Connect with us

Educație

FOTO: ,,Şcoala Altfel – Să ştii mai multe, să fii mai bun!”, la Liceul „Demostene Botez” Trușești

Publicat

Publicitate

În cadrul programului ,,Şcoala Altfel – Să ştii mai multe, să fii mai bun!”, Poliția Trușești, reprezentată de către agent principal de poliție Coșman Lucian-Andrei, agent de poliție Dorneanu Alexandru-Andrei, agent de poliție Măniga Florin și agent de poliție Siminiceanu-Belciug Vlad-Ovidiu, a fost alături de elevii de la Liceul „Demostene Botez” Trușești.

Cu acest prilej a fost desfășurată o activitate educativă pentru prevenirea violenței în unitățile de învățământ, elevilor fiindu-le prezentate recomandări în scopul reducerii riscului de victimizare și devenire a unor subiecți pasivi ai infracțiunilor comise cu violență.

Aceste întâlniri urmăresc încurajarea dialogului în vederea identificării principalelor probleme cu care se confruntă elevii în mediul școlar, social sau familial, iar prin intermediul desfășurării unor astfel de activități, polițiștii își propun ca elevii să conștientizeze nu numai faptul că violența, în unitățile de învățământ sau în afara acestora, este interzisă și pedepsită conform legii, dar și faptul că efectele violenței pot fi foarte grave și le pot influența în mod negativ viața, chiar și atunci când vor deveni adulți.

Siguranța elevilor reprezintă o prioritate a Poliției Trușești, iar polițiștii ce desfășoară activități informativ – preventive răspund tuturor solicitărilor cadrelor didactice pentru a participa la activități educative antiinfracționale și antivictimale, organizate în școli.

Comunicat de presă

Publicitate

 

 

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

O adolescentă 14 ani, din Cristești, a plecat de la școală și nu a mai ajuns acasă. Dacă aveți informații, sunați la 112

Publicat

Publicitate

Polițiștii botoșăneni desfășoară activități pentru localizarea minorei Durneac Bianca Maria, în vârstă de 14 ani, din comuna Cristești, județul Botoșani, care a plecat de la școală și nu a mai ajuns la domiciliu.

Potrivit informațiilor oferite de familie, în ziua de 4 noiembrie 2025, în jurul orei 15:30, minora nu s-a mai întors acasă după terminarea orelor de curs la Școala Gimnazială nr. 1 Cristești.

Semnalmente:
– înălțime: aproximativ 165 cm
– greutate: aproximativ 70 kg
– păr șaten, ochi căprui

La momentul plecării, fata purta pantaloni și geacă de culoare neagră, era încălțată cu adidași negri și avea un ghiozdan de culoare neagră.

Orice persoană care poate oferi informații cu privire la locul în care se află minora este rugată să sune de urgență la 112 sau să anunțe cea mai apropiată unitate de poliție.

Publicitate
Citeste mai mult

Cultura

Expoziția „Dascăli și artiști botoșăneni” în spațiul  Galeriei „Colecția de Artă” Botoșani

Publicat

Publicitate

Muzeul Județean Botoșani organizează, în perioada 4-30 noiembrie 2025, în spațiul  Galeriei „Colecția de Artă” Botoșani, expoziția „Dascăli și artiști botoșăneni”.

Vor fi  expuse 31 de lucrări semnate de 9 artiști profesioniști, cu studii universitare absolvite la diverse  facultăți de artă din țară, a căror activitate artistică s-a împletit în mod fericit cu o carieră didactică de succes, desfășurată în instituții de învățământ botoșănene: Liceul „Ștefan Luchian” Botoșani,  Liceul Pedagogic ,,Nicolae Iorga” Botoșani, Școala Populară de Arte „George Enescu” Botoșani, Școala nr. 8 „Elena Doamna” Botoșani și Școala  Gimnazială „Mihai Eminescu” Stâncești, comuna Mihai Eminescu.

Artiștii Dumitru Agavriloaie, Mihai Bejenaru (1955-2008), Radu Cotișel, Constantin Doroftei, Victor Foca, Victor Hreniuc, Gheorghe Stanciu, Teodor Valenciuc și Aristotel Vasiliu (1946-2021), ale căror lucrări se regăsesc și în patrimoniul Muzeului Județean Botoșani,  au fost dascăli care au influențat  destinul a numeroase generații de pasionați de artă, de diverse vârste și profesii, elevi de gimnaziu și de liceu sau persoane care și-au regăsit drumul spre artă la vârste adulte, coordonându-i pe drumul sinuos al artelor vizuale.

Lucrările expuse – picturi în ulei pe pânză/ulei pe carton, lucrări figurative, cu tematică diferită, trecând de la portrete compoziționale la peisaje și naturi statice – merg către zona abstractului, reușind împreună să contureze o imagine de ansamblu a ceea ce se „producea” la Botoșani în artele vizuale ale anilor ʼ80-ʼ90.

În cadrul evenimentului expozițional va avea loc și lansarea cărții dedicate lui Teodor Valenciuc, decanul de vârstă al artiștilor-profesori botoșăneni, un volum scris de cunoscutul scriitor botoșănean Corneliu Filip, denumit ,,Punte peste generații – mărturii ale unui artist plastic nonagenar – Teo Valˮ.

Vernisajul expoziției se va desfășura sâmbătă, 8 noiembrie 2025, ora 11.30.

Publicitate

Prezintă: Ana Coșereanu – muzeograf. Curator: Liviu Șoptelea – conservator, artist vizual.

Intrarea la vernisaj este gratuită.

Citeste mai mult

Eveniment

FOTO: Accident în municipiul Botoșani! Mașină cu roțile în sus, după o manevră imprudentă a unui șofer de 30 de ani

Publicat

Publicitate

Un bărbat, în vârstă de 30 de ani, a avut nevoie de îngrijiri medicale după ce mașina pe care o conducea s-a răsturnat pe șosea, în urma impactului cu un utilaj, care era parcat pe marginea drumului. Accidentul a avut loc pe strada Tudor Vladimirescu, din municipiul Botoșani, în urmă cu puțin timp.

 

La caz au ajuns pompierii din cadrul Detașamentului Botoșani, cu o autospecială de stingere, una de descarcerare, precum și un echipaj aparținând Serviciului Județean de Ambulanță Botoșani.

 

Salvatorii au constatat faptul că nu erau persoane încarcerate. Șoferul mașinii a primit îngrijiri medicale la fața locului, dar a refuzat transportul la spital.

 

Publicitate

Pompierii au acționat pentru înlăturarea pericolului de incendiu.

 

Pentru a preveni astfel de evenimente, ISU Botoșani recomandă conducătorilor auto să manifeste prudență la volan și să respecte regulile de circulație, pentru siguranța proprie și a celorlalți participanți la trafic.

Citeste mai mult

Eveniment

Polițiștii și reprezentanții D.G.A.S.P.C. Botoșani, parteneriat pentru combaterea violenței domestice

Publicat

Publicitate

La sediul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani a avut loc o întâlnire între conducerea inspectoratului, șefii de servicii și reprezentanți ai Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Botoșani.

 

Scopul întâlnirii a fost consolidarea colaborării interinstituționale și analizarea modalităților de intervenție în situațiile de violență domestică, precum și identificarea celor mai eficiente soluții de gestionare a acestor cazuri, în beneficiul victimelor.

 

Pe parcursul discuțiilor, au fost abordate aspecte legate de procedurile de intervenție, fluxul de comunicare între instituții, precum și necesitatea unei reacții rapide și coordonate pentru protejarea persoanelor aflate în situații de risc.

 

Publicitate

Reprezentanții celor două instituții au subliniat importanța cooperării continue și a schimbului de informații operative, în vederea creșterii eficienței intervențiilor și reducerii numărului de cazuri de recidivă.

 

Prin astfel de întâlniri, se urmărește îmbunătățirea constantă a modului de intervenție și oferirea unui sprijin real victimelor, pentru a le crea un climat de siguranță și încredere în momentul în care se adresează autorităților.

 

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending