Connect with us

Eveniment

FOTO: Pompierii botoșăneni, alături de cei două sute de copii din Tabăra ,,Vara pe uliță ” din Răuseni

Publicat

Publicitate

Pompierii botoșăneni s-au alăturat astăzi celor 200 de copii din cadrul taberei „Vara pe uliță” organizată de Parohia Doina,  Răuseni.

Pompierii din cadrul Detașamentului Botoșani le-au arătat în ce situații intervin cu autospecialele de stingere cu apă și spumă și descarcerare și cum se folosește fiecare accesoriu.

 

Pirotehnicienii le-au explicat cum trebuie să procedeze în cazul în care descoperă muniții rămase neexplodate, fiind efectuate demonstrații practice.

 

Participanții au fost interesați și de cunoașterea metodelor de acordare a primului ajutor, activitățile fiind interactive. Ei au adresat întrebări referitoare la situațiile în care este necesară efectuarea manevrelor de resuscitare, durata acestora și modul în care trebuie realizate.

Publicitate

 

 

Nu în ultimul rând, pompierii din cadrul Inspecției de Prevenire le-au explicat cum trebuie să procedeze ca să nu ajungă în situații limită dar și cum să se comporte dacă sunt implicați sau martori ai unor evenimente nedorite, fie că este vorba de incendii, inundații sau cutremur.

 

Supravegheați de pompierul Sam, copiii au înțeles că educația preventivă este darul cel mai prețios ce li se poate oferi, căci îi învăța să fie responsabili față de propria siguranță și să îi sprijine și pe ceilalți în nevoi. Așa cum spunea Confucius, „Nu-i de ajuns să știi, trebuie să aplici; nu-i de ajuns să vrei, trebuie să faci.” Prin educația preventivă și implicare, micuții de azi pot deveni lideri pentru generațiile viitoare.

Andrei, prietenul pompierilor, ne-a făcut o surpriză, oferindu-ne un tablou de la activitățile din anii anteriori.

 

Pe timpul acestei acțiuni, pompierii au oferit materiale de informare preventivă din cadrul campaniilor naționale „R.I.S.C – Renunță, Improvizațiile sunt Catastrofale” „Nu tremur la cutremur”și „Ai grijă la cea mai mare grijă: siguranța copilului tău”, cu următoarele recomandări:

– nu folosiți instalațiile electrice sau de gaze cu improvizații sau defecțiuni;

– nu suprasolicitați instalația electrică prin folosirea simultană a mai multor aparate de mare putere;

– nu folosiți siguranțe fuzibile supradimensionate și nu înlocuiți cu liță fuzibilul calibrat de producător;

– nu lăsați copiii nesupravegheați cu aparate electrice în funcțiune sau în camere în care prizele nu sunt prevăzute cu accesorii de protecție pentru copii;

– verificați etanșeitatea conductelor de gaze doar cu emulsie de apă și săpun. Este interzisă utilizarea flăcării pentru a face acest lucru;

– la aprinderea focului respectați principiul „gaz pe flacără”. Întâi se aprinde flacăra, apoi se deschide robinetul de gaze naturale;

– asigurați ventilarea permanentă a încăperilor în care sunt instalate aparate cu flacără deschisă, alimentate cu gaze naturale;

– asigurați instalarea detectoarelor de incendiu în locuințe și testați-le periodic;

– instalați detectoare de gaze naturale pentru a putea depista scăpările accidentale de gaze;

– achiziționați un stingător de incendiu pentru locuința dumneavoastră.

 

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Concurs pentru șefia Direcției Silvice Botoșani: Romsilva scoate la selecție postul de director economic

Publicat

Publicitate

Romsilva a lansat un concurs public pentru ocuparea a 27 de posturi de conducere din teritoriu, printre care și funcția de director economic la Direcția Silvică Botoșani. Anunțul vine după discuțiile purtate între ministra USR Diana Buzoianu și conducerea Regiei Naționale a Pădurilor, citat de agerpres.ro.

Selecția este una în premieră la nivel național: posturile vor fi ocupate pe o perioadă determinată de 60 de zile, printr-o procedură transparentă care presupune depunerea dosarelor, interviuri și publicarea rezultatelor.

„Este un moment important pentru oamenii de bună credință să aplice – este pentru prima dată în istoria Romsilva când așa ceva este realizat pentru structurile din teritoriu, pentru posturile interimate. Putem aduce o reformă reală doar dacă sunt și oameni noi, doritori să facă un pas în față”, a explicat ministra USR.

Decizia finală de numire aparține Directorului General Interimar al Romsilva, conform legislației, însă reprezentanți ai Ministerului Mediului vor fi prezenți la interviuri, oferind ulterior o opinie consultativă.

Printre posturile scoase la concurs se numără:

  • Director economic la direcțiile silvice din Botoșani, Giurgiu, Maramureș, Olt, Satu Mare și Suceava;

    Publicitate
  • Director tehnic în Caraș-Severin, Hunedoara, Iași și Neamț;

  • Director silvic în 12 județe, inclusiv Brașov, Cluj și Constanța;

  • Funcții de conducere în mai multe parcuri naționale.

Dosarele se pot depune până luni, la ora 12:00. Detalii despre procedură sunt disponibile pe site-ul oficial al Romsilva: anunturi.rosilva.ro.

Aceasta este prima ocazie pentru specialiștii din Botoșani și din întreaga țară să participe la o selecție deschisă pentru ocuparea posturilor de conducere vacante din cadrul Romsilva.

Citeste mai mult

Eveniment

Pămpierii, măsuri de prevenire a situațiilor de urgență pe timpul „Serbărilor Pădurii” și Hramului Mănăstirii Vorona

Publicat

Publicitate

ISU Botoșani a anunțat astăzi că pompierii s-au pregătit cu tot ce este necesar pentru a asigura condițiile de siguranță mâine, la Vorona, unde se desfășoară Festivalul Folcloric Internațional „Serbările Pădurii” și hramul Mănăstirii Vorona, sărbători la care sunt așteptate să participe foarte multe persoane.

Pentru ca evenimentele să se desfășoare în condiții de siguranță, pompierii botoșăneni, cu o autospecială de stingere cu apă și un echipaj de prim-ajutor, se vor afla în apropierea locurilor de desfășurare a manifestărilor religioase și cultural-artistice.

Aceștia vor fi pregătiți să intervină imediat în cazul producerii unor situații de urgență sau pentru acordarea primului ajutor medical. La nevoie, forţele şi mijloacele aflate în dispozitiv vor fi suplimentate cu efective și tehnică de intervenție din cadrul Detașamentului de Pompieri Botoșani.

Având în vedere faptul că la hramul Mănăstirii Vorona sunt așteptați foarte mulți credincioși, pompierii recomandă respectarea următoarelor măsuri de prevenire a situațiilor de urgență:
– accesul în biserică se va realiza astfel încât să nu se supraaglomereze lăcașul;
– pe durata serviciului religios, ușile de acces / evacuare în / din biserică se vor menține în permanență deschise;
– lumânările aprinse vor fi supravegheate și ținute la distanță de persoanele din jur, de mobilier, decoruri sau alte materiale combustibile. Acestea vor fi puse doar în suporturile din tăvile metalice umplute cu nisip sau apă;
– parcarea autoturismelor în vecinătatea mănăstirii se va realiza astfel încât să nu se blocheze sau să se diminueze gabaritele căilor de acces pentru intervenție al autospecialelor de pompieri sau să fie împiedicat accesul la hidranții exteriori.

Și la manifestările cultural-artistice, organizate în Poiana Mănăstirii, se estimează un aflux mare de persoane.

Pentru prevenirea unor evenimente nedorite, se impune respectarea unor măsuri de prevenire a situațiilor de urgență, astfel:
– nu aruncați resturile de la țigară la întâmplare și nu utilizați focul deschis în locuri cu pericol de incendiu;
– nu blocați căile de acces pentru a permite intervenția autospecialelor sau accesul la
– în cazul producerii unui incendiu, păstrați-vă calmul și părăsiți locul în care vă aflați, în mod organizat;
– supravegheați în permanență copiii.

Publicitate

Citeste mai mult

Eveniment

Acțiune a polițiștilor și la Darabani: 56 de amenzi într-o singură zi

Publicat

Publicitate

Polițiștii din Darabani au organizat sâmbătă, 6 septembrie 2025, o acțiune pentru prevenirea accidentelor cauzate de viteză. În doar câteva ore, au legitimat 50 de persoane și au verificat 44 de autovehicule.

Controalele au vizat în special respectarea regimului legal de viteză, una dintre principalele cauze ale accidentelor rutiere.

Rezultatul intervenției a fost unul semnificativ: 56 de sancțiuni contravenționale aplicate, cu o valoare ce depășește 30.000 de lei.

Cele mai multe amenzi au fost date șoferilor care au apăsat prea tare pedala de accelerație, ignorând limitele de viteză impuse pe sectorul de drum.

În plus, trei conducători auto au rămas fără permisele de conducere, după ce au fost surprinși încălcând regulile rutiere.

Polițiștii transmit că astfel de acțiuni sunt menite să disciplineze participanții la trafic și să reducă riscul producerii unor accidente grave.

Publicitate

Autoritățile avertizează că verificările vor continua și în perioada următoare, iar toleranța față de viteză excesivă va fi zero.

Siguranța cetățenilor rămâne prioritatea principală, iar măsurile de prevenire vor fi aplicate cu fermitate, a transmis IJP Botoșani.

Citeste mai mult

Eveniment

Razie de amploare la Botoșani: Aproape 500 de persoane legitimate și amenzi de peste 150.000 lei

Publicat

Publicitate

Polițiștii botoșăneni, sprijiniți de jandarmi și de mai multe structuri operative, au desfășurat sâmbătă, 6 septembrie 2025, o amplă razie în municipiul Botoșani.

În doar câteva ore, aproape 500 de persoane au fost legitimate și 355 de autovehicule controlate.

Acțiunea a avut ca obiectiv prevenirea și combaterea faptelor penale și contravenționale, dar și menținerea unui climat de siguranță publică, a transmis IJP Botoșani.

Bilanțul raziei este unul semnificativ: 116 sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 150.000 de lei. Cinci dintre acestea au fost aplicate pentru lipsa caselor de marcat electronice.

Polițiștii au reținut șase permise de conducere și au retras opt certificate de înmatriculare.

Astfel de acțiuni integrate vor continua, avertizează IPJ Botoșani, pentru a descuraja comportamentele antisociale și pentru a întări siguranța comunității.

Publicitate

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending