Connect with us

Eveniment

FOTO: Social-democrații botoșăneni se alătură campaniei „Luna plantării arborilor”

Publicat

Publicitate

Echipați cu ținută adecvată condițiilor din terenul forestier, peste 50 de membri ai PSD Botoșani au ajutat astăzi la împădurirea unui suprafețe de 0,7 ha din fondul forestier național, în pădurea Orășeni.

Voluntarii au primit informații referitoare la planul de amenajare al terenului forestier, le-a fost prezentată specia puieților și au fost instruiți de inginerii silvici cu privire la tehnica plantării și uneltele folosite.

“Partidul Social Democrat acordă o mare importanță mediului înconjurător, iar anul acesta a demarat un amplu proiect național de sprijin pentru creșterea efectivului de arbori pe teritoriul României. Ca primă acțiune în cadrul acestui proiect, noi, la Botoșani, am ales să fim voluntari și să ajutăm Direcția Silvică în acțiunile de împădurire pe care le desfășoară la nivelul județului. Astfel de activități vor fi desfășurate și în alte localități, acolo unde au fost identificate sau sunt în curs de identificare suprafețe de teren care se pretează pentru a fi împădurite”, a declarat președintele PSD Botoșani, Doina Federovici

Având în vedere impactul schimbărilor climatice, importanța menținerii unui mediu înconjurător curat și diminuarea nivelului valorilor de dioxid de carbon în comunitățile noastre, social-democrații încurajează botoșănenii să participe la astfel de activități de plantări de arbori și să aibă în general o conduită prietenoasă cu mediul.

Activitatea la care au participat membrii PSD este organizată de Direcția Silvică Botoșani în cadrul campaniei “Luna plantării arborilor” și presupune plantarea unui număr de 5000 de puieți de plop alb pe o parcelă de 3 ha. Astăzi a fost prima etapă și cu sprijinul voluntarilor s-a început plantarea unui număr de 1100 de puieți pe 0,7 ha.

Campania “Luna plantării arborilor” se desfășoară la nivel național în fiecare an în perioada 15 martie – 15 aprilie, fiind unul dintre evenimentele prin care se dorește sensibilizarea publicului larg cu privire la importanța pădurilor.

Publicitate

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Crăciun fericit, dragii noștri cititori! Să aveți sărbători cu liniște și lumină în suflete!

Publicat

Publicitate

Crăciunul este, mai mult ca oricând, un prilej de liniște, de regăsire și de apropiere. Este momentul în care ne oprim din ritmul alert al fiecărei zile și ne întoarcem spre familie, spre oameni dragi și spre valorile care ne țin uniți ca și comunitate.

Redacția Botoșani24.ro vă urează să aveți parte de sărbători senine, cu sănătate, pace în suflet și bucurii simple, dar adevărate. Fie ca lumina Crăciunului să vă aducă speranță, echilibru și puterea de a privi cu încredere spre anul care vine.

Vă mulțumim că ne sunteți alături zi de zi, că ne citiți, ne urmăriți și aveți încredere în munca noastră. Pentru noi, fiecare cititor contează. Sprijinul vostru ne motivează să rămânem aproape de realitatea comunității botoșănene, să informăm corect, responsabil și cu respect față de oameni.

În aceste zile de sărbătoare, gândurile noastre se îndreaptă către toți cei care, din diverse motive, nu pot fi alături de cei dragi. Le dorim putere, liniște și speranța că lucrurile bune își vor găsi drumul spre ei.

🎁 Crăciun fericit, cu lumină în case și în suflete!
La mulți ani alături de cei dragi!

Cu respect,
Redacția Botoșani24.ro

Publicitate

Citeste mai mult

Eveniment

Petru Harabagiu, primarul comunei Ungureni: Fie ca lumina Crăciunului să vă aducă liniște, căldură în suflete, pace și împliniri

Publicat

Publicitate

În apropierea Sfintelor Sărbători de Crăciun, când Nașterea Domnului aduce lumină, speranță și liniște în sufletele oamenilor, primarul comunei Ungureni, Petru Harabagiu, a transmis un mesaj de suflet tuturor locuitorilor comunității.

„Crăciunul este o sărbătoare a credinței, a familiei și a bucuriei de a fi împreună. În aceste zile binecuvântate, doresc să adresez tuturor locuitorilor comunei Ungureni cele mai sincere urări de sănătate, pace și împliniri alături de cei dragi. Fie ca lumina Crăciunului să vă aducă liniște în case, căldură în suflete și puterea de a privi cu încredere spre viitor”, a transmis primarul comunei Ungureni, Petru Harabagiu.

Edilul a subliniat importanța solidarității și a gândurilor bune în această perioadă specială a anului.

„Să fim mai buni, mai înțelegători și mai apropiați unii de alții, nu doar de sărbători, ci în fiecare zi. Vă doresc să petreceți Crăciunul în pace, alături de familie și prieteni, iar Anul Nou să vină cu sănătate, realizări și speranță pentru întreaga comunitate”, a mai adăugat primarul comunei Ungureni.

Citeste mai mult

Eveniment

Viorel Nichiteanu, primarul comunei Rădăuți-Prut: Sfintele Sărbători de Crăciun să vă aducă lumină, liniște și speranță

Publicat

Publicitate

În pragul Sfintelor Sărbători de Crăciun, când spiritul Nașterii Domnului aduce lumină, liniște și speranță în sufletele oamenilor, primarul comunei Rădăuți-Prut, Viorel Nichiteanu, a transmis un mesaj de suflet tuturor locuitorilor comunității.

„Crăciunul este o sărbătoare a credinței, a familiei și a bunătății. În aceste zile binecuvântate, doresc să transmit tuturor locuitorilor comunei Rădăuți-Prut cele mai sincere urări de sănătate, pace și bucurii alături de cei dragi. Fie ca lumina Crăciunului să vă aducă liniște în case, speranță în inimă și puterea de a merge mai departe cu încredere și optimism”, a transmis primarul Viorel Nichiteanu.

Edilul a subliniat că sărbătorile de iarnă sunt un moment potrivit pentru reflecție și apropiere între oameni.

„Să fim mai buni, mai înțelegători și mai solidari unii cu alții, nu doar în această perioadă, ci pe tot parcursul anului. Vă doresc să petreceți Crăciunul în liniște, alături de familie și prieteni, iar Anul Nou să vină cu sănătate, împliniri și realizări pentru întreaga comunitate”, a mai adăugat primarul comunei Rădăuți-Prut.

Citeste mai mult

Eveniment

Aroșculesei Cristinel Leonard, primarul comunei Manoleasa: Crăciun plin de lumină, liniște în suflete și căldură în case

Publicat

Publicitate

În apropierea Sfintelor Sărbători de Crăciun, când liniștea și bucuria Nașterii Domnului ajung în fiecare casă, primarul comunei Manoleasa, Aroșculesei Cristinel Leonard, a transmis un mesaj de suflet tuturor locuitorilor comunității.

„Crăciunul este o sărbătoare a credinței, a speranței și a apropierii dintre oameni. În aceste zile binecuvântate, doresc să adresez tuturor locuitorilor comunei Manoleasa cele mai sincere urări de sănătate, pace și împliniri alături de cei dragi. Fie ca lumina Nașterii Domnului să vă aducă liniște în suflete, căldură în case și puterea de a privi cu încredere spre viitor”, a transmis primarul Aroșculesei Cristinel Leonard.

Edilul a subliniat importanța solidarității și a gândurilor bune, mai ales în această perioadă specială a anului.

„Să fim mai buni, mai înțelegători și mai uniți unii cu alții, nu doar de Crăciun, ci în fiecare zi. Vă doresc să petreceți sărbătorile în pace, alături de familie și prieteni, iar Anul Nou să vină cu sănătate, realizări și speranță pentru întreaga comunitate”, a mai adăugat primarul comunei Manoleasa.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending