Connect with us

Eveniment

FOTO: Ziua Educației marcată într-un mod inedit de femeile social-democrate din Botoșani

Publicat

Publicitate

Organizația Județeană a Femeilor Social – Democrate (OFSD) a sărbătorit Ziua Educației printr-o serie de evenimente la care invitați principali au fost peste 300 de cadre didactice din județul Botoşani. 


Astfel, au avut loc două întâlniri, la Darabani și în municipiul reședință de județ, moderate de inspectorul școlar Galia Hrimiuc și inspectorul școlar general adjunct Cristina Bălăucă.
Invitatul surpriză a fost secretarul de stat al Ministerului Educației, Florian Lixandru, care a reiterat angajamentele de la nivel central pentru susținerea educației de calitate prin proiecte certe pe diferite programe de finanțare.
Discuțiile s-au axat și pe alte paliere, printre care importanța finalizării actualelor investiții și atragerea de noi oportunități de finanțare în infrastructura școlară, eficientizarea sistemului de transport a elevilor, dotarea cu mobilier și echipamente a unităților de învățământ, o colaborare strânsă între cadre didactice și autorități sau implementarea unor strategii care să conducă la creșterea autorității și prestigiului profesiei, în întreaga societate.
De Ziua Educației și, în egală măsură, de Ziua Profesorului, social – democratele botoșănene sunt alături de toate cadrele didactice și aduc mulțumiri pentru munca imensă depusă în construirea sănătoasă și valoroasă a societății!
Fără educație și fără o societate educată, nu există nici viitor!
Dragi și onorați profesori, LA MULȚI ANI!

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Modificări la obținerea permisului auto: candidații nu mai trebuie să prezinte un document la ghișeu. Precizările DGPCI

Publicat

Publicitate

Modificări la obținerea permisului auto. Direcția Generală Permise de Conducere și Înmatriculări (DGPCI) a precizat că serviciile publice comunitare regim permise de conducere și înmatriculări vehicule (SPCRPCIV) nu mai solicită prezentarea certificatului de cazier judiciar în momentul depunerii cererilor pentru operațiunile specifice obținerii permisului de conducere.

Potrivit reprezentanților DGPCI, pentru simplificarea procedurilor și reducerea timpului de soluționare, verificarea situației juridice a persoanei se realizează direct la ghișeu, de către SPCRPCIV, pe baza consimțământului exprimat de solicitant.

Astfel, nu mai este necesară prezentarea de către orice persoană a cazierului judiciar, indiferent dacă acesta este obținut fizic sau online.

„Această măsură permite procesarea imediată a cererilor și elimină demersurile suplimentare din partea persoanei, precum solicitarea prealabilă a cazierului sau transmiterea lui prin alte canale”, se precizează într-un comunicat al instituției.

De asemenea, potrivit DGPCI, în perioada următoare vor fi implementate măsuri suplimentare de digitalizare și optimizare a fluxurilor, cu scopul de a face interacțiunea cu serviciile publice comunitare mai rapidă, mai simplă și mai accesibilă.

Publicitate
Citeste mai mult

Eveniment

Tragedie la Dângeni! Un bărbat în vârstă de 87 de ani a murit, iar soția sa, de 81 de ani, a ajuns la spital în urma unui incendiu izbucnit în locuință

Publicat

Publicitate

Un bărbat în vârstă de 87 de ani a murit, iar soția sa, de 81 de ani, a ajuns la spital în urma unui incendiu izbucnit, în această dimineață, într-o casă din localitatea Strahotin, comuna Dângeni. Alarma a fost dată de un vecin care a observat că iese fum și a alertat autoritățile prin apel la 112. Tot acesta a intrat în locuință și a ajutat-o pe femeie să iasă.

La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Gărzii de Intervenție Trușești, cu o autospecială de stingere, Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Dângeni, precum și un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță Botoșani.

Primii care au ajuns au fost membrii Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență (SVSU) Dângeni. Aceștia au constatat că ardeau două paturi și bunurile din apropierea lor. Pe unul dintre paturi se afla bărbatul de 87 de ani, care, din păcate, era decedat.

Femeia a suferit arsuri minore la nivelul feței și a fost preluată de un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean, fiind transportată la spital pentru îngrijiri de specialitate.

Incendiul a fost lichidat, iar cauza probabilă a producerii acestuia este în curs de stabilire.

Publicitate
Citeste mai mult

Eveniment

VIDEO: Colinde care vindecă suflete. Un moment de neuitat la Biserica „Sfântul Ilie” Dealu Mare. Miniconcert oferit de persoane private de libertate

Publicat

Publicitate

Duminică, Biserica „Sfântul Ilie” Dealu Mare a fost cuprinsă de o atmosferă aparte, în care a dominat emoția și atmosfera de sărbătoare. Un grup de persoane private de libertate de la Penitenciarul Botoșani a dat răspunsurile la strană în cadrul Sfintei Liturghii și a oferit, la final, un concert de colinde care i-a impresionat pe toți cei prezenți.

Vocile lor, calde și sensibile, au umplut biserica de o liniște plină de înțeles și de o emoție greu de descris. Fiecare colind a fost pregătit atent, interpreții dorind să transmită de mesajul Nașterii Mântuitorului. Grupul a fost coordonat de preotul capelan Sergiu Brașoveanu, cel care îi însoțește în activități menite să îi ajute pe drumul schimbării și al reintegrării.

Evenimentul a avut loc sub îndrumarea părintelui Sergiu Gavriliu , parohul bisericii, care i-a primit cu deschidere și căldură pe oaspeți. Momentele au fost cu atât mai emoționante cu cât la slujbă a participat și pr. protopop Ionuț Ștefan Apetrei, fostul paroh al al acestei biserici. Reîntoarcerea sa a adus zâmbete, amintiri și o bucurie sinceră în rândul credincioșilor.

Concertul de colinde s-a bucurat de aprecierea întregii comunități, nu doar pentru frumusețea interpretării, ci și pentru mesajul profund transmis și anume că lumina lui Hristos poate ajunge în orice inimă atunci când există deschidere, credință și dorință de bine.

La final, preoții, credincioșii și invitații s-au adunat la o agapă frățească.

Publicitate

 

Citeste mai mult

Eveniment

Măsuri de ordine publică pentru meciul de fotbal dintre FC Botoșani și Rapid București

Publicat

Publicitate

Luni, 8 decembrie 2025, începând cu ora 20:30, pe Stadionul Municipal Botoșani, se va disputa partida de fotbal dintre echipele F.C. Botoșani și Rapid București, meci contând pentru etapa a 19-a a sezonului regulat 2025–2026 al Superligii României.

Pentru desfășurarea în condiții de siguranță a evenimentului sportiv, Gruparea de Jandarmi Mobilă „Alexandru cel Bun” Bacău și Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani vor acționa în sistem integrat, alături de celelalte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne, în scopul asigurării ordinii publice și protecției cetățenilor.
Accesul spectatorilor în stadion va fi permis începând cu ora 18:30. Pentru evitarea aglomerației și facilitarea unui acces rapid, se recomandă publicului sosirea din timp la porțile de intrare.

Toți participanții vor fi supuși unui control corporal preventiv, iar autovehiculele care intră în incinta stadionului vor fi verificate suplimentar, pentru prevenirea introducerii de materiale pirotehnice și alte obiecte interzise.
Recomandări pentru spectatori:
* Respectați indicațiile forțelor de ordine și ale organizatorilor.
* Evitați implicarea în incidente care pot afecta ordinea și siguranța publică.
* Nu staționați pe scările de acces sau pe coronamentul arenei.
* Este interzis accesul cu obiecte pirotehnice, recipiente din sticlă sau afișe cu mesaje discriminatorii ori instigatoare la violență.
* Este strict interzisă pătrunderea pe terenul de joc.
Precizări legale:
Potrivit prevederilor Legii nr. 4/2008 privind prevenirea și combaterea violenței la competițiile sportive, adresarea de injurii, amenințări sau expresii jignitoare la adresa altor spectatori, oficiali sau forțe de ordine constituie contravenție și se sancționează cu:
* Amenzi cuprinse între 150 și 400 lei sau prestarea a 70–120 ore de muncă în folosul comunității.
* În cazul amenințării forțelor de ordine, sancțiunile pot ajunge până la 750 lei amendă și 150 ore de muncă în folosul comunității, precum și interzicerea accesului la competițiile sportive pentru o perioadă de 6 luni.
Jandarmeria Română reamintește că siguranța tuturor participanților este prioritară. Orice comportament antisocial va fi sancționat conform legii.
Vă mulțumim pentru înțelegere și cooperare și vă dorim un spectacol sportiv fără incidente!

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending