Connect with us

Eveniment

FOTO&VIDEO: Biserica „Izvorul Tămăduirii” din municipiul Botoșani își sărbătorește ocrotitorul spiritual

Publicat

Publicitate

Sfântul Haralambie a trăit în secolul al II-lea și este cel mai bătrân mucenic dintre cei cunoscuți de Biserică. A fost episcop al cetății Magnezia din Asia Mică și și-a închinat viața lui Hristos și îndrumării credincioșilor.

Micuța comunitate din Parcul Tineretului, cartier mărginaș  al municipiului Botoșani îl sărbătorește pe Sfântul Haralambie ca al doilea ocrotitor al parohiei, primul fiind Izvorul Tămăduirii. Dacă Maica Domnului este Izvor al  Tămăduirii, Sfântul Haralambie este ocrotitorul săracilor şi al bolnavilor. Nici nu se putea o asociere mai potrivită de hramuri pentru o biserică sau parohie, cum este acest locaș de cult, cele două sărbători îmbinând latura  liturgică  cu  cea  social-filantropică.

Joi seară, credincioși din tot orașul au ales să îl cinstească pe Sfântul Haralambie la Biserica „Izvorul Tămăduirii”, aceștia unindu-se în duh de rugăciune cu un sobor impresionant de preoți în frunte cu părintele protopop Petru Fercal, în cadrul slujbei Vecerniei cu Litie, oficiată în cinstea hramului.

Răspunsurile la strană au fost oferite de un grup de psalți de la bisericile din Botoșani.

Starețul Mănăstirii Coșula, arhimandrit Calinic Chervase, a binecuvântat, prin rugăciunea Litiei, pâinea, grâul, vinul și untdelemnul, elemente folosite în cultul divin public.

Cuvântul de învățătură i-a aparținut protopopului de Botoșani, părintele Petru Fercal, care a pus la sufletul celor prezenți exemplul oferit de sfinții mucenici care au suferit chinuri inimaginabile pentru păstrarea dreptei credințe.

Publicitate

„Știind câtă bunătate și dragoste au sfinții, să-i cinstim în rugăciune, cu cinstirea și ascultarea slujbelor, să-i citim acatistul, cu faptele bune cu prilejul acestor sărbători. Dăm slavă lui Dumnezeu că în orașul nostru avem un ocrotitor așa de bun față de creștini, față de necazurile oamenilor, față de epidemii ș.a.m.d, și mijlocește neîncetat și nu ne lasă. Să ne rugăm Bunului Dumnezeu să fie lăcașul acesta înfrumusețat prin purtarea de grijă a părintelui paroh, enoriași și toți cei ce cu dragoste doresc să se implice în înfrumusețarea acestei biserici unde prin sfânta Liturghie și aici se coboară mila lui Dumnezeu prin rugăciunile Sfântului Haralambie, ca să rămânem pe drumul credinței. Ne rugăm Domnului să-și reverse asupra celor care se ostenesc aici și răbdarea și înțelepciunea și puterea de a continua și de a chivernisi bine și partea de slujire și partea misionară și socială ca să se vadă Biserica ne ține aproape de Dumnezeu”, a spus părintele protopop celor prezenți.

Parohul Bisericii „Izvorul Tămăduirii”, Ioan Alupoaiei, a mulțumit enoriașilor pentru sprijinul necontenit și neprețuit și pentru dragostea cu care participă la slujbele care se oficiază în sfântul locaș și contribuie la lucrările de înfrumusețare.

Sărbătoarea Sfântului Haralambie continuă, vineri, cu Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie.

 

Sfântul Haralambie a fost şi este cinstit de creştinii ortodocşi ca un mare mărturisitor şi ocrotitor al celor aflaţi în suferinţe şi necazuri.

Pentru credinţa sa neclintită şi pentru răbdarea de care a dat dovadă în faţa chinuitorilor, creştinii l-au cinstit şi iubit mult pe Sfântul Haralambie, rugându-l să-i ajute atunci când şi ei erau în suferinţe, boli sau necazuri ale vieţii. Astfel, evlavia credincioşilor ortodocşi l-a considerat pe Sfântul Sfințit Mucenic Haralambie ocrotitor de boli, de moarte năprasnică, iar pentru că sfântul fusese păstor înainte de a fi hirotonit, ţăranii îi cereau să le apere animalele domestice şi să-i ajute să aibă roadă bogată. Cu siguranţă, Sfântul i-a ajutat pe foarte mulţi în rugăciunile lor, pentru că altfel nu s-ar putea înţelege mulţimea de tradiţii populare, legate de cinstirea lui, dar şi numărul mare de biserici şi mănăstiri care i-au fost închinate. Sensibili la sfinţii care au fost păstori, românii, cu un bogat trecut pastoral, s-au simţit ataşaţi foarte mult de acest sfânt, construind sfinte locaşuri în cinstea lui şi păstrându-i sfintele moaşte ca daruri nepreţuite şi făcătoare de minuni. Astfel, aproape în toate regiunile din România există cel puţin o biserică închinată Sfântului Haralambie.

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

VIDEO: Părintele Ioan Harpa, starețul Mănăstirii Popăuți, le-a vorbit credincioșilor în Catedrala din Dorohoi

Publicat

Publicitate

Duminică, 7 decembrie 2025, în Catedrala orașului Dorohoi a avut loc o seară duhovnicească în cadrul căreia invitat a fost părintele arhimandrit Ioan Harpa, starețul Mănăstirii Popăuți, care a susținut conferința cu tema: „Noii sfinți români, lumini în veșnicie”, scrie slovacrestină.com.
Evenimentul a fost organizat în contextul Anului comemorativ al duhovnicilor și mărturisitorilor ortodocși români din secolul al XX-lea.

Citeste mai mult

Eveniment

DOLIU: A trecut în veșnicie mama părintelui Radu Zaiț, parohul Bisericii „Sfântul Ioan Iacob Hozevitul” din municipiul Botoșani

Publicat

Publicitate

Credincioșii din municipiul Botoșani, care l-au cunoscut de-a lungul timpului pe părintele Radu Zaiț, parohul Bisericii „Sfântul Ioan Iacob Hozevitul” din zona industrială, sunt cuprinși de tristețe după trecerea la cele veșnice a mamei sale, Rodica Zaiț, la vârsta de 75 de ani.

Discretă, blândă și cu o credință puternică, Rodica Zaiț a fost vreme de mulți ani un profesionist respectat în cadrul Spitalului Județean „Mavromati”, unde a activat în sectorul Statistică. Colegii o descriu drept „un om de o corectitudine rară, o prezență luminoasă și o colegă minunată”, care și-a exercitat profesia cu devotament și seriozitate.

Timp de 54 de ani, Rodica a trăit o căsnicie statornică, sprijinită pe iubire și respect. A fost mama unui singur copil, pr Radu Zaiț, căruia i-a purtat pașii cu grijă și sacrificiu încă din primii ani de viață. O femeie evlavioasă și altruistă, Rodica Zaiț a fost cea care i-a sădit fiului său semințele credinței și ale slujirii, contribuind decisiv la drumul său către preoție.

Cei apropiați își amintesc cu emoție de dragostea imensă pe care i-a purtat-o fiului ei, „ca pe ochii din cap”, dar și de modestia și bunătatea ei, trăsături care au rămas în sufletele tuturor celor care au cunoscut-o.

Vestea trecerii sale la Domnul i-a îndurerat profund atât pe membrii familiei, cât și pe enoriașii Parohiei „Sfântul Ioan Iacob Hozevitul”, care și-au exprimat recunoștința pentru rolul pe care l-a avut în formarea duhovnicească a părintelui Zaiț, un slujitor extrem de îndrăgit și apreciat.

Slujba de înmormântare
Trupul neînsuflețit al Rodicăi Zaiț va fi condus pe ultimul drum marți, 9 decembrie 2025, la ora 12:30.

Publicitate

Dumnezeu să o odihnească în lumină și pace, iar familiei să-i dăruiască mângâiere în aceste clipe grele.

Citeste mai mult

Eveniment

Ateliere creative de încondeiat globuri, la Muzeul de Etnografie Botoșani

Publicat

Publicitate

Muzeul Județean Botoșani desfășoară, în data de 14 decembrie 2025, în intervalul orar 10.00 – 12.00, atelierele creative dedicate adulților intitulate „De sărbători, mai aproape de tradiție”.

Într-o perioadă a anului când gândurile ni se îndreaptă, mai mult ca oricând, către lumea autentică a satului românesc, vă invităm să vă alăturați demersului nostru de a crea adevărate opere de artă tradițională prin încondeierea oului. Tinzând a deveni glob, acesta vă va surprinde prin versatilitate și prin gingășie, iar dumneavoastră veți putea orna bradul pentru Crăciun într-o manieră artistică și profund originală.

În călătoria spre deprinderea tehnicii decorării și transformării ouălor în globuri veți fi însoțiți și îndrumați de doamna Maria Ursulean, meșter popular.

Taxa de participare, care include și toate materialele, este de 30 lei/persoană.

Înscrierea se face la adresa de e-mail: ioanaginapoleac@gmail.com, până la data de 12 decembrie 2025.

Publicitate
Citeste mai mult

Eveniment

Prins cu 114 km/h în TUDORA și cu alcoolemie de 1,41 mg/l: Șofer reținut pentru 24 de ore

Publicat

Publicitate

Duminică, polițiștii din cadrul Biroului Rutier au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat, de 38 de ani, din localitatea Bucecea, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influenta alcoolului sau a altor substanțe.

 

În fapt, la data de 7 decembrie 2025, polițiștii rutieri au identificat în trafic, pe DJ208I din localitatea Tudora, un autoturism care a fost înregistrat cu aparatul radar în timp ce se deplasa cu viteza de 114 km/h pe un sector de drum prevăzut cu limită maximă legal admisă de 50km/h.

 

Întrucât emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest, valoarea rezultată fiind de 1,41 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, acesta a fost condus la o unitate spitalicească pentru recoltarea de probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei


Mai mult decât atât, în urma verificărilor efectuate de către polițiști s-a constatat faptul că autoturismul condus de către bărbat figurează cu inspecția tehnică periodică expirată.

Publicitate

 

Acesta a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Botoșani, fiind reținut pentru 24 de ore.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending