Connect with us

Eveniment

FOTO: Preoți din Protopopiatul Botoșani, participanți la Trainingul Catehetic din Parohia „Înălțarea Domnului” Ibănești, Dorohoi

Publicat

Publicitate
Luni, 20 ianuarie 2025, la Parohia “Înălțarea Domnului” Ibănești a avut loc a doua ediție a Training-ului pentru Concursul Național Catehetic.
Dacă prima ediție a acestui training a fost organizată în cadrul Parohiei “Vovidenia” din Municipiul Botoșani, în data de 16 ianuarie 2024, de această dată activitatea s-a desfășurat în complexul parohial “Sfântul Spiridon” al Parohiei “Înălțarea Domnului” de la Ibănești, gazdă fiind părintele paroh Berechea Ovidiu, responsabil al Biroului de Catehizare în cadrul Protopopiatului Dorohoi.
Activitatea a fost coordonată de părintele inspector Bogdan Racu, din cadrul Sectorului de Învățământ al Arhiepiscopiei Iașilor. Deasemenea, sprijinul a venit și din partea părintelui protopop Ionuț Ștefan Apetrei, al Protopopiatului Dorohoi și al domnului primar al comunei Ibănești, ing. Romică Magopeț.
La această activitate au participat preoții care urmează să implementeze în parohiile lor conceptul Concursului Național Catehetic 2025, din toate cele 4 protopopiate din județul Botoșani, însoțiți de responsabilii cu activitatea catehetică din fiecare protopopiat.
Tema stabilită pentru anul acesta este “Mărturisirea jertfelnică a dreptei credințe – moștenirea unui secol de Patriarhat pentru copii și tineri”.
Scopul activității de astăzi este acela de a-i ajuta pe preoții care vor să implementeze conceptul concursului în parohiile lor, oferindu-le instrumentele necesare în vederea organizării unor activități de impact și a unui dosar de Concurs de calitate.
Activitățile Concursului Național Catehetic 2025 pot fi implementate în toate parohiile din Patriarhia Română, în parteneriat cu instituțiile de învățământ de pe teritoriul parohiei, dar și cu alte instituții administrative, culturale, educaționale și sociale.
Etapele desfășurării Concursului Național Catehetic 2025 sunt:
-15 noiembrie 2024 – anunțarea concursului, de către Sectorul Teologic-Educațional al Patriarhiei Române
-21 noiembrie 2024 – 31 martie 2025 – Conceperea proiectelor și desfășurarea activităților din concurs
-1-7 aprilie 2025 – Depunerea proiectelor la protopopiate
-8-16 aprilie 2025 – Evaluarea proiectelor la nivel de protopopiat și transmiterea proiectelor câștigătoare către Centrul Eparhial
-17-30 aprilie 2025 – Evaluarea proiectelor la nivel de eparhie și transmiterea proiectului câștigător către Sectorul Teologic – Educațional al Patriarhiei Române
-21 mai 2025 – Premierea proiectelor la nivel național de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, cu ocazia Hramului Catedralei Patriarhale
La activitatea de la Ibănești, din cadrul Protopopiatului Botoșani participat: Pr. Alexandru Ghiorghiu, de la Parohia Cerbu, Pr. Gabriel Țifrea, de la Parohia “Sf. Cuv. Parascheva” Botoșani, Pr. Cătălin Postolachi, de la Parohia Sulița II, Pr. Valentin Tincu, de la Parohia Ipotești, Pr. Florin Filip, de la Parohia Hudum, Pr. Ovidiu Lungu, de la Parohia Unguroaia, Pr. Dumitru Mîrzan, Parohia Tudora I, Pr. Alexandru Hurdubai, de la Parohia Mășcăteni și Pr. Bogdan Azamfirei, de la Parohia Victoria-Stăuceni – responsabil al Biroului de Cateheză din cadrul Protopopiatului Botoșani.

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Fotbal: FC Botoșani – Oțelul Galați 0-0, în Superligă

Publicat

Publicitate

FC Botoșani a terminat la egalitate cu Oțelul Galați, 0-0, luni seara, pe Stadionul Municipal din Botoșani, în ultimul meci din etapa a 24-a a Superligii de fotbal.

Gazdele au dominat autoritar jocul, dar au fost lipsite de inspirație în fața porții.

Cele mai mari ocazii au fost ratate de Mikola Kovtaliuk (53), care a reluat din apropiere pe lângă poartă, și de Zoran Mitrov (65), care a trimis în bară din interiorul careului.

Mihai Bordeianu (80) a avut și e un șut periculos, însă mingea a trecut puțin pe lângă poartă.

FC Botoșani a ajuns la șase meciuri consecutive fără victorie, trei egaluri și trei eșecuri, în care nu a marcat niciun gol.

Oțelul a pierdut doar un meci din ultimele șase, având patru victorii și un egal.

Publicitate

În tur, FC Botoșani s-a impus cu 1-0.

AFC Botoșani – ACS Oțelul Galați 0-0, Stadion Municipal – Botoșani
Arbitru: Szabolcs Kovacs (Carei); arbitri asistenți: Adrian Vornicu (Iași), Ioan Alexandru Corb (Satu Mare); al patrulea oficial: Vlad Baban (Iași)
Arbitru video: Sebastian Colțescu (București); arbitru asistent video: Sebastian Eugen Gheorghe (Suceava)
Observatori: Sorin Boca (Iași) – CCA, Bogdan Buhuș (Bârlad) – LPF
AGERPRES/ (AS – editor: Mihai Țenea, editor online: Gabriela Badea)

* Sursa foto: Fotbal Club Botoșani / Facebook.com

Citeste mai mult

Eveniment

Incendiu la Ștefănești! O femeie de 95 de ani a suferit arsuri și fiul acesteia, de 75 de ani, s-a intoxicat cu fum

Publicat

Publicitate

Două persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale în urma unui incendiu izbucnit în locuința lor. Bunurile din două camere au fost cuprinse de flăcări, cel mai probabil, din cauza unei sobe supraîncălzite. În momentul producerii incendiului, în interiorul casei se aflau o femeie în vârstă de 95 de ani și fiul acesteia, în vârstă de 75 de ani. S-a întâmplat în această seară, în orașul Ștefănești.

La fața locului au intervenit, în cel mai scurt timp, pompierii din cadrul Gărzii de Intervenție Ștefănești, cu o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD, un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Ștefănești. La sosire, aceștia au constatat că ardeau bunurile din două camere ale locuinței.

Cele două persoane erau evacuate din încăperile cuprinse de flăcări. Bărbatul era intoxicat cu fum, iar femeia suferise arsuri la nivelul spatelui și al mâinilor. Ambii au fost preluați de echipajele medicale și transportați la spital pentru îngrijiri de specialitate.

Pompierii au reușit să lichideze incendiul, fiind salvată restul locuinței.

Pentru evitarea unor astfel de evenimente, ISU Botoșani vă recomandă:

▪ nu supraîncălziți soba;
▪ nu lăsați ușa sobei deschisă;
▪ nu introduceți în sobă lemne cu lungimea mai mare decât vatra focarului;
▪️ montați pe pardoseală, în fața ușii de alimentare cu combustibil a mijlocului de încălzire, o bucată de tablă cu dimensiuni de 0,50 x 0,70 metri;
▪ nu puneți haine la uscat pe sobe sau în imediata lor apropiere;
▪️ stingeți focul pe timpul nopții;
▪ nu lăsați sobele și alte mijloace de încălzire nesupravegheate pe timpul funcţionării;
▪ nu lăsați, niciodată, copiii singuri în casă, mai ales într-o încăpere unde este în funcțiune un mijloc de încălzire.

Publicitate

Citeste mai mult

Eveniment

Pedepse mai dure pentru crimele împotriva femeilor. Legea ce definește femicidul, aprobată de Senat

Publicat

Publicitate

Pedepse mai dure pentru crimele împotriva femeilor. Senatul a adoptat inițiativa legislativă care definește femicidul. Aceasta introduce mecanisme de prevenție și clasifică uciderea unei femei din motive de gen ca formă specifică de omor, scrie alba24.ro.

„Femicidul nu este doar o problemă a femeilor din România, ci una care privește întreaga societate. Cu toții am observat că numărul femeilor ucise a crescut alarmant. Discutăm despre prevenție, dar mai ales despre pedepse mult mai dure pentru cei care comit astfel de crime.

Femicidul va putea fi sancționat cu închisoare pe viață, având în vedere numeroasele cazuri în care agresori eliberați din detenție au recidivat, ucigând din nou după câțiva ani. Deși România dispune de instrumente legale – precum ordinele de protecție și incriminarea violenței domestice – aplicarea lor este adesea deficitară. Este nevoie de instruirea polițiștilor și magistraților, de adăposturi funcționale pentru victime și de campanii publice care să schimbe mentalități”, a declarat Simona Spătaru, vicepreședinta Comisiei juridice din Senat, potrivit Agerpres.

Definirea femicidului

Legislația oferă acum o definiție clară a femicidului și îl împarte în trei forme: intim, non-intim și indirect.

Potrivit proiectului, ”femicidul este uciderea cu intenție a unei femei, precum și moartea unei femei survenită ca urmare a loviturilor sau vătămărilor cauzatoare de moarte, ori a altor infracțiuni săvârșite cu violență, indiferent dacă faptele sunt comise de un membru al familiei sau de o terță parte”, notează Agerpres.

Alte prevederi vizează întărirea răspunsului penal prin sancționarea severă a faptelor motivate de gen și a violențelor care preced omorul, precum și educația pentru prevenție, prin introducerea în școli a temelor privind egalitatea de gen, relațiile non-violente și combaterea violenței.

Publicitate

Legea introduce pedepse mai grele pentru omorul calificat comis asupra unui soț, partener sau sub controlul agresorului. De asemenea, instituțiile statului vor monitoriza cazurile la nivel național și vor publica rapoarte anuale despre victime și agresori pentru a putea interveni preventiv.

Anchete penale din oficiu

Legea prevede că anchetele penale pot începe din oficiu, fără plângerea victimei. Pedepsele cresc și pentru hărțuire, amenințări sau loviri. Documentul mai include măsuri de protecție pentru copiii victimelor și introducerea temelor despre respect și egalitate în programa școlară.

Proiectul merge acum pentru votul final la Camera Deputaților.

În prezent, potrivit Codului Penal, pentru omor calificat, pedeapsa este închisoare pe viață/ de la 15 la 25 de ani, atunci când a fost săvârșit:

  • cu premeditare
  • din interes material
  • pentru a se sustrage ori pentru a sustrage pe altul de la tragerea la răspundere penală sau de la executarea unei pedepse
  • pentru a înlesni sau a ascunde săvârşirea altei infracţiuni
  • de către o persoană care a mai comis anterior o infracţiune de omor sau o tentativă la infracţiunea de omor
  • asupra a două sau mai multor persoane
  • asupra unei femei gravide
  • prin cruzimi

Citeste mai mult

Cultura

Botoșani: „Lacrimi de Luceafăr” revine pe scenă, la cererea publicului

Publicat

Publicitate

Succesul de care s-a bucurat spectacolul „Lacrimi de Luceafăr” aduce o nouă reprezentație, programată luni, 9 februarie 2026, de la ora 18:30, pe scena Teatrului „Mihai Eminescu” din Botoșani.

Spectacolul este realizat după scenariul și în regia Silviei Răileanu, cu participarea Orchestrei Filarmonicii Botoșani, în colaborare cu Teatrul „Mihai Eminescu” Botoșani.

Distribuție artistică:

  • Scenariu și regie: Răileanu Silvia

  • Dirijor cor: Laurențiu Palade

  • Concept muzical: Andreas Rădoi Mihăiță

  • Dirijor: Bogdan Vodă

    Publicitate
  • Manager Teatrul „Mihai Eminescu” Botoșani: Alexandru Vasilache

  • General Manager: Mirel Manea

  • Impresar artistic: Liviu Sorinel

Bilete și informații:

Biletele pot fi achiziționate:

  • de la casieria Filarmonicii Botoșani (în incinta Teatrului „Mihai Eminescu”, intrare zona stației de taxi),

  • zilnic între orele 09:00 – 16:00,

  • precum și în ziua spectacolului, la intrarea în sală, în limita locurilor disponibile.

Info & rezervări: 0371 333 350

Preț bilete:

  • 40 lei – preț întreg

  • 20 lei – pensionari

  • 10 lei – studenți și elevi

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending