Connect with us

Eveniment

FOTO: Poliţiştii botoşăneni alături de elevi în Săptămâna prevenirii criminalităţi

Publicat

Publicitate

Primele două zile ale Săptămânii prevenirii criminalităţii 2025 au fost dedicate siguranţei copiilor, poliţiştii de prevenire fiind alături de elevii din clasele Școlii Gimnaziale nr.17 Botoşani, precum şi alături de cei ai Şcolii Gimnaziale Tiberiu Crudu Tudora, în mijlocul cărora au derulat activităţi de informare.

Peste 100 de copii din clasa I de la şcolile menţionate au participat la activităţile circumscrise programului Şcoala Siguranţei Tedi, activităţi ce se desfăşoară pe baza materialelor educaţionale şi a scenariilor didactice specifice. Toate informaţiile şi noutăţile legate de acest program pot fi accesate online, pe www.scoalatedi.ro.

În cadrul întâlnirilor poliţiştilor cu copiii, aceştia au fost informaţi într-un mod cât mai interactiv pe diverse teme : siguranţă în clasă, siguranţa în pauză, relaţiile cu colegii, accesarea internetului, deplasarea pe stradă şi traversarea carosabilului, mersul pe bicicletă în siguranţă şi copilul ca pasager.

Siguranţa pe Internet a fost subiectul dezbătut de poliţişti cu elevii claselor gimnaziale din cadrul unităților de învățământ. Recomandările generale s-au referit la protejarea datelor personale, evitarea întâlnirilor cu persoane cunoscute pe internet sau anunţarea părinţilor despre intenţia unor astfel de întâlniri, selectarea atentă a imaginilor pe care le postează pe internet, respingerea unor contacte „agresive” venite din partea altor persoane şi anunţarea acestor incidente.

De asemenea, au fost oferite date şi exemple concrete de situaţii în care minorii pot răspunde penal şi care sunt consecinţele unor astfel de fapte pentru aceştia.
În cadrul activităților au fost distribuite materiale realizate în cadrul Programului local de prevenire a delincvenței juvenile și victimizării minorilor, derulat în parteneriat cu Autoritatea Teritorială de Ordine Publică – Consiliul Judeţean Botoşani.

Publicitate

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

FOTO: Accident la Huțani! Două persoane au ajuns la spital

Publicat

Publicitate

❗️Conduceți prudent❗️

 

Un accident rutier a avut loc, în urmă cu puțin timp, în localitatea Huțani. În eveniment au fost implicate un autoturism și un camion.

 

La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Botoșani, cu o autospecială de stingere și modul de descarcerare, precum și două echipaje aparținând Serviciului Județean de Ambulanță Botoșani.

 

Publicitate

Aceștia au constatat faptul că nu erau persoane încarcerate.

 

Un bărbat și o femeie, ambii din autoturism, au fost preluați de echipajele medicale și transportați la spital pentru îngrijiri de specialitate.

 

Pompierii au asigurat măsurile de prevenire a incendiilor, iar cazul a rămas în atenția Poliției pentru cercetări.

Citeste mai mult

Educație

Polițiștii botoșăneni, lecție de siguranță rutieră pentru elevii Școlii din Broșteni

Publicat

Publicitate

Astăzi, 17 octombrie 2025, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 10 Ștefănești au fost prezenți în incinta Școlii Gimnaziale din Broșteni, unde au desfășurat activități informativ-preventive.

 

Activitățile au avut drept scop creșterea gradului de conștientizare a copiilor cu privire la importanța respectării regulilor atât în mediul școlar, cât și acasa, precum și înțelegerea consecințelor în situația în care nu o fac.

 

De asemenea, polițiștii le-au explicat regulile de circulație și importanța abordării unui comportament corect ca pietoni, pentru prevenirea implicării acestora în evenimentele rutiere. Copii au aflat cum trebuie să traverseze corect drumul public, cum să se deplaseze în siguranță cu bicicleta, trotineta sau rolele și ce reguli trebuie respectate atunci când se află în autoturisme, ca pasageri.

 

Publicitate

Polițiștii botoșăneni vor continua și în perioada următoare să desfășoare activități de educație rutieră în unitățile școlare.

Citeste mai mult

Cultura

Expoziția de pictură și grafică „Memorii în culori”, în spațiul Galeriei „Colecția de Artă” din Botoșani

Publicat

Publicitate

Muzeul Județean Botoșani găzduiește, în perioada 17-31 octombrie 2025, în spațiul Galeriei ,,Colecția de Artă’, expoziția de pictură și grafică ,,Memorii în culori’, o nouă ‘personală’ a artistului botoșănean Cristian Bîrzoieș.

Pasiunea pe care a avut-o încă din copilărie față de desen a fost transformată, în timp, cu studiu și muncă tenace, într-o adevărată artă. A absolvit în 2020 cursurile Școlii Populare de Arte ‘George EnescuË® din Botoșani, unde a studiat cu profesorii Angela și Victor Hreniuc, iar ulterior a făcut studii de masterat în domeniul graficii la Universitatea de Arte ‘George Enescu’ din Iași. A participat cu lucrări de pictură și grafică la numeroase expoziții colective, organizate la: Galeriile de Artă ‘Ștefan Luchian’ din Botoșani, la Bistrița, Iași, Sibiu, Piatra-Neamț, Bacău, Brăila. A participat cu acuarelă la expoziția organizată la Teatrul Național din București.

A deschis prima expoziție, denumită ,,Universuri ancestrale’, la galeriile din Botoșani, pe 3 august 2019, alături de artistul Marcel Alexa. Au urmat apoi expozițiile: ,,Flori de rol’, la Galeria ,,Colecția de ArtăË®, iulie 2023, cu lucrările pregătite pentru susținerea dizertației; o ‘personală’ prezentată la Memorialul Ipotești, 2024; ,,Fragmente de realitate… între spațiu și timp’, vernisată pe 16 mai 2025, la Galeria de Artă ‘Casa Zamfirescu’ din Botoșani).

Lucrări ale artistului se regăsesc în colecții private din România, Grecia, Italia și Spania.

Vernisajul expoziției va avea loc sâmbătă, 18 octombrie 2025, ora 11.00, la Galeria ‘Colecția de Artă’ Botoșani, Piața Revoluției, nr. 13.

Evenimentul expozițional este curatoriat și prezentat de Liviu Șoptelea, artist vizual.

Publicitate

Intrarea este gratuită.

Program zilnic de vizitare: 9.00 – 16.30.

Citeste mai mult

Eveniment

FOTO Botoșani: Acțiune pentru prevenirea accidentelor rutiere în care sunt implicați utilizatorii de trotinete electrice

Publicat

Publicitate
Astazi, 17 octombrie, polițiștii rutieri desfășoară o acțiune informativ-preventivă pe raza municipiului Botoșani, având ca scop prevenirea producerii accidentelor rutiere în care sunt implicați cei care se deplasează cu trotinete electrice.
Scopul activității este creșterea gradului de conștientizare a riscurilor la care se expun utilizatorii acestor vehicule, precum și transmiterea unor recomandări pentru adoptarea unui comportament responsabil în trafic.
De la începutul anului și până în prezent, pe raza județului Botoșani s-au produs 37 de accidente rutiere ca urmare a abaterilor comise de cei care se deplasează pe trotinete electrice, unele dintre acestea soldându-se cu rănirea gravă a participanților la trafic.
În cadrul activităților preventive desfășurate de către polițiști de la începutul anului, până in prezent au fost aplicate 373 de sancțiuni contravenționale pentru abateri ale utilizatorilor de trotinete.
                       * * *
În cadrul activității de astăzi, polițiștii s-au întâlnit cu un minor, de 13 ani, care se deplasa pe trotuar folosind o trotinetă electrică. Acesta a declarat că știa că nu are voie să circule cu acest vehicul, însă a ales să o facă pe o distanță scurtă. Polițiștii au contactat părinții minorului și le-au adus la cunoștință obligația de a respecta legislația rutieră și de a se asigura că minorul nu se expune riscului de a fi implicat într-un accident.
                     * * *
De asemenea, polițiștii s-au întâlnit cu Andrei, un tânăr de 16 ani, care cunoștea foarte bine regulile privind circulația trotinetelor electrice și care a fost apreciat pentru comportamentul său responsabil în trafic.
În același context, pentru neregulile constate, până în acest moment, au fost aplicate patru sancțiuni contravenționale.
Principalele reguli pe care utilizatorii trotinetelor electrice trebuie să le respecte sunt:
•Trotineta electrică poate fi condusă doar de persoane care au împlinit vârsta de 14 ani;
•Deplasarea se face numai pe pistele pentru biciclete, iar în lipsa acestora, pe partea carosabilă, doar acolo unde viteza maximă admisă este de cel mult 50 km/h;
•Este interzis transportul pasagerilor pe trotinetă;
•Utilizatorii trebuie să poarte echipament de protecție, în special casca de protecție;
•Este interzisă folosirea telefonului mobil sau a altor dispozitive care pot distrage atenția în timpul deplasării;
•Trotinetele electrice trebuie să fie echipate corespunzător, cu sistem de frânare eficient, lumini și elemente reflectorizante, vizibile pe timp de noapte.
Recomandăm tuturor să manifeste prudență și să respecte regulile de circulatie pentru ca toți participanții la trafic să fie în siguranța pe drumurile publice.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending