Connect with us

Eveniment

FOTO: Zeci de amenzi, permise suspendate, sute de persoane verificate. Razie de amploare a polițiștilor de la Botoșani

Publicat

Publicitate

În weekendul care a trecut, polițiștii botoșăneni au acționat, pe raza întregului județ, pentru prevenirea şi combaterea faptelor de natură penală și contravențională și pentru depistarea persoanelor care conduc sub influența drogurilor sau a alcoolului.

Totodată, polițiștii au organizat 6 acțiuni punctuale pentru prevenirea faptelor antisociale și menținerea ordinii și siguranței publice și au intervenit la peste 90 de evenimente sesizate prin Serviciul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112.

În cadrul acțiunilor desfășurate, au fost legitimate peste 400 de persoane, controlate peste 150 de autovehicule și 27 de obiective economice.

Polițiștii au efectuate 89 de testări cu etilotestul și 12 testări cu aparatul DrugTest.

În urma neregulilor constatate au fost aplicate 75 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 16.000 de lei.

Au fost reținute, în vederea suspendării dreptului de a conduce, 14 permise de conducere și 2 certificate de înmatriculare.

Publicitate

 Urmăriți știrile Botosani24.ro și pe Google News

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Incendiu la Cerbu. Proprietarii au făcut un atac de panică dar pompierii au stins focul

Publicat

Publicitate

Pompierii au fost solicitați să intervină, seara trecută, pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-o gospodărie din localitatea Cerbu.

Acoperișul unei case s-a aprins de la un coș de fum neizolat termic față de materialele combustibile.

La fața locului s-au deplasat două echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Botoșani și Punctului de Lucru Flămânzi, cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD.

Aceștia au constatat faptul că ardea acoperișul casei pe o suprafață de aproximativ 50 de metri pătrați și au acționat rapid astfel încât flăcările să nu se extindă la întreaga construcție.

Prorietarii au suferit atacuri de panică și au primit îngrijiri medicale la fața locului, de la echipajul SMURD. Aceștia au refuzat transportul la spital.

Pentru stingerea incendiului și înlăturarea efectelor pompierii au intervenit mai bine de două ore.

Publicitate

Astfel de evenimente pot fi evitate, dacă:

–  păstrați distanţa dintre faţa exterioară a coşului de fum şi elementele combustibile ale acoperişului;

–  îngroșați zidăria coşului la trecerea prin planşee, lăsând un spaţiu între această zidărie şi elementele combustibile ale planşeului;

–  verificați coşurile de evacuare a fumului, pentru ca acestea să nu prezinte fisuri care să permită scânteilor să incendieze materialele combustibile ale planșeului sau acoperișului (grinzi, astereală etc.);

–  tencuiți şi văruiți părțile din pod a coşului de fum, în scopul detectării imediate a fisurilor;

–  curățați periodic coșurile de fum pentru eliminarea depunerilor de funingine care se pot aprinde sau pot obtura canalele de evacuare.

Citeste mai mult

Eveniment

CALENDAR ORTODOX 2025: Sfântul Mucenic Nichifor

Publicat

Publicitate

Sfântul Mucenic Nichifor a trăit în cetatea Antiohia din Siria, în timpul împăraților Decius (250-253) și Valerian (253-260). Îl lega o strânsă prietenie de un preot creștin al acelei cetăți, pe nume Saprichie. Cei din jur îi considerau ca doi frați, însă, în ciuda prieteniei lor lungi și încercate de-a lungul timpului, necuratul a semănat ura între cei doi, până la punctul în care nu doreau să se mai întâlnească, invidia punând stăpânire pe sufletul lui Saprichie.

După o perioadă destul de lungă în care nu și-au vorbit, Cuviosul Nichifor a încercat să se împace cu fostul său prieten, mânat de învățătura Domnului nostru Iisus Hristos, repetată de atâtea ori: „Iertați și veți fi iertați!” (Luca 6, 37). Și iarăși: „Dacă îți vei aduce darul tău la altar și acolo îți vei aduce aminte că fratele tău are ceva împotriva ta, lasă-ți acolo darul tău, înaintea altarului și mergi întâi și împacă-te cu fratele tău!” (Matei 5,23-24). De asemenea: „De nu iertați voi, nici Tatăl vostru cel din ceruri nu va ierta vouă greșelile voastre.” (Marcu 11,26). După mai multe încercări eșuate, în care Sfântul Mucenic Nichifor îl roagă pe Saprichie să îl ierte, reușește să convingă câțiva mijlocitori să meargă în locul său, să îi prezinte din nou scuzele lui Saprichie. Acesta însă, cu ușa iertării zăvorâtă, refuză să îi primească, rămânând la fel de neînduplecat, neavând frică de Dumnezeu, al Cărui slujitor era.

Într-o bună zi, Nichifor îi ieși în cale lui Saprichie și căzând în genunchi l-a implorat din nou, spunându-i: „Iartă-mă, părinte, pentru Domnul, iartă-mă!”. Însă Saprichie nu spunea nimic. Și a plecat Nichifor dezamăgit, deoarece nu a primit iertarea prietenului său nici de această dată. În acele vremuri, în Antiohia, în anul 257, s-au pus în aplicare unele decrete imperiale conform cărora creștinii erau forțați să se lepede de credința lor. Cei dintâi care au fost arestați au fost clericii. Unul dintre ei a fost Saprichie, care a fost prins și dus la judecată. Auzind despre capturarea prietenului său, Sfântul Nichifor a alergat în urma lui și văzându-și prietenul în lanțuri a căzut la picioarele sale, cerându-i din nou iertare și rugându-l: „Mucenice al lui Hristos, iartă-mă că ți-am greșit!” Saprichie însă l-a ignorat din nou. Până și prigonitorii erau uimiți de insistența Sfântului Nichifor: „Om nebun ca tine niciodată n-am văzut! Iată, acesta merge la moarte, iar tu cu tot dinadinsul ceri de la el iertare. Ce trebuință îți este să te împaci cu cel ce va muri de îndată?”.

Deși inițial, Saprichie își mărturisise în fața judecătorilor credința în Hristos și refuzase să se închine idolilor, văzând Dumnezeu învârtoșarea inimii sale și lipsa oricărei urme de iubire față de aproape lui, i-a luat Harul Sfânt de la el. Din acea clipă, Saprichie nu a mai avut curaj să mărturisească până la capăt credința creștină.

Astfel, în timpul torturilor, înțelegându-și iminența morții, a cedat, promițând că va aduce jertfe zeilor păgâni ca semn al lepădării sale, pentru a scăpa cu viață: „Să nu mă ucideți, voi face ce au poruncit împărații: mă voi închina zeilor și voi aduce jertfe.” În zadar s-a rugat blândul Nichifor de Saprichie să nu-și piardă viața veșnică și locul de sfințenie alături de Tatăl ceresc închinându-se zeilor. Uimit de cele întâmplate, văzând că și-a pierdut atât de ușor tăria și credința, Sfântul Mucenic Nichifor îi spunea înlăcrimat: „Să nu faci asta frate, să nu-ți pierzi cununa împletită cu atâtea chinuri. Iată, lângă ușă stă Stăpânul Hristos, nu pierde răsplata pentru care atât te-ai ostenit!”.

Dar vorbele sale nu aveau nici un efect asupra lui Saprichie. Înțelegând că nu mai are cum să îl ajute, Sfântul Nichifor a început să strige către călăi: „Eu sunt creștin și cred în Domnul nostru Iisus Hristos, de Care Saprichie s-a lepădat! Deci, tăiați-mă pe mine în locul lui!” Călăii însă n-au îndrăznit să-l ucidă fără aprobarea ighemonului (conducătorul cetății) și toți se mirau că de bună voie se oferă morții, strigând: „Sunt creștin și zeilor voștri nu mă închin și nu voi jertfi!” Astfel, înștiințat de către unul dintre ucigași de cele întâmplate, conducătorul păgân, a poruncit ca Saprichie să fie eliberat, iar pe Nichifor să-l taie cu sabia. Așa a primit Sfântul Mucenic Nichifor cununa muceniciei, în ziua de 9 februarie a anului 260, primind de asemenea trei cununi de biruință: a dragostei, a smereniei și a credinței, dându-și sufletul în mâinile Domnului nostru Iisus Hristos.

Publicitate

Citeste mai mult

Eveniment

Începe Triodul. Treptele spre Postul Mare. Temele celor patru duminici cuprinse în această perioadă

Publicat

Publicitate

Duminică, 9 februarie, creștinii ortodocși intră în perioada liturgică prepascală care se numește „Triod”. Este o perioadă caracterizată printr-un puternic caracter de pocăință și de pregătire duhovnicească pentru Praznicul Învierii Domnului, informează basilica.ro.

Etimologic, cuvântul triod provine din grecescul triodion, format din „tria” – trei, și „odi” – odă, deci cântare în trei ode / strofe. Termenul arată, practic, faptul că în această perioadă, rânduiala canoanelor ce se cântă la strană cuprinde trei strofe.

Numele de „Triod” este atribuit și cărții de cult în care sunt cuprinse textele și cântările specifice perioadei, majoritatea compuse de Sfântul Teodor Studitul și de fratele său, Iosif Studitul, în continuarea operei imnografice a Sfinților Cosma al Maiumei și Andrei Criteanul.

Triodul ține de la Duminica Vameșului și Fariseului până în Sâmbăta Mare (înainte de Paști), în total 10 săptămâni.

Treptele spre Postul Mare

Primele trei săptămâni ale Triodului constituie o perioadă premergătoare și de adaptare în mod treptat a rânduielii liturgice pentru Slujbele Postului Mare. Temele celor patru duminici cuprinse în această perioadă, a Vameșului și a Fariseului, a Întoarcerii Fiului risipitor, a Înfricoșătoarei Judecăți și a Izgonirii lui Adam din Rai, au un rol pedagogic succesiv.

Săptămâna ce urmează Duminicii „Vameșului și a fariseului” se numește „Săptămâna vestirii”, în ea se oferă dispensă totală de la post, asemenea Săptămânii Luminate, perioadei Cincizecimii și în timpul celor douăsprezece zile dintre Nașterea Domnului și Bobotează.

Publicitate

Duminica „Fiului Risipitor” are ca temă principală căința și puterea iertătoare a lui Dumnezeu pentru restaurarea omului.

Duminica „Înfricoșătoarei Judecăți” are un mesaj profund eshatologic și de supunere totală în fața lui Dumnezeu. Această temă este continuată în duminica următoare, a „Izgonirii lui Adam din Rai”. Mesajul final al acestei perioade premergătoare Postului are în prim-plan exemplul lui Adam cel izgonit, care nu se mai poate întoarce în rai fără să se pocăiască și să-și plângă păcatele.

Tema prin care începe Postul Mare definește această perioadă ca timp de întoarcere și restaurare prin Hristos în demnitatea originară a lui Adam

În mai puțin de o lună, creștinii ortodocși intră în Postul Paștelui, numit și Postul Mare. 

Duminica aceasta începe perioada liturgică numită Triod, în care sunt incluse trei săptămâni pregătitoare pentru post. Astfel, luni, 3 martie, va fi prima zi din Postul Paștelui 2025.

Postul Paștelui este cel mai lung și mai aspru dintre posturi pentru că îi pregătește pe creștini de cea mai importantă sărbătoare, Învierea Domnului. De asemenea, în primele șase sâmbete din Postului Mare, se recomandă intensificarea rugăciunilor pentru cei trecuți la Domnul.

Sunt în total șase săptămâni, adică patruzeci de zile de post, amintind de perioada de post pe care a ținut-o Mântuitorul Iisus Hristos îndată după Botezul Său în Iordan.

Anul acesta, bucuria va fi sporită și de faptul că toți creștinii sărbătoresc Paștele în aceeași zi, la 20 aprilie.

Întrucât în mai se împlinesc 1.700 de ani de la Primul Sinod Ecumenic de la Niceea (325), Papa Francisc a declarat că este deschis pentru stabilirea unei date comune a serbării Paștelui pentru toți creștinii. Patriarhia Română a reacționat și a explicat că orice consultare referitoare la data Paștelui și o eventuală hotărâre pot avea loc numai în cadrul unui viitor Sinod pan-ortodox, prin participarea tuturor Bisericilor Ortodoxe surori.

În cadrul Primului Sinod Ecumenic s-a stabilit modul de calculare a datei Paștilor. Ulterior, începând cu 1582, au fost adoptate diferite calendare și revizuiri la acestea care au făcut să existe anual două date de celebrare a Paștilor care coincid arareori. Acest lucru se întâmplă atunci când prima lună plină de după echinocţiul de primăvară apare târziu, după 3 aprilie.

Citeste mai mult

Eveniment

Botoșănean adus în cătușe din Germania, după ce judecătorii suceveni l-au condamnat la 3 ani și 6 luni de închisoare

Publicat

Publicitate

Poliția Română a adus în țară, vineri, două persoane, pe numele cărora au fost emise mandat de executare a unor pedepse privative de libertate.

Astfel, a fost adus în țară un bărbat, de 30 de ani, din Brăila, urmărit internațional pentru săvârșirea infracțiunilor rutiere. Acesta a fost adus din Marea Britanie, având emis de către Judecătoria Brăila, pe numele său, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea unui an.

De asemenea, a fost adus un bărbat, de 33 de ani, din Botoșani, urmărit internațional pentru săvârșirea infracțiunilor de furt calificat. Acesta a fost adus din Germania, având emis, pe numele său, de către Curtea de Apel Suceava, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de 3 ani și 6 luni.

Cei în cauză au fost introduși în unități de detenție, în vederea executării mandatelor.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending