Connect with us

Eveniment

FOTO: Safety Days, acțiune a polițiștilor din Botoșani, în cadrul calendarului de activități al organizației internaționale a polițiilor rutiere ROADPOL

Publicat

Publicitate

ROADPOL Safety Days

În acestă săptămână, polițiștii rutieri acționează în cadrul calendarului de activități al organizației internaționale a polițiilor rutiere ROADPOL, perioada având denumirea Safety Days.

Proiectul este susținut de Comisia Europeană și își propune concentrarea eforturilor pentru reducerea numărului accidentelor rutiere și a consecințelor acestora, prin adoptarea, de către participanții la trafic, a unei conduite preventive atunci când se deplasează pe drumurile publice.

Ziua de 18 septembrie 2024 a avut un obiectiv deosebit – să devină o zi fără persoane decedate din accidente rutiere.


Astfel, polițiștii Serviciului Rutier Botoșani împreună cu polițiștii structurilor rutiere din cadrul polițiilor municipale și orășenești , au continuat acțiunile pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de evenimente rutiere.

În acest context, reamintim modificările referitoare la modul în care se aplică pedepsele în situația producerii accidentelor din care rezultă decesul unor participanți la trafic, iar conducătorul auto responsabil se află sub influența alcoolului, a drogurilor sau conduce fără drept. În aceste cazuri pedeapsa aplicată va fi inchisoare cu executare.

Publicitate

În ultimele 24 de ore, pe drumurile din județul Botoșani nu s-a înregistrat niciun accident rutier cu victime.

Ca urmare a abaterilor constatate de către polițiști, au fost aplicate, pentru abateri de la normele rutiere, 164 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 80.000 de lei, fiind reținute 16 permise de conducere și retrase 7 certificate de înmatriculare.

Din totalul abaterilor la regimul rutier constatate de polițiștii argeșeni în ultimele 24 de ore, 11 au fost depășiri ale regimului legal de viteză.

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Expoziția „Tot ce ai văzut se va împlini” a artistului Andrei Gamarț, la Memorialul Ipotești

Publicat

Publicitate

Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu”, instituție aflată în subordinea Consiliului Județean Botoșani, găzduiește, în cadrul Zilelor Eminescu, expoziția Tot ce ai văzut se va împlini a artistului Andrei Gamarț. Vernisajul expoziției va avea loc marți, 13 ianuarie 2026, ora 13:30, în Sala „Horia Bernea” a Memorialului Ipotești.

 

Andrei Gamarț (n. 1980, Republica Moldova) a absolvit Academia de Arte din Chișinău, Departamentul de Pictură (2004). Operele sale se desfășoară pe mai multe paliere, inclusiv pictură, desen și gravură. A avut expoziții personale și de grup în București, Chișinău și la nivel internațional. Este, de asemenea, poet. Trăiește și lucrează în București.

 

„Fin observator al fenomenelor și realităților formulate la limita perceptibilului”, observă Roxana Dragu, Andrei Gamarț „explorează teme precum timpul, memoria, spațiul și, în special, lumina, ca materie primordială. În centrul preocupărilor sale artistice, se află relațiile care se formulează între aceste elemente și felul în care ele sunt sesizate sau, dimpotrivă, omise de către receptorul conștient”.

Expoziția cuprinde lucrări din diferite perioade de creație, realizate între 2013 și 2024. Astfel, privitorul poate parcurge cronologic itinerarul procesului de creație și al indexului tematic formulat de preocupările artistului din ultimii ani.

Publicitate

„Deși menită să aducă sens și claritate, imaginea capătă alte valențe în accepțiunea lui Andrei Gamarț, devenind mai degrabă un teritoriu al realităților posibile, al sensurilor posibile peste care însă se așterne constant vălul incertitudinii. Deși mereu aflat în fața noastră și concomitent în noi, adevărul, prin natura sa, ne este etern inaccesibil. Tot ce ne rămâne este senzația de curgere, de transformare, de la o etapă la alta a vârstelor înțelegerii, o transformare care ține de capacitatea noastră de a sonda înțelesurile realității pe care o țesem în jurul nostru.

Motivele oglinzii, al reflexiei și cel al luminii sunt toate motive care aduc în discuție experiența privirii și a modului în care vederea activă, imediată, ne situează în lume.” (Sursa: Mobius Gallery)

 

Imaginea este o ceață din care răzbat ecouri și umbre, e o metamorfoză ce cuprinde în sine toate stadiile schimbării, este curgere și împlinire reînnoită, unde vizibilul și invizibilul se succed într-o perpetuă interogare asupra obiectului.

Imaginea unui lucru este o neîntreruptă pâlpâire de înfățișări și reflexii, umbre ale gândului ce iau în stăpânire primul obstacol ce le iese în cale, un câmp material al însușirilor disputat între vedere și viziune.

Imaginea ce ni se arată, luminoasă și familiară, își are originea într-o lume a umbrelor și a oglinzilor, a planurilor ascunse vederii. Chiar și în lipsa obiectului, imaginea lui ni se arată la fel de vie, căci vederea nu e despre lucruri, e despre felul în care ele trec sau rezistă. – Andrei Gamarț

 

Expoziția Tot ce ai văzut se va împlini va putea fi vizitată la Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu” în perioada 13 ianuarie – 6 martie 2026.

 

Citeste mai mult

Eveniment

Sistemul de Intrare/Ieșire (EES) este extins la alte cinci puncte de trecere a frontierei

Publicat

Publicitate

Începând de astăzi, 09 ianuarie a.c., Sistemul de Intrare/Ieșire (EES) este funcțional și în punctele de trecere a frontierei Foeni și Vălcani (jud. Timiș), Porțile de Fier I (jud. Mehedinți), Rădăuți-Prut (jud. Botoșani) și Siret (jud. Suceava) ca parte a extinderii etapizate realizate la nivel național după activarea sistemului în România.

EES se aplică doar cetățenilor acelor state care nu fac parte din UE și care efectuează șederi de scurtă durată pe teritoriul Uniunii Europene (până la 90 de zile în oricare 180 de zile).

Pentru fiecare cetățean NON-UE, sistemul înregistrează data și locul de intrare și ieșire, colectează date alfanumerice și biometrice (imagine facială și patru amprente digitale) și calculează automat durata șederii legale.

Astfel, la prima intrare, vor fi prelevate datele biometrice, iar la călătoriile ulterioare verificarea se va realiza automat, reducând timpul de așteptare la frontieră.

Datele vor fi păstrate timp de 3 ani (sau 5 ani în cazul refuzului intrării ori al depășirii duratei legale de ședere), cu respectarea strictă a legislației europene privind protecția datelor.

Sistemul, aplicabil cetățenilor din afara UE, calculează automat durata șederii legale, înlocuind treptat ștampilarea manuală a pașapoartelor. În perioada de tranziție, estimată la aproximativ șase luni de la operaționalizare, ștampilarea rămâne în vigoare.
Extinderea la punctele de trecere a frontierei menționate continuă procesul de implementare progresivă a EES în punctele de trecere a frontierei din România.

Publicitate

Detalii suplimentare pentru călători sunt disponibile pe platforma oficială a Uniunii Europene – www.travel-europe.europa.eu/ees .

Citeste mai mult

Eveniment

Spectacol de drifturi oprit de poliție: Controale rutiere și amenzi în Botoșani. Șase șoferi au rămas fără permis

Publicat

Publicitate

În noaptea de 8 spre 9 ianuarie 2026, în intervalul orar 22:00-01:00, polițiștii din cadrul Biroului Rutier au identificat, în parcările unor societăți comerciale, din municipiul Botoșani, șase conducători auto care efectuau derapaje controlate cu autoturismele, punându-se în pericol atât pe ei cât și pe celelalte persoane din apropiere.

 

Aceștia au fost sancționați contravențional cu amendă în valoare de 810 lei fiecare, iar ca măsură complementară au fost reținute permisele de conducere pentru o perioadă de 30 de zile.

 

Polițiștii vor continua activitățile de supraveghere și control, pentru siguranța tuturor participanților la trafic.

Publicitate
Citeste mai mult

Eveniment

Șofer beat de 60 de ani, din municipiul Botoșani, dat jos de la volan de polițiști la Coșula

Publicat

Publicitate

Joi, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Flămânzi au oprit pentru control, pe drumul județean DJ 208 H, în comuna Coșula, un autoturism condus de un bărbat, de 60 de ani, din municipiul Botoșani.

 

În urma testării cu aparatul etilotest, valoarea rezultată a fost de 0,47 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, acesta a fost condus la o unitate spitalicească pentru recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

 

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

Publicitate
Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending