Connect with us

Eveniment

FOTO: Zeci de transportatori amendați de polițiștii din Botoșani

Publicat

Publicitate

Marți, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier, împreună cu cei ai subunităților de profil, au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea ilegalităților în domeniul transportului de mărfuri și persoane.

 

Astfel, în cadrul activităților desfășurate au fost controlate peste 100 de autovehicule, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 72 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 7.000 de lei.

 

Dintre sancțiuni, 10 au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor legale privind transportul în regim taxi și a normelor privind condițiile care trebuie îndeplinite pentru exercitarea ocupației de operator de transport rutier.

Publicitate

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Cultura

,,Povestea mărțișorului”, ediția a II-a. Evenimentul va avea loc la Biblioteca Județeană Botoșani

Publicat

Publicitate

Marți, 18 februarie 2025, începând cu ora 10:00, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Botoșani, în parteneriat cu Școala Gimnazială Nr.1 Blândești, Botoșani, organizează în Sala Mediatică a Bibliotecii Județene ,,Mihai Eminescu”, Botoșani, atelierul de lucru ,,Povestea mărțișorului”, ediția a II-a.

În calitate de coordonatoare va fi prezentă și doamna Irimia Bianca, artizan din Botoșani.

Citeste mai mult

Cultura

Botoșaniul a pierdut un TEZAUR UMAN VIU. Dumitru GÂNGA a fost recunoscut în anul 2024 de Ministerul Culturii

Publicat

Publicitate

A căzut o stea. O stea care a strălucit într-un mod aparte. Un model de dedicare și de slujire a valorilor tradiționale. Astăzi ne luăm rămas bun de cel care ne-a făcut mândri de locurile unde trăim și de obiceiurile satului nostru străbun.

DUMITRU GÂNGA a fost recunoscut în anul 2024 de Ministerul Culturii ca fiind Tezaur Uman Viu.

Peste 40 de ani a fost cel care a pus nunțile în rânduială. Toți cei care-l cunoșteau erau încredințați că avându-l pe el ca vornic, toate etapele nunții aveau să fie cel mai frumos reprezentate. Cu bățul înfășurat cu un prosop tradițional, cu vocea-i pătrunzătoare, se urca pe un scaun ca să fie văzut și ascultat și începea de fiecare dată cu „oleacă de-atențiune pentru tot poporul”, iar lumea se conforma, astfel încât totul decurgea asemenea obiceiului bine păstrat din vechime. Iertăciunea și colăcăria erau momentele cheie fără de care nu se putea trece. Pe lângă vornicie, el avea un fel diferit de a întreține atmosfera la nunți, astfel încât momentele de pauză erau foarte frumos acoperite de el cu fel și fel de texte compuse în funcție de persoana care-l tocmea. Aducea multă voie bună și rămânea mult timp în amintirea celor care-l cunoșteau.

Numele lui a fost cunoscut în toată Moldova, era recunoscut ca fiind cel mai priceput vornic al Țării de Sus. Va rămâne în amintirea noastră ca cel ce a dus o tradiție de veacuri peste ani, ca cel ce ne-a lăsat sute de texte, care de care mai șugubețe, și negreșit ca Tezaur Uman Viu.

Dumnezeu să-l ierte!

Consultant Artistic Compartiment Muzică,
Mariana Ichim Hodan

Publicitate

Citeste mai mult

Eveniment

Au scăzut înmatriculările de mașini noi. Care sunt cele mai căutate autoturisme, pe categorii

Publicat

Publicitate

Au scăzut înmatriculările de mașini noi. În ianuarie, scăderea a fost cu 5,9% față de prima lună a anului trecut, arată datele publicate de Asociația Producătorilor și Importatorilor de Automobile din România (APIA), scrie alba24.ro.

Datele asociației arată că, autoturismele, care reprezintă aproximativ 88% din totalul pieței, au înregistrat, în luna ianuarie 2025, un volum de 11.823 unități, cu 5.9% mai puțin față de luna similară din 2024.

În ceea ce privește cota de piață, segmentul SUV este pe prima poziție, cu o cotă de 46,6% în scădere cu 7.2%, urmat de Clasa C cu o cotă de 27.3%, în scădere cu 2.2% și Clasa B cu o cotă de 15%, în creștere cu 8.2% față de cota deținută în luna ianuarie a anului trecut.

Au scăzut înmatriculările de mașini noi. Situația pe categorii

În funcție de tipul de combustibil al autoturismelor înmatriculate, în luna ianuarie a acestui an, motorizările pe benzină plus mild hybrid benzină înregistrează o creștere de 0.1% față de perioada similară din 2024, ajungând, astfel, la o pondere de 59.5%. În ceea ce privește autoturismele echipate cu motoare diesel, plus mild hybrid diesel, acestea înregistrează o scădere de 39% și dețin o cotă de 9.8% din total.

Pe de altă parte, autoturismele „electrificate“, respectiv cele electrice (100% și hibride plug-in), precum și cele full hybrid (care dispun și de propulsie electrică fără încărcare din sursă externă) dețin în prima lună a anului 2025, o cotă de piață de 30.5%, care depășește cu 20.7 p.p. cota deținută de motoarele diesel.

Publicitate

Autoturismele full electrice dețin o cotă de 9.8% din piață, în luna ianuarie a anului 2025, față de ianuarie 2024, când reprezentau 12.9%, în timp ce autoturismele plug-in hybrid dețin o cotă de piață de 5%, față de ianuarie 2024, când reprezentau 4.6%.

Vehiculele comerciale ușoare și minibus înregistrează, în ianuarie 2025, o scădere de 33.6% față de luna ianuarie 2024, potrivit Mediafax. Vehiculele comerciale ușoare fără minibus înregistrează o scădere de 33.8%.

Pe de altă parte, vehiculele comerciale ușoare electrice au atins, în prima luna a anului 2025, un volum de 231 unități față de 73 unități comparat cu luna ianuarie a anului trecut.

Vehiculele comerciale grele și bus înregistrează, în ianuarie 2025, o scădere de 32.7% față de luna ianuarie 2024, din care vehiculele comerciale grele peste 16 tone plus autotractoarele înregistrează o scădere de 26.7%.

Citeste mai mult

Eveniment

FOTO: Viitori ofițeri de poliție, în practică la IPJ Botoșani

Publicat

Publicitate

Începând de astăzi, până la data de 8  martie a.c., 25 de studenți din cadrul Academiei de Poliție, specializarea drept și ordine publică, vor desfășura stagiul de practică în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani.

 

În această perioadă studenții au oportunitatea de a aplica cunoștințele teoretice acumulate în timpul anilor de studiu, sub îndrumarea unor tutori aleși din rândul ofițerilor cu experiență.

 

„Le urăm mult succes și ne bucurăm să-i avem alături de noi!”, au transmis polițiștii.

Publicitate

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending