Connect with us

Actualitate

FOTO. Senatorul Cristian Achiței: „Modernizarea DN 28B Botoșani-Tg. Frumos merge mai departe”

Publicat

Publicitate
Senatorul Cristian Achiței a postat pe pagina de socializare noi fotografii care reflectă stadiul lucrărilor de pe DN 28B Botoșani-Tg. Frumos , aducând lămuriri cu privire la soluțiile găsite de constructor.
„Soluție temeinică implementată de constructor în aceste zile pe DN 28B Botoșani-Tg. Frumos, de la ieșirea din municipiu și până la Zăicești! După finalizarea reparațiilor la primul strat de asfalt, nu s-a trecut direct la turnarea celui de-al doilea strat (binderul), ci s-a aplicat mai întâi un strat suplimentar, de egalizare, din mixtură AB 31,5.
Peste acesta a fost montată o geogrilă, peste care se așterne al doilea strat de asfalt.
Odată finalizată, noua structură a drumului este mult mai solidă decât cea prevăzută în proiectul inițial. La noua soluție s-a ajuns după refacerea studiului de trafic și emiterea, la sfârșitul lunii mai, a unei dispoziții de șantier de către proiectant.
Aceeași soluție tehnică se aplică și pe tronsonul Zosin-Draxini-Buda, acolo unde a fost realizat deja stratul intermediar de egalizare, urmând să fie turnat și al doilea strat asfaltic, binderul.
Sunt în continuare concentrat pentru ca modernizarea întregului drum național așteptat de ani de zile de botoșăneni să meargă cu bine până la capăt! ”, a precizat senatorul Cristian Achiței.

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Târg de Crăciun, organizat  la Trușești. „Crăciunul, darul iubirii lui Dumnezeu pentru oameni!”, activitate a elevilor de la Liceul „Demostene Botez”

Publicat

Publicitate

„Crăciunul, darul iubirii lui Dumnezeu pentru oameni!”, a fost activitatea elevilor de la Liceul „Demostene Botez” Trușești și a Ansamblului Folcloric „Flori de Busuioc” în cadrul Târgului de Crăciun organizat  la Trușești.

Crăciunul e sărbătoarea care umple de nemurire viaţa noastră muritoare prin coborârea lui Dumnezeu la noi. Iisus a venit ca să ne ridice pe noi la Cer. Acum Cuvântul a devenit Om, iar lumina sfințitoare care s-a concentrat într-o stea, vestește omenirii că începe o nouă eră de iubire și generozitate. Dragostea lui Dumnezeu pentru noi a luat chip omenesc, pentru a ne arăta nouă smerenia și bunătatea, conștientizând că Iisus a ales cea mai smerită cale de a intra în lume.

Copiii, îngeri pământești au vestit Nașterea Domnului printr-o scenetă care a reușit să unească cerul cu pământul.Este vremea colindelor, vremea bucuriei, când minunea naşterii Mântuitorului cuprinde sufletele şi le înobilează. Copiii simbolizează pe îngerii care nu doar au fost prezenți la nașterea Domnului, ci au și vestit-o! Colindele – ca punți de lumină între pământ și cer – înlesnesc comuniunea directă cu Dumnezeu din ceruri. E necesar ca noi să prețuim, să păstrăm, să promovăm și să cântăm colindele, din neam în neam, din generaţie în generaţie, ca pe un odor sfânt, ca pe o dumnezeiască liturghie a iubirii lui Dumnezeu.

„Urăturile de Anul Nou, urăturile în versuri, fac parte din tradiția și obiceiurile populare ale satului românesc. Și astăzi se păstrează datina urătorilor care merg din casă în casă anunțând venirea unui nou an, iar urăturile vechi își găsesc locul în prezent. Asadar, acestea împreună cu jocul cu măști, care este, în fond, o formă tradițională de teatru folcloric, rămân și în prezent să aline sufletele. Să aveți sărbători cu bine, cu frumos în suflete, cu dragoste față de aproapele si bunăstare în casele tuturor!”, a declarat profesoara Cătălina Gania.

Publicitate
Citeste mai mult

Eveniment

Cum se taie porcul de Crăciun în gospodărie: Recomandări legate de igienă și respectarea legislației

Publicat

Publicitate

Sacrificarea porcului de Crăciun este o tradiție profund înrădăcinată în cultura românească, un moment plin de semnificație care aduce familiile împreună în pragul sărbătorilor. Totuși, pentru ca această datină să rămână o bucurie și o experiență autentică, este esențial să fie realizată cu grijă, respectând regulile, siguranța și valorile care o înconjoară, relatează alba24.ro.

Medicii veterinari reamintesc faptul că efectuarea analizelor pentru depistare trichinelozei este obligatorie.

Testul se face în cabinetele medicilor veterinari şi nu durează mai mult de trei minute.

Sacrificarea porcului de Crăciun. Recomandări: 

  • Asigurați-vă că sacrificarea porcului se face în conformitate cu legislația națională. În România, sacrificarea porcilor în gospodărie pentru consum propriu este permisă, dar trebuie notificată medicului veterinar local.
  • După sacrificare, solicitați medicului veterinar efectuarea examenului trichineloscopic pentru a evita riscul infestării cu Trichinella spiralis.
  • Sacrificarea ar trebui să se desfășoare într-un spațiu curat, ferit de praf, murdărie și de animalele de curte.
  • Pregătiți zona din timp, asigurându-vă că aveți acces la apă curentă și uneltele necesare pentru sacrificare și procesare.
  • Purtați echipament de protecție, precum mănuși și șorțuri rezistente, pentru a preveni accidentele și contaminarea cărnii.
  • Carnea și organele trebuie tranșate pe suprafețe curate și igienizate.
  • Depozitați carnea în condiții adecvate: la frigider pentru consum rapid sau la congelator pentru păstrare pe termen lung.
  • Nu consumați carne înainte de primirea rezultatelor examenului trichineloscopic.
  • Asigurați-vă că produsele obținute (cârnați, caltaboși, tobă etc.) sunt preparate și păstrate conform normelor de igienă.

Citeste mai mult

Eveniment

Rezultatele tragerilor la LOTO de joi, 19 decembrie 2024

Publicat

Publicitate

LOTERIA ROMÂNĂ a continuat, joi, 19 decembrie 2024, seria extragerilor Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc.

Numerele extrase, 19 decembrie 2024:

Loto 6/49: 13, 25, 18, 39, 19, 41

Loto 5/40: 26, 18, 30, 7, 4, 14

Joker: 19, 24, 42, 8, 44 + 4

Noroc: 1 3 3 8 6 5 2

Publicitate

Noroc Plus: 0 6 4 3 0 2

Super Noroc: 7 6 7 2 0 3

Citeste mai mult

Economie

Vineri se DESCHIDE circulația pe Tronsonul 3 al Autostrăzii Moldovei A7. Ruta între Buzău și Focșani are o lungime de 36,1 km

Publicat

Publicitate

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunțat astăzi că vineri se deschide circulația pe Tronsonul 3 al Autostrăzii Moldovei A7, pe ruta Buzău-Focșani, care are o lungime de 36,1 km.

Astfel, la finalul acestei săptămâni se va circula pe aproape întreaga de secțiune Buzău-Focșani a A7 (80 km).

De asemenea, Ministrul Grindeanu a mai adăgat că săptămâna viitoare se va deschide circulația pe încă 21 de km din A7, între Dumbrava și Mizil.

Astfel, până la finalul acestui an se va circula pe aproximativ 102 km ai A7, pe 5 dintre cele 13 loturi a căror construcție este finanțată prin PNRR.

“România va avea practic la finalul anului 2024 peste 1.270 km de drum de mare viteză (autostradă și drum expres).

Dezvoltarea infrastructurii rutiere din această zonă a României reprezintă un pas vital pentru creșterea accelerată a performanțelor economice ale Moldovei în următorii ani”, a transmis Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu.

Publicitate

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending