Connect with us

Eveniment

FOTO: „Zilele Nordului” din orașul Darabani, în atenția efectivelor Ministerului Afacerilor Interne

Publicat

Publicitate

Seria evenimentelor publice specifice sezonului estival 2024 continuă în această săptămână cu cea de-a XI-a ediție a Festivalului ,”Zilele Nordului” din orașul Darabani, manifestare cu participare numeroasă la care Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani va asigura ordinea și siguranța publică în perioada 01 – 04 august 2024.

Jandarmii, împreună cu efective de poliție, poliție locală, pompieri și membri ai Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Darabani vor acționa în zona de desfășurare a evenimentelor (spectacolele din Poiana Teioasa, Maratonul Nordului MTB Dersca si Maratonul Nordului Teioasa Trail) pentru prevenirea faptelor antisociale de natură penală și contravențională, fluidizarea traficului rutier și pietonal, precum și pentru intervenția în situații de urgență, conform competențelor instituționale.

În vederea desfășurării în condiții de siguranță a Maratonului Nordului MTB Dersca, vor fi instituite restricții de circulație temporare pe perioada competiției de către polițiștii rutieri.

Un echipaj SMURD va fi prezent zilnic pentru a acorda primul-ajutor medical calificat, iar dacă se va impune, pompierii aflați în dispozitiv vor fi sprijiniți cu efective și tehnică de intervenție din cadrul Punctului de Lucru Darabani.

De asemenea, jandarmii, în cooperare cu reprezentanții Centrului Regional de Prevenire, Evaluare si Consiliere Antidrog Suceava vor avea în atenție persoanele care comercializează sau consumă substanțe interzise, încălcând prevederile Legii nr.143 din 26 iulie 2000 privind combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri.

Aducem la cunoștința cetățenilor că vânzarea, cumpărarea, deţinerea ori alte operaţiuni privind circulaţia drogurilor de risc, fără drept, se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi.

Publicitate

Recomandăm participanților să respecte măsurile stabilite de organizatori și indicațiile jandarmilor, să acorde atenția cuvenită minorilor care îi însoțesc și bunurilor personale de valoare și să solicite sprijinul forțelor de ordine în mod direct, în cel mai scurt timp, în cazul producerii unor situații de tulburare a ordinii și liniștii publice care îi afectează pe ei sau persoanele din jur.

Nu în ultimul rând, pompierii recomandă participanților să nu arunce țigările aprinse la întâmplare și să nu utilizeze focul deschis în locuri cu pericol de incendiu. Orice început de incendiu observat trebuie să fie anunţat la numărul unic de urgenţă 112, pentru a fi lichidat înainte de a produce pagube.

https://bt.prefectura.mai.gov.ro/zilele-nordului-in-atentia-efectivelor-ministerului-afacerilor-interne/

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

CALENDAR ORTODOX 2026: Sfântul Cuvios Antipa de la Calapodești

Publicat

Publicitate

Sfântul Antipa s-a născut în anul 1816, în zona Bacăului, fiind crescut de mama sa care a rămas văduvă. În jurul vârstei de 20 de ani intră ca frate în mănăstirea Căldăruşani. După o perioadă de pregătire în care s-a deprins cu rugăciunea, privegherea, postul şi ascultarea, stareţul l-a tuns în monahism punându-i numele Alipie.

Auzind de la călugării bătrâni din mănăstire despre viaţa „în curăţie trupească şi sufletească, în sărăcie de bunăvoie, în ascultare şi neîncetată rugăciune”, a monahilor din Sfântul Munte, cu binecuvântarea stareţului pleacă la Athos. Se aşează, pentru început la schitul românesc Lacu unde vieţuiau peste 80 de pustnici de neam român. După o vieţuire timp de 15 ani în rugăciune, post şi aspre nevoinţe pustniceşti, la schitul Lacu, se îndreaptă către mănăstirea Esfigmen.

Aici a rămas patru ani, trăind în bună înţelegere cu părinţii şi fraţii de diferite neamuri, ce se aflau acolo. În această aşezare monahală el primeşte „schima cea mare” a călugăriei, devenind schimonahul Antipa. Tot aici  a fost hirotonit ierodiacon. Pentru că era smerit şi nu dorea „slava şi lauda oamenilor”, în anul 1860, la aproape 20 de ani de la venirea în Sfântul Munte, luându-şi rămas bun de la fraţi, pleacă înapoi în Moldova. Din Moldova pleacă în Rusia la mănăstirea Valaam. Această aşezare monahală  l-a impresionat atât de mult, încât  s-a stabilit aici pentru totdeauna. Şi-a continuat pravila călugărească, pe care o respectase cu stricteţe toată viaţa, încă de 17 ani.

Pentru multele sale nevoinţe a primit Sfânta Taină a Preoţiei, devenind în acest fel părintele duhovnicesc al multor vieţuitori ai acestei mănăstiri. Vestea despre vieţuirea sfântă şi faptele sale minunate s-a răspândit în întreaga Rusie, încât mulţi credincioşi veneau să-i asculte învăţăturile şi să primească binecuvântare. După o viaţă întreagă închinată slujirii lui Dumnezeu în mai multe aşezări monahale şi după o vieţuire de 17 ani aici la Valaam, Cuviosul Antipa s-a mutat la Domnul, în ziua de 10 ianuarie 1882, având vârsta de 66 de ani. A fost înmormântat în gropniţa mănăstirii. Sfântul Sinod al Bisericii noastre l-a introdus, în urma şedinţei din 20 iunie 1992, în calendarele şi cărţile sale de slujba. De atunci, pomenirea sa se face, în fiecare an la 10 ianuarie, ziua morţii sale.

Citeste mai mult

Cultura

Expoziția „Cromatici ipoteștene”, de Aurel Azamfirei, la Memorialul Ipotești

Publicat

Publicitate

Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu”, instituție aflată în subordinea Consiliului Județean Botoșani, vernisează expoziția Secvențe ipoteștene a artistului plastic Aurel Azamfirei. Evenimentul face parte din programul Zilelor Eminescu – Ziua Culturii Naționale și va avea loc miercuri, 14 ianuarie 2026, la ora 13:00, în Sala Portaluri a Memorialului Ipotești.

Expoziția Secvențe ipoteștene este parte din proiectul „Galeria pictorilor botoșăneni”, prin care Memorialul Ipotești își propune să promoveze artiștii locali.

 

Aurel Azamfirei a absolvit Școala de Arte din Botoșani. A participat la numeroase expoziții colective și saloane de artă organizate la Galeriile de Artă „Ștefan Luchian” din Botoșani. Lucrează în diverse tehnici – ulei pe pânză, acuarelă, pastel.

 

Pictura mea se naște din dorința de a reda frumusețea discretă a locurilor din jurul meustrăzile vechi ale orașului, arhitectura tradițională, peisajele urbane și colțurile de Botoșani care păstrează farmecul unei lumi de altădată. Îmi place să spun că încerc să surprind „evocări cromatice” ale Botoșaniului, printr-un limbaj plastic ce îmbină emoția, culoarea și memoria locului. – Aurel Azamfirei

Publicitate

 

 

Citeste mai mult

Eveniment

Autostrăzile A7 și A8, esențiale pentru nord-estul țării, pe lista proiectelor prioritare ale Ministerului Finanțelor

Publicat

Publicitate

Ministerul Finanțelor a publicat lista actualizată a proiectelor de investiții publice semnificative. Documentul centralizează proiectele cu o valoare totală de peste 100 milioane lei, ierarhizate conform metodologiilor de selecție și prioritizare.

Publicarea acestei liste reprezintă un instrument de monitorizare a eficienței cheltuielilor de capital și a impactului acestora în economie.

În prezent, portofoliul monitorizat cuprinde 195 de proiecte, cu o valoare totală de 457,7 miliarde lei, ierarhizate după punctajul obținut în urma evaluării indicatorilor tehnico-economici.

În cadrul procesului de ierarhizare realizat la nivelul ordonatorilor principali de credite, următoarele obiective de investiții ocupă poziții prioritare:

Infrastructură Rutieră: Autostrada A7 (Ploiești – Pașcani), Autostrada A1 (Secțiunile Sibiu – Pitești) și Autostrada A8 (Târgu Mureș – Iași – Ungheni);
Infrastructură Feroviară: Modernizarea liniei de cale ferată Caransebeș – Timișoara – Arad și reabilitarea liniei Brașov – Sighișoara;
Sănătate: Construcția celor trei Spitale Regionale de Urgență (Iași, Cluj-Napoca și Craiova) și a unităților spitalicești noi finanțate prin programe strategice;
Transport Urban: Extinderea rețelei de metrou prin Magistrala 6 (Legătura rețelei de metrou cu Aeroportul Internațional Henri Coandă);
Mediu și Managementul Apelor: Proiecte de protecție a zonei costiere și amenajări hidrotehnice în bazinele hidrografice cu risc ridicat de inundații.
„​Ministerul Finanțelor monitorizează permanent execuția acestor proiecte pentru a asigura o alocare bugetară optimă și pentru a sprijini ordonatorii de credite în atingerea jaloanelor de performanță. Prioritizarea corectă permite direcționarea resurselor către proiectele cu cea mai mare rată de rentabilitate socială și economică”, au punctat reprezentanții Ministerului Finanțelor.

Publicitate
Citeste mai mult

Cultura

Sergiu Negulici, expoziție interactivă. Eveniment organizat în cadrul Zilelor Eminescu

Publicat

Publicitate

Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu” invită, în cadrul Zilelor Eminescu, la o expoziție interactivă. Artistul Sergiu Negulici va transforma holul de la etaj al Teatrului „Mihai Eminescu” din Botoșani într-un spațiu de traversare și tensiune, situat la granița dintre realități aparent incompatibile.

Instalația propusă funcționează ca o fisură între lumi: un spațiu aparent steril, construit din folii de plastic transparente, care invadează holul teatrului ca un crack house improvizat, fragil și tensionat. Pe această piele artificială, desenele realizate cu spray apar ca niște gesturi brute, personaje și forme care nu caută ordine, ci suprapunere.

Plasticul devine o membrană – vezi prin el, dar nu ești niciodată complet înăuntru sau în afară. Desenele mari, libere se ciocnesc de formele decupate din poliester expandat, pictate agresiv, ca niște relicve ale unei alte realități. Totul există simultan: strada și interiorul, precaritatea și instituția, jocul și ritualul.

Este o estetică a lumii în lume, construită din straturi succesive, unde spațiul nu mai este un fundal, ci un organism traversat de imagini. Practica desenului stradal se mută aici într-un mediu controlat doar aparent, iar transparența nu clarifică, ci amplifică ambiguitatea. Rezultatul este o instalație care nu se privește, ci se traversează – un loc unde lumile mari și mici coexistă în același spațiu, fără să se anuleze.

Sergiu Negulici (n. 1974) este artist digital și regizor de animație. Și-a început cariera în timp ce studia la secția de sculptură a Universității Naționale de Arte București și, în paralel, lucra în primul studio de post-producție deschis în România după Revoluția din 1989. După o practică de aproape 18 ani, timp în care a avut posibilitatea de a experimenta tehnici și soluții grafice foarte variate, i s-a oferit posibilitatea de a crea o echipă cu care să realizeze 40 de minute din lungmetrajul animat Muntele magic, o coproducție România-Franța-Polonia, în regia Ancăi Damian. Ulterior, a primit sprijinul CNC pentru a realiza scurtmetrajul de animație Splendida moarte accident, film multipremiat internațional (Premiul pentru debut la Festivalul Internațional de Film de Animație de la Annecy, Marele Premiu al orașului Espinho la Festivalul CINANIMA din Portugalia, Marele Premiu la Festivalul Internațional de Animație de la Hiroshima, Japonia etc.). Din 2016, conduce propriul studio de animație, Reniform Production. Pandemia i-a oferit ocazia să-și mute întreaga activitate la Câmpulung Muscel, unde ține atelierul Sektainsecta, desfășurând o practică artistică participativă.

(comunicat de presa)

Publicitate

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending