Connect with us
Publicitate

Eveniment

FOTO: Un botoșănean care a ieșit la plimbare cu familia în pădurea de la Lozna a dat peste…o grenadă defensivă

Publicat

Publicitate

O grenadă de mână defensivă a fost găsită într-o pădure din localitatea Lozna, în această după – amiază, de un bărbat. Acesta era la plimbare cu familia, când a observat obiectul pirotehnic. A realizat pericolul și a sunat după ajutor la 112

În cel mai scurt timp, echipa pirotehnică a ISU Botoșani a ajuns la caz și a constatat că muniția era în perfectă stare de funcționare și putea exploda la orice acțiune mecanică.

Grenada a fost transportată, în siguranţă, în poligonul militar de la Copălău, în vederea distrugerii la o dată ulterioară.

Publicitate

Dacă se întâmplă să găsiți obiecte metalice cilindrice sau de altă formă ce seamănă cu elemente de muniţie neexplodată trebuie să respectați următoarele reguli:
✅ să nu le mișcați de pe locurile pe care se află;
✅ să nu le desfaceți şi să nu le predați operatorilor economici;
✅ să nu le introduceți în clădiri, încăperi sau locuinţe;
✅ să nu le folosiți pentru improvizarea diferitelor scule sau ornamente;
✅ să nu le loviți, să nu le tăiați şi să nu le demontați;
✅ să nu folosiți focul deschis în apropierea acestora.

Publicitate

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Botoșănean beat criță, încătușat după ce a făcut scandal într-un bloc situat lângă sediul Poliției Locale

Publicat

Publicitate

Pe strada Mihail Kogălniceanu, în scara unui bloc, o persoană de sex masculin, aflîndu-se sub influența băuturilor alcoolice, tulbura ordinea și liniștea publică prin strigăte și larmă, iar locatarii blocului au solicitat ajutor deoarece respectiva persoană este cunoscută pentru comportamentul violent.

Ofițerul de serviciu, care a preluat sesizarea a trimis la fața locului patrula mobilă de ordine publică, care, ajunsă la locul indicat, l-a indentificat pe numitul T.G. în vârstă de 39 ani. În momentul în care, i s-a solicitat să părăsească zona, acesta a arătat un comportament violent atât verbal cât și fizic față de polițiștii locali, fapt ce a impus imobilizarea acestuia (încătușarea) și transportarea la sediul Poliției Locale. Ulterior a fost solicitată prezenta unui echipaj al Serviciului de Ambulanță în vederea transportării la spital și acordării unui tratament de spcialitate.

De asemenea, persoana respectivă a fost sancționată cu amendă în cuantum de 500 lei pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 61/1991.

Publicitate

Citeste mai mult

Eveniment

Bărbat luat pe sus de polițiști, pe Pietonalul Unirii din Botoșani. A ținut calea unei mame cu copilul în cărucior

Publicat

Publicitate

Persoană fără adăpost, cunoscută pentru probleme neuropsihice, aflându-se pe Pietonalul Unirii, în fața bisericii Sf. Parascheva, a fost observată pe camerele de supraveghere având un comportament agresiv față de cetățeni, inclusiv față de un copil în cărucior  însoțit de mamă și bunică.

Deoarece respectiva zonă se află pe intinerariul de patrulare a polițiștilor locali cu atribuții în domeniul ordinii și liniștii publice, aceștia au intervenit prompt, și, folosind forța fizică, au imobilizat și încătușat pe numitul N.I deoarece se maifesta violent verbal și fizic. Ulterior, polițiștii locali, au solicitat prezența unui echipaj al Serviciului Judeșean de Ambulanță în vederea acordării de îngrijiri de specialitate, persoanei fără adăpost.

Publicitate
Citeste mai mult

Eveniment

Lângă noi: Zeci de elevi şi studenţi aduşi la audieri la DIICOT pentru trafic şi consum de droguri, la Iași

Publicat

Publicitate

Un număr de 40 de persoane au fost identificate şi vor fi aduse la sediul DIICOT Iaşi, în urma a 50 de descinderi domiciliare efectuate într-un dosar privind traficul de droguri şi substanţe psihoactive în special în mediile şcolare.

Potrivit ofiţerilor Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate (BCCO) Iaşi, la audierile de la DIICOT Iaşi vor fi aduşi şi 70 de consumatori.

„În cursul zilei de astăzi (luni – n.r.) au fost efectuate 50 de percheziţii domiciliare. Vor fi aduse la cercetări aproape 40 de persoane, se vor continua cercetările pentru stabilirea vinovăţiei acestora, şi în acelaşi timp urmează să fie aduşi la cercetări aproximativ 70 de consumatori care vor fi audiaţi ca martori în diversele dosare penale aflate în lucru la DIICOT – ST Iaşi”, a declarat, presei, unul dintre ofiţerii BCCO Iaşi.

Publicitate

Aceeaşi sursă menţionează că în cadrul dosarelor instrumentate, cel mai mic consumator are în jur de 13 ani, iar cel mai tânăr traficant are 15 ani.

„Operaţiunea de astăzi a grupat un număr mai mare de dosare penale în care s-au făcut investigaţii şi s-a documentat activitatea infracţională a unor dealeri de droguri, din care marea majoritate vindeau şi către clienţi minori, care erau elevi ai unităţilor de învăţământ de pe raza municipiului şi judeţului Iaşi. Făcând verificări la spitalele de profil, în legătură cu minorii care au prezentat intoxicaţie cu droguri, am constatat, în cursul anului, că s-a înmulţit numărul cazurilor de copii intoxicaţi cu droguri. Din acest motiv am luat hotărârea de a construi o operaţiune care să vizeze aceşti traficanţi de droguri”, a declarat, presei, unul dintre ofiţerii BCCO Iaşi.

Potrivit sursei citate, nu au fost ridicate persoane din unităţile de învăţământ.

Publicitate

„Am încercat să urmărim trasabilitatea drogurilor urmărind dealerii principali, furnizorii care trimiteau drogurile pe raza municipiului Iaşi. Aşa am ajuns şi în alte judeţe. Drogurile erau din aproape toate categoriile, substanţe etnobotanice, canabis, droguri sintetice, în special Cristal, MDMA. La unele percheziţii am găsit şi seringi care au fost folosite pentru heroină”, a menţionat sursa citată.

Aceeaşi sursă menţionează că modalităţile de operare erau diverse: unii se întâlneau în parcuri, alţii vindeau de la domiciliu sau de la locuinţe închiriate.

„Nu exista un mod de operare comun, unitar, care să fie respectat de toţi traficanţii”, a precizat sursa citată.

Publicitate

Conform unui comunicat al DIICOT, cercetările efectuate au beneficiat de sprijinul Inspectoratului Şcolar Judeţean Iaşi, DGASPC Iaşi şi Spitalului de Copii Sfântului Maria, care monitorizează cazurile minorilor intoxicaţi ca urmare a consumului de substanţe interzise.

AGERPRES

Citeste mai mult

Cultura

„Cum se promovează o traducere?” cu Monica Cure și Liliana Corobca. Traducători și scriitori în dialog

Publicat

Publicitate

„Cum se promovează o traducere?” cu Monica Cure și Liliana Corobca ǀ Traducători și scriitori în dialog – episodul 5

 

În luna aprilie a acestui an, Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu” și Muzeul Național al Literaturii Române Iași au inaugurat un nou proiect, care se derulează sub auspiciile Festivalului Internațional de Literatură și Traducere Iași (FILIT): „Traducători și scriitori în dialog”. În cadrul proiectului, un traducător din limba română într-o limbă străină are carte blanche pentru a găzdui și modera discuția cu un scriitor invitat de el, într-un dialog deschis şi dinamic, care abordează teme relevante pentru activitatea traducătorilor de literatura română, de la munca propriu-zisă pe text până la alegerea editurii adecvate și la promovarea textului publicat.

Publicitate

Până în prezent au dialogat Jan Cornelius şi Matei Vişniec („Ce traducem și de ce?”), Joanna Kornaś-Warwas şi Doris Mironescu („Mai merită să traducem clasicii?”), Roberto Merlo și Doris Mironescu („Traducerea clasicilor, azi“), Marian Ochoa de Eribe și Gabriela Adameșteanu („Parteneriat autor și traducător. Avantaje și riscuri”).

Episodul al cincilea al seriei, cu tema „Cum se promovează o traducere?”, va avea loc joi, 21 noiembrie 2024, între orele 11:00 și 13:00, cu Monica Cure și Liliana Corobca.

Monica Cure este poetă şi traducătoare româno-americană, specialistă în dialog colectiv. Şi-a făcut doctoratul în literatură comparată la University of Southern California, în Los Angeles, şi i s-a acordat în două rânduri bursa Fulbright. Traducerile ei din poeți şi prozatori români au apărut in reviste precum „Asymptote”, „Kenyon Review”, „The White Review”, „Modern Poetry in Translation”. A tradus trei romane de Liliana Corobca în engleză la editura Seven Stories Press, din New York şi Londra. E câștigătoarea premiului „Oxford Weidenfeld” din 2023 pentru traducerea romanului Caiet de cenzor. E stabilită de cinci ani în Bucureşti.

Publicitate

Liliana Corobca (născută în Republica Moldova) este scriitoare și cercetătoare a cenzurii comuniste. A coordonat volumele Panorama comunismului în Moldova sovietică (Polirom, 2019) și Panorama comunismului în România (Polirom, 2020). Printre romanele publicate figurează Imperiul fetelor bătrâne (Cartea Românească, 2015), Buburuza (Polirom, 2019), precum și biografia romanțată Ionesco. Elegii pentru noul rinocer (Polirom, 2020). Romanul Kinderland (Cartea Românească, 2013; Polirom, 2015) a fost tradus în engleză, germană, slovenă, sârbă și italiană. Kinderland, Caiet de cenzor (Polirom, 2017) și Capătul drumului (Polirom, 2018) au fost traduse în limba engleză de Monica Cure.

Seria de întâlniri „Traducători și scriitori în dialog” face parte dintre activitățile desfășurate în cadrul programului UNESCO „Iași. City of Literature”.

Întâlnirile sunt dedicate profesioniștilor din domeniu, iar cei interesați sunt invitați să se înscrie până pe 20 noiembrie 2024 . Numărul de locuri este limitat. Înregistrarea va putea fi vizionată ulterior pe canalele de youtube ale organizatorilor.

Publicitate

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending