Connect with us

Cultura

FOTO: S-a încheiat Târgul Meșterilor Populari – ediția a XVI-a

Publicat

Publicitate

În perioada 21-23 aprilie 2023, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Botoșani, instituție publică de cultură, aflată în subordinea Consiliului Județean Botoșani, cu sprijinul Primăriei Municipiului Botoșani, a organizat Târgul Meșterilor Populari.

Timp de trei zile, Pietonalul Unirii din Botoșani, a găzduit expozițiile cu vânzare ale meșterilor populari prezenți. În cadrul târgului au fost ateliere demonstrative precum: atelier de modelare a lutului susținut în ziua de 22 aprilie de meșterul popular Bîscu Ion din Horezu, județul Vâlcea care și-a adus de acasă roata olarului pentru a bucura vizitatorii și oamenii iubitori de frumos, dar și atelier de sticlărie decorativă tradițională. Demonstrațiile din cadrul celui de-al doilea atelier au fost susținute de către meșterul sticlar, Alexandru Rotar din Târgu Mureș, județul Mureș, în toate cele 3 zile de târg. De asemenea, meșterele populare care se ocupă de meșteșugul încondeierii ouălor au venit însoțite de elevi, după cum urmează: meștera Celica Iuliana Nistor din Rogojești, Botoșani a venit cu Maria Bîlbă tot din Rogojești, Botoșani. Iar meștera Maria Ursulean din Bucecea a venit însoțită de câțiva elevi de la Școala Populară de Arte „George Enescu” Botoșani, filiala Bucecea, secția de ouă încondeiate. Pe lângă aceste ateliere demonstrative au fost expoziții de meșteșuguri tradiționale, expoziții de icoane pe sticlă și lemn, expoziții de sculptură în lemn, expoziții de artă plastică.

 

În ziua de 21 aprilie, tânăra Larisa Borșeri din Deleni, județul Iași, membră a grupului coordonat de meștera populară Zamfira Boboc din Slobozia, Iași „Meșteșuguri și Artă Culinară Tradițională din Casa Bunicilor” ne-a cântat și încântat cu 2 melodii.

Având în vedere că cea de-a XVI-a ediție a Târgului Meșterilor Populari s-a desfășurat în zile de sărbătoare, în zile pline de frumos, amintim de Irina Nicolau care spunea că 7 sunt ingredientele sărbătorii: miezul de sfințenie, timpul frumos, locul curat, cuvântul, gestul, sufletul primenit și lucrul potrivit. Împreună cu meșterii populari pe întreaga perioadă de desfășurare a târgului am reușit să ne bucurăm în totalitate de aceste „ingrediente”. Se cuvine să mulțumim tuturor participanților și fiecăruia în parte: Aiacoboaie Mihaela și Viorel, Țîrliman Elena, Apalaghiei Sonica și Maricel, Alexa Condratov Lidia și Marcel, Vatavu Olimpia, Silion Georgeta și Dumitru, Nistor Celica Iuliana, Bîlbă Maria, Matraș Valentin, Cobâlă Litizia, Matei Camelia, Ciubotărița Emilia și Constantin, Ivănușcă Maria Daniela și Vasile, Zoițanu Maria, Cojocariu Aurica, Iacinschi Eusebiu Mihai și Iacinschi Mihaela, Ursulean Maria, Tun Sofia, Alexa Constantin, Zaharie Cristi, Maftei Corneliu, Bujoreanu Simona – Ștefania, Asociația Il Girotondo Botoșani, Cozonacul Domnesc Botoșani, Irimia Bianca, Fălcoianu Cătălina – prof. coordonator Seminarul Teologic „Sf. Gheorghe” și Palatul Copiilor Botoșani, Pavăl Emanuela, Cramariuc Constantin – Florin, Gavriliu Cristian, Dobresenciuc Veronica, Săhlean Liviu, Bejinari Maricica și Florin, Pr. Ioniță Vasile, Hojbotă Veronica, Moldovan Virgil, Andronic Vera, Hojbotă Adriana Maria, Neamțu Vasile, Otavă Maria, Cozmîncă Silvia, Pașaniuc Irina și Sorin, Acasandrei Valentina, Romila Angela, Robu Negru Domnica, Boboc Zamfira, Grunzu Ana, Atasiei Irina, Matei Ana și Necuai, Tudose Luminița, Cumpăratu Carmen, Tofan Mariana și Mircea, Molnos Iuliana și Jozsef, Kovacs Istvan, Radu Costel, Iano Jozsef, Onu Nicolae Andrei, Cârstea Georgeta, Bîscu Ion, Rotar Mariana și Alexandru Ioan, Matei Bledea Adriana, Cioroba Ginu, Gușatu Iordan, Leuciuc Oresia, Ioan Ilioaia și Toader Ignătescu.

Publicitate

 

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Liga Națiunilor la fotbal: România, în grupă cu Polonia, Bosnia-Herțegovina și Suedia. Rezultatele tragerilor la sorți

Publicat

Publicitate

Selecționata de fotbal a României a fost repartizată în Grupa B4 a Ligii Națiunilor, ediția 2026/2027, alături de Polonia, Bosnia-Herțegovina și Suedia, potrivit tragerii la sorți efectuate joi seara, la Bruxelles, relatează agerpres.ro.

România vine din postura de câștigătoare a Grupei C2 în ediția 2024/25 (cu Kosovo, Cipru și Lituania), cu victorii pe linie.

În Grupa B4, în locul Suediei trebuia să fie Kosovo, dar una dintre condițiile tragerii la sorți era ca Bosnia-Herțegovina și Kosovo să nu se afle în aceeași grupă, astfel că Suedia a fost mutată în grupa României.

Portugalia, care a câștigat două ediții ale competiției (2019, 2025), se află în grupă cu Danemarca, Norvegia și Țara Galilor.

Franța, câștigătoarea din 2021, le are ca adversare pe Italia, Belgia și Turcia.

Spania, câștigătoarea trofeului în 2023, se află în grupă cu Anglia, cele două fiind campioana și finalista EURO 2024, Croația și Cehia.

Publicitate

Germania, Olanda, Serbia și Grecia fac parte din altă grupă din eșalonul de elită al competiției.

Primele patru etape vor fi grupate în perioada 24 septembrie-6 octombrie, astfel etapa 1 – 24-26 septembrie 2026, etapa 2 – 27-29 septembrie 2026, etapa 3 – 30 septembrie-3 octombrie 2026, etapa 4 – 4-6 octombrie 2026. Ultimele două etape vor avea loc în noiembrie, etapa 5 – 12-14 noiembrie 2026, iar etapa 6 – 15-17 noiembrie 2026.

Sferturile de finală ale Ligii A sunt programate în perioada 25-30 martie 2027, când vor avea loc și barajele de promovare/retrogradare Ligile A/B și B/C. Turneul final se va juca în intervalul 9-13 iunie 2027.

Rezultatele tragerii la sorți a grupelor Ligii Națiunilor, ediția 2026/2027:
Liga A

Grupa A1: Franța, Italia, Belgia, Turcia;
Grupa A2: Germania, Olanda, Serbia, Grecia;
Grupa A3: Spania, Croația, Anglia, Cehia;
Grupa A4: Portugalia, Danemarca, Norvegia, Țara Galilor;

Liga B
Grupa B1: Scoția, Elveția, Slovenia, Macedonia de Nord;
Grupa B2: Ungaria, Ucraina, Georgia, Irlanda de Nord;
Grupa B3: Israel, Austria, Irlanda, Kosovo;
Grupa B4: Polonia, Bosnia-Herțegovina, România, Suedia;

Liga C
Grupa C1: Albania, Finlanda, Belarus, San Marino;
Grupa C2: Muntenegru, Armenia, Cipru, Letonia/Gibraltar;
Grupa C3: Kazahstan, Slovacia, Insulele Feroe, Moldova;
Grupa C4: Islanda, Bulgaria, Estonia, Luxemburg/Malta;

Liga D
Grupa D1: Gibraltar/Letonia, Malta/Luxemburg, Andorra;
Grupa D2: Lituania, Azerbaidjan, Liechtenstein.

Citeste mai mult

Educație

Un copil din Avrămeni a dus numele echipei sale pe marile stadioane ale lumii: Povestea care umple de mândrie toată comuna

Publicat

Publicitate

O poveste simplă, dar plină de emoție, reușește să aducă lumină și speranță într-o comunitate din județul Botoșani. Ianis Corduneanu, mijlocaș crescut la Viitorul Avrămeni, a purtat cu el tricoul echipei pe două dintre cele mai cunoscute stadioane ale fotbalului mondial – San Siro din Milano și, recent, Camp Nou din Barcelona.

Pentru mulți, sunt doar locuri legendare ale sportului. Pentru un copil care a început să viseze pe un teren din Avrămeni, aceste stadioane au devenit dovada că drumul de la sat spre marile scene ale lumii poate începe cu muncă, pasiune și credință în propriul vis.

Gestul lui Ianis de a purta tricoul echipei care l-a format spune mai mult decât orice discurs. Vorbește despre atașament, respect și recunoștință față de locul unde a învățat primele lecții despre fotbal, disciplină și încredere. Este semnul că rădăcinile rămân puternice, indiferent cât de departe te poartă pașii.

Pentru clubul Viitorul Avrămeni, momentul are o încărcătură aparte. Prin acest copil, numele echipei a ajuns simbolic pe două temple ale fotbalului european, iar comunitatea întreagă a simțit bucuria unei reușite care depășește granițele terenului de joc.

Profesorul de sport și antrenorul echipei, Sorin Ignătescu, vorbește despre mândrie, dar și despre puterea exemplului. Povestea lui Ianis devine o lecție pentru toți copiii care își încep drumul pe terenurile mici, demonstrând că locul de plecare nu limitează visele, ci le dă sens.

Astfel de momente adună oamenii laolaltă și reamintesc cât de important este sportul pentru formarea caracterului. Nu doar performanța contează, ci și loialitatea, respectul și dragostea pentru comunitatea care te-a crescut.

Publicitate

Astăzi, pentru Avrămeni, fotbalul înseamnă mai mult decât un joc. Înseamnă speranță, continuitate și credința că viitorul se construiește cu pasiune, pas cu pas, prin copiii care nu uită niciodată de unde au plecat.

Iar numele lui Ianis Corduneanu rămâne, pentru această comunitate, dovada vie că visele pot ajunge departe – purtând în suflet culorile de acasă.

Citeste mai mult

Eveniment

Bărbat condamnat de Judecătoria Botoșani, prins la Răcăciuni după ce se sustrăgea de la închisoare. Era urmărit național și internațional

Publicat

Publicitate

Un bărbat condamnat printr-o hotărâre a Judecătoriei Botoșani a fost depistat de polițiști după ce se sustrăgea de la executarea pedepsei cu închisoarea, fiind dat în urmărire atât la nivel național, cât și internațional.

Potrivit informațiilor transmise de autorități, la data de 11 februarie, o patrulă din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Răcăciuni a identificat un bărbat în vârstă de 40 de ani, pe numele căruia fusese emis mandat de executare a unei pedepse privative de libertate de 1 an și 2 luni pentru comiterea infracțiunii de lovirea sau alte violențe.

În urma verificărilor și a activităților investigative, polițiștii au reușit localizarea acestuia în localitatea Valea Seacă. După depistare, bărbatul a fost reținut și ulterior introdus în Penitenciarul Bacău, pentru executarea pedepsei stabilite de instanță.

Cazul readuce în atenție cooperarea dintre structurile de poliție din diferite județe, dar și importanța urmăririi persoanelor care încearcă să evite executarea pedepselor dispuse de instanțele de judecată. Intervenția confirmă că mandatele emise de instanțele locale sunt puse în aplicare, chiar și atunci când persoanele condamnate încearcă să se ascundă în alte zone ale țării.

Autoritățile subliniază că astfel de acțiuni fac parte din activitatea curentă de menținere a ordinii publice și de punere în executare a hotărârilor judecătorești definitive, scopul fiind creșterea siguranței cetățenilor și respectarea legii.

Publicitate
Citeste mai mult

Educație

Lutul care prinde viață în mâinile copiilor: Atelier plin de emoție pentru elevii Școlii Gimnaziale Nr. 2 Tudor Vladimirescu-Albești, prin proiectul PNRAS

Publicat

Publicitate

Creativitatea, răbdarea și bucuria descoperirii s-au împletit într-o experiență specială trăită de elevii Școlii Gimnaziale Nr. 2 Tudor Vladimirescu-Albești, care au participat la un atelier de modelaj din lut organizat în cadrul Proiectului PNRAS. Activitatea a oferit copiilor șansa de a-și exprima liber imaginația și de a transforma un material simplu într-o poveste modelată cu propriile mâini.

Sub îndrumarea atentă a coordonatorilor, elevii au învățat tehnici de bază ale modelajului, au explorat textura lutului și au descoperit câtă frumusețe poate lua naștere din răbdare și creativitate. Din mâinile lor au prins contur vase cu capac, obiecte realizate prin tehnica spiralei, creații inspirate din cultura Cucuteni, dar și plăci de faianță artizanală, fiecare purtând amprenta unică a autorului.

Mai mult decât o simplă activitate artistică, atelierul a devenit un spațiu al încrederii și al emoției. Copiii și-au dezvoltat îndemânarea, atenția la detalii și capacitatea de a lucra cu răbdare, iar rezultatele au fost impresionante: figurine, obiecte decorative și creații originale care au reflectat entuziasmul și sensibilitatea fiecărui participant.

Zâmbetele sincere de pe chipurile elevilor au arătat că astfel de momente au o valoare mult mai profundă decât cea recreativă. Ele contribuie la dezvoltarea personală și emoțională a copiilor, îi ajută să capete încredere în propriile forțe și le oferă bucuria de a crea ceva frumos, cu sens.

Reprezentanții școlii au transmis mulțumiri Lutotecii Bârnova pentru implicare, profesionalism și sprijinul oferit în realizarea acestui atelier, subliniind importanța colaborărilor care aduc în fața elevilor experiențe educative autentice și inspiraționale.

Proiectul PNRAS continuă astfel să creeze contexte de învățare atractive și relevante, contribuind la formarea unor elevi creativi, încrezători și implicați în propria dezvoltare. Pentru copiii din Albești, lutul nu a fost doar un material de lucru, ci o punte spre imaginație, emoție și descoperirea propriului talent.

Publicitate

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending