Connect with us

Eveniment

FOTO: Un botoșănean era să dea foc la casă după ce a aruncat o țigară aprinsă în magazia de lemne

Publicat

Publicitate

Șapte incendii s-au înregistrat luni, pe raza județului Botoșani. Evenimentele au avut loc în localitățile Avrămeni, Sârbi, Botoșani, Dacia, Iacobeni, Strahotin și Rădăuți Prut.

La Sârbi, o anexă, furajele, dar și lemnele de foc din gospodăria unui localnic au fost cuprinse de flăcări din cauza unui fumător neglijent care a aruncat o țigară aprinsă pe materiale combustibile. Pentru stingerea incendiului și înlăturarea efectelor au intervenit pompierii militari de la Garda de Intervenție Săveni, cu două autospeciale cu apă și spumă, dar și voluntarii din comuna Vlăsinești, aproape trei ore. Au fost protejate de foc casa și celelalte construcții din gospodărie.

Pe raza celorlalte localități s-au produs incendii de vegetație uscată. Pentru limitarea propagării flăcărilor au intervenit pompierii militari din Săveni și Botoșani, dar și voluntari din Nicșeni, Avrămeni, Dângeni și Rădăuți Prut.

Informare preventivă

 

O țigară aprinsă, aruncată la întâmplare, poate provoca un incendiu într-un timp foarte scurt, mai ales dacă ajunge pe materiale combustibile, cum ar fi furajele sau lemnele, care au o viteză mare de ardere. În unele cazuri, bunurile ard mocnit, cu degajări mari de fum, iar dacă sunt și persoane surprinse în astfel de incendii, acestea se pot intoxica cu monoxid de carbon. Indiferent de situație, respectarea unor reguli simple poate preveni producerea unui incendiu cauzat de fumat, iar pentru înlăturarea riscului vă recomandăm:

Publicitate

 

– nu aruncați mucurile de țigară pe jos, în special în apropierea locuinței, a magaziilor de lemne, a depozitelor de furaje sau a adăposturilor de animale;

– dacă sunteți în autoturism și fumați, aveți grijă să nu aruncați restul de la țigară pe geam pentru că puteți incendia vegetația uscată de pe marginea drumului sau copacii;

– dacă fumați într-o încăpere, folosiți o scrumieră potrivită, grea, care să nu se răstoarne uşor și să fie confecţionată dintr-un material ce nu ia foc. Puteți pune în scrumieră puţină apă, care va favoriza stingerea rapidă a resturilor de ţigări;

– dacă vă întindeți în pat sau în fotoliu pentru a vă odihni, nu aprindeţi ţigara. Este foarte probabil să aţipiţi şi să daţi foc la pat sau la fotoliu. Mucurile de ţigară incandescente pot cădea pe covor sau pe orice alt material combustibil şi astfel poate lua foc întreaga locuinţă;

– stingeți țigara în scrumieră, niciodată în coşul de gunoi şi nu lăsaţi scrumul sau ţigara să ardă în scrumieră.

Facem apel către cetățenii care dețin terenuri agricole să manifeste responsabilitate în ceea ce privește prevenirea incendiilor de vegetație uscată și miriște deoarece aceste evenimente pot pune în pericol culturile din imediata vecinătate, locuințele, dar și viața cetățenilor.

Totodată, reamintim faptul că, potrivit standardelor privind bunele condiții agricole și de mediu ale terenurilor, arderea vegetației uscate și a resturilor vegetale este strict interzisă dacă nu se impune ca o măsură excepțională în cazuri de carantină fitosanitară, pentru prevenirea răspândirii unor boli sau dăunători specifici.

 

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Atelier interinstituțional la Penitenciarul Botoșani: Bune practici pentru prevenirea recidivei

Publicat

Publicitate

Penitenciarul Botoșani a găzduit, în data de 11 iulie 2025, un atelier interinstituțional dedicat schimbului de bune practici în prevenirea recidivei în rândul persoanelor care săvârșesc fapte penale.

Evenimentul a reunit peste 45 de asistenți sociali din cadrul UAT-urilor, direcțiilor de asistență socială (DAS), DGASPC, spitalelor și organizațiilor neguvernamentale, alături de partenerii de la Sucursala Teritorială Botoșani a CNASR și Serviciul de Probațiune Botoșani.

Atelierul a avut drept scop o înțelegere mai profundă a muncii de asistență socială în mediul penitenciar, atât din perspectivă teoretică, cât și practică, a anunțat Penitenciarul Botoșani. Totodată, întâlnirea a marcat începutul oficial (punctul zero) al implementării Strategiei Naționale de Prevenire a Recidivei 2025–2029, subliniind nevoia unei colaborări strânse între instituții pentru a construi soluții eficiente.

Un moment aparte al întâlnirii l-a reprezentat intervenția a doi deținuți, care au împărtășit povești de viață autentice. Mărturiile lor au adus un plus de umanitate și înțelegere discuțiilor despre reintegrarea socială și rolul esențial al asistenței sociale în procesul de reabilitare.

Participanții au avut, de asemenea, ocazia să viziteze penitenciarul, o experiență menită să ofere o imagine mai clară și mai realistă asupra activităților de intervenție socială desfășurate în spațiul carceral.

Organizatorii au transmis mulțumiri tuturor asistenților sociali prezenți pentru implicare, subliniind că prevenirea recidivei presupune răbdare, colaborare și încredere într-un efort comun. De asemenea, un mesaj special de recunoștință a fost adresat partenerilor de la Sucursala CNASR Botoșani și Serviciul de Probațiune Botoșani, considerați parteneri valoroși în construirea unui sistem de sprijin unitar, fără bariere artificiale, dedicat binelui social.

Publicitate

Citeste mai mult

Eveniment

Cutremur cu magnitudinea 3,6 grade, marți seară, în județul Vrancea

Publicat

Publicitate

Un cutremur cu magnitudinea 3,6 s-a produs marți seara, la ora 18:10, în județul Vrancea, potrivit datelor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP), relatează agerpres.ro.

Seismul a avut loc la adâncimea de 60 kilometri, în apropierea următoarelor orașe: 25 km nord-vest de Focșani, 67 km sud-vest de Bârlad, 77 km sud de Bacău, 80 km nord de Buzău, 91 km est de Sfântu-Gheorghe și 96 km nord-vest de Galați.

În iulie, în România s-au produs 11 cutremure, cu magnitudini cuprinse între 2,1 și 3,7.

Cele mai mari seisme din acest an, ambele de 4,4 pe Richter, au avut loc pe data de 13 februarie, în județul Buzău, respectiv pe 11 mai în județul Vrancea.

Anul trecut, cel mai important cutremur a avut magnitudinea 5,4 și s-a produs în județul Buzău, în data de 16 septembrie.

Publicitate
Citeste mai mult

Cultura

Atelierele de lectură și scriere de la Ipotești: O călătorie creativă pentru elevi și profesori din Botoșani și Iași, la final

Publicat

Publicitate

Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu”, cu sprijinul Consiliului Județean Botoșani, a organizat în perioada 7-12 iulie 2025 o nouă ediție a Atelierelor de lectură și scriere, un proiect cultural dedicat elevilor și profesorilor pasionați de literatură.

Activitățile au debutat sub îndrumarea scriitoarei Camelia Toma, care, în primele două zile, a propus participanților o abordare inedită pornind de la expoziția Tomagraph, semnată de artista Ana Toma. Instalațiile vizuale, expuse în Sala „Horia Bernea” a Memorialului după vernisajul din cadrul „Zilelor Eminescu”, i-au provocat pe elevi să identifice versurile care au inspirat lucrările, reconstruind și comentând textul literar pornind de la expresia artistică.

Din 10 iulie, atelierele au continuat cu scriitorul Dumitru Crudu, care i-a ghidat pe participanți prin universul prozei clasice și contemporane, românești și universale. Textele lui Ernest Hemingway, Ivo Andrić sau poveștile din „1001 de nopți” au constituit puncte de plecare pentru discuții, analize și exerciții de scriere creativă. Elevii și-au exersat imaginația și stilul personal, construind texte originale în care ideea și metafora au căpătat contururi surprinzătoare.

Îndrumătorii atelierelor au fost un sprijin esențial, oferind sfaturi punctuale și sugestii menite să structureze gândirea creativă și să orienteze încercările de debut spre texte cu adevărat reușite.

La ediția din acest an au participat elevi și profesori de la Liceul de Artă „Ștefan Luchian” Botoșani, Liceul „A.T. Laurian” Botoșani, Școala Gimnazială nr. 1 Albești, Liceul „Dimitrie Cantemir” Darabani, Liceul „Regina Maria” Dorohoi și Colegiul „Richard Wurmbrand” Iași.

Evenimentul a oferit un context viu și stimulativ în care lecturile, dezbaterile și exercițiile de scriere au deschis noi perspective asupra textului literar și au consolidat abilitățile de interpretare și exprimare artistică ale participanților.

Publicitate

Citeste mai mult

Eveniment

RAR avertizează șoferii: Atenție la escrocheriile cu certificate Auto-Pass false sau scumpe

Publicat

Publicitate

Reprezentanții Registrului Auto Român (RAR) avertizează asupra apariției unor practici înșelătoare prin care certificatele RAR Auto-Pass sunt comercializate la suprapreț. Documentul oficial este emis exclusiv de RAR și oferă informații autentice și verificabile despre istoricul vehiculului, în special despre kilometraj, relatează alba24.ro.

Certificatul RAR Auto-Pass se obține simplu, direct de pe site-ul oficial www.rarom.ro, fără a fi necesară crearea unui cont sau cunoștințe tehnice avansate.

Tariful unic pentru RAR Auto-Pass este de 42 de lei, costul fiind stabilit de Consiliul de Administrație al RAR-RA.

Începând cu 1 decembrie 2024, RAR Auto‑Pass a devenit obligatoriu la vânzarea autovehiculelor second‑hand în România.

Vânzătorul trebuie să îl pună la dispoziția cumpărătorului conform legii 142/2023 și OMTI 210/2024

Atenție de unde achiziționați certificatul RAR Auto-Pass. Precizările reprezentanților instituției

”Stimați clienți, Atenție la practicile posibil înșelătoare!

Publicitate

Registrul Auto Român (R.A.R.) atrage atenția asupra situațiilor în care anumite entități terțe se interpun între R.A.R. și clienții de bună credință, folosind diferite metode pentru a vă exploata din punct de vedere financiar.

Aceste practici includ utilizarea unor denumiri, culori, sigle sau elemente vizuale similare cu brandul oficial R.A.R., în scopul de a induce în eroare cetățenii și de a vinde certificate RAR Auto-Pass la tarife mult peste cel oficial.

Așadar, recomandarea noastră este să descărcați RAR Auto-Pass doar de pe site-ul oficial al RAR, pe a cărui primă pagină există un buton specific accesării acestui document.

Dacă aveți orice fel de îndoieli privind autenticitatea documentului RAR Auto-Pass vă invităm să ne contactați telefonic sau printr-o petiție depusă online”.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending