescenții, la „Zilele Nordului”

Publicat

Publicitate

În weekendul trecut, cu ocazia Festivalului „Zilele Nordului”, polițiștii Biroului Siguranța Școlară au fost prezenți la Darabani, unde au desfășurat activități de prevenire adresate adolescenților și părinților.

Discuțiile interactive au abordat subiecte importante precum:

răspunderea penală pentru implicarea în traficul și consumul de droguri;
efectele nocive ale consumului de substanțe interzise asupra sănătății fizice și psihice;
consecințele legale ale implicării în acte de violență.
În cadrul activităților, participanții au putut experimenta, prin intermediul ochelarilor speciali, modul în care consumul de droguri afectează percepția: dezorientare, alterarea culorilor, vedere dublă, dificultăți în aprecierea distanțelor, confuzie și alte efecte care pun în pericol siguranța personală.

Prevenirea consumului de substanțe psihoactive în rândul elevilor rămâne o prioritate pentru polițiști și în anul școlar 2025 – 2026.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending