Connect with us
Publicitate

Eveniment

FOTO&VIDEO: Bucurie sfântă și emoție, aduse prin glasurile copiilor din Parohia Pacea din municipiul Botoșani

Publicat

Publicitate

Enoriașii Parohiei Pacea din municipiul Botoșani au avut parte de emoție până la lacrimi, duminică, după terminarea Sfintei Liturghii, atunci când în biserica s-a umplut de îngerași, de magi, de personaje care aminteau de o perioadă sfântă. Copiii din parohie pregătiseră din timp o surpriză frumoasă părinților, bunicilor, oamenilor singuri care nu au bucuria să le treacă nimeni pragul de Crăciun.

Înzestrați cu un talent remarcabil și îndrumați cum se cuvine, micuții au redat scena Nașterii Mântuitorului Iisus Hristos, au colindat din repertoriul tradițional și au făcut urări de belșug și sănătate.

În biserica care devenise neîncăpătoare, adulții s-au lăsat purtați pe aripi de îngeri, prin glasuri cristaline, lăcrimând pe alocuri de emoția transmisă de momentele care s-au derulat.

Publicitate

„Nădăjduim ca prin sceneta prezentata de copii si tineri din parohia noastra, si prin colindele interpretate si gesturile care le-au insotit permanent pe acestea, dumneavoastra sa va deschideti inimile si sa primiti mesajul nostru, oferit cu dragoste si bucurie, acela de a nu uita ceea ce sarbatorim cu adevarat de Craciun: Nasterea Domnului nostru Iisus Hristos, Mantuitorul lumii. Va dorim tuturor sarbatori fericite alaturi de cei dragi, cu sanatate, pace si dragoste fata de aproapele”, a transmis celor prezenți preoteasa Ana Maria Macuc, profesor de religie, care a coordonat repetițiile copiilor.

Biserica „Pacea” a fost considerată multă vreme a fi o biserică de cimitir, unde se oficiau slujbele de înmormântare și parastasele.

Noul paroh, Marian Macuc, a adus un suflu nou, antrenând comunitatea, animând viața parohiei, implicând copiii în activități care să aducă omagiu VIEȚII.

Publicitate

Activitatea de duminică a avut și câțiva complici, și anume părinții copiilor și adolescenților care au participat cu bucurie la succesul momentelor, aceștia realizând costumele pe care le-au purtat micii artiști.

 Urmăriți știrile Botosani24.ro și pe Google News

Publicitate

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

(P) Cătălin Silegeanu, Candidat AUR la Senatul României: „Reconstrucția României, prioritatea noastră”

Publicat

Publicitate

Într-o declarație recentă, Cătălin Silegeanu, prim-vicepreședinte al AUR Botoșani și candidat la Senatul României, a subliniat importanța unei formule de guvernare care să includă partidul AUR. El a accentuat faptul că valorile și prioritățile partidului nu sunt negociabile, acestea fiind esențiale pentru reconstrucția țării.

„În perspectiva unei formule de guvernare din care va face parte și AUR, este necesar să amintesc că noi avem valori de la care nu ne abatem și un număr de priorități pentru România, așa cum reies din programul nostru de guvernare, care nu sunt negociabile, pentru că ele dau posibilitatea reconstrucției țării,” a declarat Silegeanu.

Printre prioritățile programului de guvernare, el a menționat investițiile masive în sănătate, infrastructură și educație, subliniind necesitatea ca județele României să acceseze programele guvernamentale și fondurile europene disponibile. Silegeanu a subliniat că dezvoltarea reală necesită sprijin autentic pentru investitori și tinerii antreprenori, precum și simplificarea birocrației prin crearea de ghiduri online pentru a economisi timp și resurse.

Publicitate

„Trebuie să susținem, promovăm și protejăm produsele românești pe plan național și internațional,” a adăugat el, subliniind importanța unui mediu profesional și prietenos pentru tinerii antreprenori.

Silegeanu a criticat dur politicienii care, de-a lungul a 35 de ani, au făcut promisiuni fără acoperire, acuzându-i că au dus țara într-o situație dificilă. „Cetățenii le-au arătat politicienilor că de fapt, Sistemul sunt chiar ei, politicienii,” a spus el, adăugând că este timpul ca aceștia să conștientizeze răul făcut și să se retragă.

„Suntem o echipă tânără care a ales să facă politică mânați de convingerea că lucrurile se pot schimba în bine, doar dacă rămânem uniți în crezul nostru,” a continuat Silegeanu, evidențiind valorile fundamentale ale partidului AUR: Familia, Națiunea, Credința și Libertatea.

Publicitate

Printre principalele priorități ale partidului AUR se numără recuperarea resurselor naturale, refacerea sistemului energetic și bancar național, dar și investiții în cercetare și educație. De asemenea, Silegeanu a pus accent pe necesitatea repatrierii forței de muncă, subliniind că România are nevoie de toți cetățenii săi pentru a construi o nouă Românie. CMF: 11240014

Citeste mai mult

Eveniment

CALENDAR ORTODOX 2024: Sfântul Cuvios Mucenic Ştefan cel Nou

Publicat

Publicitate

Sfântul Cuvios Mucenic Ştefan cel Nou (†766) a pătimit din porunca împăratului Constantin Copronim (741-775) pentru că a apărat cinstirea icoanelor. Născut în Constantinopol, în timpul împăratului Anastasie (713-715), s-a călugărit la vârsta de 16 ani la Mănăstirea Sfântului Auxentie, în apropierea Calcedonului.

Fiind deprins din familie cu viaţa aspră şi cu faptele bune, la 30 de ani a fost ales stareţ. De aici, împăratul Constantin Copronim l-a luat şi l-a închis în temnița Pretorion. Alături de alte câteva sute de creştini, Sfântul Ştefan a trăit în închisoare ca într-o adevărată mănăstire. Aflând ce se întâmplă, împăratul l-a supus la grele chinuri şi bătăi. Unul dintre ucigaşi, luând un lemn, l-a lovit atât de tare pe Sfântul Ştefan în cap, încât l-a despicat. Şi aşa şi-a dat cinstitul său suflet în mâinile Domnului.

Astăzi pomenim şi pe Sfântul Mucenic Irinarh din Sevastia, care a fost călău. În timpul persecuţiei lui Diocleţian, primind poruncă de la Maxim, dregătorul Sevastiei, să omoare şapte femei creştine, sufletul lui Irinarh s-a luminat cu dumnezeiescul har al lui Dumnezeu văzând curajul cu care acestea îl mărturiseau pe Hristos, dar şi minunile pe care le săvârşeau.

Publicitate

Pentru aceasta, mărturisind şi el cu mult curaj pe Hristos Iisus şi descoperind că este creştin, a fost aruncat într-un iezer adânc. Irinarh a ieşit de acolo nevătămat şi a fost aruncat imediat într-un cuptor încins. Însă flăcările nu l-au vătămat pe sfânt. De aceea, din porunca tiranului i s-a tăiat capul, primind astfel cununa muceniciei alături de preotul Acachie, cel care îl botezase.

Citeste mai mult

Eveniment

Deputatul Marius Budăi a explicat cum a eliminat pragul la pensii, de 9,4% din PIB, pus în PNRR de către PNL și USR. Au fost implicate și sindicatele europene

Publicat

Publicitate

Prim-vicepreședintele PSD Botoșani Marius Budăi a explicat, într-un interviu la publicația centrală DC News, cum a reușit să elimine pragul asupra pensiilor de 9,4% din PIB, pe care l-au scris în PNRR cei de la PNL și USR care se aflau atunci la guvernare.

Social-democratul le-a arătat oficialilor europeni că nicio altă țară europeană nu a scris în Planul său pentru Redresare și Reziliență un prag raportat la PIB care să limiteze creșterea pensiilor din sistemul public. Mai mult, procentul de 9,4% din PIB scris în PNRR-ul României de către PNL și USR era cu mult sub media statelor membre ale Uniunii Europene (12,5%).

Mi-am luat această sarcină de a elimina acest prag și am apelat chiar și la sindicatele europene și la alți miniștri ai muncii din alte state. Am avut și sprijinul unui prieten al României care a fost comisar european pe muncă până acum, domnul Nicolas Schmit. În acel moment, între 12,5% și 13% era nivelul cu plata pensiilor din Uniunea Europeană. Și nu am înțeles de ce unii au considerat că seniorii noștri trebuie să fie mai săraci cu cel puțin 3% decât media Uniunii Europene. Și asta nu pentru un an, nu pentru doi, ci pentru 50 de ani. Pentru asta să-i întrebați pe colegii de la PNL și de la USR”, a relatat Marius Budăi.

Publicitate

 

https://www.facebook.com/share/v/18AcUFH6xv/?mibextid=WC7FNe

CMF11240017

Publicitate

Citeste mai mult

Eveniment

Iohannis: Un moment important pentru România. Ambasadorii UE au agreat aderarea completă la Schengen începând cu 1 ianuarie 2025

Publicat

Publicitate

Preşedintele Klaus Iohannis salută agrearea de către ambasadorii UE a aderării complete a României la Schengen, începând cu 1 ianuarie 2025.

„Un moment important azi pentru România! Ambasadorii UE au agreat aderarea completă la Schengen şi cu frontierele terestre, începând cu 1 ianuarie 2025”, a scris şeful statului, miercuri, pe platforma X.

Consiliul JAI din decembrie va formaliza această decizie mult aşteptată, în mod legitim, de toţi cetăţenii români, a mai spus preşedintele Iohannis. AGERPRES

Publicitate

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending