Connect with us

Actualitate

FOTO: Preoții din Protopopiatul Săveni, partenerii pompierilor în cadrul campaniei „Un cămin sigur pentru copilul tău”

Publicat

Publicitate

Asemeni preoților din Protopopiatele Botoșani și Dorohoi, cei din Săveni s-au alăturat campaniei derulate de Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Nicolae Iorga” al Județului Botoșani, „Un cămin sigur pentru copilul tău”.

„Supravegheați în permanență copiii!”
„Aveți grijă să nu se joace în apropierea aragazului, a plitelor sau a altor aparate electrice aflate în funcțiune!”
„Explicați-le că nu trebuie să umble la prize pentru a nu se curenta sau pentru a nu produce un incendiu!”
„Repetați-le să nu se joace cu chibriturile sau brichetele pentru a nu-și provoca arsuri sau pentru a nu genera un incendiu!”
Astfel de sfaturi și altele asemănătoare vor fi transmise părinților și bunicilor care vor trece pragul bisericilor din Protopopiatul Săveni.
Recomandările și măsurile pe care trebuie să le adopte adulții astfel încât copiii să fie în siguranță, acasă, le-au fost prezentate preoților din Protopopiatul Săveni în cadrul unei acțiuni de informare și educare preventivă.
Activitatea s-a desfășurat în baza protocolului de colaborare încheiat între Arhiepiscopia Iașilor și ISU Botoșani.
Unic la nivel național, proiectul își propune prevenirea accidentelor casnice în care sunt implicați copiii sub 5 ani.
Dezvoltarea conceptului de „cămin sigur pentru copilul tău” a fost impusă de faptul că, în ultimii ani, tot mai mulți copii botoșăneni au ajuns la spital după ce s-au intoxicat cu substanțe toxice, s-au opărit, au înghițit corpi străini ori au suferit diferite traumatisme.
Data de 10 a fiecarei luni a fost declarată ziua campaniei.

 Urmăriți știrile Botosani24.ro și pe Google News

Publicitate

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

CALENDAR ORTODOX 2025: Sfânta Macrina, sora Sfântului Vasile cel Mare

Publicat

Publicitate

Sfânta Macrina, sora Sfântului Vasile cel Mare și a Sfântului Grigorie de Nyssa, s-a născut în anul 327, primind la botez numele bunicii sale. A primit o educație aleasă de la mama ei, Emilia, care era o bună creștină.

Tatăl ei, Vasile dorea ca fiica sa să își întemeieze o familie prin Taina Nunții, însă tânărul cu care trebuia să se căsătorească Sfânta Macrina a murit la scurt timp după logodnă, fapt pentru care sfânta a refuzat să se se mai căsătorească, închinându-și viața în totalitate lui Dumnezeu. Îmbrățișează viața monahală (în vremurile acelea viața monahală se putea desfășura în sânul familiei), transformând astfel casa părintească într-un adevărat loc de asceză.

Până când frații ei au ajuns la vârsta maturității, Sfânta Macrina s-a dedicat creșterii și educării lor, apoi, împreună cu mama ei, cu alte câteva rude și foste servitoare s-au retras la o proprietate din Pont, unde au întemeiat o comunitate cu viața de obște, a cărei cârmuitoare a fost Sfânta Macrina până când sufletul ei a plecat la Domnul, în anul 379.

Citeste mai mult

Actualitate

Permisul de conducere ar putea fi suspendat pentru neplata amenzilor. Noi reguli și la achiziția unei mașini

Publicat

Publicitate

Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, a anunțat vineri că Guvernul Bolojan intenționează să adopte măsuri ferme pentru combaterea neplății amenzilor și taxelor, relatează alba24.ro.

Una dintre cele mai importante propuneri este suspendarea permisului de conducere pentru șoferii care nu își achită amenzile de circulație în termen de 90 de zile.
„Permisul va putea fi restituit doar după ce se face dovada achitării tuturor obligațiilor restante. Dacă mai există datorii, permisul rămâne suspendat”, a explicat ministrul.

Reguli noi pentru radierea și cumpărarea autovehiculelor
Radierea unui vehicul va fi posibilă doar cu prezentarea unui certificat de atestare fiscală, care să confirme absența datoriilor către bugetul local.

De asemenea, cumpărarea unei mașini va fi condiționată de lipsa restanțelor fiscale ale cumpărătorului — o schimbare importantă față de situația actuală, în care doar vânzătorul trebuie să prezinte acest document.

Autorizațiile de construire, legate de plata datoriilor
Guvernul mai pregătește o măsură care va condiționa eliberarea autorizațiilor de construire de plata integrală a tuturor taxelor și amenzilor de către solicitant.

În plus, va fi introdus un cadru legal care va permite utilizarea dronelor pentru identificarea clădirilor și a suprafețelor acestora, în vederea actualizării și verificării bazei de date fiscale.

Publicitate

Citeste mai mult

Actualitate

Noi reguli de salarizare, mai puțini polițiști locali. Reforma administrației locale propusă de Guvernul Bolojan

Publicat

Publicitate

Reforma administrației locale propusă de Guvernul Bolojan. Guvernul condus de Ilie Bolojan pregătește o reformă amplă a administrației locale, care va include plafonarea numărului de angajați din primării și consilii județene, precum și limitarea numărului de polițiști locali și introducerea unei grile de salarizare unice pentru anumite localități.

Pentru primării, principalul criteriu în stabilirea numărului maxim de posturi va fi numărul de locuitori. În cazul consiliilor județene, indicatorii vor fi mai detaliați, incluzând numărul de unități administrativ-teritoriale din județ, existența unui spital județean în subordine și alți factori.

Scopul acestor măsuri este de a elimina discrepanțele actuale: în prezent, există primării cu un număr redus de angajați care funcționează eficient, dar și primării cu personal numeros, fără îmbunătățiri vizibile ale serviciilor publice.

Acolo unde personalul este supradimensionat, va fi necesară reducerea acestuia. În schimb, primăriile care au un număr redus de angajați nu vor fi afectate.

În premieră, un funcționar public va putea avea norma împărțită între două – trei primării.

”La o primărie mică, colaborarea între primării este foarte importantă. Un contabil poate rezolva problemele de contabilitate cu o jumătate de normă la primărie, o jumătate de normă la alta.

Publicitate

Sunt situații în care nu mai avem biblioteci în rural și un bibliotecar poate lucra la două primării. Un bilbiotecar la o comună mică nu se justifică cu normă întreagă” a spus Bolojan.

Limitarea numărului de polițiști locali și reducerea suprapunerilor de competențe

Guvernul intenționează și modificarea normei privind numărul de polițiști locali. În prezent, standardul este de 1 polițist local la 1.000 de locuitori, însă această normă va fi majorată, întrucât există orașe care funcționează bine cu 1 polițist la 2.000 de locuitori, în timp ce altele depășesc limita legală din cauza constrângerilor juridice.

Se vor lua măsuri pentru a evita suprapunerile de atribuții cu Poliția Națională, inclusiv:

  • organizarea de dispecerate comune;

  • utilizarea eficientă a sistemelor de supraveghere video;

  • coordonarea clară a echipajelor.

Reforma administrației locale: Salarii plafonate în localitățile cu venituri insuficiente

O altă măsură esențială este stabilirea unei grile de salarizare unice pentru localitățile care nu-și pot acoperi din venituri proprii nici măcar cheltuielile de personal.

Această grilă, aplicabilă la nivel național, nu va putea fi depășită, având în vedere că statul acoperă deja, prin transferuri, o parte importantă din cheltuielile acestor administrații.

Citeste mai mult

Eveniment

Motivul întârzierii recalculării pensiilor. Ce explicații dă ministrul Muncii, Florin Manole

Publicat

Publicitate

Întârzierea recalculării pensiilor are cauze obiective, printre care și implementarea în sistem a contribuției CASS pentru pensiile mai mari de 3.000 de lei, a explicat vineri ministrul Muncii, Florin Manole, în cadrul unei dezbateri organizate de IMM România, scrie alba24.ro.

”Există și un argument obiectiv pentru care se poate accepta o mică întârziere de la termenul asumat.

Argumentul obiectiv este că, între timp, Casei de Pensii i-a revenit și tema implementării în sistem a CASS-ului pentru pensiile de peste 3.000 lei.

Dar, e un termen asumat acolo de către o instituție și va trebui să-l urmărească și să-l îndeplinească”, a precizat ministrul, potrivit Agerpres.

El a mai spus că mulți dintre angajații Caselor de pensii lucrează în condiții improprii.

”Nu vreau să scuz conducerea, mai ales conducerea anterioară a Casei de Pensii, pentru ca actuala conducere are mai puțin de două luni, dar există condiții de muncă foarte proaste la unele case de pensii și este bine să se știe asta.

Publicitate

Tot discursul public despre bugetari are și exemple concrete, relevante și clare de bugetari care poate nu-și fac treaba, dar sunt sute de mii de oameni în sistemul bugetar care muncesc pe bune, care sunt competenți, care sunt serioși și care, uneori, lucrează în condiții improprii.

Să știți că pentru acești oameni cu venituri mici sau medii, condițiile vătămătoare chiar există atunci când lucrezi cu dosare de pensii vechi de zeci de ani, cu praf, cu acarieni și cu alte probleme”, a afirmat Manole.

Ministrul a menționat că s-au făcut și abuzuri cu acordarea sporului de condiții vătămătoare.

”S-au abuzat în niște birouri și au plătit oameni modești, simpli și muncitori care chiar lucrează în genul ăsta de activitate.

Mi-a scris un muzeograf, cu toate studiile făcute, cu doctorat, cu totul în specialitate, că n-are un salariu mare și că pentru el condițiile vătămătoare într-un subsol de muzeu chiar există.
Și că e frustrat că are doctorat, că are toate studiile în profesie, că lucrează de zeci de ani acolo și că este tratat la grămadă cu foarte mulți despre care se spune că nu-și fac treaba, sunt neserioși, profită și care sunt ca omul gras care stă pe mediul economic slab.

Pentru acești oameni există nedreptăți care trebuie reglate”, consideră ministrul Muncii.

Angajații caselor de pensii din țară lucrează, în prezent, la dosarele pensionarilor anticipat care au ajuns la limită de vârstă. Modulul din softul de pensii e funcțional de puțin timp, la mai bine de zece luni de la intrarea în vigoare a noii legi.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending