Connect with us
Publicitate

Educație

FOTO: „Târgul de toamnă”, un eveniment deosebit organizat de elevii și profesorii Liceului Pedagogic ,,Nicolae Iorga” Botoșani

Publicat

Publicitate
Vineri, elevii și cadrele didactice de la Liceul Pedagogic ,,Nicolae Iorga” Botoșani au organizat ,,Târgul de toamnă”, un eveniment deosebit, într-o atmosferă plină de culoare, arome și tradiții. 
Activitatea a mobilizat un număr mare de participanți, de la elevi și profesori ai unității de învățământ, la părinți și bunici. Cu toții au sărbătorit împreună, bogăția și frumusețea toamnei, prin diversitatea produselor pregătite cu dragoste, entuziasm, creativitate și atenție, de copii.
Micuții Liceului Pedagogic s-au organizat foarte frumos la târgul de lângă sala de sport, pe aleile parcului din zonă.
Emoționați și dornici să-și vândă produsele expuse m-au impresionat cu entuziasmul și spiritul antreprenorial. Fructe, legume, dulciuri, conserve, patiserie și multe alte produse numai bune de cumpărat …toate pentru a bucura, stimula și încuraja niște copii care sunt …viitorul nostru. Aprecierea și respectul meu se îndreaptă către părinții elevilor, pentru modul în care se implică, sprijină și participă la activitățile educaționale. Felicitări organizatorilor și tuturor celor care au dat farmec, culoare și zâmbet unui moment special de reuniune!”, a spus șeful Inspectoratului Școlar Botoșani, Bogdan Suruciuc.

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

„Invitatul Zilei” la Botosani24.ro: Cristina Bălăucă, candidat PSD la Senatul României

Publicat

Publicitate

”Invitatul Zilei” la Interviurile Botosani24.ro a fost astăzi Cristina Bălăucă, consilierul local PSD care candidează pe listele acestei formațiuni politice și la Senatul României.

Actual inspector școlar la ISJ Botoșani și profesor la una dintre cele mai importante unități de învățământ din municipiul Botoșani, Cristina Bălăucă a vorbit despre ceea ce ar vrea să facă această formațiune politică în următorii ani în sistemul de învățământ dar și despre problemele cu care se confruntă tinerii din județul Botoșani.

Un interviu realizat în studioul on-line al publicației Botosani24.ro de editorul șef Tudor Carare. (CMF: 11240017)

Publicitate

Citeste mai mult

Eveniment

PS Nichifor va sluji din nou în biserica din Victoria, ctitorită de Preafericitul Teoctist. O părticică din sfintele moaște ale Sfântului Gheorghe vor fi așezate în raclă spre închinare

Publicat

Publicitate

Ziua de prăznuire a unui sfânt extrem de iubit, mai ales de copiii din lumea întreagă, aduce un prilej de mare bucurie pentru locuitorii satului Victoria, din comuna botoșăneană Stăuceni. După săvârșirea Sfintei și dumnezeieștii Liturghii de sărbătoarea Sfântului Nicolae, un ierarh va poposi în mijlocul credincioșilor pentru un eveniment oarecum istoric pentru comunitate. 

Mai concret, Preasfințitul Nichifor Botoșani se va afla în mijlocul enoriașilor, pe 6 decembrie, ora 16.00, pentru a sfinți, prin rugăciuni speciale, racla în care vor și așezate sfintele moaște ale Sfântului Mare Mucenic Gheorghe dăruite Parohiei Victoria de către părintele Aron Horciu și au fost aduse din Italia. După ceremonial, racla va fi așezată într-un loc special ales din biserica ctitorită de Preafericitul Teoctist Arăpașu.

Sătenii evlavioși sunt convinși că decizia Sfântului Gheorghe de a poposi pentru totdeauna  în biserica din Victoria este rodul mijlocirii Preafericitului Teoctist la Bunul Dumnezeu.

Publicitate

Povestea din spatele acestui dar minunat va fi dezvăluită în ziua evenimentului.

 

Biserica din Victoria  a fost construită între anii 1986-1991, fiind al treilea locaș de cult al acestui sat, după capela de lemn și clopotnița, ridicate în 1921 și ,,biserica din păpușoi” înălţată în 1968.

Publicitate

Actuala biserică a fost construită, într-o perioadă de mari încercări, prin purtarea de grijă și cheltuiala Părintelui Patriarh Teoctist Arăpașu, originar din aceste locuri. Ajutoare apropiate în această lucrare i-au fost părintele Grigore Diaconu, pe atunci protopop al Protopopiatului Botoșani, preotul Octavian Poduț, ce suplinea pe atunci filia Victoria și  Mihai Arăpașu, nepot al Preafericirii Sale.

Publicitate
Citeste mai mult

Eveniment

Primăria Mihai Eminescu: Toți locuitorii comunei sunt rugați să nu obstrucționeze drumurile publice

Publicat

Publicitate

ÎN ATENȚIA CETĂȚENILOR, PRIMĂRIA COMUNEI MIHAI EMINESCU,
vă anunță că în baza Reglementării Tehnice „Normativ privind prevenirea și combaterea înzăpezirii drumurilor publice”, indicativ AND 525-2013, elaborată de Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România – S.A. din 17.06.2013,  începând cu data de 20.11.2023 Unitatea Administrativ Teritoriala a început pregătirea activităților specifice sezonului rece.

 

 

Publicitate

Așadar, toți locuitorii comunei sunt rugați sa nu obstrucționeze drumurile publice cu diverse materiale (lemne, materiale de construcții, resturi vegetale, etc) sau cu utilaje ori autovehicule.

În conformitate cu Art.12, pct. 13, din Regulamentul privind stabilirea unor masuri pentru gospodărirea Comunei Mihai Eminescu, aprobat prin H.C.L. Nr. 136 din data de 09.10.2024, ocuparea sau parcarea pe domeniul public (drumuri) a autovehiculelor de orice fel, care împiedică procesul de deszăpezire în sezonul rece (15 noiembrie – 15 martie) se sancționează cu amendă cuprinsă între 1.000 lei și 2.500 lei pentru persoanele fizice și 1.500 lei și 2.500 lei pentru persoanele juridice.

Parcarea se va face în curțile sau garajele proprietarilor acestora.

Publicitate

Pentru a nu risca lovirea accidentală sau atingerea autovehiculelor, străzile pe care vor fi parcate acestea, nu vor fi deszăpezite, iar proprietarii autovehiculelor vor fi sancționați cu amendă conform regulamentului mai sus menționat.

Primăria Comunei Mihai Eminescu vă reamintește ca Regulamentul privind stabilirea unor masuri pentru gospodărirea Comunei Mihai Eminescu, aprobat prin H.C.L. Nr 136 din data de 09.10.2024, îl puteți găsi pe site-ul oficial al Primăriei:  http://comunamihaieminescu.ro.

 

Publicitate

Citeste mai mult

Eveniment

Gălăgie la bloc: Ce drepturi au locatarii. Sancțiunile prevăzute de lege pentru tulburarea liniștii publice

Publicat

Publicitate

Gălăgie la bloc: legislația actuală prevede reguli privind respectarea orelor de liniște în blocurile de apartamente, dar și sancțiuni pentru vecinii care fac zgomot și îi deranjează pe ceilalți. Mai mult, sunt prevăzute și situații în care astfel de fapte sunt considerate infracțiuni, scrie alba24.ro.

Ordinea și liniștea publică sunt reglementate de Legea nr. 61/1991. Aceasta care stabilește sancțiuni pentru încălcarea normelor de conviețuire socială și a ordinii publice, scrie alba24.ro. Actul normativ prevede intervale orare în care trebuie respectat un nivel de zgomot redus.

Orele de liniște sunt în intervalul 22.00-8.00, respectiv 13.00-14:00.

Publicitate

Dacă se produce zgomot peste limitele admise, locatarii pot apela la autorități competente (de exemplu, poliția locală).

Gălăgie la bloc: tulburarea liniștii locatarilor – când este considerată contravenție
Legea prevede situațiile în care se pot aplica amenzi, pentru contravenții de încălcarea liniștii și ordinii publice, potrivit daos.legal.

Acestea sunt:

Publicitate
  • tulburarea, fără drept, a liniştii locuitorilor prin producerea de zgomote cu orice aparat sau obiect ori prin strigăte sau larmă
  • tulburarea liniştii locatarilor între orele 22.00-8.00 şi 13.00-14.00 de către orice persoană, în locuinţele persoanelor fizice sau în oricare alt loc din imobile cu destinaţia de locuinţe ori situat în imediată vecinătate a acestora, prin:producerea de zgomote, larmă, folosirea oricărui aparat, obiect ori instrument muzical la intensitate mare în localurile sau în sediile persoanelor juridice
  • organizarea de petreceri cu caracter privat şi utilizarea de aparatură muzicală la intensitate de natură a tulbura liniştea locuitorilor, în corturi, alte amenajări sau în spaţiu neacoperit, situate în perimetrul apropiat imobilelor cu destinaţia de locuinţe sau cu caracter social, în mediul urban

Gălăgie la bloc: tulburarea liniștii locatarilor. Amenzi

Amenzile sunt între 100 și 6000 lei, în funcție de gravitatea faptei.

Pot fi impuse sancțiuni complementare, cum ar fi suspendarea sau retragerea autorizației de funcționare pentru anumite unități, aplicarea de sancțiuni persoanelor juridice implicate și confiscarea bunurilor folosite în comiterea contravențiilor.

Publicitate

Dacă contravenția se repetă într-un interval de 24 de ore, se vor aplica sancțiuni majorate:

între 500 lei și 1500 lei amendă sau prestare 50-100 ore de activități în folosul comunității pentru tulburarea liniștii publice prin strigăte, alarme, alte zgomote deranjante

între 2000 lei și 3000 lei amendă sau prestare 70-120 ore de activități în folosul comunității pentru tulburarea liniștii locatarilor între orele 22.00-8.00 și 13.00-14.00 prin zgomote, muzică dată tare, larmă

între 3000 lei și 6000 lei amendă sau prestare 100-150 ore de activități în folosul comunității pentru organizarea de petreceri private în corturi și alte tipuri de amenajări, în exterior, în apropierea imobilelor de locuințe și cu caracter social, fără autorizație și drept.

Procesul-verbal de constatare a contravenției se poate ataca în instanță în termen de 15 zile de la comunicare. Taxa judiciară de timbru este de 20 de lei.

Gălăgie la bloc: tulburarea liniștii locatarilor. Când este considerată infracțiune

Fapta persoanei care, în spațiul public, prin acte de amenințare sau prin atingeri grave aduse demnității persoanelor, provoacă perturbarea ordinii și liniștii publice (art. 371 Cod Penal) se consideră infracțiune.

Pedeapsa este închisoare de la 3 luni la 2 ani sau amendă.

Gălăgie la bloc: legislația actuală prevede reguli privind respectarea orelor de liniște în blocurile de apartamente, dar și sancțiuni pentru vecinii care fac zgomot și îi deranjează pe ceilalți. Mai mult, sunt prevăzute și situații în care astfel de fapte sunt considerate infracțiuni.

Ordinea și liniștea publică sunt reglementate de Legea nr. 61/1991. Aceasta care stabilește sancțiuni pentru încălcarea normelor de conviețuire socială și a ordinii publice.

Actul normativ prevede intervale orare în care trebuie respectat un nivel de zgomot redus.

Orele de liniște sunt în intervalul 22.00-8.00, respectiv 13.00-14:00.

Dacă se produce zgomot peste limitele admise, locatarii pot apela la autorități competente (de exemplu, poliția locală).

Gălăgie la bloc: tulburarea liniștii locatarilor. Când este considerată infracțiune
Fapta persoanei care, în spațiul public, prin acte de amenințare sau prin atingeri grave aduse demnității persoanelor, provoacă perturbarea ordinii și liniștii publice (art. 371 Cod Penal) se consideră infracțiune.

Pedeapsa este închisoare de la 3 luni la 2 ani sau amendă.

Cu închisoare de la 1 la 5 ani se va pedepsi fapta persoanei care, în spațiul public, prin acte de violență îndreptate împotriva persoanelor sau bunurilor, cauzează tulburarea ordinii și liniștii publice.

Dacă persoana are asupra sa o armă de foc, un obiect, un dispozitiv, o substanță sau un animal ce prezintă potențial de a pune în pericol viața, sănătatea ori integritatea corporală a persoanelor, pedeapsa se majorează cu o treime.

 

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending