O rubrică realizată de profesor Georgică Manole, scriitor, epigramist

Paul Aretzu, în „Ramuri” nr. 12 din 2025 publică o cronică la cartea Mariei Tronea ,Structuri metonimice în poezia română modernă” (Editura Academiei Române, București, 2019). Volumul are capitolele „Metonimia eminesciană”, „Locul metonimiei în matricea stilistică blagiană”, „Bacovia – poet de factură metonimică”, „Arghezi, poet al semnelor” și „Metonimia în poezia lui Nichita Stănescu”. Paul Aretzu abordează în cronica sa toate capitolele. Eu voi reține secvența dedicată lui Eminescu: „În capitolul „Metonimia eminesciană”, sunt inventariate diverse tipuri de metonimie. Metonimia mitologică este prezentă mai ales în poemele de început, evocând personaje ale panteonului grecesc. Metonimia simbol folosește substituiri precum tron, sceptru, coroană pentru a desemna puterea, demnitatea statală, crucea, ramura de spini pentru sugestii creștine, semilunar simbolizează oștirea turcească, lanțul semnifică robia, servitutea, masca exprimă ipocrizia, lira simbolizează chiar poezia. Alt tip de metonimie present în lirica eminesciană, este pars pro toto, prin care o parte a corpului iubitei, mâna, obrazul, pasul, sugerează prezența imaginată a acesteia, bolta, în felurite reprezentări, închipuie nesfârșitul, credința, altă lume, cerul mișcător, inima corespunde sufletului, iubirii, unor principii morale, limbă înseamnă popor, ochiul reprezintă prezența unei conștiințe, amintirea iubitei, suferința. Perechea acestui tip metonimic este totus pro parte, mai puțin reprezentată. La fel funcționează și metonimiile lucru pentru persoană și persoană pentru lucru (cu subcategoria relevantă autorul pentru opera, sau cauza pentru consecință (ochiul, un fel de vedere spiritualizată, trezește sentimente, atitudini, nostalgii, meditații, luna sporește realitatea, soarele, raza sunt obiecte ale luminii, ale satisfacției sufletești și consecințe pentru cauză. Apar, de asemenea, singularul pentru plural și pluralul pentru singular.

La un poet care pendulează între immanent și transcendent, deschis filosofiei profunde nu putea lipsi perechea metonimică abstractul pentru concret și concretul pentru abstract. Sunt analizate și alte de metonimii, hipalaga (producând amestecul de medii, de stări de agregare, de attribute), epitetul metonimic, metonimia instrumentului, sinecdoca veșmântului. Metonimia se conjugă functional cu metafora în numeroasele descrieri prezente atât în poezie cât și în proză”;

Tot în Ramuri” nr. 12 din 2025, Călin Vlasie continua serialul său „Poezia, încotro?” Rețin din capitolul ”Experimentalism în poezia viitoare”: „Există o mică schimbare de sens astăzi față de ce a însemnat experimentalismul în poezia secolului XX. 1) „Experimentalismul classic (modernism – postmodernism) era asociat cu ruptura de tradiție: formală (vers liber, colaj, limbaj brut), tematică (antiliric, urban, politizat) sau tehnologică (poezie vizuală, concretă, digitală în fază incipientă). Regândirea ideii de poezie. Exemple: Tristan Tzara, Gellu Naum, lettrismul, optzeciștii „fracturali” din anii 2000.

2) Azi și în viitor – ce se schimbă? Poezia a asimilat deja majoritatea procedurilor radicale din secolul trecut; șocul nu mai are același impact. Noutatea nu mai vine doar din formă sau temă, ci din interacțiunea cu tehnologiile și mediile emergente. Experimentalismul e mai puțin interest de negarea tradiției și mai mult de negocierea dintre uman și tehnologic.

3)Riscuri și oportunități. Riscul constă în faptul că experimentalismul se poate transforma într-un simplu „efect special”, dacă forma tehnologică nu e susținută de substanța poetică reală. Devine oportunitate extinderea poeziei în zonele hibride – text + imagine + sunet + interacțiune – ceea ce poate schimba modul în care înțelegem liricul (nu doar ca citire, ci ca experiență);

4. Concluzie. E un tip de experimentalism nou. Va fi mai integrat în practica curentă (nu doar nișă). Va lucra pe interfața dintre limbaj, corp și mediu digital. Va pune accent pe proces și pe metar-eflexivitate (poezia despre propria producere). Ceea ce numim experimental, e posibil ca peste câțiva ani să devină pur și simplu noua normă.”;

Rămânem tot în „Ramuri” nr. 12 din 2025. Cristian Pătrășconiu îl citește pe Timothy Snyder. Supune analizei trei cărți ale acestuia despre libertate. Reținem 20 de lecții ale trecutului, sistematizate de Cristian Pătrășconiu din operele celui amintit:

1. „Să nu te supui anticipat”;

2, „Să aperi instituțiile”;

3. „Să te ferești de statul cu partid unic”;

4. „Să îți asumi responsabilitatea pentru cum se înfățișează lumea”;

5. „Să respecți etica profesională”;

6. „Să te temi de trupele paramilitare”;

7. „Să cântărești bine lucrurile dacă trebuie să porți o armă”;

8. „Să ieși în evidență”;

9. „Să te porți frumos cu limba noastră”;

10. „Să crezi în adevăr”;

11. „Să investighezi”;

12. „Să privești oamenii în ochi și să stai de vorbă cu ei”;

13. „Să fii prezent fizic în viața politică”;

14. „Să îți creezi o viață privată”;

15. „Să îți aduci contribuția la cauzele bune”;

16. „Să înveți de la colegii tăi din alte țări”;

17. „Să recunoști cuvintele periculoase”;

18. „Să îți păstrzi calmul când intervin lucruri inimaginabile”;

19. „Să fii patriot”;

20. „Să fii cât de curajos poți”.

Sfânta Sinclitichia  s-a născut în Macedonia, în anul 270. Părinții Sfintei, oameni bogați și creștini evlavioși, aflând că în Alexandria se aflau mai mulți creștini, au decis să se mute definitiv acolo, mai ales că, la aceea vreme, Arhiepiscopul Alexandriei era Atanasie cel Mare, despre care se auzeau lucruri minunate.

Astfel, îndată ce s-au stabilit în Alexandria, prima lor grijă a fost să-l întâlnească pe Atanasie cel Mare. Acesta i-a ajutat să cunoască mai bine adevărurile creștine, iar pe fiica lor, Sinclitichia, a îndrumat-o pe calea virtuților. Părinții ei au reușit să-i asigure o bună educație laică, oferindu-i în același timp și o educație creștină. Curând au început să se vadă și bogatele sale harisme duhovnicești, prin care se distingea de colegii ei.

Însă și frumusețea sa trupească rară era pentru tinerii vremii o continuă provocare. Pețitorii veneau la părinții săi unul după altul și erau mulți tineri, care o cereau în căsătorie. Același lucru își doreau și părinții ei, căci o considerau pregătită pentru căsătorie și de aceea încercau să o convingă discret, folosind ca argument dorința lor de a avea urmași în familie.

Sinclitichia, întru toate desăvârșită, Îl iubea pe Mirele ei Hristos și doar Lui vroia să-i slujească. Astfel, lacrimile părinților și ale rudelor sale nu reușeau deloc să o tulbure. Trăia o viață ascetică, în post și rugăciune neîncetată. Despre post, Sfânta spunea că este singurul medicament pentru trup și suflet, considerându-l unul dintre cele mai mari virtuți. După adormirea întru Domnul a părinților ei, Sfânta Sinclitichia și-a dăruit întreaga avere săracilor și orfanilor din Alexandria și, părăsind orașul, s-a stabilit într-un loc pustiu unde a întemeiat o mănăstire, punând în practică propriile sale canoane. Multe femei o urmau și alegeau să îmbrățișeze viața monahală. Pentru toate surorile din mănăstire, Sfânta era un exemplu și un model de monahie; le făcea plăcere să vorbească cu ea și să se exerseze în ascultare și smerenie.

Sfânta Sinclitichia se străduia întotdeauna să nu vadă nimeni trăirea sa personală și lucrarea sa duhovnicească, pentru că nu dorea vreo faimă lumească. Preocuparea sa era nu numai cum să înfăptuiască binele, ci mai ales cum să ascundă acest lucru față de ceilalți. Era plină de credință și strălucea de bucurie și smerenie. Cu cât timpul trecea, cu atât virtuțile ei începeau să înflorească, iar miresmele lor ajungeau la toți oamenii. Era întotdeauna bucuroasă să le învețe pe maici, atunci când acestea îi cereau sfatul. Astfel, când a fost întrebată, la un moment dat, cum trebuie să lupte împotriva diavolului, Sfânta a răspuns: „Trebuie să știți că, înaintând tot mai mult pe scara duhovnicească, diavolul încearcă să ne războiască prin meșteșugurile lui. De aceea, trebuie să fim întotdeauna atente la gânduri, care deseori ne luptă.

Vrăjmașul urmărește să ne dărâme casa sufletului, fie de la temelie, fie de la acoperiș. Mai întâi îl leagă pe stăpânul casei și, apoi, stăpânește toate cele ale casei. Temelia casei noastre sufletești sunt faptele bune, acoperișul este credința noastră, iar ferestrele sunt simțurile noastre. Pe acestea le folosește vrăjmașul pentru a ne lupta lăuntric. De aceea, cine stă în picioare, să se roage să nu cadă. Pentru că cea care a căzut, are doar o grijă, să se ridice. În timp ce, aceea care stă în picioare, trebuie să se îngrijească în permanență să nu cadă. Nimeni dintre noi nu trebuie să-o judece pe cea căzută, ci să se teamă mai degrabă pentru ea însăși, ca nu cumva să alunece și să cadă și ea în adâncul prăpastiei.

Însă, pentru cea care stă în picioare există un motiv dublu de teamă, dar și un pericol. Când o luptă vrăjmașul, să nu se împuțineze la suflet și să-și piardă nădejdea mântuirii, ca nu cumva să revină la vechile patimi și, de asemenea, să aibă grijă să nu se lase înșelată de mândrie. Vrăjmașul, după ce își folosește toate armele, lasă ca ultimă armă mândria. Este cea mai mare otravă ucigătoare, cu care diavolul ne hrănește sufletele. O face să-și imagineze că știe ceea ce altele nu știu, să creadă că întrece pe celelalte în posturi și că are mai multe virtuți. Și, mai rău decât atât, o face să uite de propriile sale păcate. Cauza mândriei este neascultarea, iar medicamentul acesteia este ascultarea…” .

Pentru învățătura sa, dar și pentru viața sa duhovnicească în general, diavolul o pizmuia și încerca să găsească metode pentru a o pierde. Vedea că Sfânta Sinclitichia pătrunsese pentru faptele cele bune în propriile lui ogoare, lipsindu-l de averea sa umană. Trebuia să găsească repede modalități să o scoată din mijlocul maicilor, lovindu-o în trup pe măsură. I-a dat dureri în pântece atât de mari, că nimeni nu putea să o ajute. Apoi, i-a rănit plămânii și dacă ar fi vrut, ar fi putut și să o omoare. Însă acest lucru dorea să-l facă treptat, ca să o chinuie mai mult. Durerile Cuvioasei erau greu de suportat, iar febra o însoțea permanent, de aceea zilnic suferea și se topea ca ceara.

Cu toate acestea, Cuvioasa înfrunta boala cu multă răbdare și încredere în Dumnezeu, găsind curajul și puterea să le sfătuiască pe maicile, care păreau că s-au pierdut cu firea. De aceea, le spunea: „Că sufletele, care s-au afierosit lui Dumnezeu, nu trebuie să fie niciodată lipsite de grijă, pentru că asta îl ajută pe vrăjmaș să-și ascută dinții. Nu există om rău care să nu aibă înlăuntru său o scânteie de bunătate. La fel, nu există un om bun care să nu aibă înlăuntrul său o oarecare răutate. Întotdeauna se întâmplă să se găsească loc pentru bunătate în oamenii răi, la fel cum există loc pentru răutate în oamenii buni”.

Cuvintele mântuitoare ale Cuvioase îl înfuriau și mai mult pe diavol. Vedea că puterea sa tiranică era mereu învinsă de Cuvioasa și, de aceea, neputând accepta înfrângerea, a hotărât să-i lovească organele vorbirii, cauzându-i afonia totală. În felul acesta, nu mai putea să folosească cuvântul pentru a le sfătui și întări pe maici. Însă și din această rană monahiile au avut un folos duhovnicesc. Rănile trupești ale Cuvioasei le întăreau mai mult în virtute, vindecându-le rănile sufletești.

În cele din urmă, diavolul a încercat să clatine și legătura dintre Cuvioasă și monahii, pentru că îl deranja foarte tare. De aceea, și-a întocmit un plan, lovindu-o cu o nouă rană pe Cuvioasa. Îi putrezește un dinte, iar putregaiul se întinde pe întreg maxilarul. O duhoare grea îi ieșea din gură. Monahiile care o îngrijeau, nu puteau să se apropie de ea. S-au gândit să cheme un doctor, poate ar putea să o ajute cumva. Cuvioasa însă nici nu vroia să audă și le spunea cu înțeles: „încercați să nu vedeți ceea ce pare, ci să căutați ceea ce se ascunde”.

Vreme de trei luni, Cuvioasa s-a luptat cu rănile sale greu de îndurat. Puterile ei trupești slăbeau în fiecare zi, pentru că nu putea să se hrănească, nici să doarmă din cauza durerilor.

Simțindu-și sfârșitul aproape, le-a chemat pe maici și le-a prevestit că peste trei zile va pleca de lângă ele. Astfel, a treia zi, a părăsit această viață, câștigându-o pe cea veșnică, care este Împărăția Cerurilor.

O tragedie s-a produs în această seară în localitatea Viișoara, unde o femeie în vârstă de 86 de ani și-a pierdut viața în urma unui incendiu puternic izbucnit în anexa în care locuia. Alarma a fost dată de un vecin, care a observat degajări mari de fum și a sunat imediat la numărul unic de urgență 112.

La fața locului au fost mobilizați pompierii din cadrul Punctului de Lucru Coțușca, alături de Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Viișoara, intervenind cu două autospeciale de stingere și un echipaj SMURD.

Primii sosiți la intervenție au fost pompierii voluntari, care au constatat că anexa era cuprinsă de flăcări în totalitate. La câteva minute după începerea operațiunilor de stingere, o butelie aflată în interiorul construcției a explodat, sporind pericolul pentru echipele de intervenție.

O a doua butelie a fost identificată în interior și evacuată în siguranță, fiind astfel eliminat riscul producerii unei noi explozii. Având informații că proprietara ar fi putut fi surprinsă în interior, pompierii au demarat imediat căutările, în paralel cu acțiunile de localizare și lichidare a incendiului.

Din păcate, femeia a fost găsită decedată în interiorul anexei, fără ca echipajele medicale să mai poată face ceva pentru salvarea acesteia.

Potrivit primelor concluzii, cauza probabilă a izbucnirii incendiului a fost un scurtcircuit electric. Ancheta continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor în care s-a produs tragedia.

Pentru înlăturarea riscului de incendiu, ISU Botoșani recomandă:

▪️verificați periodic instalaţia electrică, cu ajutorul personalului autorizat. Orice modificare a acesteia poate fi făcută doar cu avizul distribuitorului de energie şi numai de specialiști în domeniu;

▪️nu folosiţi instalaţii electrice improvizate. Fie că este vorba de reparaţia unui aparat electrocasnic, de prelungirea traseului unui cablu sau de repararea unei siguranţe, improvizaţiile pot conduce la un incendiu. Orice eroare de prindere sau de izolaţie poate crea un scurtcircuit sau o descărcare de curent;

▪️la suplimentarea receptoarelor asiguraţi-vă că instalaţia existentă poate prelua consumul adiţional;

▪️ verificaţi periodic cordoanele de legătură ale aparatelor electrice şi înlocuiţi-le atunci când sunt uzate;

▪️nu folosiţi prize sau întrerupătoare slăbite. În cazul în care observaţi că priza se mişcă sau că în jurul întrerupătorului există orificii libere, cereţi ajutorul unui specialist pentru schimbarea prizei/întrerupătorului şi pentru izolarea zonei respective. De asemenea, acordaţi atenţie modului în care introduceţi sau extrageţi cablurile de alimentare din priză;

▪️nu suprasolicitaţi o priză deoarece unele incendii se produc din cauza solicitării excesive a unei surse de curent. Avertismentul vizează alimentarea mai multor electrocasnice de putere electrică mare (frigider, maşină de spălat etc.) de la aceeași priză. Alocaţi, pe cât posibil, fiecărui aparat câte o priză. În cazul în care folosiți mai multe aparate la o singură sursă, aceasta se poate încălzi și provoca un incendiu;

▪️instalaţi şi utilizaţi aparatura electrocasnică respectând indicaţiile producătorului din prospectul produsului. În cazul în care sesizaţi că produsul respectiv şi-a schimbat parametri de funcţionare, se încălzește foarte repede sau emană un miros de ars, scoateţi-l imediat din funcţiune şi adresaţi-vă unui specialist. În cazul aparatelor mari, asigurați un spaţiu de aerisire pentru a se putea emana căldura acumulată în timpul funcţionării;

▪️ amplasaţi şi utilizaţi aparatele electrice departe de mediile umede. Unele accidente de natură electrică se produc din cauza folosirii curentului electric în apropierea sau la contactul cu apa.